Cleopa Cristian

DUMINICA XXV DUPĂ RUSALII - SAMARINEANUL MILOSTIV

Cu ajutorul lui Dumnezeu vom tâlcui pilda „Samarineanului milostiv” și vom spune câteva cuvinte despre vicleşug şi făţărnicie.

Samarineanul milostiv este Domnul nostru Iisus Hristos.

Cel căzut între tâlhari este neamul omenesc căzut în păcate şi sub stăpânirea dracilor. Untdelemnul şi vinul reprezintă Botezul şi Mirungerea, Trupul şi Sângele Domnului.

Preotul şi levitul: Vechiul Testament care nu putea să mântuiască.

Casa de oaspeţi este Biserica.

Cei doi dinari sunt Sfânta Taină a Spovedaniei şi Sfânta Taină a Împărtăşaniei primite de preot prin Hirotonie, ca să aibă grijă de mântuirea creştinilor.

Cum putem ajunge cei mai bogaţi oameni din lume?

David Rokefeld nu este cel mai bogat om din lume. El s-a îmbolnăvit şi a murit de inimă... păcătoasă şi rea.

Cel mai bogat om din lume este cel care Îl are în inima lui pe Dumnezeu. Un pustnic într-o peşteră este mai fericit decât într-un palat împărătesc, pentru că Îl are pe Dumnezeu în inima lui duhovnicească. Împărăţia cerurilor este împărăţia dragostei. Cel care nu a avut dragoste nu poate ajunge în împărăţia dragostei.

Să ne îmbogăţim întru Domnul. Dacă nu ne îmbogăţim întru Domnul ne îmbogăţim întru Satana.

Ca să putem iubi, Dumnezeu a pus în inima noastră duhovnicească puterea iubitoare firească. Sfântul Apostol Pavel ne spune: „Iar peste toate acestea, îmbrăcaţi-vă întru dragoste, care este legătura desăvârşirii” (Coloseni 3 ,14). Însă dragostea firească curată de copil nevinovat o pervertim prin iubire de sine şi păcatele care izvorăsc din ea.

Prin lepădare de sine, prin golirea inimii de iubirea de sine -iubirea pătimaşă de sine, ajungem la dragoste firească omenească şi de aici prin împărtăşire cu Harul Dumnezeiesc prezent în Sfintele Taine la dragoste harică dumnezeiască. După căderea din Rai avem în inima noastră duhovnicească  dragostea firească prin care împărtăşim legătura dragostei fireşti cu aproapele nostru.

Cum putem ieşi din sfera iubirii de sine? Dând ceva aproapelui căzut între tâlhari: bolnavi, handicapaţi săraci, nu celor care şi-au făcut din aceasta o meserie şi exploatează şi copii la cerșit. Codel Penal consideră infracţiune şi pedepseşte cu închisoare de la o lună la trei ani pe cei care cerşesc sau exploatează copii ca să cerşească.

Dar în Evangenie Domnul spune că un om „a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, au plecat, lăsându-l aproape mort” (Luca 10,30).

Nu ne lasă să facem milostenie şi să ajutăm pe cei aflaţi în nevoi iubirea de sine şi dracii din noi și nu credem ce spune Dumnezeu. „Fericiţi cei milostivi, că aceea se vor milui” (Matei 5,7).

Să depunem banii la Banca Cerească. La ghişeu ne aşteaptă îngerii să ne scrie numele în Cartea Vieţi. Garantul Bănci Cereşti este Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi Banca Cerească nu dă faliment ci dobândă mare pământească şi cerească. De ce nu credem? Credem mai mult în bancurile Băncilor, care ne dau dobânda mai mică decât inflaţia.

Cum ajung bancherii miliardari? Cu banii de la creştini. Creştinii cred în bancurile lor din iubire de sine. Unde sunt banii creştinilor ortodocşi? La bănci. De ce? Pentru că sunt necredincioşi şi cred în bancurile miliardarilor bancheri.

