Duminica a XXIX după Rusalii - Evanghelia vindecării celor 10 leproși
Binecuvântaţi Preacuvioase Părinte Stareţ să rostim predica.
Cu ajutorul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale și ale tuturor Sfinților am ajuns și în această Duminică – a XXIX-a după Rusalii să participăm la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, să ne rugăm pentru iertarea păcatelor, pentru cei mutați la viața cea veșnică și pentru împlinirea rugăciunilor mântuitoare.
De ce Dumnezeu cere de la oameni recunoştinţa? Are nevoie Dumnezeu de recunoștința noastră. Pentru a înțelege să ne gândim la lucruri firești – omenești. De ce tatăl și mama cere de la copiii săi recunoştinţă?
De ce vrea tatăl ca fiul să mulţumească pentru orice lucru mic sau mare pe care-l primeşte de la el? Îl îmbogăţeşte cumva mulţumirea copiilor sau îl face mai puternic şi mai apreciat în faţa oamenilor? Nu! Dragostea curată a copiilor sunt recunoștința lor pentru darurile primite de la părinți. Dragostea firească și curată a copiilor bucură pe părinți și le dă putere de muncă.
Dar nu numai părinţii credincioşi cer acest lucru de la copiii lor, ci şi părinţii cei necredincioşi. Iubirea curată îndeamnă pe părinţi să-i înveţe pe copii recunoştinţa. Pentru că este spre binele copiilor. Omul recunoscător este preţuit şi bine primit oriunde. Iar cine învaţă recunoştinţa, învaţă şi mila, şi omul milostiv trece mai slobod prin această lume.
Chiar şi un animal îşi arată recunoştinţa sa faţă de stăpânul său care îl hrăneşte. Un proverb spune: „Cu bucata mea de pâine am hrănit un om și un câine. Câinele mă mai cunoaște, omul nu mă mai recunoaște”. De ce? Omul păcătos și mândru are mintea întunecată de diavolii și nu mai recunoaște și nici nu mulțumește pentru darurile primite de la Dumnezeu și nici de la părinții lui.
Dacă primeşti un dar material şi dacă nu ai altceva material să-i oferi înapoi, măcar puţină dragoste din toată inima ta să-i dăruieşti. O vorbă din popor zice: „Dar din dar se face raiul”. Fără T.V.A., impozit pe profit și alte taxe.
Omul este un cerşetor care primeşte în fiecare clipă a vieţii sale mila lui Dumnezeu. Dar de cele mai multe ori nu este recunoscător.
De ce vrea Dumnezeu recunoştinţă de la oameni? De ce a cerut de la Noe, Moise, Avraam şi de la ceilalţi strămoşi ai noştri să-I aducă jertfă de mulţumire (Facerea 8,20-21; 12,7-8; 35,1)?
De ce a dat lumii Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos în fiecare zi pildă de mulţumire lui Dumnezeu Tatăl? (Matei 11,25; 14,19; 26,26-27)?
De ce au mulţumit şi apostolii (Faptele Ap. 2,47; 27,35) cerând şi credincioşilor să mulţumească pentru orice lucru lui Dumnezeu (Efeseni 5,20; Coloseni 3,17)?
De ce spune şi împăratul şi psalmistul David: „Binecuvântează, suflete al meu pe Domnul şi nu uita toate răsplătirile Lui” (Psalm 102,2)?
De ce cere Dumnezeu mulţumire de la oameni şi de ce oamenii Îi aduc mulţumire lui Dumnezeu?
Mulţumirile şi recunoştinţa oamenilor nu-L fac pe Dumnezeu nici mai slăvit, nici mai puternic, nici mai bogat. Nu-i schimbă nici fiinţa, nici starea, ci omului i-o schimbă din temelie. Dumnezeu nu are nevoie nici de rugăciunile şi nici de recunoştinţa noastră.
Mulţumirea noastră nu este altceva decât o rugăciune, o rugăciune din toată dragostea inimii noastre – o rugăciune de mulţumire. Dar nu este o rugăciune seacă din obligaţie. Altfel se roagă creştinul după ce primeşte un dar care îi este de folos.
