Cleopa Cristian

Duminica XXIV după Rusalii – Învierea fiicei lui Iair

Înainte de a începe vreau să spun cea mai importantă o ştire pe care am aflat-o: A fost omorâtă moartea. Hristos este omorâtorul morţii. Hristos a Înviat! A adevărat a Înviat!

Până la Învierea Domnului Iisus Hristos oamenii mureau. Domnul Iisus Hristos a schimbat şi numele morţii în adormire. Iar cimitir se traduce dormitor.

Din Sfânta Evaghelie am aflat de două mari minuni săvârşite de Domnul Iisus Hristos.

• Vindecarea femeii bolnave de 12 ani (Prima înviere-învierea duhovnicească); Cine nu are parte de prima înviere-învierea duhovnicească nu va moşteni viaţa şi fericirea cea veşnică.
• Învierea trupească a fiicei lui Iair-mai marele sinagogii din Capernaum;

Vom spune câteva cuvinte despre credinţa femeii bolnave.

Credinţa adevărată este un dar dumnezeiesc (Romani 12.3; Efeseni 2,8, Filipeni 1,29), însoţit de efortul nostru de a-L cunoaşte pe Dumnezeu şi de a ne asemăna Lui prin sfinţenie care se obţine prin practicarea virtuţilor.

Există un singur Dumnezeu şi o singură credinţă adevărată credinţa-ortodoxă (Efeseni 4,5). „Este un Domn, o credinţă, un botez” (Efeseni4,5). Celelalte credinţe sunt eratice, rătăcite, false.

Învăţătura de credinţă ortodoxă se cuprinde pe scurt în Simbolul credinţei - Crezul.

Niciun om nu poate trăi în condiţia sa umană fără credinţă în Dumnezeu.

Oamenii pot avea:

1. Otrăire suprafirească – harică – credinţa care a biruit lumea (I Ioan 5,4).
2. Otrăire firească – trăire după legea conştiinţei care este glasul lui Dumnezeu în inima duhovnicească a omului.
3. Otrăire subfireasă – trăirea omului păcătos care se închină la idoli, la alţi oameni sau la materie: lună, stele, animale. Acesta se uneşte cu dracii.

Credinţa ortodoxă implică faptele credinţei. Gândurile, cuvintele trebuie să devină fapte. Pentru că ne spune Sfântul Apostol Iacob „Şi dracii cred şi se cutremură” (Iacob 2,26). „Dar va zice cineva: Tu ai credinţă, iar eu am fapte; arată-mi credinţa ta fără fapte şi eu îţi voi arăta, din faptele mele, credinţa mea” (Iacob 2,18).

Dacă vrei să ajungi la Dumnezeu trebuie să faci ce spune Dumnezeu. Pentru că ceea ce faci te şi face. Aţi venit la mănăstire orientându-vă după indicatoare. Ca să ajungi la Dumnezeu trebuie să faci ce spune Dumnezeu. Dacă faci ce spune dracul ajungi la el.

Dacă faci faptele sfinţeniei ajungi sfânt.

Trepte în credinţă

Există trepte în credinţă.

Dacă avem credinţă puţină avem îndoială în credinţă multă;

Dacă avem credinţă multă avem îndoială în credinţă puţină.

1. Credinaţa ortodoxă începătoare. Harul credinţei îl primim la Sfântul Botez. „Au nu ştiţi că toţi câţi în Hristos Iisus ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezat?” (Galateni 3,27).

Până la Sfântul Botez ortodox diavolul se află în adâncul inimii duhovniceşti a omului. La Botez vine în adâncul inimii duhovniceşti Hristos şi Harul dumnezeiesc. De aceea putem crede pentru că am primit în inima duhovnicească harul credinţei şi a fost alungat de aici diavolul. (Oricâte argumente îi vei aduce unui musulman, evreu, budist ei nu vor crede, pentru că nu aru harisma credinţei şi diavolul din inima lor le şopteşte că nu este adevărat. Harul primit la Sfântul Botez este Hristos întreg „Câţi în Hristos v-aţi botezat în Hristos v-aţi şi îmbrăcat” (Galateni 3,27).

Creştinul ortodox trebuie să sporească în curăţia inimii prin împlinirea poruncilor dumnezeieşti, participarea în fiecare duminică şi sărbătoare la Sfânta Liturghie, spovedanie deasă, Sfânta Împărtăşanie, post, milostenie şi împlinirea canonului dat de duhovnic.

