Cleopa Cristian

Duminica după Nașterea Domnului

Evanghelia luminii în întunecimea Egiptului

Este fuga Domnului Iisus Hristos dinaintea sabiei lui Irod.

Este fuga Stăpânului dinaintea slugii.

Este fuga celui Preaputernic dinaintea celui preaslab.

Duhul Sfânt prin gura prorocului Isaia zice: „Iată Domnul vine pe nor uşor şi ajunge în Egipt. Idolii Egiptului tremură înaintea Lui şi inima egiptenilor se topeşte în ei” (Isaia 19,1).

Nourul uşor închipuieşte pe Maica Domnului, pe cea neîngreunată de păcate şi de blesteme, pe cea uşoară de frumuseţea curăţiei şi plină de daruri şi de bunătăţi.

De ce fuge Domnul Iisus Hristos din faţa lui Irod? Nu putea oare Domnul Iisus să trimită un singur înger al morţii ca să curme viaţa lui Irod? Dar cum s-ar fi arătat prin Evanghelie grozava răutate a căderii omului?

După ce au plecat magii din Bethleem „îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă” (Matei 2,13).

Iată îngerii vin printre oameni şi petrec între oameni.

Iată Dumnezeu ştie gândurile omului.

Dumnezeu poate să descopere gândul cel ascuns în inima cea rea a omului.

Dreptul Iosif ia Pruncul Iisus şi pe mama Lui şi fuge în Egipt ca să se împlinească cuvântul spus de Domnul prin prorocul Osea: „Din Egipt am chemat pe Fiul Meu” (Osea 11,1).

Când oamenii ascultă de Dumnezeu şi Dumnezeu ascultă de ei. Dumnezeu Se bucură, bucurându-i pe credincioşii Lui. Dumnezeu Se slăveşte, slăvindu-i pe credincioşii Lui.

De ce îi spune îngerul să plece în Egipt şi nu în Siria, care este mai aproape? Astăzi mergi cu trenul două zile până la Cairo, unde a stat conform tradiţiei Preasfânta Fecioară Maria. Aşa am gândi noi omeneşte.

Dar Dumnezeu are alte gânduri şi scopuri: 

1. Să plece din Bethleem ca să scape de sabia lui Irod.
2. Să-i smerească pe evrei, care se trufeau că sunt aleşi şi Egiptul era păcătos şi eretic.
3. Iosif a fost vândut de fraţii săi egiptenilor şi a ajuns acolo păzitorul egiptenilor şi îi ajută după aceea pe evrei, când era foamete mare. Tot astfel Iisus va răsplăti cu Jertfa, Învierea şi Pâinea Vieţii celei veşnice pe cei care l-au vândut şi răstignit.

O altă învăţătură: În Egipt, Faraon a poruncit să ucidă pe toţi copiii evreilor de parte bărbătească. Dar pe cel pe care Dumnezeu l-a ales să fie eliberatorul poporului evreu, Moise, l-a primit în palat, l-a hrănit şi l-a crescut.

Acum Irod porunceşte să fie ucis Iisus, dar Dumnezeu Tatăl l-a pus pe Iisus conducător al poporului Său şi Împărat a cărui Împărăţie este veşnică, iar Irod a murit cu moarte groaznică.

Iisus Şi-a început lucrarea Sa dumnezeiască la vârsta de 33 de ani, când Şi-a deschis dumnezeiasca Sa gură să propovăduiască.

De când S-a zămislit de la Duhul Sfânt Domnul Iisus a dobândit pe Maica Sa Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și a deschis cerurile înaintea îngerilor.

Irod, cărturarii şi fariseii erau împotriva lui Iisus piatră de poticnire iar Iosif voia să părăsească pe Preasfânta Fecioară Maria.

Dar lucrarea dumnezeiască a Domnului Hristos a început din momentul în care Sfântul Arhanghel Gavriil a coborât în Nazaret şi a binevestit venirea.

Fuga în Egipt este o fugă de scăpare a tuturor oamenilor.

Nu a fost nicio clipă în viaţa Domnului Iisus Hristos, Dumnezeu - Omul în Care El să nu fi grăit tainic şi să nu facă minuni – chiar Prunc fiind.

Soarele nu are gură să vorbească, dar luminează şi încălzeşte.

Noi nu putem cunoaşte întreaga lucrare a Domnului Iisus Hristos prin pustiul egiptean, pentru că pe unde trece Domnul sfinţeşte şi înviază sufleteşte şi vindecă.