Ar fi bine dacă am face o listă cu darurile firești primite de la Dumnezeu: viață, sănătate, înțelepciune, putere de muncă, studii, copii... Și cu darurile suprafirești: Sfântul Botez, Mirungere, Spovedanie, Sfânta Împărtășanie, Sfântul Maslu, Cununia, Sfânta Liturghie, minuni săvârșite de Dumnezeu pentru noi... și am citi în fiecare dimineață și seara. Nu am mai fi triști. „Creștinul ortodox care este trist are luminile sufletești stinse. Pentru că oricare ar fi motivul întristării, acesta este de la diavoli”, spune părintele arhim. Arsenie Papacioc.
Domnul nostru Iisus Hristos ne spune: „Ştie Tatăl vostru de cele ce aveţi trebuinţă mai înainte ca să cereţi voi de la El” (Matei 6,8) şi îndeamnă totdeauna pe oameni să se roage şi să nu-şi piardă nădejdea (Luca 18,1).
Dumnezeu nu are trebuinţă de rugăciunile noastre, totuşi ni le cere. Dumnezeu nu are trebuinţă de mulţumirea noastră, dar ne-o cere. Iar mulţumirea nu este altceva decât tot rugăciune – rugăciune de mulţumire.
A mulţumi lui Dumnezeu ne ridică pe noi muritorii din stricăciunea morţii, ne dezleagă de ceea ce cu toţi oamenii trebuie să ne dezlegăm, fie că vrem, fie că nu vrem şi ne leagă (uneşte) cu Dumnezeul cel viu şi fără de moarte.
Iar dacă nu vom fi uniţi cu Dumnezeu în această viaţă, nu vom fi uniţi cu El nici în viaţa cea veşnică. Vom fi uniți cu diavolii și în această viață și în viața cea veșnică.
Mulţumirea îl înalţă pe mulţumitor şi hrăneşte fapta cea bună, bunăvoirea şi toată virtutea.
Graiul cel muritor al omului nu poate zugrăvi nici pe departe frumuseţea recunoştinţei, dar nici hidoşenia nerecunoştinţei aşa cum le înfăţişează Sfânta Evanghelie care s-a citit în această Duminică.
„În vremea aceea, „Iisus, intrând într-un sat, L-au întâmpinat zece leproşi care stăteau departe, şi care au ridicat glasul şi au zis: Iisuse, Învăţătorule, fie-Ţi milă de noi!”
Este cumplit să vezi un lepros, dar zece leproşi! Un trup acoperit din cap până în picioare cu pete albe şi plăgi care ard ca focul. Un trup care putrezeşte de viu. Un trup care duhneşte şi pe dinăuntru şi pe dinafară. Iar când lepra ajunge la nas, la gură, la ochi, închipuiţi-vă ce aer respiră, ce mâncare manâncă, ce lume vede un om ca acesta. Astfel este un lepros.
Lepra nu are leac în veac, fiind o boală incurabilă fiind cunoscută de peste 4.000 de ani. Este o boală infecţioasă şi contagioasă cauzată de bacilul Hycobacterium leprae – descoperit de medicul norvegian Gerhard Hanusen în anul 1896 - ce afectează pielea şi nervii periferici. Şi noi avem în ţară leproşi care sunt izolaţi în locuri special amenajate – leprozerii. (Ultima leprozerie din România este la Spitalul Tichileşti – oraşul Isaccea, din judeţul Tulcea).
Leproşii provin din familii în care au existat cazuri de lepră: părinţi, bunici, rude... Dacă nu aţi avut lepră în familie este aproape imposibil să vă îmbolnăviţi de această boală când sunteţi în preajma unui lepros. Astăzi, lepra este tratabilă în primele ei faze şi este foarte puţin probabil să apară cazuri noi. Lepra apare la început ca o pată albă la suprafața pielii, și dacă nu este tratată, nicobacteriu-leprei avansează ajungând la cartilage și articulații. După aceasta încep să cadă nasul, urechile, degetele, mâinile, picioarele. Leprosul nu simte însă durere. În fiecare an, în țările sărace, sunt afectate din cauza leprei peste 200.000 de oameni.