Din păcate se petrece invers. Sub influenţa educaţiei din familie, şcoală şi societate, a mass-mediei: televiziune, internet, presă, reviste şi cărţi, copilul–micul înger este îndepărtat de Biserică, de harul dumnezeiesc prezent în Sfintele Taine şi prin păcate devine necredincios. „Şi când duhul necurat a ieşit din om, umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă şi nu găseşte. Atunci zice: Mă voi întoarce la casa mea de unde am ieşit; şi venind, o află golită, măturată şi împodobită. Atunci se duce şi ia cu sine alte şapte duhuri mai rele decât el şi, intrând, sălăşluiesc aici şi se fac cele de pe urmă ale omului aceluia mai rele decât cele dintâi. Aşa va fi şi cu acest neam viclean” (Matei 12,43-45). Astfel diavolii pun stăpânire în inima lui duhovnicească şi starea de pe urmă a creştinului devine mai rea decât cea dintâi.

1. Credinţa cunoscătoare şi lucrătoare. Este credinţa care se dobândeşte pin studiul adevărului de credinţă ortodox. Creştinul ortodox având minte luminată şi prin împlinirea poruncilor dumnezeieşti.- inimă duhovnicească curată.

Prin citirea Sfintelor Scripturi, Învăţătura de credinţă ortodoxă, Vieţile Sfinţilor, Cuvântul haric-dumnezeiesc curăţeşte şi sfinţeşte minţile şi inimile cititorilor. „Sfinţeşte-i întru Adevărul Tău; Cuvântul Tău este adevărul” (Ioan 17,17) se roagă pentru noi Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos lui Dumnezeu Tatăl.

Însă se constată cele contrare. Creştinul ortodox se ocupă cu orice altceva: afaceri, politică, citirea şi vizionarea filmelor desfrânate, a meciurilor... care spurcă mintea stârnind patimile şi poftele şi după aceasta face păcate.

Sfinţii Părinţi spun că atunci când legi un taur puternic la ochi, îl duci unde vrei, pentru că toată puterea lui este smerită. Tot astfel şi diavolul leagă pe om la ochi cu neştiinţa şi îl duce la tot lucrul rău.

Altfel participi la Sfânta Liturghie, altfel te spovedeşti şi te împărtăşeşti, altfel te rogi dacă citeşti despre acestea. Participăm conştient şi prin mintea noastră curată ne împărtăşim și ne hrănim duhovnicește cu harul dumnezeiesc.

Când înviem sufleteşte, alergăm ca cerbul însetat la izvoarele apelor (Psalm 41,1), să bem apa cea vie – harul dumnezeiesc care ne curăţă inimile duhovniceşti de păcate.

Dacă nu participăm în fiecare săptămână la Sfânta Liturghie, cădem în păcate şi facem paşi spre iad. În trecut cel care nu participa două duminici la Sfânta Liturghie era exclus din comunitatea creştinilor. Cel care participă în fiecare duminică şi sărbătoare la Sfânta Liturghie, merge din putere în putere (Psalm 83,8) spre Împărăţia cerurilor. El se curăţeşte cu ajutorul harului dumnezeiesc şi devine mai curat, mai bun, mai smerit, mai milostiv...

Creştinul ortodox trebuie să se roage.

• Harul dumnezeiesc vine prin rugăciune. Pentru aceasta ne-a dat Dumnezeu minte, să Îl slăvim, să-I mulţumim, să ne rugăm, să-I cerem. Dar este o luptă, o nevoinţă. Şi cel mai important este să participe la Sfânta Liturghie pentru că numai la Epicleză se pogoară Duhul Sfânt peste cei prezenţi în Biserică şi peste Sfintele Daruri.

Apoi este rugăciunea personală de acasă. La şcoală ţi se predă lecţia iar acasă faci exerciţii ca să asimilezi. Trebuie să citim zilnic Rugăciunile dimineţii şi Rugăciunea de seară şi să nu lipsească un Acatist sau Paraclis către Maica Domnului. Maica Domnului este unită duhovniceşte cu Fiul ei, Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi există o singură voinţă. Ceea ce vrea Maica Domnului prin rugăciune, împlineşte Fiul ei, Domnul Iisus Hristos cu fapta. La Înfricoşata Judecată vom avea mai multe păcate decât fapte bune. Iar Maica Domnului se va ruga pentru noi dacă am cinstit-o, dacă ne-am rugat ei.

• Mintea se luminează prin citirea cărţilor sfinte. „Sfinţeşte-i întru adevărul Tău. Cuvântul Tău este Adevărul” (Ioan 17,17), Se roagă Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos lui Dumnezeu Tatăl.
• Harul dumnezeiesc se asimilează prin fapta bună creştină. Prima fiică a dragostei este milostenia, ceea ce faci pentru alţii.

Toţi creştinii trebuie să aibă această credinţă cunoscătoare.

