Duminica a XXVIII după Rusalii Evanghelia celor poftiți la masă
Dumnezeu vrea să credem în El mai mult decât oricineva sau oriceva,
Dumnezeu vrea să nădăjduim în El mai mult decât oricine altcineva.
Dumnezeu vrea să-L iubim pe El mai mult cecât oricine altcineva.
Aceasta este unirea mistică duhovnicească a creştinului cu Dumnezeu.
Aceasta este unirea duhovnicească a inimii noastre cu Hristos.
Cu orice s-ar uni inima noastră fie fiinţă vie, fie lucru neînsufleţit este însoţire nelegiută curvie duhovnicească şi se va abate peste el nenorociri şi în această viaţă şi în viaţa cea veşnică. Pentru că scopul principal pentru care ne-am născut în această viaţă pământească este mântuirea noastră.
Sfântul Proroc Ieremia, insuflat de Duhul Sfânt, spune: Blestemat fie omul care se încrede în om şi îşi face sprijin din trup omenesc şi a cărui inimă se depărtează de Domnul (Ieremia17,5).
Dumnezeu vrea ca să-i dăruim inima noastră întreagă: „Dă-mi, fiule, mie inima ta” (Pildele lui Solomon 23,26).
Orice altă unire a omului în afară de Dumnezeu este idolatrie.
În regimurile dictatoriale oamenii se unesc sufleteşte cu dictatorul.
Astfel prin dragoste faţă de trup omul îşi face din trup dumnezeu mincinos idol.
La fel şi prin dragoste faţă de avuţii.
În orice ar nădăjdui omul afară de Dumnezeu, acel lucru ia locul lui Dumnezeu din inima sa duhovnicească şi ajunge să-i fie idol.
Iar cu timpul acest inchinător la idoli se face una cu idolul său.
Pentru că în dragoste omul se identifică cu cel pe care îl iubeşte.
Ceea ce iubeşte omul mai mult, lucru la care se gândeşte mereu, pe care şi-l doreşte, ajunge cu vremea să fie în adâncul inimii sale. Au umblat după idoli şi au ajuns netrebnici (IV Regi 17,15). Au umblat după nimic şi au ajuns nimic.
Omul se face una cu ceea ce iubeşte: Cu Dumnezeu dacă iubeşte viaţa curată şi sfântă sau cu idolii dacă iubeşte păcatele.
Prin dragoste se mântuieşte sau se pierde omul. Dar o singură iubire este mântuitoare şi aceasta este iubirea de Dumnezeu. Orice altă iubire este pierzătoare.
Sfânta Evanghelie de astăzi ne arată prea limpede cum se încununează inima omului în nunta duhovnicească cu Dumnezeu, ca o mireasă binecuvântată şi cum prin necredinţă şi păcate cade şi se pierde în întunericul nelegiut al închinării la idoli.
„Un om oarecare a făcut cină mare şi a chemat pe mulţi. şi a trimis la ceasul cinei pe sluga sa ca să spună celor chemaţi: Veniţi, că toate sunt gata” (Luca 14, 16-17).
Dumnezeu cheamă la Cina cea de Taină prin Apostoli, Episcopi, preoţi pe toţi creştinii ortodocşi.
Dumnezeu a trimis secole de-a rândul profeţi ca să vestească apropierea Cinei celei de Taină.
Când s-a întrupat Fiul lui Dumnezeu a fost trimis Sfântul Ioan Botezătorul ca să cheme pe iudei dar L-au refuzat şi l-au răstignit.
După Înălţarea Sa la Cer şi Pogorârea Duhului Sfânt peste Sfinţii Apostoli şi întemeierea Biserici Sale a trimis Apostoli, Episcopi, preoţi ca să vestească că totul este gata pentru mântuirea oamenilor. Este gata tot ceea ce este de folos pentru curăţirea de păcate.
Pentru aceasta S-a întrupat și jertfit Fiul lui Dumnezeu ca să ne mântuiască în dar prin împărtăşirea cu Harul Duhului Sfânt prezent în Sfintele Taine.
Sfântul Apostol Pavel atrage atenția celor care se împărtășesc cu nevrednicie: „Căci cel ce mănâncă și bea cu nevrednicie, osândă își mănâncă și bea, nesocotind Trupul și Sângele Domnului. De aceea mulți dintre voi sunt neputincioși și bolnavi și mulți au murit” (I Corinteni 27-31).