În loc să ajute pe creştinii noştrii ortodocşi - sute de mii de oameni săraci, bolnavi, copii orfani... au umplut buzunarele bancherilor cu miliarde de euro şi dolari.

Peste 5 milioane de creştini ortodocşi români sunt datori vânduţi la bănci. Şi la mulţi le-au luat banca casa şi maşina şi au pierdut şi banii.

Un creștin a dat 1 leu milostenie și după câteva minute a primit 10 lei de la alt creștin.

 Deși peste un sfert din populaţia globului este sub pragul sărăciei, peste un sfert din produse care sunt aproape de termenul de expirare sau depăşite moral se aruncă la gunoi. De ce? Ca să nu scadă preţul. Din iubire de sine ca să se îmbogăţească patronii marilor magazine, le aruncă la gunoi.

Guvernanţii pot să dea legi ca aceste produse să fie date la săraci, cămine, azile spitale. De ce nu o fac?

Pentru că marii patroni ai acestor magazine îi finanţează în alegeri, sunt sponsori şi îi conduc.

Aproapele nostru este cel cu care a rânduit Dumnezeu să ne întâlnim.

Mănăstirile primesc milostenie, şi fac rugăciuni şi milostenii masă, cazare, şi asistenţă religioasă creştinilor. Iar Dumnezeu le înmulţeşte, cereale, legume, animale...

Daţi şi veţi avea. Nu vă uitaţi ce zic diavolii: „A scăzut punga!” V-o umple Dumnezeu. Altfel vă este spre pierzare bogăţia.

Când nu merg afacerile, câştigurile, rugăciunea, ungeţi-le cu milostenii.

Dumnezeu de aceea nu ne înmulţeşte câştigurile, pentru că nu dăm milostenii şi ajungem egoiști şi ne pierdem sufletele.

De ce nu putem iubi pe aproapele ca pe noi înşine: pentru că din iubire de sine ne iubim numai pe noi, eventual pe copiii noștrii.

De ce nu facem milostenie? Din cauza iubirii de sine. Ne intersează numai de persoana noastră. Chiar şi în cele duhovniceşti. Postim, ne spovedim, facem metanii, ne împărtăşim ca să ne fie bine. Este foarte bine pentru curăţire de păcate, despătimire, iluminare şi îndumnezeire. Dar aceste fapte trebuiesc completate cu faptele dragostei arătate prin milostenie faţă de aproapele, nu faţă de noi, pentru ca să asimilăm Harul Dumnezeiesc, Care ni s-a dăruit prin Jertfa lui Hristos pentru noi. Dacă ne spălăm la robinet cu apă şi săpun dar nu frecăm mâinile nu ne curăţim. Fără faptele bune ale milosteniei nu asimilăm Harul Dumnezeiesc.

Domnul nostru Iisus Hristos S-a jertfit pentru mântuirea noastră şi ne dă Însuşi Trupul Său şi Sângele Său ca să ne curăţim de păcate şi să ne mântuim. Iar noi cum ne arătăm dragostea faţă de aproapele. Ce-i dăm aproapelui? Cu ce-l ajutăm?

Dragostea se arată prin fapte bune faţă de alţii, milă milostenie. Nu faţă de noi prin iubirea de sine - maica tuturor relelor.

Cine se împărtăşeşte mai des ca un preot? Dar dacă trecem pe lângă aproapele, nu avem dragoste, nu vom fi fericiţi şi nu vom ajunge în Împărăţia dragostei dumnezeieşti.

Banii, averea îţi dă o putere şi plăcere. Dar este spre pierzare.

Pentru că nu împlinim porunca lui Dumnezeu: „Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii” (Ioan 13,34).

Împlinește porunca dumnezeiescă şi vei fi viu şi în această viaţă şi-n viaţa cea veşnică.

Împlinește poruncile dumnezeiești ca să fii fericit şi în viaţa aceasta şi-n viaţa cea veşnică.

