Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos
Iubiţi credincioşi, în primul rând vreau să vă aduc la cunoştinţă o ştire foarte importantă pe care am auzit-o. A spus şi la aparat: S-a deschis Raiul. Prin Naşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos a fost deschis din nou Raiul. Străduiţi-vă ca să intraţi în Rai, faceţi ce porunceşte Dumnezeu prin Sfânta şi Dumnezeiasca Sa Biserică Ortodoxă și veți fi fericiți și în această viață și în viața cea veșnică.
Nașterea Domnului este singurul lucru nou sub soare, după ce Dumnezeu a creat lumea și cea mai mare minune dumnezeiască. Mai mare decât Învierea. Pentru că dacă nu ar fi fost Nașterea Domnului Iisus Hristos nu ar fi fost nici Învierea Domnului.
Naşterea Domnului este unul dintre cele 12 Praznice Împărăteşti.
Tropar
„Fecioara astăzi pe Cel mai presus de fiinţă naşte şi pământul peştera Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc şi magii cu steaua călătoresc. Că pentru noi S-a născut Prunc tânăr, Dumnezeu Cel mai înainte de veci”.
Protopărinţii noştri aveau şi ei în Rai porunca desăvârşirii. Erau creaţi în treapta iluminării şi trebuia să ajungă în treapta îndumnezeirii, având această luptă dată de poruncă dumnezeiască de a nu mânca din pomul cunoştinţei binelui şi a răului.
Dându-i porunca de a nu mânca din pomul cunoştinţei binelui şi răului, Dumnezeu l-a avertizat pe Adam: căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit (Facerea 2, 17).
Dumnezeu este Stăpânul Cerului și al Pământului, al tuturor celor văzute și nevăzute dar nu și al voinței noastre. Oamenii au fost creați cu voință liberă. Altfel ar fi fost dobitoace (după cum ajung cei stăpâniți de păcate și diavoli) sau asemenea roboților. Dumnezeu zice: „Am pus în fața ta binele și răul. Alege binele” (Pilde ). Dar a alege binele atunci când suntem ispitiți este virtute creștină și ajutor al Harului Dumnezeiesc.
Primii oameni nu au murit trupeşte atunci când au încălcat porunca, ci sufleteşte, îndepărtându-se de izvorul vieţii prin îndârjirea de a nu-şi recunoaşte vina şi de a o transfera asupra celuilalt (Facerea 3, 10-13), iar moartea trupească a urmat mai târziu (Facerea 3,19), ca o consecinţă a morţii spirituale.
Iată explicaţia ce o dă Sfântul Maxim Mărturisitorul celor doi pomi din rai, pomul vieţii şi pomul cunoştinţei binelui şi răului, şi adeziunii lui Adam la cel din urmă: „Deci, întrucât omul a venit în existenţă alcătuit din suflet mintal şi din trup înzestrat cu simţuri, după un prim înţeles, pomul vieţii este mintea sufletului, în care îşi are scaun înţelepciunea. Iar pomul cunoştinţei binelui şi răului este simţirea trupului, în care este vădit că-şi are imbold mişcarea iraţională.
Omul, primind porunca divină să nu se atingă cu fapta gustării de această simţire, nu a păzit-o. Amândoi pomi, adică atât mintea, cât şi simţirea, au, după Sfânta Scriptură, puterea de a deosebi între anumite lucruri.
Astfel, mintea are puterea de a deosebi între cele spirituale şi cele supuse simţurilor, între cele vremelnice şi cele veşnice. Mai bine-zis, ea, fiind puterea de discernământ a sufletului, îl îndeamnă ca de cele dintâi să se prindă cu toată sârguinţa, iar pe celelalte să le dispreţuiască.
Iar simţirea are puterea de a deosebi între plăcerea şi durerea trupului. Altfel spus, aceasta, fiind o putere a trupurilor însufleţite şi sensibile, convinge pe om să îmbrăţişeze pe cea dintâi (adică plăcerea) şi să respingă pe cea de-a doua (durerea). Când, deci, omul nu este preocupat de a face altă deosebire decât cea între simţirea trupească de plăcere şi cea de durere, calcă porunca dumnezeiască, mâncând din pomul cunoştinţei binelui şi răului. El are, adică, iraţionalitatea simţirii ca singură normă de discernământ în slujba conservării trupului. Iar prin ea se prinde cu totul de plăcere, ca de ceea ce este bine, şi se fereşte de durere, ca de ceea ce este rău”. (Sf. Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie, q. 43; P.G. 90, pp. 412-413).