Dar ce au făcut cei aleşi, iudeii? În loc să primească invitaţia la Cină, aleşii au săvârşit crime înfricoşătoare au ucis pe proroci. Apoi au Răstignit de Cruce pe Însăşi Fiul lui Dumnezeu.
Dar Dumnezeu a preschimbat această înfricoşătoare crimă în cel mai binecuvântat izvor de bucurie duhovnicescă. Acum se aduc la Cină Însuşi Trupul şi Sângele Domnului Iisus Hristos cel răstignit. Acum prin Sfânta Împărtăşanie creştinii devin contrupeşti şi consanguini cu Însăşi Trupul şi Sângele Domnului.
Veniţi şi spovediţi-vă ca să vă împărtăşiţi cu ceea ce nici îngerii nu gustă. În Sfintele Biserici se revarsă torente de haruri ale Duhului Sfânt.
Iată, toate sunt gata. Se află tot ce trebuie ca sufletul noastră să se curăţească, bolnavii să se vindece, cei fămânzi să se sature, ca îndrăciţii să fie sloboziţi de duhurile necurate, beţivii să se trezească, cei morţi în păcate să învieze duhovniceşte.
Iată Botezul cu apă şi cu foc al Duhului Sfânt (Matei 3,11). Iată Taina Spovedaniei, a Sfintei Împărtăşanii, a Sfântului Maslu, a Sfintei Cununii pe care clerul le împărtăşete celor care cu credinţă vin la Biserica Ortodoxă a lui Hristos.
Biserica noastră ortodoxă este Biserica iertării, a curăţirii de păcate, a sfinţiri şi a mântuirii. Acestea sunt daruri dumnezeieşti pe care Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos le dăruieşte sufletelor noastre.
Veniţi la nunta cea cerească. Veniţi să vă hrăniţi sufletele însetate de veşnicie.
Dar cum au răspuns cei chemaţi la această Cină?
Au început unul câte unul să-şi ceară iertare.
Cel dintâi a zis: Ţarină mi-am cumpărat şi am nevoie să ies s-o văd. Te rog iartă-mă.
Şi altul a zis: Cinci perechi de boi mi-am cumpărat şi mă duc să-i încerc. Te rog iartă-mă!
Al treilea a zis: Femeie mi-am luat şi de aceea nu pot veni.
Ţarina înseamnă robirea de lucrurile lumii. Acest duh lumesc este mai periculos decât diavolul. Pentru că dacă l-am vedea pe diavol ne-am cutremura de frică şi ne-am pocăi. Dar duhul lumesc cu conforturile sale ne înfăşoară plăcut şi ne robeşte îndepărtându-ne de Biserică şi de Dumnezeu. Duhul lumesc, lumea cu plăcerile şi păcatele ei ia locul lui Hristos din inima noastră duhovnicească.
Cinci perechi de boi: adică ne-am robit cele cinci simţuri (văzul, auzul, gustul, mirosul şi pipăitul).
Ochiul nu se satură de ceea ce vede şi urechea de ceea ce aude.
Mi-am luat femeie, adică m-am dedat la beţii şi desfrânări şi m-a legat dracul cu păcatele, m-a omorât duhovniceşte şi nu mai pot veni la Biserică.
Atunci mâniindu-se Stăpânul casei a zis: Ieşi îndată în pieţe şi uliţele cetăţii şi pe săraci şi pe neputincioşi şi pe orbi şi pe şchiopi adu-i aici (Luca 14,21).
La porunca Împăratului au fost invitate nemurile în locul poporului iudeu (ales).
Toţi oamenii suntem săraci, neputincioşi, orbi şi îndrăciţi fără Hristos.
Numai Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos poate să curăţească şi să deschidă ochii inimii noastre duhovniceşti şi să ne dea vederea vieţii celei veşnice, viaţa cea veşnică.
Dar nici unul din noi nu-L poate purta pe Hristos fără curăţia inimii, fără ca inima să-i fie dăruită întreagă lui Hristos.
Şi Domnul Hristos termină pilda zicând: Căci zic vouă: Nici unul din bărbaţii aceea care au fost chemaţi nu v-a gusta din Cina Mea (Luca 14,24).
