DUMINICA XXII DUPĂ RUSALII Evanghelia lui Lazăr şi a bogatului nemilostiv (Luca 16,19-31) Moartea năpraznică – pe neașteptate
Precum aleargă cerbul la izvoarele apelor - cerbul mănâncă ierburi amare și aleargă să-și potoloască setea la izvoarele apelor – așa alergă șți creștinii arși de duhurile păcatelor să-și potolească setea și foamea duhovnicească duminica și în sărbători la Sfânta Biserică. Aici își hrănesc sufletele cu Harul Dumnezeiesc prezent în Sfintele Taine, prin rugăciune, prin ascultarea cuvintelor Sfintei Evanghelii, ca să devină mai buni, mai curați și să fie fericiți și în această viață și în viața cea veșnică – să se mântuiacă.
«Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se strălucit în toate zilele. lar un sărac, anume Lazăr, zăcea înaintea porţii lui, plin de bube, poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului; dar şi câinii venind, lingeau bubele lui. Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi a fost înmormântat. Şi în iad, ridicându-şi ochii, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui. Şi el, strigând, a zis: Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazar să-şi ude vârful degetului în apă şi să-mi răcoreaseă limba, căci mă chinuiesc în această văpaie. Dar Avraam a zis: Fiule, adu-ţi aminte că ai primit cele bune ale tale în viaţa ta, şi Lazăr, asemenea, pe cele rele; iar acum aici el se mângâie, iar tu te chinuieşti. Şi peste toate acestea, între noi şi voi s-a întărit prăpastie mare, ca cei care voiesc să treacă de aici la voi să nu poată, nici cei de aco-lo să treacă la noi. lar el a zis: Rogu-te dar, părinte, să-i trimiţi în casa tatălui meu, căci am cinci fraţi, să le spună lor acestea, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin. Şi i-a zis Avraam: Au pe Moise şi pe prooroci; să asculte de ei. lar el a zis: Nu, părinte Avraam, ci, dacă cineva dintre morţi se va duce la ei, se vor pocăi. Şi i-a zis Avraam: Dacă nu ascultă de Moise şi de prooroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva dintre morţi” Luca 16,19-31.
Sfânta Evanghelie ne prezintă două feluri de vieţuiri în această lume – bogăţia şi sărăcia datorată bolilor şi două feluri de vieţuire în viaţa cea veşnică: în rai şi în iad.
Nu bogăţia l-a pierdut pe cel bogat ci nemilostivirea. Iar săracul nu a ajuns în Rai pentru că era sărac, ci pentru că era bolnav şi credincios. Sunt oameni sănătoşi care sunt săraci pentru că nu vor să muncească. Trăiesc din cerşit, câteva ore pe săptămână, dar acest fel de vieţuire nu este mântuitoare.
Ai cui suntem şi încotro mergem şi unde trebuie să ajungem?
Uităm foarte des că vom muri cu trupul. Chiar şi în mănăstire, unde citim şi ne rugăm tot timpul, uităm acest lucru. De aceea Sfânta Evanghelie ne aduce aminte de mai multe ori de sfârşitul nostru pentru a ne pocăi şi pregăti.
Când au păcătuit protostrămoşii noştri Adam şi Eva, au pierdut Harul Duhului Sfânt şi au fost alungaţi din Rai, despărţindu-se astfel cele pământeşti de cele cereşti. Însă li s-a făgăduit un Mântuitor (Facerea 3,15) care să-i mântuiască din moartea duhovnicească (iertarea păcatelor), dar să-i şi învieze din moartea trupească. Pentru ca păcatul să nu rămână fără de moarte (omul păcătos ar fi păcătuit la infinit). Dumnezeu a dat acest blestem al morţii trupeşti: “Pământ eşti şi în pământ te vei întoarce” (Facerea 3,18). Astfel, omul, dacă păcătuieşte, suferă, dacă va continua se îmbolnăveşte şi dacă va persista în păcate, moare; orice păcat ar face beţie, fumat, droguri, avorturi... Adam și Eva, Noe … au trăit peste 900 de ani. Astăzi pentru că moștenim înclinațiile rele ale strămoșilor trăim de 13 ori mai puțin, deși avem medicamente, spitele, doctori, transpalnte, vaccinuri.