Dăm pomelnice pentru noi şi cei vii: sănătate, bani, examene... Dar pentru cei adormiţi chiar din rudele noastre mai puţin 1 din 10 sau deloc.

Să aveţi canon cu binecuvântarea duhovnicului să vă rugaţi pentru un bolnav, pentru un om mutat la viaţa cea veşnică, pentru care nu are cine să se roage.

Avem haine, îmbrăcăminte care putrezesc. Cu ajutorul duhovnicului, prin asociaţii caritabile să le dăm la cei săraci, bolnavi, bătrâni, neputincioşi milostenie.

Se ne impunem să facem acest lucru Sâmbăta și Duminica.

A întrebat cineva pe un părinte:

 - Cine administrează mănăstirea? Cine este contabil? A răspuns părintele:

- Maica Domnului. Noi dăm şi Maica Domnului trimite credincioşi ca să aducă cele de care avem nevoie. Cu cât dăm mai mult, cu atât primim mai mult.

Ce putem face pentru alţii.

Dumnezeu a pus în inima duhovnicească a omului dragostea firească curată de copil nevinovat. Copiii iubesc părinţii, rudele. Dar această dragoste firească se perverteşte prin păcate şi devine plăcere păcătoasă.

Pentru aceasta nu putem iubi şi nu putem să ne arătăm iubirea noastră prin fapte bune faţă de aproapele nostru pentru că prin iubire de sine - iubire iraţională faţă de trup, iubirea noastră firească curată s-a pervertit în plăceri păcătoase. Nu simţim nici un îndemn ca să ajutăm un om bolnav, sărac, necăjit şi nu ne trage inima să-i dăm milostenie.

Societatea în care trăim ne dezvoltă iubirea de sine: telefonul meu, maşina mea, casa mea...

Sunt mari bogătaşi care şi-au vândut sufletul diavolilor ca să câştige bani peste munca prestată. În California este o pădure Boemia Grove în care marii oameni ai lumii se închină la diavoli, zeul banului - Maloch, şi aduc jertfe umane.

Când omul se iubeşte pe sine se află într-o sferă egoistă, şi adună cu diavolul. Vrea altă casă, altă maşimă, altă femeie... Deşi este bună şi cea pe care o are. Nu mănânci cu două linguri, şi nu dormi în două paturi. Pâinea pe care care ţi-a dat-o Dumnezeu în plus şi mucegăieşte trebuia s-o dai altuia.

Sunt meserii în care arată milă. Doctorii, tratează şi Dumnezeu vindecă. Dar dacă tratează pentru bani peste salariu cuvenit se unesc cu diavolii.

„Fă binele de care îţi aduci aminte, şi cel de care nu-ţi aduci aminte ţi se va descoperi ţie.“

Prin urmare, dacă faci binele pe care îl poţi face, vei ajunge să faci şi mai mult bine, dar dacă nu faci nici cât ai putea să faci din prisos, din comoditate, din ceea ce ai mai mult decât alţii, n-o să ajungi niciodată să faci ceea ce a făcut femeia aceea văduvă. Pentru aceasta să avem pentru început ca exemplul pe samarineanul cel milostiv care a dat din prisosul lui.

Despre făţărnicie şi vicleşug

Iată, un învăţător de lege s-a ridicat, ispitindu-L şi zicând: Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci? (Marcu   10,17).

Învăţătorul de lege s-a apropiat cu vicleşug şi făţărnicie ca să-l defaime, pe Domnul Iisus Hristos şi să crească slava sa.

Tot astfel l-au ispitit cu altă ocazie:

„Iar ei, venind, I-au zis: Învăţătorule, ştim că spui adevărul şi nu-Ţi pasă de nimeni, fiindcă nu cauţi la faţa oamenilor, ci cu adevărat înveţi calea lui Dumnezeu. Se cuvine a da dajdie Cezarului sau nu? Să dăm sau să nu dăm?» (Marcu 12 14).   

Dacă Domnul Iisus zicea să nu dea, era osândit de Cezar ca unul ce răzvrăteşte poporul.