Femeia s-a vindecat de boala ei numai atingându-se de poala hainei Domnului Iisus Hristos.

Primul pol al monahismului a fost în Egipt. Apoi în Sinai, Palestina, Athos, Neamţ (Sfântul Paisie Velicicovski).

Monahismul a înflorit mai întâi în Egipt (Sfântul Antonie cel Mare, Paisie, Pahomie, Pimen, Macarie Egipteanul).

În Egipt s-a vărsat mult sânge mucenicesc: Sfântul Mare Mucenic Mina, Sfânta Mare Muceniţă Varvara, Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina...

În pustiul Sinai au fost mii de pustnici.

Sfântul Ierarh Atanasie cel Mare este din Alexandria...

Ce a făcut Irod?

Când a văzut că a fost amăgit de magi: „s-a mâniat foarte şi, trimiţând, a ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai jos, după timpul pe care îl aflase de la magi” (Matei 2,16).

Furia este aerul pe care-l respiră în fiecare clipă cei robiţi de păcate şi de pofte când nu li se împlinesc dorinţele. Dumnezeu a îngăduit ca pământul lui Israel să fie sfinţit cu jertfa a 14.000 de prunci.

În Sfânta Evanghelie nu se spune că soldaţii au ucis, ci că Irod a ucis, pentru că vina cade în primul rând pe cel care a dat porunca. Dacă stârnim pe cineva să păcătuiască, în primul rând noi suntem de vină.

În realitate au fost ucişi aproximativ 25-30 de prunci din Bethleem din şi împrejurimi. Bethleemul era o cetate mică. 14.000 = 7x2x 1000 arată durerea foarte mare a mamelor.

Aceşti prunci sunt primii martiri ai lui Hristos. Pruncii, cei mai iubiţi de Hristos. Ei cei mai iubiţi de Hristos au fost cei dintâi mucenici.

O învăţătură importantă a Evangheliei este: „de nu vă veţi întoarce şi  nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în Împărăţia Cerurilor” (Matei 18,3).

Toţi cei care se curăţesc de păcate şi vor să se mântuiască vor afla un sau mai mulți Irozi care îi va ispiti şi prigoni. Spune Sfântul Apostol Pavel: „Căci trupul pofteşte împotriva duhului, iar duhul împotriva trupului; căci acestea se împotrivesc unul altuia, ca să nu faceţi cele ce aţi voi” (Galateni 5,17). Duhul Sfânt vrea să-l sfinţească, dar trupul nu vrea, se opune. Nu-i place munca, privegherea, rugăciunea, postul. Tot astfel şi omul trupesc devine prigonitor al omului duhovnicesc.

Trebuie să te bucuri cu cei care se bucură şi să plângi cu cei care plâng (Romani 12,15). Când te bucuri cu cel care se bucură, acest duh al bucuriei vine şi în inima ta duhovnicească şi te ajută să sporeşti duhovniceşte.

Datorită firii noastre căzute este mai greu să ne bucurăm când altcineva ne ia locul. Dar dragostea trebuie să fie „legătura desăvârşirii” (Coloseni 3,14).

Niciun mucenic al lui Hristos nu va fi lipsit de cununa sa şi nici un Irod nu va scăpa de marea pedeapsă în timpul acestei vieţi pământeşti şi la Înfricoşata Judecată.

Cu adevărat orice om păcătos înarmat se amăgeşte pe sine dacă crede că este mai puternic decât un copil neprihănit.

Nimic nu poate fi mai tare ca omul sfânt, pentru că Duhul Sfânt îl acoperă, îl întăreşte şi îl păzeşte.

Avem ca exemple pe: Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – izvorâtorul de mir; Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, Sfântul Mare Mucenic Mina, Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina, Sfânta Mare Muceniţă Varvara...

Atunci când cel martirizat ajungea la capătul puterilor, Dumnezeu îngăduia să fie omorât.

Prin voia lui Dumnezeu, cel ucis îl urmăreşte pe ucigaş zi şi noapte şi în vis, prin mustrarea conştiinţei ca să se pocăiască.

Dumnezeu a pus în inima duhovnicească a creştinului  două lucruri pe care nu le au nici îngerii: cuvântul lăuntric care este cuvântul cu care vorbim cu noi înşine în inima noastră duhovnicească şi glasul conştiinţei care este glasul lui Dumnezeu în inima noastră duhovnicească (Romani 2,14-15).

După ce Cain l-a ucis pe Abel, Dumnezeu i-a zis: „zbuciumat şi fugar vei fi tu pe pămînt” (Facerea 4,12).