Pentru că părinţii noştri au murit, ne-au transmis un trup muritor şi vom muri şi noi.
După Învierea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos nu mai există moarte ci adormire. Sufletul se duce la Dumnezeu care l-a dat iar trupul se întoarce în pământ de unde a fost luat. La sfârșitul acestei lumi, la porunca lui Dumnezeu trupul va învia și se va uni cu sufletul lui și vor merge împreună la Înfricoșata judecată.Deci nu moarte ci adormire. Iar cimitir se traduce prin dormitor. Deci cei adormiți merg la dormitor unde așteaptă până la învierea de obște.
Orice faptă pe care o facem, diavolul caută să ne-o fure, să nu slujim lui Dumnezeu şi să ne închinăm şi să ne unim cu el.
Dumnezeu i-a înmulţit roadele bogatului, îngerul i-a spus tainic să facă milostenie, dar diavolul i-a spus să adune pentru el, pentru satisfacerea lui trupească. Şi fiind iubitor de trup a ascultat de diavol. A câştigat bogatul bogăţii, dar nu cu sudoarea feţei (Facerea 3,17) şi dracul îi spune să le adune pentru el. Duhul lumesc şi păcătos îl determină pe cel bogat să schimbe casa cu altă casă, maşina cu altă maşină, nevasta cu altă nevastă…
Dacă inima duhovnicească nu o umplem cu cele fireşti, strict necesare, şi cu cele duhovniceşti, diavolul caută să ne-o umple cu duh lumesc şi cu păcate ca să ne împătimim şi să nu ne putem pocăi uşor.
Iubirea de arginţi desemnează în mod general iubirea faţă de bani ca şi faţă de alte diferite forme de bogăţii materiale.Această iubire se manifestă prin plăcerea de a avea bani, prin grija de a-i păstra, prin greutatea de a te despărţi de ei şi prin neplăcerea resimţită atunci când îi dai de bună voie.
În ceea ce priveşte lăcomia de averi, constă în voinţa de a dobândi bunuri noi şi de a avea cât mai mult. Iar prin zgârcenie se înţeleg aviditate, lăcomie de bani.
Cu toate că reprezintă două stări pătimaşe diferite, iubirea de bani şi lăcomia după averi pot fi puse laolaltă pentru că amândouă sunt zămislite de una şi aceeaşi poftă de bunuri materiale.Şi de fapt, ele chiar merg mână în mână.
Ca şi-n cazul celorlalte patimi, nu banii sau bunurile materiale sunt rele ci atitudinea perversă a omului faţă de ele. Rostul banilor şi al bunurilor materiale este de a fi folosiţi pentru traiul de zi cu zi.
Cel lacom, ca şi cel zgârcit nu respectă acest rost al lor, privindu-le în mod patologic ca valori în sine, plăcându-le mai curând să aibă bogăţii decât să se folosească de ele. Cu privire la acest subiect, Sfântul Maxim Mărturisitorul subliniază că: „Nimic din cele create şi făcute de Dumnezeu nu sunt rele. Pentru că patima se naşte din reaua folosire a puterilor sufletului, în acest caz, al puterii poftitoare. „Astfel”, spune Sfântul Maxim Mărturisitorul, „nu banii sunt răi, ci iubirea de bani. Nimic nu este rău din cele ce sunt, ci reaua întrebuinţare, care vine din negrija minţii de a cultiva cele fireşti”. Nu aurul este rău. El există de milioane de ani şi nu a făcut nici un rău. Patima omului de a-l avea este rea și duce la înşelăciune, la crime și războiaie.
Caracterul patologic al iubirii de bani şi al zgârceniei este dat deci de reaua folosire a puterii poftitoare, dar şi al tuturor celorlalte puteri pe care le implică.Dar această rea folosire nu se defineşte doar în raport cu bunurile materiale. Fundamental ea se raportează la Dumnezeu. Şi priveşte de asemenea relaţiile omului cu semenii săi şi chiar cu sine însuşi.
Pervertirea puterii poftitoare a omului.