Dacă zicea să plătească dajdia, nu mai era prieten al iudeilor care urau pe Cazar – care era păgân şi îi asuprea pe evrei. Domnul Iisus Hristos le răspunde smerindu-i:

«Daţi Cezarului ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu» (Marcu 12,17).

Femeia prinsă în adulter

Evreii L-au întrebat pe Domnul Iisus Hristos ce să facă cu o femeie care a fost prinsă în adulter: Moise ne-a spus în Lege s-o omorâm. Tu ce zici?

Dacă zicea Da – cădea porunca iubirii. Dacă zicea Nu, trebuia omorât cu pietre cum poruncea Moise pentru cel care nu respecta Legea.

Domnul Iisus Hristos le răspunde smerindu-i: «Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra asupra ei» (Ioan 8,7).

După aceasta „Iarăşi plecându-Se, scria pe pământ» (Ioan 8,8) Pentru ca nu cumva să îndrăznească careva, s-a aplecat pe pardosela templului şi scria păcatele cele mari şi ascunse a fiecărui fariseu. Vântul ştergea praful şi Domnul Iisus scria păcatele celuilalt. Şi rând pe rând lăsau piatra şi plecau.

Vicleşugul este de la diavol: Tatăl tuturor răutăţileor este diavolului. De aceea ne rugăm: «Ne izbăveşte de cel viclean» (Matei 6,13)

Diavolul a păcălit cu minciuna pe Adam şi Eva: «Dumnezeu zis El, oare, să nu mâncaţi roade din orice pom din rai?» (Facerea 3,1).

«Căci dinăuntru, din inima omului, ies cugetele cele rele, desfrânările, hoţiile, uciderile, adulterul, lăcomiile, vicleniile, înşelăciunea, neruşinarea, ochiul pizmaş, hula, trufia, uşurătatea» (Marcu 7,21-22).

Sfântul  Apostol Pavel spune  lui Elima vrăjitorul: «O, tu cel plin de toată viclenia şi de toată înşelăciunea, fiule al diavolului, vrăjmaşule a toată dreptatea, nu vei înceta de a strâmba căile Domnului cele drepte?» (Faptele Ap. 13,10).

Diavolul este începutul şi rădăcina vicleniei.

Viclenia izvorăşte din inima omului.

Oamenii vicleni sunt fii ai diavolului şi vrăjmaşi a toată nedreptatea.

Negocierele, bursa se fac cu vicleşug, cu înşelăciune. Nu este grâu creşte preţul. Astfel se negociază lucrând cu diavolul.

Făţărnicia.

Omul făţarnic este nesincer, prefăcut, fals viclean, una gândeşte, alta vorbeşte şi urmăreşte. Politica, campania electorală, voturi, afacerile au ca principal scop câştigul propriu.

«Iar Iisus le-a zis: Luaţi aminte şi feriţi-vă de aluatul fariseilor şi al saducheilor» (Matei 16 ,6).  După cum aluatul dospeşte toată frământătura aşa şi vicleşugul şi făţărnicia strică toată starea lăuntrică – duhovnicească.

Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos n-a spus: Vai ţie curvo! Vai ţie tâlharului ci: «Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că închideţi Împărăţia Cerurilor înaintea oamenilor; că voi nu intraţi, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi.

Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că mâncaţi casele văduvelor şi cu făţărnicie vă rugaţi îndelung; pentru aceasta mai multă osândă veţi lua. 

Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că înconjuraţi marea şi uscatul ca să faceţi un ucenic, şi dacă l-aţi făcut, îl faceţi fiu al gheenei şi îndoit decât voi. 

«Vai vouă, călăuze oarbe, care ziceţi: Cel ce se va jura pe templu nu este cu nimic legat, dar cel ce se va jura pe aurul templului este legat» (Matei 23,16).

Aici sunt toţi ereticii, sectarii care prin făţărnicia lor rătăcesc amăgesc pe cei slabi în credinţă.

Care a fost cel mai viclean om?