Înaintea vindecării copilului care avea duh mut, Domnul Iisus Hristos spune tatălui acestuia:„De poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede. Şi îndată, strigând tatăl copilului a zis cu lacrimi: Cred Doamne! Ajută necredinţei mele” (Marcu 9,23-24).

La această credinţă mică pe care o avem (am citit despre minuni, am văzut minuni, am auzit, ni s-au împlinit rugăciuni) adăugăm smerenie şi rugăciune către Dumnezeu: Doamne, nu am credinţă destulă, sunt păcătos, ajută necredinţei mele.

Minunile se fac în cooperarea creştinului cu Dumnezeu. Dumnezeu vrea ca și creştinul să participe la minune, să se roage, să postească și să se jertfească. De aceea zice Domnul Iisus Hristos: „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Luca 8,34). Libertatea este cel mai mare dar pe care la dat Dumnezeu omului. Fără acest dar am fi ca dobitoacele sau ca roboţii. Venirea frăţiilor voastre la mănăstire este un semn al credinţei. Aţi jertfit bani, timp, efort fizic şi sufletesc...

În mănăstirile şi Bisericile noastre vă aflaţi în lumea suprafirească a harului dumnezeisc, a minunilor dumnezeieşti. Dumnezeu prin Maica Domnului, prin Sfinţii Îngeri, prin Sfinţi şi prin preoţi pentru rugăciunile şi jertfa frăţiilor voastre face minuni: împlineşte rugăciunile, vindecă bolile, ne curăţesc de păcate, ne împlinesc cererile mântuitoare.

Dar este necesară cooperarea puterilor sufleteşti a celui bolnav cu Dumnezeu în vederea vindecării.

Doctorul tratează dar Dumnezeu vindecă prin harul Său dumnezeiesc De aceea la aceeaşi boală şi la acelaşi tratament, bolnavii credincioşi se vindecă iar cei necredincioşi nu.

Înainte de tratament sau operaţie trebuie să ne spovedim şi să ne împărtăşim și să facem Sfântul Maslu.

Femeia bolnavă auzise de Domnul Iisus Hristos, s-a smerit: Căci zicea în gândul ei: Numai să mă ating de haina Lui şi mă voi face sănătoasă (Matei 9,21).

Femeii care se vindecase atingându-se de Mântuitorul: „Iisus zis: S-a atins de Mine cineva. Căci am simţit o putere care a ieşit din Mine” ( Luca 46,8).

Sunt creştini ortodocşi care merg la vrăjitori. Aici îi vindecă diavolii prin puterea lor pierzătoare. Avem exemplu pe vrăjitorii lui Faraon care făceau şi ei minuni diavoleşti.

Sporind credinţa vom avea:

• Credinţa făcătoare de minuni. Aceasta este credinţa lui Dumnezeu în noi. Sfântul Apostol Pavel spune: „M-am răstignit împreună cu Hristos (faţă de păcate n. n.) şi nu eu sunt cel ce mai trăiesc, ci Hristos este cel ce trăieşte în Mine” (Galateni 2,20). Aceasta este credinţa făcătoare de minuni a creştinului unit duhovniceşte cu Iisus Hristos.

În acest fel se tâlcuiesc cuvintele Sfintei Evanghelii: „Dacă veţi avea credinţă (credinţa lui Dumnezeu din inima noastră duhovnicească) cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuiia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă” (Matei 17,20). Astfel, va face prin noi Dumnezeu minuni. Dar mai întâi este nevoie să mutăm munţii păcatelor din inima noastră duhovnicească.

O altă învăţătură a Sfintei Evanghelii este despre învierea fiicei lui Iair

Când Domnul Iisus Hristos a mers să vindece pe fiica lui Iair i-au spus că a murit. Iar El le-a zis: „Nu plângeţi, n-a murit ci doarme” (Luca 8,52). Ei au râs pentru că ştiau că a murit.

„Iar El, scoţând pe toţi afară şi apucând-o de mână, a strigat, zicând: Copilă, scoală-te!” (Luca 8,54). Adică copilo, trezeşte-te din adormire. Aşa va fi şi la învierea morţilor.

Până la Învierea Domnului Iisus Hristos oamenii mureau. Domnul Iisus Hristos a schimbat şi numele morţii în adormire. Omul adoarme mai multe mii de ani şi apoi înviază cu trupul la învierea morţilor.

De aceea este greşit să spunem şi să ne văităm că a murit tata sau mama sau fiica! Nu a murit ci a adormit. Nu somnul cel de veci ci până la Înfricoşata Judecată.

Vântul necredinței care suflă din Apus spre noi ne aduce moartea duhovnicească. Din punct de vedere medical, a sănătăţii trupeşti este mai bine în Apus dar din punct de vedere moral din cauza păcatelor este la putere moartea duhovnicească.