În timp ce la început omul îşi îndrepta întreaga sa dorinţă numai spre Dumnezeu şi dorea păstrarea bogăţiilor spirituale venite de la El ca şi dobândirea altora noi, urmând astfel menirea firească a puterii sale poftitoare, în patimii el îşi abate dorinţa de la rostul lor normal, îndreptându-o numai spre cele materiale, folosindu-se de ele numai contra firii, doar pentru a le aduna şi păstra. Întemeindu-se pe una şi aceeaşi putere poftitoare a sufletului, iubirea de Dumnezeu şi de bunurile spirituale pe de-o parte şi iubirea de bani şi de avere pe de alta se exclud reciproc şi sunt cu totul incompatibile, după cum spune Domnul Iisus Hristos Însuşi: „Nimeni nu poate să slujească la doi Domni. Căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui Mamona” (Matei 6,24; Luca 16,13).
Cu cât iubeşte omul mai mult banii şi se arată mai nesăţios de bogăţii, cu atât se depărtează de Dumnezeu. „Căci iubirea de bani biruieşte toate celelalte pofte izgonind din suflet orice altă dorinţă”, cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur.
Sfântul Nichita Stithatul scrie şi el cu privire la aceasta: „Iubirea cea rea de bani face pe fiii oamenilor să preţuiască mai mult dragostea de aur, decât dragostea lui Hristos şi înfăţişează pe Făcătorul materiei, mai mic decât materia şi îi înduplecă să slujească mai mult materiei decât lui Dumnezeu.
Dacă iubeşti să fii prietenul lui Hristos, să urăşti aurul şi împătimirea lacomă faţă de el ca pe una ce întoarce cugetul spre el şi-l răpeşte de la preadulcea iubire a lui Iisus.
Lăcomia de bani este închinare la idoli. Lacomul de avere este închinător la idoli, spune Sfântul Apostol Pavel (Coloseni 3,5 ; Efeseni 5,5).
În viaţa celui zgârcit ca şi a celui lacom de bogăţie, banii şi celelalte forme de avuţie iau locul lui Dumnezeu. Devenind pentru el adevăraţi idoli.
Sfinții Părinți spun: „Tot ce este peste măsură este de la draci”.
Sunt bogaţi care, pentru a aduna bani foarte mulţi, îşi vând sufletul diavolului. Satana îi spune Domnului Iisus Hristos pe Muntele Carantaniei: «Din nou diavolul L-a dus pe un munte foarte înalt şi I-a arătat toate împărăţiile lumii şi slava lor. Şi I-a zis Lui: Acestea toate Ţi le voi da Ţie, dacă vei cădea înaintea mea şi Te vei închina mie» (Matei 4,8-9).
La 130 km de San Frascisco este o pădure şi un loc Bohemian Grove, unde elitele mondiale se închină şi aduc jertfe umane zeului norocului – Maloch, şi se fac tot felul de păcate. Aici se iau cele mai importante decizii înainte de a le aplica în practică în politică, finanţe, războaie. (vezi pe internet : BohemianGrove.docx; 1981 News report abaut Bohemian Grove… ; Bohemian Grove mystery; Pădurea Bohemian.docx; Personalităţi şi organizaţii docx.
De aceea merg astăzi lucrurile rău în ţară şi în lume pentru că ne conduce satana prin conducătorii care i se închină şi îi slujesc. Unii construiesc, alţii dărâmă, libertatea păcatelor (homosexualitate, avorturi, incest, legături cu animalele şi morţii…).
Cel căzut pradă acestor patimi nu-şi dă seama că se poartă ca un idolatru şi, dacă din punct de vedere formal şi privit dinafară, el nu-şi adoră bogăţiile aşa cum fac cei care se închină idolilor în cadrul unui cult dedicat lor, în fond el se poartă la fel ca aceştia, adică le acordă averilor o valoare sacră, li se dedică întru totul, le respectă şi le venerează. Şi chiar dacă nu le aduce jertfe ca aceia, îşi risipeşte pentru ele întreaga energie, toate forţele şi tot timpul.Într-un cuvânt le sacrifică sufletul său.
Omul care se încrede în bogăţii mai are credinţă în Dumnezeu?
Chiar dacă avariţia şi lăcomia de averi nu ajung să-L înlăture cu totul pe Dumnezeu din inima lui, ele vădesc lipsa de credinţă şi de nădejde în El.