Cel mai viclean om a fost Iuda. Avea cinstea de apostol, avea darurile dumnezeieşti, era făcător de minuni dar avariţia l-a făcut: «Fiul pierzării» (Ioan 17,12).

Este păcat foarte mare să iei din cele care trebuiesc date săracilor, bolnavilor, handicapaţilor.

Orice faptă bună este luptată de diavoli. În timpul săvârşirii faptei bune vine diavolul să o răpească şi să ne unim cu el prin mândrie, slavă deşartă, iubire de arginți. Facem milostenie – ne-o răpeşte diavolul cu duhul mândriei şi al slavei deşarte prin oameni sau prin gândurile insuflate…

Maria sora lui Lazăr a uns cu mir pe Domnul Iisus Hristos înainte de îngropare. Iuda zicea că era mai bine să-l vândă şi banii să-i dea săracilor.

«Dar el a zis aceasta, nu pentru că îi era grijă de săraci, ci pentru că era fur şi, având punga, lua din ce se punea în ea» (Ioan 12, 5-6)

Făţarnicul Iuda îl vinde pe Domnul Iisus Hristos cu o sărutare: Iar vânzătorul le-a dat semn, zicând: Pe care-L voi săruta, Acela este: puneţi mâna pe El. 

Şi îndată, apropiindu-se de Iisus, a zis: Bucură-Te, Învăţătorule! Şi L-a sărutat. 

Iar Iisus i-a zis: Prietene, pentru ce ai venit? Atunci ei, apropiindu-se, au pus mâinile pe Iisus şi L-au prins (Matei 28,48-50).

Există tendinţa de a-l judeca şi condamna pe Iuda. Dar să ne smerim şi să ne rugăm să ne ierte Dumnezeu pentru că noi cei botezaţi, care ne-am împărtăşit cu Harul Dumnezeiesc primit prin Sfintele Taine, de nenumărate ori l-am vândut pe Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos prin sărutarea păcatelor. 

Revenind la Sfânta Evanghelie: «Iar Iisus a zis către el: Ce este scris în Lege? Cum citeşti? Iar el, răspunzând, a zis: Să iubeşti pe Dom­nul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Iar El i- a zis: Drept ai răspuns; fă aceasta şi vei trăi» (Luca 10,26-28).

„Nimeni nu se va mântui pentru că a cunos­cut voia lui Dumnezeu; mântuirea stă în a o împlini. Cei care ştiu mult şi fac puţin se vor osândi mai greu decât cei ce ştiu puţin şi fac acel puţin. De aceea îi spune Domnul învăţătorului de lege: «fă aceasta şi vei trăi». Adică: „Văd că tu cunoşti marile porunci despre dragoste, dar văd şi că nu le împlineşti; atunci, zadarnic ar fi să te învăţ un lucru nou până ce nu l-ai săvârşit pe cel pe care îl ştii"[1]. În­văţătorul Legii trebuie să fi simţit mustrarea din aceste cuvinte şi a căutat să se îndreptăţească.

«Dar el, voind să se îndrepteze pe sine, a zis către Iisus: Şi cine este aproapele meu?»

Dar spune Duhul Sfânt: „Cădea-vor în mreaja lor păcătoşii” (Psalm 140,10).

Samarineanul milostiv a văzut omul zăcând rănit, aşa cum îl văzuse şi preotul, a ajuns la el, ca şi levitul. Dar a făcut ceva mai mult, nemăsurat mai mult de­cât aceştia: „I s-a făcut milă. I-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn şi vin, şi, punându-l pe dobitocul său, l-a dus la o casă de oaspeţi şi a purtat grijă de el”. A plătit hangiului ca să aibă grijă de el mai departe, făgăduind să acopere, la întoarcere, toată cheltuiala făcută cu bolnavul. Astfel, pe când preotul s-a mulţumit să-l vadă pe nefericit şi să trea­că mai departe, pe când levitul s-a mulţumit să ajungă până la el, să-l vadă şi să treacă mai departe, Mesia, Tămăduitorul Ceresc, s-a îngrijit şi de clipa de faţă şi de cea viitoare, arătând pli­nătatea dragostei şi a purtării de grijă a Domnului şi Mântuitorului pentru mântuirea noastră.