Cine ucide pe un copil nevinovat pe sine se ucide. Este vorba aici şi despre uciderea sufletească, care este mult mai importantă.

Irod, pe lângă omorârea celor 14.000 de prunci, l-a omorât şi pe Sfântul Ioan Botezătorul, apoi şi-a omorât soţia şi copiii pentru a nu pierde puterea şi a-i lua tronul.

Dar pe cel ucigaş, prin voia lui Dumnezeu, îl ajunge îndată pedeapsa.

Astfel, pe Irod l-a ajuns pedeapsa lui Dumnezeu. A căzut la pat lovit de o boală foarte grea, gută cu răni deschise, curgere de sânge, organele de procreere au putrezit şi îl mâncau viermii. Atâta duhoare ieşea din el că nimeni nu putea să stea lângă el.

Sfântul Evanghelist Matei spune că, după moartea lui Irod, un înger al lui Dumnezeu i-a apărut lui Iosif şi i-a spus: „Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi mergi în pământul lui Israel, căci au murit cei ce căutau să ia sufletul Pruncului” (Matei 2,20).

Deci erau mai mulţi cei care căutau să ia sufletul pruncului (bătrănii, cărturarii şi fariseii).

Pe aceştia când Irod a simţit că i se apropie sfârşitul a poruncit să fie ucişi. Aceasta a fost pedeapsa lui Dumnezeu pentru ceilalţi care căutau să i-a viaţa pruncului Iisus.

Cel care nu crede că există viață veșnică când vede că se apropie sfârşitul vieţii pământeşti nu poate suporta ca alţii să se bucure de viaţă sau să se bucure de moartea lui şi să-i ia locul și poruncește să fie omorâți.

„Şi venind, a locuit în oraşul numit Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin proroci, că Nazarinean Se va chema” (Matei 2,23).

Nu scrie nicăieri în Sfânta Scriptură că un proroc a zis „că Nazarenean se va chema”. Este un argument în favoarea existenţei Sfintei Tradiţii transmise prin viu grai. Acest lucru este un argument împotriva celor care spun că nu există Sfânta Tradiţie - a sectarilor.

De asemenea Sfântul Apostol Pavel  scrie în epistola a II-a către Timotei: „După cum Iannes şi Iambres s-au împotrivit lui Moise, aşa şi aceştia stau împotriva adevărului, oameni stricaţi la minte şi netrebnici pentru credinţă” (3,8).

Orice neam are mai multe profeţii transmise prin viu grai decât în scris.

Mai înainte ca să-şi deschidă sfânta Sa gură, Pruncul Iisus Hristos a transmis oamenilor taine fără de număr, le-a dat învăţături uriaşe, le-a dezvăluit dumnezeiasca Sa putere. Astfel:

• S-a născut în peşteră dând pildă de nesfârşită smerenie şi învăţând că omul nu trebuie preţuit după locul naşterii ci după duhul lui.
• La naşterea Sa a deschis cerurile şi a poruncit îngerilor să cânte: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2,14), şi să vorbească păstorilor.
• I-a adus pe păstori cei dintâi la închinarea Sa, arătând astfel că în Împărăţia lui Dumnezeu oamenii nu se aleg după familia în care s-au născut, după avere, ştiinţă sau onoruri, ci după curăţia sufletului şi neprihănirea inimii şi puritatea minţii.
• I-a adus la Sine pe magi, pe cei mai învăţaţi bărbaţi ai Răsăritului, şi i-a întors de la închinarea la stele către închinarea Dumnezeului Celui viu şi Atotputernic.
• A descoperit prin Irod şi înţelepţii Ierusalimului (farisei, cărturari...) întreaga cădere a firii omeneşti în păcate şi robită de patimi.
• Prin martiriul celor 14.000 de prunci a arătat calea suferinţelor creştine pe care vor merge mulţi dintre creştini.
• A arătat că nevinovăţia este mai mare decât silnicia şi că Irod nu pe prunci i-a ucis, ci pe sine însuşi.
• Ierusalimul L-a prigonit pentru că în Ierusalim avea să pătimească şi să se proslăvească.
• A scăpat de prigoana poporului ales, dându-ne plidă de smerenie ca să fugim din faţa prigoanei - să cerem lui Dumnezeu ca să ne întărească în prigoane.
• A mers în Egipt ca să lumineze pe cei aflaţi în întunecimea păcatelor şi a închinării la idoli.
• Iar la plinirea lucrării s-a întors în Nazaret să se pregătească pentru noua lucrare.