Pe de-o parte, prin purtarea sa, omul arată că nădăjduieşte mai mult în bani decât în Dumnezeu. Se străduieşte să dobândească avuţie bazându-se mai mult pe el însuşi. În realitate Dumnezeu fiind Cel Care are grijă de toţi cei care i se roagă cu credinţă (Matei 6, 31-34).
Pe de altă parte, omul pretinde că astfel se îngrijeşte să-şi asigure oarecum viitorul. Un viitor care de fapt nu-i aparţine şi îşi face planuri deşarte, în loc să se lase cu totul în voia lui Dumnezeu (Luca 12, 6-21).
El încetează de a-L mai vedea pe Dumnezeu ca Sigurul său ajutor şi sprijin şi deci încetează de a-I mai cere ajutorul în rugăciune, socotind că îşi poate purta singur de grijă şi îşi poate singur cârmui existenţa.
Astfel ajunge omul care adună şi se încrede în bogăţiile sale să se despartă de Dumnezeu.
Caracterul patologic al acestei patimi se manifestă şi prin modul de a se purta al omului, înrobit de ele cu sine însuşi.
El se arată a fi lipsit de cea mai elementară lipsă a griji de mântuirea sufletului, punând banii mai presus de sufletul său.
Preocupat de păstrarea bunurilor sale şi de dobândirea altora noi, el nu se mai îngrijeşte de suflet şi de mântuirea lui. „El uită”, spune Sfântul Ioan Casian „de chipul şi înfăţişarea lui Dumnezeu”, care slujindu-i Lui cu dăruire ar trebui să se păstreze nepătate în sine însuşi. La Sfânta Liturghie ni se predă lecţia - Sfânta Evanghelie, şi primim putere dumnezeiască pentru a o transpune în fapte bune-mântuitoare. Iar acasă şi în lume, facem exerciţii: de smerenie, de iertare, de milostenie, de dragoste…
Uităm foarte repede că: “goi am venit pe lume şi goi vom pleca” (Iov ) – nu luăm cu noi decât faptele bune şi păcatele.
Uităm de cel mai important lucru – mântuirea şi de necruţătoarea moarte.
Avariţia este păcat de moarte. Nu se satură avarul de bogăţii pentru că acestea îi dau putere lumească – un duh lumesc dar şi diavolesc.
Cu ajutorul diavolilor se agoniseşte prin înşelăciune, furând din munca celui care munceşte şi tot cu diavolul se risipeşte în păcate.
Pentru aceasta suspinul şi blestemul săracilor vin asupra celor bogaţi şi asupra copiilor lor.
Miliardarului Onasis i-au murit fiul în accident de avion, iar fiica a murit drogată. Dacă au avut prea mulţi bani şi prea multe păcate. Unii oameni se îmbolnăvesc şi mor de prea mult bine, iar alţii de prea multe necazuri şi greutăţi.
Dumnezeu a făcut bogaţi şi săraci[1], preoţi şi credincioşi, patroni şi muncitori, profesori şi elevi, doctori şi oameni bolnavi, conducători şi supuşi…
Omul este fiinţă comunitară. Avem nevoie unii de alții și toți de Dumnezeu. Avem legături ca mama, cu tata, cu copii, cu colegii. Avem legături cu alţi oameni ştiute şi neştiute. Iar creştinul adevărat are legătură cu Preasfânta Treime, cu Maica Domnului, cu Sfinţii îngeri şi cu sfinţii. Omul, când se izolează, se află într-o sferă egoistă, dar nu este singur, ci cu diavolul. De aceea Dumnezeu nu ne-a făcut pe toţi la fel, pentru ca, vrând nevrând, să avem nevoie unii de alţii să ne deschidem în comuniunea cu ceilalţi oameni dar şi cu Cerul.Astfel bogatul are nevoie de cel sărac. (Dacă n-ar fi săracii, bogaţii ar muri de foame). Doctorul, de oamenii bolnavi. Elevii de profesori şi profesorii de elevi.
Trebuie să ne îngrijim de mântuire, de viaţa cea veşnică.
Cel mai bogat om din lume este cel care Îl are în inima sa pe Dumnezeu. “Cine are pe Domnul Savaot, este fericit în orice loc”. Căutând să câştigăm lumea, alergăm după vânt. Iar când dobândim lumea, în groapă ne sălăşluim, unde sunt bogaţii şi săracii, împăraţii şi supuşii.