Cei „doi dinari” mai înseamnă cele două firi ale Mântuitorului Hristos, firea dumnezeiască şi firea omenească. Domnul a adus cu El două firi în această lume, şi le-a pus pe amândouă în slujba omului. Nimeni nu se poate păzi de rănile grele ale păcatului dacă nu cunoaşte aceste două firi în Hristos, pentru că rănile păcatului se vindecă numai prin milă şi prin adevăr laolaltă; una nu lucrează fără cealaltă. Domnul n-ar fi arătat desăvârşită milă faţă de om dacă nu ar fi luat trup de om, nici nu ar fi putut, numai om fiind, să-i dezvăluie omului adevărul desăvârşit, dacă nu ar fi fost Dumnezeu.

Cele două firi mai înseamnă Trupul şi Sângele lui Hristos, prin care, în Biserică, li se dă păcătoşilor vindecare şi hrană.

După ce a rostit pilda aceasta adâncă, Domnul l-a întrebat pe în­văţătorul de lege: „Care dintre aceşti trei ţi se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari? Iar el a zis: Cel care a făcut milă cu el. Şi lisus i-a zis: Mergi şi fă şi tu asemenea”. Învăţătorul de lege, pe cât se pare, n-ajunsese prea departe cu înţelegerea adâncimilor acestei pilde a lui Hristos, dar un lucru n-avea cum să nu-l recunoască, şi anume că singur samarineanul fusese aproapele omului rănit şi bătut din drum.

„Oare va uita mama pe copiii săi, oare nu-i va fi milă de fiu pântecelui ei şi chiar dacă mama va uita pe fiii săi, Eu nu te voi uita pe tine”, ne spune Dumnezeu.

Mila lui Dumnezeu faţă de noi ne obligă să avem milă fată de alţii.

Toate acestea şi altele ca acestea, ne aduc în faţa lui Dumnezeu cu înţelegerea că mila lui Dumnezeu ne este dată nouă tuturor, dar mila lui Dumnezeu faţă de noi ne îndatorează ca şi noi să avem milă faţă de oameni. A zis Domnul Hristos: „Milă voiesc, iar nu jertfă” (Matei 9,13 şi 12,7).

Deci, ne spune Dumnezeu vreau să fiţi milostivi unii cu alţii, nu vreau să-mi aduceţi jertfe de animale! Mila voastră este jertfa cea adevărată, mila faţă de oameni, mila faţă de cei ce au trebuinţă de ajutorul vostru, angajarea oamenilor cu bunăvoinţă

Duminica trecută, din cele citite din Sfânta Evanghelie, la Sfânta Liturghie, a fost pomenit un om nemilostiv, un om bogat care nu dădea, care nu avea bunăvoinţă faţă de cei lipsiţi. Şi am aflat din Sfânta Evanghelie – aceea cu săracul Lazăr şi bogatul nemilostiv – că bogatul nemilostiv s-a dus în iad. Dumnezeu vrea ca noi să fim milostivi şi să fim milostivi cum a fost samarineanul milostiv.

S-a citit astăzi la Sfânta Liturghie despre un om pe care Domnul Hristos ni-l recomandă şi nouă, ca să facem şi noi la fel ca el. Domnul Hristos a zis către învăţătorul de lege: „Du-te şi fă şi tu asemenea“, să faci şi tu la fel. Astfel, Domnul Hristos a vorbit şi cu noi – care citim sau auzim Evanghelia, spunându-ne să fim la fel ca samarineanul milostiv.