Chemarea lui Dumnezeu
Dumnezeu ne cheamă şi ne îndeamnă:
- La pocăinţă (Matei 9,13; Marcu 2,17);
- La împăcarea cu El (Isaia 27,5; II Corinteni 5,20);
- La sfinţenie (Romani 1,7; I Corinteni 1,2);
- De la întuneric la lumină (I Petru 2,9):
- Din moarte la viaţă (Ioan 5,24-25);
- La moştenirea vieţii celei veşnice (Evrei 9,15);
- La Împărtăşirea cu harul dumnezeiesc (I Tesaloniceni 2,12);
Omul a fost creat cu libertate şi poate să primească sau să refuze chemarea lui Dumnezeu.
Dumnezeu l-a făcut pe om liber şi l-a lăsat în mâna sfatului Său (Înţelepciunea lui Solomon 2,23; Înţelepciunea lui Isus Sirah 15,14 şi „cu arma buneivoiri ne-ai încununat pe noi” (Psalm 5,12).
Acest lucru mi-l arată şi Domnul Iisus Hristos: Cine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie (Matei 10,24).
Prin Sfânta Evanghelie de astăzi Domnul Iisus Hristos - Mântuitorul lumii ne cheamă pe toţi la Cina Sa cea mare să ne împărtăşim cu darurile Sale dumnezeieşti.
Să nu refuzăm chemarea noastră pentru viaţa cea veşnică pentru această lume deşartă, păcătoasă şi trecătoare.
Ne cheamă Hristos la ospăţul pocăinţei, la Cina Mântuirii. Să nu amânăm pocăinţa, spovedania, rugăciunea, Sfânta Împărtăşanie grija pentru mântuire pentru că:„în ceasul în care nu gândim, Fiul Omului va veni!” (Matei 24,44).
Ne cheamă Hristos la ospăţul Sfintei Liturghii. Hristos se jertfeşte tainic pe Sfânta Masă pentru iertarea păcatelor noastre şi ne hrăneşte cu Dumnezeiescul Său Trup şi Sânge.
Însă foarte mulţi din creştinii noştrii merg la petreceri, meciuri, beţii, desfrânări.
Ajung şase zile într-o săptămână pentru muncă, distracţii şi de păcate. Duminica- ziua Domnului să o dedicăm în mod special pentru suflet, pentru mântuire.
Participarea în fiecare sărbătoare la Sfânta Liturghie
„Sfânta Liturghie este o rânduială de Sfinte rugăciuni, în timpul cărora se săvârşeşte Jertfa fără de Sânge a Legii celei Noi, întemeiată de Mântuitorul Iisus Hristos la Cina cea de Taină şi încredinţată de El Sfinţilor Săi Apostoli, iar de aceştia, urmaşilor lor sfinţiţi (arhierei şi preoţi), pentru a fi săvârşită de-a pururi în Biserica Sa, spre pomenirea Lui şi spre iertarea păcatelor membrilor Bisericii Lui” .
Sfântul Ioan din Kronştadt spune despre Sfânta Liturghie: „Ce poate fi mai măreţ, mai mişcător, mai de-viaţă-făcător pe pământ decât slujirea Liturghiei? Aici se închipuie şi se săvârşeşte cea mai mare Taină a iubirii lui Dumnezeu faţă de neamul omenesc – unirea lui Dumnezeu cu oamenii prin Întrupare, prin Dumnezeiasca Sa învăţătură, prin pătimire, moarte, îngropare şi Înviere – taina înnoirii şi îndumnezeirii omenităţii, taina unirii oamenilor cu Dumnezeu prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Lui. Prin măreţia sa, această taină covârşeşte mintea şi îndeamnă pe fiecare creştin raţional spre cucernicie, mulţumire şi preamărire adusă lui Dumnezeu. Lucrarea pe care Dumnezeu o săvârşeşte prin Liturghie întrece prin măreţia sa orice altă lucrare dumnezeiască în lume şi însăşi facerea lumii. Este cu adevărat o slujire cerească a lui Dumnezeu pe pământ, pe care se cuvine s-o primim cu înţelegere şi vrednicie; este o fericire, pace şi bucurie pentru suflet! Hrăneşte mintea, veseleşte inima, cheamă lacrimi de umilinţă, de evlavie, de recunoştinţă, îndeamnă la nevoinţele tăgăduitoare-de sine ale iubirii, milostivirii şi compasiunii faţă de toţi oamenii; adună pe toţi într-o unire frăţească, unește într-o singură unire cerul şi pământul, pe îngeri şi pe oameni; îi înveseleşte pe toţi întru nădejdea învierii şi nemuririi. Oare de ce se arată oamenii atât de nepăsători faţă de Liturghie? Din sărăcia judecăţii, din puţină credinţă şi din necredinţă, şi din pricina patimilor acestei vieţi” .