Pildă
Cât pământ îi trebuie omului?
Un Împărat i-a spus unui om sărac, care vroia să aibă mult pământ:
– Îţi dau atâta pământ cât poţi cuprinde cu pasul într-o zi de la răsăritul până la apusul soarelui. Condiţia este să te întorci la apusul soarelui în locul de unde ai pornit.
A doua zi, la răsăritul soarelui omul a plecat în fugă căutând să cuprindă cât mai mult pământ. La amiază, era vremea la care trebuia să se întoarcă, dar gândul avariţiei îl îndemna să meargă înainte. În cele din urmă s-a întors şi, alergând din toate puterile, a ajuns la apusul soarelui în locul din care a plecat. Dar din cauza efortului a murit. Împăratul a spus unor supuşi ai săi. Daţi-i 2.00m x 1.00m de pământ şi îngropaţi-l acolo. Atâta pământ îi trebuie omului.
Cel bogat este numai un iconom-administrator al darurilor primite de la Dumnezeu. Şi trebuie să-i ajute pe cei săraci, pe cei care muncesc, să-şi câştige cele necesare traiului vieţii.
Numele bogatului nemilostiv
Numele bogatului nemilostiv, (Luca 16,19), a bogatului căruia ia rodit țarina nu se pomeneşte, pentru că este şters din Cartea Vieţii. De asemenea lui Irod nu I se pomeneşte numele. Domnul Iisus Hristos spune: „Spuneţi vulpii acesteia” (Luca 13,32). Nici lui Antihrist nu I se pomeneşte numele (Apocalipsa 13,18).
Sunt oameni sănătoşi, care şi-au făcut din cerşit o meserie din tată în fiu. Deşi sunt sănătoşi şi apţi de muncă nu vor să muncească. Învăţătura noastră de credinţă nu spune să nu le dăm bani. Dar trebuie să faci milostenie ierarhizat: la cei de un neam şi o credinţă cu noi: “Deci, dar, până când avem vreme, să facem binele către toţi, dar mai ales către cei de o credinţă cu noi” (Galateni 6,10): la Biserici pomelnice, parastase, cămine de bătrâni şi copii, bolnavi, săraci. Nu la cei care vin fără ruşine vină în faţă. În România se pedepseşte prin lege de la o lună la trei ani[2] cerşitul. Aceştia trebuie să stea să aştepte să li se dea milostenie nu să te înghesuie şi să te deranjeze la slujbe cu cererile lor. În ultimul timp, aceştia vin la cerşit cu toată familia, cu maşina BMW, WV.
Despre bogatul nemilostiv spune evanghelia că: “inima I s-a îngreunat de mâncare şi băutură” (Luca 21,34).
Inima duhovnicească a creştinului ortodox este o raclă atât de mare încât încape haric pe Hristos. “Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi îmbrăcat” (Galateni 3,27). Dacă inima noastră duhovnicească nu este umplută cu har, atunci o umplu dracii şi oamenii păcătoşi cu păcate.
Bogatul a devenit prin păcate om trupesc - şi-a îngropat sufletul în temniţa trupului. El spune tainic : mănâncă şi bea şi te veseleşte suflete al meu. Dar hrana sufletului nu este mâncarea şi băutura.
De ce oamenii aleargă după averi, fac păcate, desfrânări, beţii, droguri?
Dumnezeu a pus în inima duhovnicească a creştinului dragostea firească care ne dă bucuria firească de copil nevinovat. Prezenţa Harului Dumnezeiesc în inima duhovnicească a creştinului dă bucuria duhovnicească ; aceasta este veşnică şi sporeşte pe măsura curăţirii inimii duhovniceşti.
Cei care fac păcate mari pervertesc bucuria firească în plăcere păcătoasă.
Pentru că inima celui păcătos nu mai simte bucuria curată firească, el, pentru a nu avea stări de uscăciune, apelează la plăcerile rapide date de păcate: băutură, desfrânare, păcate peste fire, droguri...
Astfel există o putere şi plăcere păcătoasă a bogăţiei materiale. Peste 1000 de oameni bogaţi deţin trei pătrimi din bogăţiile materiale ale lumii. 1% din americani deţin 90% din bogăţia SUA.