Credința în Dumnezeu este Pomul vieții celei veșnice iar știința materială este „Pomul cunoștiinței binelui și a răului”. Știința materială fără credință duce la moartea cea veșnică.
În Rai primii oameni era oameni duhovnicești. Când au călcat porunca dumnezeiască și nu s-au pocăit au pierdut Harul Dumnezeiesc și au devenit oameni trupești care cunosc și se conduc după simțirile trupești. Însă Dumnezeu a limitat plăcerea trupească prin durerea care urmează ei. Astfel dacă faci păcate, ai plăcere trupească, dar urmează suferința, apoi boala și la sfârșit moartea. Indiferent de păcate: băutură, fumat, droguri, avorturi, păcate trupești (desfrânare, sodomie, gomorie...).
Înclinarea omului îndreptându-se spre cele sensibile, a stârnit în trupul lui plăcerea pentru ele. Aceasta s-a făcut în paguba activităţii mintale, care s-a redus considerabil, împreună cu plăcerea legată de ea. Omul şi-a întors toată energia spre lucrurile supuse simţurilor, dând plăcerii de ele cea mai mare intensitate. Odată stârnită afecţiunea simţirii, nu mai poate fi complet înlăturată din om în viaţa pământească. Dar poate fi în parte limitată, în parte ţinută în orientarea spre bunurile spiritului şi spre bunurile veşnice. Chiar printr-o parte a ei, prin durere, care urmează totdeauna plăcerii, omul poate învăţa să se împotrivească plăcerii. Din nefericire, el face invers: durerea, care urmează plăcerii, în loc să-l facă să evite plăcerea, ca sursă a ei, îl împinge din nou în plăcere, ca să scape de ea, înfăşurându-se tot mai mult în acest lanţ vicios. (Sf. Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie, q. 61; P.G. 90,628 B).
Bețivul se trezește dimineața cu dureri de cap și bea la prima oră pentru că, după cum zice: „Cui pe cui se scoate”.
Întrucât căutăm să scăpăm de experienţa apăsătoare a durerii, ne aruncăm în braţele plăcerii... şi întrucât ne silim să potolim neliniştea durerii prin plăcere, întâlnim apăsarea durerii asupra noastră, fiind incapabili să avem o plăcere desfăcută de chin şi osteneală.
După ce protopărinţii noştri Adam şi Eva au păcătuit, au pierdut Harul Dumnezeiesc şi au ajuns trupeşti. Au văzut „că erau goi” (Facerea 3,7) şi au fost alungaţi de Dumnezeu din Rai, despărţindu-se astfel cele pământeşti de cele cereşti. La Poarta Raiul au fost puși Heruvimi cu sabie de foc ca să-l păzească (Facerea 3,24).
Însă, li s-a făgăduit un Mântuitor (Facerea 3,15)[1] care să-i mântuiască din moartea duhovnicească (iertarea păcatelor), dar să-i şi învieze din moartea trupească. Pentru ca păcatul să nu rămână fără de moarte (omul păcătos ar fi păcătuit la infinit). Dumnezeu a dat acest blestem al morţii trupeşti (Facerea 3,19)[2]. Astfel, omul dacă păcătuieşte, suferă, dacă continuă în păcate, se îmbolnăveşte şi dacă persistă în păcate, moare, orice păcat ar face beţie, fumat, droguri, avorturi...
Pentru că părinţii noştri au murit, ne-au transmis un trup muritor şi vom muri şi noi cu trupul.
Pentru a avea din nou viața și fericirea cea veșnică oamenilor li s-a făgăduit un Mântuitor.
Acest Mântuitor nu putea să vină din rândul oamenilor pentriu că toţi oamenii sunt păcătoşi. O consecinţă a păcatului strămoşesc este aceea că toţi oamenii se nasc din poftă trupescă: Că iată întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea” (Psalm 50,6).
Pentru aceasta Dumnezeu Tatăl a hotărât să se Întrupeze Dumnezeu Fiul, Care a luat firea noastră umană, afară de păcat, din Preacurata Fecioară Maria şi devine Hristos: Dumnezeu Adevărat şi Om desăvârşit. Firea umană este îndumnezeită în Hristos prin suferinţă, jertfă, moarte, Înviere şi Înălţare de-a dreapta Tatălui şi, în ziua Cincizecimii (Faptele Ap. 2,2-3), oamenii au primit din nou Harul Dumnezeiesc. Iar oamenii, prin împărtăşire cu Sfintele Taine: Botez, Mirungere, Spovedanie, Sfânta Împărtăşanie, Sfântul Maslu, Cununie, înviază duhovniceşte, şi la sfârşitul lumii vor învia şi trupeşte.