Legea lui Moise spune: „Leprosul cel care are această boală, să fie cu hainele sfâşiate, cu capul descoperit, învelit până la buze, şi să strige mereu: Necurat! Necurat!” (Leviticul 13,45).
Leproşii erau izgoniţi din cetăţi şi sate şi duceau o viaţă mai prejos de a fiarelor; pretutindeni erau izgoniţi, dispreţuiţi şi uitaţi. Erau ca şi morţi pentru oameni, deşi starea lor era mai rea decât moartea.
Când au descoperit leproşii că trece departe de ei au ridicat glasul şi au zis: „Iisuse, Învăţătorule, fie-Ţi milă de noi!”
De ce i-au zis „Învăţătorule!” pentru că acest cuvânt plin de înţelesuri înseamnă şi un îndrumător, care călăuzeşte prin cuvânt şi prin faptă pe calea mântuirii. De ce nu-l spun: „Doamne”? Pentru că nu ştiau încă cine este Hristos.
Domnul Hristos le-a zis: „Duceţi-vă şi arătaţi-vă preoţilor!” Iar ei, ducându-se, s-au curăţit. Altă dată a curăţat de lepră atingând cu mâna pe lepros şi zicând: „Fii curăţat! Şi îndată s-a dus lepra de pe el” (Luca 5,13).
Dar de această dată, de departe, prin cuvânt i-a vindecat.
De ce au fost trimişi leproşii la preoţi? Preoţii aveau datoria să-i declare pe leproşi necuraţi şi să-i excludă dintre cei sănătoşi, şi de asemenea să-i declare pe cei vindecaţi curaţi, îngăduindu-le întoarcerea lor între ceilalţi oameni (Leviticul 13,34,44). Iar Domnul Iisus nu a venit să schimbe legea ci s-o împlinească.
„Pe când ei se duceau, s-au curăţit” (Luca 17,14). Astfel, cu un singur cuvânt puternic dumnezeiesc, zece trupuri leproase, roase de boală, s-au făcut deodată sănătoase şi curate. Cuvântul dumnezeiesc plin de har are putere de a vindeca trupeşte şi sufleteşte şi de a învia duhovniceşte dar şi trupeşte. Este acelaşi cuvânt haric care a zis şi s-a făcut lumea din nimic. „Toate câte a vrut Domnul a făcut în cer şi pe pământ” (Psalm 134,6). Acest cuvânt și putere harică a fost dat episcopilor și preoților dar lucrează după credința noastră.
Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos este Domnul vieţii şi Creatorul făpturilor. El este Biruitorul morţii sufleteşti şi trupeşti. El este Doctorul sufletelor şi al trupurilor.
Oamenii nu sunt jucăria întâmplării. Dacă suferim în această viaţă, Dumnezeu ştie de ce. Dacă păcatul ne umple de lepră sufletească şi trupească, cu ajutorul Harului Său dumnezeiesc prezent în Sfintele Taine, ne vindecăm.
Dar ce au făcut după vindecare cei zece leproşi? Evanghelia ne spune: „Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors cu glas mare slăvind pe Dumnezeu. Şi a căzut cu faţa la pământ, la picioarele lui Iisus mulţumindu-I, şi acela era samarinean” (Luca 17,15-16). Samarinean – de alt neam şi idolatru. Unde erau cei 9 leproşi vindecaţi din poporul ales?
Acesta, (samarineanul), a alergat la Hristos, a căzut în genunchi şi i-a mulţumit. Trupul sănătos, inima plină de bucurie şi ochii plini de lacrimi! Înainte striga: Sunt necurat! Necurat! Ca să fugă oamenii de el. Acum da slavă şi mulţumire lui Dumnezeu.
Dacă nu mulţumim lui Dumnezeu şi ne închidem în noi înşine, ne considerăm vrednici de darurile primite, ne mândrim cu ele şi ne unim cu diavolul.