Bogăţia îţi dă o siguranţă a prezentului şi a viitorului fără Dumnezeu. Bogăţia îţi dă o siguranţă a satisfacerii poftelor şi a păcatelor.
Bogatul, fiind împătimit faţă de cele materiale, moare suspinând şi oftând după această lume.
Cum se poate ieşi din criză: bogaţii să facă mai multă milostenie de voie sau fără de voie prin mărirea impozitării averilor.
Pildă
Discuta porcul cu oaia. Porcul:
– Nu înţeleg de ce te iubeşte pe tine lumea şi pe mine care le dau pastramă, jambon, friptură şi salam mă critică şi mă dă exemplu negativ: “Eşti ca un porc! Măi porcule!” A răspuns oaia:
– Eu le dau când sunt vie (milostenie de bună voie), iar tu le dai când eşti mort (milostenia fără de voie-impozitele).
Criza îşi are cauze morale – în primul rând păcatele şi nemilostivirea. Averea familiei Rokefeld ar putea hrăni şi îmbrăca întreaga populaţie a pământului, care, în anul 2020 era de 7,8 miliarde de oameni, timp de trei ani de zile.
Dreptatea lui Dumnezeu.
Moartea vine când nu o aștepți. De aceea creștinul ortodox trebuie să trăiască ziua ca și cum ar fi ultima pregătindu-se prin post, rugăciunea, spovedanie, Sfânta Împărtășanie pentru ea. Când se culcă noaptea să mulțumească lui Dumnezeu, să ceară iertare (Doamne, iartă-mă! Nu mă pedepsi după păcatele mele! Mai dăruiește-mi o zi de pocăință și de săvârșire a faptelor bune!) iar dacă se trezește a doua zi să se roage și să mulțumească lui Dumnezeu.
Moartea este reprezentată de un schelet cu o coasă în mână. Precum coasa nu selectează care spic este mai gras sau slab, mai bolnav sau mai bun, aşa şi moartea, când este trimisă de Dumnezeu, nu ţine cont de sărac sau bogat, de omul sănătos sau bolnav, de cel păcătos sau de cel care se pocăieşte…
Trecem din lumea aceasta în starea în care ne găseşte moartea trupească. Sfârşitul ne încununează.
De ce Dumnezeu ne-a ascuns clipa morţii trupeşti ? Dacă omul ar şti ceasul în care moare, majoritatea nu s-ar pregăti pentru veşnicie, fiind înşelaţi de diavoli : Mai ai 70 de ani. Ai timp să te pocăieşti. Dar cu cât face omul mai multe păcate, cu atât mai greu este să se pocăiască. Se uneşte cu diavolul prin păcate şi foarte greu se poate smeri şi pocăi după 70-80 de ani de păcate.
De aceea creştinul ortodox trebuie să trăiască ca şi când fiecare zi ar fi ultima, făcând cât mai multe fapte bune creştine, iar monahul ceasul. După moartea trupească, Lazăr a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam (Luca 16,22) Ce este Sânul lui Avraam? Cei drepţi trăiesc în Rai, în sânul lui Avraam.Cu alte cuvinte, ei participă întru luminare şi dumnezeire.
Iar Bogatul nemilostiv, în iad.”Ridicându-şi ochii la cer (până atunci nu i-a ridicat niciodată n.n.) l-a văzut pe Avraam şi pe Lazăr în sânul său. Şi s-a rugat (şi noi ne rugăm le nevoi şi necazuri) şi a zis: “Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi ude vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba că mă chinuiesc cumplit”.
[1]O vorbă românească spune că: ban la ban trage şi puric la puric. Oricât s-ar strădui săracul, nu va ajunge niciodată un mare bogat. Dar dacă nu ar fi săracul, bogatul ar muri de foame.
[2]Articolul 326 din Codul Penal al României prevede ca fapta persoanei care, având capacitatea de a munci, apelează repetat la mila publicului, cerând ajutor material, este infracţiune care se pedepseşte cu închisoare de la o luna la 3 ani. De asemenea
folosirea minorilor la cerșit. De ce nu se aplică în cazul lor legea ? Sunt și buni cântăreți și ciripesc.