Deci lucrarea mântuitoare pentru întreaga lume a Domnului Iisus Hristos nu a încetat niciodată pentru că nici o clipă nu a fost lipsit de Dumnezeire, fiind Dumnezeu-Om.

De aceea Biserica Îl slăveşte ca pe singurul iubitor de oameni împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, Treimea cea deofiinţă şi nedespărţită, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Avorturile

Câteva cuvinte despre irozii şi irodiadele din  zilele noastre.

Toată creaţia dumnezeiască este dragostea lui Dumnezeu lucrătoare pentru oameni.

Conducătorii, guvernanţii, care au legalizat avorturile, şi doctorii care le fac sau prescriu substanţe avortive, sunt mai răi decât Irod pentru că ucid milioane de prunci nevinovaţi.

Irodiadele care fac avorturi ucid milioane de prunci atât trupeşte cât şi sufleteşte, pentru că nefiind botezaţi nu mai pot ajunge în Împărăţia lui Dumnezeu, după cum ne spune Domnul Iisus Hristos: „De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3,5). Cine face avort întrerupe naşterea a generaţii de oameni, fiecare cu darul lui: preoţi, episcopi, monahi, oameni de ştiinţă, doctori, ingineri, profesori, muncitori, agricultori...

Când femeia gravidă este luptată de gândul de a face avorturi, trebuie să se spovedească, să se roage ca Harul Dumnezeiesc s-o întărească. De asemenea să se uite la un prunc sau copil să vorbească cu el, să se joace, să îl iubească şi să simtă dragostea lui curată. Să se gândească că dacă mama ei ar fi făcut avort nu s-ar fi născut nici ea, nu s-ar fi bucurat de această viaţă şi de viaţa cea veşnică.

În inima duhovnicească a mamei se află pruncii ucişi care strigă la Dumnezeu ziua şi noaptea pentru acest îndoit omor al trupului şi al sufletului.

Dacă vă veţi uita la chipul multor femei din ziua de astăzi veţi observa că sunt foarte chinuite din cauza mustrării conştiinţei pentru copiilor avortaţi. Dacă prin avort omori un prunc la câteva luni de zile, prin substanţele avortive, care nu împiedică zămislirea acest lucru se poate petrece mult mai rapid, chiar zilnic. Poţi avorta şi când te afli în Biserică.

S-au făcut tot felul de Fundaţii şi Asociaţii de protecţie a animalelor (câinilor, pisicilor, porcilor...). Porcii trebuiesc duşi la abator ca să fie sacrificaţi, nu cumva să îi doară şi să guiţe.

Dar pentru sutele de milioane de copii avortaţi care sunt măcelăriţi prin avorturi (ca să fie scoşi, li se rup pe rând capul, mâinile, picioarele) nu sunt măsuri, sancţiuni, pedepse. De ce?

Parlamentarii, senatorii, guvernanţii şi preşedinţii pierd voturi la alegeri de la femeile care vor să facă avorturi şi care au făcut avorturi.

Luaţi exemplu de la romi care nu fac avorturi. De ce? Au dragoste firească mai multă decât noi, deşi nu au condiţii materiale şi nu vor să muncească ca să trăiască mai bine.

Lăsaţi copiii să vină la viaţă. Vă vor umple inima duhovnicească cu dragostea lor curată, vă vor da putere să munciţi și să fiți fericiți dacă îi veți educa creștinește. Să-i faceţi cerşetori, să-i aduceţi la Biserică ca din inimile lor curate să se roage şi să ceară mila lui Dumnezeu, iertarea de păcate, sănătate şi spor în familiile voastre. Iar dacă îi veţi educa creştineşte, se vor ruga pentru voi după ce vă veţi muta la viaţa cea veşnică.

Canonul pentru copilul avortat este să botezaţi un alt copil şi să vă îngrijiţi de mântuirea lui. Cel care botează un prunc nou născut, mărturiseşte credinţa în locul lui şi trebuie să se îngrijească de educaţia lui creştin-ortodoxă. Pentru că va răspunde la Înfricoşata Judecată pentru copilul pe care l-a botezat mai mult decât pentru propriul lui copil trupesc, pentru că, prin Sfântul Botez, l-a născut pentru viaţa cea veşnică. Este la noi un obicei între creştini, de a boteza, de a face chermeze, dar nu şi de a se îngriji pentru mântuirea copilului botezat.

Lui Dumnezeu i se cuvine Slava, cinstea şi închinăciunea, Sfântului Nicolae Velimirovici, și celorlalți Sfinți de unde m-am inspirat în această predică. Amin.