Minunea o săvârşeşte Dumnezeu cu noi ca să devenim credincioşi sau, dacă suntem credincioşi, să devenim mai credincioşi, să-L slăvim şi să-I mulţumim lui Dumnezeu. Altfel, prin nerecunoştinţă se va îndepărta Harul Dumnezeiesc de la noi şi ne vom uni cu diavolii. „Şi se fac cele de pe urmă ale omului aceluia mai rele decât cele dintâi” (Luca 11,26).
Un exemplul elocvent este marele tiran și dictator Stalin. Mama lui dorea să ajungă episcop și l-a dat să urmeze seminarul ortodox. Stalin a abandonat seminarul, a citit cărțile lui Lenin și a devenit ateu, un mare prigonitor al creștinilor și din ordinului lui au fost omorâți zeci de milioane de oamenii. Între anii 1936-1937 a fost omorât aproape tot Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse, peste 50.000 de preoți au fost executați sau trimiși în lagăre de muncă. În anul 1939 existau mai puțin de 100 de parohii active în U.R.S.S înființat în anul 1922.
Sfinţii Părinţi spun că printre cei care strigau lui Pilat: „Răstigneşte-L” (Marcu15,13-14) erau şi cei 9 leproşi nerecunoscători şi nemulţumitori. Vindecaţi trupeşte de Domnul Iisus dar pentru nerecunoştinţa lor erau acum uniţi cu diavolii. Pentru că în fiecare clipă a vieții prin ceea ce facem ne unim cu Dumnezeu sau cu diavolii.
Astfel sunt mulţi oameni care la boală, suferinţă şi necaz cer ajutorul lui Dumnezeu, iar când Dumnezeu îi vindecă şi le rezolvă problemele uită să mulţumească, ba mai rău, dacă s-au unit cu diavolii – hulesc pe Dumnezeu.
Peste 99% din pomelnicele pe care le dau creştinii pentru a fi pomeniţi la Sfântul Altar sunt de cerere: Dă-mi, Doamne! Fă-mi, Doamne! Ajută-mă, Doamne! Vindecă-mă, Doamne! Şi foarte puţine pomelnice sunt pentru mulţumire.
Domnul Hristos a zis: „Au nu zece s-au curăţat? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă şi să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta, care este de alt neam?” Iată cât de blând mustră Domnul Iisus Hristos? Iar noi ne supărăm dacă dăm un bănuţ şi nu ni se mulţumeşte. Domnul însă nu tună şi nu fulgeră şi nu blesteamă împotriva celor nemulţumitori.
Dumnezeu dă sănătate la miliarde de oameni! Dar în Biserică sunt puţini oameni veniţi ca să mulţumească.
Dumnezeu dă viaţă, sănătate, soare şi ploaie la bună vreme.
Dar unde sunt bogaţii care s-au îmbogăţit cu darurile lui Dumnezeu?
Unde sunt părinţii ai căror fii cresc şi sporec cu puterea lui Dumnezeu.
Unde sunt învăţătorii cărora Dumnezeu le dă înţelepciune şi ştiinţă?
Unde sunt păcătoşii care au fost curăţiţi de lepra păcatelor de Dumnezeu.
Ni se pare normal să fim sănătoși, să avem copii, realizări importante, să trăim mulți ani... Dar a făcut cineva contract cu moartea?
Din păcate şi astăzi mulţi de altă credinţă sunt mai mulţumitori decât mulţi creştini ortodocşi.
Cea mai înaltă rugăciune de mulţumire pe pământ este Sfânta Liturghie. De aceea se mai numeşte şi jertfă euharistică, adică jertfă de laudă şi de mulţumire. De aceea suntem datori ca în fiecare sărbătoare şi mai ales Duminica să participăm la Sfânta Liturghie şi să mulţumim lui Dumnezeu pentru toate câte ne-a dat în viaţă şi în timpul săptămânii care a trecut. Să trăim mulţumind, iar nu cârtind. Dumnezeu ne dă întotdeauna mai mult decât merităm din cele bune şi mai puţin decât merităm din cele rele. Să ne mulţumim cu tot ce ne dă Dumnezeu şi să zicem că nu suntem vrednici. De vom face aşa, vom primi mai multe daruri de la El şi sufletul ne va fi în pace, iar în viaţa cea veşnică, cu îngerii Îl vom slăvi.