„O, cât de măreaţă, de sfântă, de mântuitoare şi de dorită este pentru creştin Liturghia! Cu adevărat Biserica se face cer! Fiindcă Dumnezeu în Treime se pogoară pe Sfântul şi de-Viaţă-Făcătorul Prestol în fiecare zi şi săvârşeşte marea minune a milostivirii Sale, prefăcând pâinea şi vinul în Preacurat Trup şi Preacurat Sânge al Fiului lui Dumnezeu şi învrednicindu-i pe credincioşi să se împărtăşească cu Ele” .
„Liturghia este taina curăţirii, sfinţirii, luminării, renaşterii, facerii viu a omului pentru viaţa cea veşnică; taina iubirii dumnezeieşti, taina înălţării, îndumnezeirii omului lipsit de ajutor, abătut, şi pierind în păcate” .
Învierea sufletească a creştinului şi începutul despătimirii lui încep atunci când participă în fiecare duminică şi sărbătoare la Sfânta Liturghie.
Împărtăşirea cu Harul Duhului Sfânt prezent în Sfintele Taine
„Dacă lumea n-ar avea Preacuratul Trup şi Sânge al Domnului, ar fi lipsită de binele de căpetenie, binele vieţii celei adevărate („nu veţi avea viaţă în voi” – Ioan 6,53); n-ar avea decât iluzia vieţii, n-ar avea darul sfinţeniei, într-un cuvânt ar fi păgubită de toate bunurile cele adevărate, nestricăcioase. Toate acestea sunt acel de-viaţă-făcător aluat pe care, luîndu-l o femeie (în parabolă) – adică Biserica – l-a ascuns în trei măsuri de aluat, până ce s-a dospit toată (Matei 13,33). Da, acesta este adevăratul aluat al vieţii duhovniceşti, cereşti şi sfinte, pus în omenire, fiindcă sufletul este treimic, după cele trei puteri ale sale: raţiune, inimă, voinţă; dreptatea, sfinţenia şi iubirea trebuie să pătrundă toate aceste puteri, în general viaţa omului: gândurile, cuvintele şi faptele” .
„Luaţi mâncaţi... Beţi dintru aceasta toţi... Cine poate pricepe pe deplin marea binefacere dată nouă de Domnul nostru Iisus Hristos în Taina Euharistiei sau Împărtăşaniei? Nimeni, nici chiar mintea îngerească, fiindcă această binefacere este infinită şi necuprinsă, ca Însuşi Dumnezeu, ca însăşi bunătatea, înţelepciunea şi atotputernicia Sa. Ce iubire ni se arată nouă, păcătoşilor, în fiecare zi, prin Liturghie! Ce apropiere a lui Dumnezeu de noi! Iată-L aici, pe Sfântul Prestol, în fiecare zi, în chip fiinţial, în toată Dumnezeirea şi omenitatea Sa, dându-Se spre mâncare credincioşilor, sau pentru a fi dus de preot în casele credincioşilor pentru împărtăşirea bolnavilor. Ce minunată comuniune, ce prefacere a Dumnezeirii în omenitatea noastră căzută, neputincioasă, păcătoasă, dar nu în păcat, acesta fiind ars de focul Harului! Ce binecuvântare, ce fericire pentru firea noastră care primeşte întru sine Dumnezeirea şi omenitatea lui Hristos Dumnezeu şi se uneşte cu El! În această primire a lui Hristos Dumnezeu şi se uneşte cu El! În această primire a lui Hristos în credinţă înăuntru nostru e curăţia, sfinţirea, izbăvirea de păcatele noastre şi vrăjmaşii noştri, înnoire, puterea, tăria inimii noastre, pacea, libertatea, slava, viaţa şi nemurirea noastră. O, câte daruri cereşti ni se dau de la Dumnezeu prin liturghie! Dar cum se arată a fi creştinii în faţa ei? Cei mai mulţi se poartă cu o răceală devenită obişnuită, cu neatenţie şi cu indiferenţă. Se împărtăşesc foarte rar cu Sfintele Taine, ţinând parcă să respecte cu tot dinadinsul obiceiul pe care şi l-au statornicit: o dată pe an. De ce nepreţuită comoară dumnezeiască, de ce dar dumnezeiesc, fără de moarte şi dătător de viaţă, de ce ajutor dumnezeiesc nu se lipsesc, ei însă prin aceasta! Iată de ce nu putem spune că creştinii ortodocşi duc o viaţă adevărată, o viaţă în duhul lui Hristos. Iată de ce s-au înmulţit viciile şi nenorocirile. Iată de ce împotriva noastră s-a înarmat toată făptura, toate stihiile arătându-se răzbunătoare, asemeni vrăjmaşilor lui Dumnezeu: şi apa, şi focul, şi văzduhul, şi moartea în toate chipurile” .