Ce a făcut samarineanul milostiv? Din pilda cu samarineanul milostiv aflăm că în timp ce doi oameni, un preot şi un levit (oameni de la care s-ar fi aşteptat toţi să fie mai binevoitori), au trecut cu nepăsare pe lângă un om care avea trebuinţă de ajutor pentru că a fost prădat de tâlhari şi bătut, fiind lăsat aproape mort, pe marginea drumului, mai la urmă, a trecut şi un om care făcea parte dintr-un popor hulit, dintr-un popor nebăgat în seamă, dintr-un popor dispreţuit, samarinenii. Domnul Hristos ni-l arată pe acela că a fost milostiv şi nu s-a mulţumit numai să privească la necazul omului, cum au făcut cei doi care au trecut mai departe cu nepăsare, ci el s-a apropiat nu ca să privească şi să facă un reportaj despre asta, ci ca să se încredinţeze de starea omului şi să vadă ce poate face pentru el.

Ce a făcut samarineanul milostiv? A încercat să-l ajute pe acela din prinosul lui. Întâi i-a legat rănile, punând pe ele untdelemn şi vin, pe care, bineînţeles, le avea cu el. După ce i-a legat rănile, l-a pus pe animalul său, asta înseamnă că i-a oferit ceva din comoditatea lui, în înţelesul că el a trebuit să meargă pe jos. Dacă cel care avea trebuinţă să fie transportat nu putea să meargă pe jos, a mers el. Apoi l-a dus la o casă de oaspeţi, a purtat grijă de el, nu a pus pe alţii să aibă grijă, iar dimineaţa i-a dat gazdei doi dinari şi i-a spus să aibă grijă de el şi dacă va cheltui mai mult: „Când mă întorc eu îţi voi plăti şi ce vei mai cheltui în plus” (Luca 10,35).

S-a dus la treburile lui, n-a stat lângă el până l-a văzut vindecat! De ce? Pentru că el n-a plecat să vindece oameni, să ajute oameni, a plecat cu un rost, cu o treabă, s-a dus undeva, unde era pornit să meargă. Şi după aceea Domnul Hristos l-a întrebat pe învăţătorul de lege: “Au trecut trei pe lângă omul acela, care a fost aproapele lui?“. Învăţătorul de lege a spus: „Cel care a avut grijă de el” Şi atunci Domnul Hristos a zis: “Du-te şi fă şi tu la fel!” (Luca 10,37), ca samarineanul milostiv.

De ce a avut milă samarineanul? Pentru că avea dragoste firească faţă de aproapele în inima sa duhovnicească. Pe când preotul şi levitul deşi aveau Harul Dumnezeiesc nu aveau dragoste firească. Inima lor duhovnicească era împietrită de păcate, de iubire de sine, de mândrie, de iubire de arginți…

Iubiţi credincioşi,

E bine să ştim că Domnul Hristos cere de la noi să fim şi noi ca samarineanul milostiv, adică să dăm ceva din prinosul nostru, pentru că samarineanul milostiv a dat din prinosul lui, a dat ceva din comoditatea lui, a dat ceva din averea lui, a dat ceva din osteneala lui, în înţelesul că a purtat grijă de omul acela şi după aceea s-a dus mai departe. Domnul Hristos a zis către învăţătorul de lege „Fă şi tu la fel!”, adică dă şi tu din prinos.

Iar dacă nu avem dragoste firească în inima noastră duhovnicească să ne străduim să ne deschidem inima duhovnicească şi să dăruim. Astfel ni se va curăţi și deespietri inima noastră duhovnicească şi vom deveni mai milostivi.

S-ar putea ca Domnul Hristos, după ce a dat ca exemplu pe samarineanul milostiv, să ne judece că n-am făcut ca femeia care a dat doi bani nu din prisos, ci din lipsă şi să ne ceară să dăm din ceea ce nu avem sau din ceea ce avem foarte puţin? Desigur, dacă iei drept pildă pe Samarineanul milostiv, înseamnă că Domnul Hristos ne cere să dăm întâi şi întâi din prinos. Dar să dăm, să fim preocupaţi de binele altuia, să dăm ceea ce putem să dăm şi vom putea da şi mai mult în timp, pentru că Sfântul Marcu Ascetul zice : «Fereşte-te de rău şi fă binele».