Evanghelia se încheie cu cuvintele: „Scoală-te şi du-te; credinţa ta te-a mântuit” (Luca 17,19).
Vedeţi cât de mare este smerenia şi blândeţea Mântuitorului Iisus Hristos? El Se bucură să cheme pe oameni la împreună lucrarea cu Sine, vrând prin aceasta să ridice neamul omenesc cel căzut.
Dar unde sunt astăzi milioanele de creştini ortodocşi? La păcate, în pieţe, la restaurante, pe stadioane, la tembelizor, la internet... Numai 10% din ei vin să participe la Sfânta Liturghie, la Jertfa nesângeroasă a Domnului Iisus Hristos din Sfintele Biserici Ortodoxe.
Să venim în Duminici şi Sărbători să participăm la Sfânta Liturghie ca să ne curăţească Dumnezeu de lepra păcatelor, să-L slăvim şi să-I mulţumim. Altfel vom ajunge asemenea cu cei 9 leproşi nerecunoscători care s-au unit cu diavolii şi strigau: Răstigneşte-L! Răstigneşte-L!
Astfel sunt şi cei 90% din creştini care nu vin să participe la Sfânta Liturghie şi hulesc pe Dumnezeu fiind robiţi de patimi şi stăpâniţi de diavoli.
Până şi un câine vagabond, dacă primeşte o bucată de pâine, mulţumeşte celui care i-a dat.
Ni se pare lucru normal să facem păcate şi să fim sănătoşi, inteligenţi, să avem putere de muncă, să avem copii sănătoşi şi inteligenţi, să fim îndestulaţi şi bogaţi şi să mai trăim o zi în păcate ba chiar ani mulţi pe pământ. Însă acestea sunt daruri ale Dumnezeului celui Multmilostiv şi îndelung răbdător.
Copiii trebuie învăţaţi de mici să mulţumească pentru darurile primite de la Dumnezeu şi de la părinţi. Altfel se vor închide în egoismul lor, considerând că totul li se cuvine şi ne vor întoarce spatele.
Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos împarte:
- Bogăţia Sa cu cei săraci;
- Slava Sa dumnezeiască cu cei umiliţi;
- Bucuria Sa cea duhovnicească cu cei mâhniţi.
Domnul îi spune leprosului: „Credinţa ta te-a vindecat”. Ce mustrare pentru mândria omenească. (Doctorul tratează, iar Dumnezeu vindecă).
Să înveţe de la Domnul Iisus Hristos tot neamul omenesc care, în orbirea sa sufletească, se împăunează cu tot binele, cu toată ştiinţa, cu toată izbânda, ascunzând şi uitând uriaşa şi decisiva contribuţie a lui Dumnezeu în toate.
Să se apropie şi să înveţe cum Dumnezeu nu acoperă nicio fărâmă de merit omenesc în uriaşa încărcătură a vredniciei Sale, ci dimpotrivă, tăinuieşte partea Sa de merit, arătându-o pe cea a omului.
Datorită păcatelor, oamenii sunt orbi sufleteşte şi nu văd binefacerile şi darurile pe care le revarsă Dumnezeu asupra lor în fiecare clipă a vieţii lor. Omul păcătos nu vede aceste binefaceri, fiind orb sufleteşte şi nici pe autorul lor – Dumnezeu.
În rugăciunea noastră către Dumnezeu trebuie să-L slăvim, să-I mulţumim şi la sfârşit să-I cerem.
Dacă ar conştientiza oamenii mulţimea şi felurimea darurilor primite de la Dumnezeu, ar cădea în genunchi şi i-ar mulţumi din prima clipă şi până în ceasul morţii lor.
Să ne ajute Preamilostivul Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale şi ale tuturor Sfinţilor să avem sfârşit creştinesc, neînfruntat, în pace şi răspuns bun la Înfricoşata Judecată a lui Hristos.
Lui Dumnezeu i se cuvine slava, cinstea și închinăciunea și Sfântului Nicolae Velirimovici de unde m-am inspirat în această predică. Amin!