În rugăciunile dinainte de Sfânta Împărtăşanie spunem: „Foc şi lumină să-mi fie mie primirea Preacuratelor şi de Viaţă-Făcătoarelor Tale Taine, Mântuitorule, arzând neghina păcatelor şi luminându-mă peste tot, spre cunoaşterea de Dumnezeu adevărată” (Canon, Sedelna, glasul al 8-lea).
„Pentru aceasta mă rog Ţie, Cel ce eşti singur Sfânt, Stăpâne: Sfinţeşte-mi sufletul, mintea şi inima…” (Rugăciunea a doua a Sfântului Ioan Gură de Aur)
Pentru că: „…am greşit …cu gândul cel dobitocesc” (Rugăciunea a patra a Sfântului Simeon Metafrastul). De aceea cerem lui Dumnezeu: „…curăţire şi sfinţire”. (Rugăciunea a cincea, a Sfântului Ioan Damaschinul); ”…spre izgonirea a toată nălucirea, a faptei celei rele şi a lucrării diavoleşti, care se lucrează cu gândul în mădularele mele” (Rugăciunea a şasea, a Sfântului Vasile cel Mare).
Ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos: „Intră şi luminează cugetul meu cel întunecat” (Rugăciunea a noua, a Sfântului Ioan Gură de Aur). Ne rugăm să „ne învrednicim să ne împărtăşim fără de osândă cu Preacuratele, nemuritoarele, de viaţă făcătoarele şi înfricoşătoarele Taine, spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci, spre sfinţire, spre luminare, spre tărie, spre vindecare şi spre sănătatea sufletului şi a trupului şi spre stingerea şi pierderea cu totul a cugetelor, a gândurilor şi a deprinderilor mele celor rele şi a nălucirilor de noapte, ale duhurilor celor viclene şi întunecate” (Rugăciunea a zecea a Sfântului Ioan Gură de Aur).
Iar după Sfânta Împărtăşanie: „Dumnezeiescul Trup mă îndumnezeieşte şi mă hrăneşte, îmi îndumnezeieşte sufletul şi-mi hrăneşte minunat mintea”.
Ne rugăm Domnului Iisus Hristos: „…să nu mă arzi pe mine, Făcătorul meu, ci mai vârtos intră în alcătuirea mădularelor mele şi întru toate încheieturile, în rărunchi şi în inimă şi arde spinii tuturor păcatelor mele; curăţeşte-mi sufletul; sfinţeşte-mi gândurile şi oasele; numărul deplin al celor cinci simţuri îl luminează” (Rugăciunea a treia, a Sfântului Simeon Metafrast).
Ne rugăm Maicii Domnului: „…ceea ce eşti Maica iubitoare de milostivire a Dumnezeului celui milostiv, miluieşte-mă şi dă umilinţă şi zdrobire inimii mele şi smerenie gândurilor mele şi ridicare din robia cugetelor mele…” (Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu).
Dacă ascultăm chemarea lui Hristos vom petrece cu Hristos şi vom fi fericiţi şi în această viaţă pământească şi vom petrece în viaţa cea veşnică cu moşii şi strămoşii noştrii, cu Sfinţii, cu Îngerii, cu Maica Domnului cu Preasfânta Treime. În veci. Amin.
Lui Dumnezeu i se cuvine slava, cinstea, şi închinăciunea şi Sfinților de la care m-am inspirat în această predică.