Noi, ortodocşii români, să le vestim apusenilor învierea duhovnicească. Peste 90% din apuseni nu cred în înviere. De ce? Datorită secularizării şi a păcatelor sunt morţi duhovniceşte. Iar omul mort duhovniceşte cu sufletul, nu poate crede. Păcatele şi diavolii opresc să vină în minţile lor lumina învierii.

Iar cel ce crede în Hristos şi împlineşte poruncile Lui: „Chiar de va muri va fi viu” (Ioan 11,25).

Dumnezeu a dat blestemul morţii trupeşti protostrămoşilor noştri Adam şi Eva: „Pământ eşti şi în pământ vei merge” (Facerea 1,26 ) pentru ca păcatul să nu fie fără de moarte. Omul păcătos dacă l-ar lăsa Dumnezeu ar păcătui la nesfârşit. Şi cum ar arăta, ce sănătate ar avea un om păcătos care fumează, bea, se droghează de 5000 de ani şi ce urmaşi ar avea?

Dar tot Dumnezeu Tatăl prin întruparea Fiului Său, Mântuitorul Iisus Hristos-Noul Adam, Dumnezeu – Omul, ne-a adus învierea duhovnicească şi trupească şi viaţa cea veşnică.

Sfântul Apostol Pavel spune: „Hristos a înviat din morţi, fiind începătura învierii celor adormiţi” (I Corinteni 15,20).

Învierea noastră începe din această viaţă. Dacă vom avea o viaţă liturgică vom avea mai multă credinţă, mai multă nădejde, mai multă dragoste duhovnicească, vom învia mai întâi duhovniceşte şi după aceasta la sfârşitul acestei vieţi, vom moşteni Împărăţia cerurilor.

Pentru a-şi arăta puterea dumnezeiască şi pentru a-i pregăti pe ucenici să creadă în Învierea Sa din morţi, Domnul Iisus Hristos a înviat din moarte trupească pe:

• Fiul văduvei din Nain (Luca 7,14);
• Fiica lui Iair (Luca 8,55);
• Pe Lazăr cel mort de 4 zile al cărui trup se descompusese şi mirosea urât (Ioan11,39). Hristos a arătat prin această înviere a lui Lazăr (Ioan 11,43) că nu a fost moarte clinică. (Omul poate reveni la viaţă din moarte clinică după cel mult trei zile).

Din primele clipe – cel mai important adevăr al creştinismului – Învierea - este contestat. Sfântul Apostol Pavel zice: „Dacă morţii nu înviază, să bem şi să mâncăm, căci mâine vom muri!” (I Corinteni 15,32).

Dacă există înviere din morţi există şi judecată pentru fapte şi răsplată. Iar celor păcătoşi nu le convine acest lucru şi sub inspiraţia diavolească vor să trăiască în păcate.

Cei care înviază din morţi vor avea alte trupuri şi daruri de la Dumnezeu. Sfântul Apostol Pavel inspirat de Duhul Sfânt spune: „Se seamănă trupul întru stricăciune, înviază întru slavă; se seamănă întru slăbiciune, înviază întru putere; se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc” (I Corinteni 15,42-44). Este trup firesc. Este şi trup duhovnicesc. „Atunci drepţii vor străluci ca soarele întru Împărăţia Tatălui lor” (Matei 13,43).

O dovadă a învierii trupurilor sunt sfintele moaşte. (Sfânta Paraschiva, Sfântul Dimitrie Basarabov, Sfânul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, Sfânta Filofteia....).

Mai importantă decât învierea trupurilor este învierea duhovnicească. Cine nu înviază duhovniceşte în această viaţă, chiar dacă va învia trupeşte la sfârșitul lumii, se va chinui veşnic.

Când creştinul va învia duhovniceşte, Dumnezeu va lucra prin el la învierea duhovnicească a altor semeni. Pentru că cel mort duhovniceşte în păcate nu poate învia duhovniceşte pe alt mort sufleteşte care trăiește în păcate.

Să ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu, Preacuratei Maicii Sale, Sfinţilor Îngeri şi tuturor Sfinţilor să ne ajute să înviem duhovniceşte din moartea păcatelor, să avem mai multă credinţă, mai multă nădejde şi mai multă dragoste dumnezeiască în inima noastră duhovnicească şi la sfârşitul acestei vieţi pământeşti să ne facă fii vrednici ai Împărăţiei Sale cereşti veşnice.

Lui Dumnezeu i se cuvine cinstea, slava şi închinăciunea și Sfinților de la care m-am inspirat în această Predică, în vecii vecilor. Amin.