Sunt multe religii în lume, dar toate sunt neputincioase în faţa morţii trupeşti şi duhovniceşti. Numai creştinii au un Mântuitor, Care a Înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi le-a dăruit viaţa cea veşnică. Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne-a înviat din moartea trupească (I Corinteni 15, 20), dar şi din cea duhovnicească. Pentru că: cine poate să ierte păcatele afară numai unul Dumnezeu? (Marcu 2,7).
De ce este posibilă Învierea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos? Pentru că Domnul Iisus este Dumnezeu adevărat şi Om desăvârşit. Suferă şi moare ca Om, dar Înviază, Se Înalţă la Cer şi şade de-a dreapta Tatălui ca un Dumnezeu Adevărat. Acest lucru nu putea să-l facă niciunul dintre pământenii pentru că sunt toţi păcătoşi.
Deci oamenii primesc din nou Harul Dumnezeiesc prin împărtăşire cu Sfintele Taine.
Păstorilor li se arată Sfântul Arhanghel Gavriil zicând: „Nu vă temeţi, căci iată vestesc vouă bucurie mare, care va fi la tot poporul. Astăzi în cetatea lui David vi s-a născut un Mântuitor. Care este Hristos Domnul” (Luca 2,9-11). Şi odată cu vestirea arhanghelului Gavriil, îngerii din cer cântau: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire” (Luca 2,14).
Dar de ce nu S-a născut Domnul şi Mântuitorul nostru într-un palat împărătesc, ci în peşteră şi în iesle? Pentru că a venit să mântuiască pe toţi oamenii, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci. Iar dacă se năştea într-un palat împărătesc, oamenii săraci puteau spune că nu a venit şi pentru mântuirea lor.
Darurile magilor
Aur: ca unui Împărat al veacurilor;
Tămâie: ca unui Dumnezeu al tuturor şi ca un mort de trei zile;
Smirnă: ca unuia fără de moarte.
Peştera: preînchipuie inimile oamenilor în care va veni Hristos când se vor boteza.
Steaua: preînchipuie lumina Sfintei Evanghelii. Dar steaua se deplasa în sens invers deplasării stelelor de pe cer. Acest lucru, spune Sfântul Ioan Gură de Aur se datorează faptului că steaua era de fapt un înger de lumină.
Păstorii: preînchipuiesc pe episcopi, preoţi şi diaconi – slujitorii Sfintelor Altare.
Magii: preînchipuiesc neamurile chemate la credinţă. Astrologia ştiinţifică spune că naşterea omului determină poziţia stelelor[3]. „Nu te-ai născut aşa pentru că cerul era aşa. Ci cerul era aşa pentru că te-ai născut astfel”.
Această pogorâre a lui Dumnezeu Cuvântul – Fiul lui Dumnezeu nu i-a pricinuit nicio micşorare.
„La înfăţişare aflându-Se ca un om, S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte şi încă la moarte pe cruce” (Filipeni 2,7-8). „Pentru aceasta şi Dumnezeu L-a preaînălţat şi I-a dat nume care este mai presus de orice nume: ca întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cereşti, al celor pământeşti şi al celor de dedesubt; şi să mărturisească toată limba că Domn este Iisus Hristos întru slava lui Dumnezeu Tatăl” (Filipeni 2,9-11).
Chenoză: Deşertare.
Când Dumnezeu vine la noi se face mic ca noi luând trup omenesc. Pentru că altfel oamenii nu ar fi putut privi la Mântuitorul Iisus Hristos, fără să fie omorâţi de slava dumnezeirii. Oamenii nu se pot uita nici la soare fără ochelari de protecţie.
De ce Dumnezeu, Care este desăvârșit și nu-I lipsea nimic, a mai creat lumea? Din dragoste. Pentru ca dragostea dumnezeiască să nu rămână neîmpărtăşită. Cine are dragoste curată simte nevoia s-o împărtăşească.
De ce a mai creat Dumnezeu lumea dacă ştia că protostrămoşii noştri Adam şi Eva vor cădea? Pentru că ştia că o va recrea din nou prin Întruparea, Jertfa, Moartea, Învierea, Înălţarea la cer a Domnului Iisus Hristos şi o va face prin Harul Dumnezeiesc, împărtăşit prin Sfintele Taine, şi mai frumoasă şi mai luminoasă.