Iubiţi credincioşi,

Credinţa noastră creştină este izvor de fapte bune, ne angajează la fapte bune. „Toate câte vreţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi lor la fel” (Matei 7, 12). Este un cuvânt al Domnului nostru Iisus Hristos. Adică, faceţi ceva bun, să nu ne mulţumim numai să nu facem rău. „Fereşte-te de rău şi fă binele“, zice psalmistul în programul pe care l-a cuprins el în psalmul al 33-lea. “Fereşte-te de rău şi fa binele“. De ce nu se mulţumeşte să spună numai „Fereşte-te de rău“? Cineva care nu face rău, nu se poate zice că este într-o stare mai bună decât un mort, pentru că nici mortul nu mai face nici un rău. Omul bun trebuie să facă bine, este făcut spre bine, iar dacă Dumnezeu are milă şi omul trebuie să aibă milă, dacă Dumnezeu are bunătate şi omul trebuie să fie bun, dacă Dumnezeu ştim că este iubitor de oameni şi noi trebuie să fim iubitori de oameni.

Şi atunci, dacă suntem angajaţi unii faţă de alţii, se schimbă la faţă toată existenţa, se schimbă la faţă cei din jurul nostru. Nimenea nu poate face binele absolut, om fiind, mărginit fiind, nu poate face bine pentru toată lumea aceasta şi fiecare dintre noi facem binele acolo unde suntem, unde ne este rostul, unde-i familia noastră, comunitatea noastră, obştea noastră. Acolo trebuie să aducem ceva şi să adăugăm ceva prin noi la ceea ce nu este, la ceea ce n-ar fi dacă nu am fi noi.

Suntem chemaţi, suntem zidiţi de Dumnezeu spre fapte bune; la Judecata de Apoi vom fi întrebaţi de fapte pe care le-am făcut sau pe care nu le-am făcut şi dacă citim al 25-lea capitol din Sfânta Evanghelie de la Matei în partea de la sfârşit, de la versetul 40 şi mai încolo, vedem că Domnul Hristos, vorbind despre Judecata de Apoi, a spus că cei care n-au făcut bine vor fi osândiţi. Nu apare că vor fi osândiţi cu cei care au făcut rău, deşi şi aceia vor fi osândiţi, vor fi osândiţi şi aceia ce nu au făcut bine după puterea lor. Cum trupul fără suflet este mort şi credinţa fără faptă bună este moartă.

Să ne gândim la tânărul cel bogat care, deşi nu urma Domnului Hristos, totuşi avea lucruri mai mari decât avem noi. Când Domnul Hristos i-a înşirat poruncile pe care trebuie să le împlinească el răspunde: “Da pe astea le-am împlinit” şi atunci Domnul Hristos, ni se spune în Sfânta Evanghelie de la Marcu (cap. 10): “A privit la tânărul cel bogat şi i-a fost drag de el”.

Noi să ajungem ca samarineanul milostiv pe care ni-l recomandă Domnul Hristos pentru mila lui; să avem virtuţile sutaşului, credinţa, nădejdea, dragostea şi smerenia; credinţa femeii canaanence; să ajungem să împlinim poruncile ca tânărul cel bogat chiar dacă nu ajungem să ne lepădăm de toate, cum de fapt nu s-a lepădat nici el. Cel puţin nu ni se spune în Sfânta Evanghelie că s-ar fi lepădat ci numai că a avut piedică, dar nu se poate să nu-i fi răsplătit Domnul Hristos partea ce i se cuvenea lui câtă vreme i-a fost drag Domnului Hristos de el. Să dea Dumnezeu să fim şi noi nişte samarineni milostivi.

Lui Dumnezeu I Se cuvine slava, cinstea și închinăciunea și Sfinților de la care m-am inspirat în această predică. Amin!

[1] Sf. Nicolae Velimirovici, Predici, Editura Ileana, 2006, p. 558.