„Dumnezeu Și-a arătat dragostea Sa către noi prin aceea că, Hristos a murit pentru noi, când încă eram păcătoşi” (Petru 5,8).
Această dragoste a înspăimântat pe îngeri şi pe oameni i-a înălţat la Cer şi tirania diavolilor a surpat-o.
Sărbătorile creştine ortodoxe sunt sărbători duhovniceşti nu omeneşti – materiale.
Nu se cunoaşte exact data naşterii Domnului Iisus Hristos.
Prima dată s-a prăznuit Naşterea Domnului[4] pe 25 decembrie în anul 336. Păgânii sărbătoreau în această zi pe zeul persan al luminii Mithra, iar pentru cei care erau creştini, s-a rânduit pe 25 decembrie Naşterea Domnului - a Soarelui celui veşnic- Iisus Hristos Mântuitorul lumii.
Deci prăznuim naşterea duhovnicească a Domnului Iisus Hristos în inimile noastre duhovniceşti.
Pentru aceasta este rânduit postul Naşterii Domnului (nu a Crăciunului – numele proprietarului Peşterii în Care s-a născut Hristos) ca să ne curăţim inimile noastre duhovniceşti, peştera, de tâlharii (draci) prin post, rugăciuni, milostenii, spovedanie şi Sfânta Împărtăşanie, pentru ca să se nască duhovniceşte Hristos în inimile noastre.
Creştinul ortodox trebuie să aibă o viaţă liturgică.
În Postul Naşterii Domnului ne pregătim să Se nască duhovniceşte Hristos în inimile noastre duhovniceşti. În Postul Paştelui – post mai aspru de pocăinţă, înviem duhovniceşte. După aceasta ne înălţăm inimile noastre duhovniceşti la cer şi se pogoară în inima noastră duhovnicească Duhul Sfânt şi Însăşi Sfânta Treime, după cuvântul Domnului Iisus, Care zice: „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi vom face locaş la el” (Ioan 14,23).
După aceasta, reluăm nevoinţa duhovnicească devenind mai buni, mai curaţi, mai luminaţi, după cuvântul Psalmistului David, care spune, fiind inspirat de Duhul Sfânt: „Merge-vor din putere în putere, arăta-Se-va Dumnezeul dumnezeilor în Sion”(Psalm 83,8). Se va arăta Dumnezeu în inima duhovnicească a celor îndumnezeiţi.
Starețul Daniil de la Rarău scrie: „Nu este mântuire fără nașterea a doua - de sus din apă și din Duh (Ioan 3,5-6). Nu este nașterea a doua, fără nașterea lui Hristos în noi” (în inima noastră duhovnicească n. n.).
Dacă Domnul Iisus Hristos nu Se naște tainic în inima noastră duhovnicească, prăznuim Nașterea Domnului mai mult lumesc.
Să ne ajute Domnul nostru Iisus Hristos, Care S-a Întrupat pentru mântuirea noastră să stingem, cu ajutorul Harului Dumnezeiesc, prezent în Sfintele Taine, patimile şi să alungăm dracii din inimile noastre duhovniceşti ca să devină biserică vie, unde mintea noastră să aducă pe altarul inimii noastre duhovniceşti rugăciunea curată – jertfa plăcută lui Dumnezeu.
Când ne împărtășim cu Sfintele Taine, devenim contemporani cu Hristos având în noi prezența veșniciei.
Ziua de astăzi întru mulţi şi fericiţi ani, numai în Dumnezeiasca Biserică Ortodoxă, împreună cu duhovnicii noştri, cu moşii şi strămoşii noştri, cu Sfinţii cu Îngerii, cu Maica Domnului şi cu Preasfânta Treime, în veci.
Lui Dumnezeu I Se cuvine, toată slava, cinstea și închinăciunea și Sfinților de la care m-am inspirat în această predică. Amin.
[1] „Duşmănie voi pune între tine şi femeie. Aceasta îţi va zdrobi capul (satanei), iar tu îi vei înţepa călcâiul” (Facerea 3,15).
[2] „Căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce” (Facerea 3,19).
[3] Dacă stelele, luna şi soarele au putere să ridice apa oceanelor la peste 20 m, în mod cert au putere să influenţeze şi trupul şi organele omului.
[4] Creştinii prăznuiesc Naşterea Domnului, nu Crăciunul, naşterea omului Crăciun –proprietarul Peşterii unde S-a Născut Hristos.