Cleopa Cristian

Cinstirea Sfintelor Icoane

Sfintele Icoane

      În cultul creştin ortodox, icoanele se bucură de o cinste deo­se­bi­tă. Dumnezeu se adoră, iar sfintele icoane se venerează. Această ve­nerare a sfintelor icoane are puternice temeiuri scripturistice, pa­tris­tice şi raţionale.

La aceasta se adaugă şi puterea taumaturgică, potrivit căreia, prin sfintele Icoane se arată puterea făcătoare de minuni a lui Dum­ne­zeu.

Icoana este o imagine sfântă în plan fizic, deoarece reprezintă pe Mântuitorul Iisus Hristos, Maica Domnului, Sfinţii Îngeri şi Sfinţii cu putinţă de pictat, datorită trupului pe care l-au avut. Temeiul scrip­turistic al icoanei este întruparea lui Dumnezeu: “Şi Cu­vân­tul s-a făcut trup...” (Ioan 1,14).

Prin Sfânta Icoană, potrivit învăţăturii Bisericii Ortodoxe, Una, Sfân­tă, Sobornicească şi Apostolească, mărturisim faptul întrupării lui Dumnezeu şi o dată cu aceasta vedem chipul omului îndum­ne­ze­it, mântuit, adus la starea cea dintâi de sfinţenie sufletească. Tru­pu­rile Sfinţilor sunt înfăţişate în Icoanele noastre ca temple ale Du­hu­lui Sfânt, în care locuieşte şi lucrează Dumnezeu (I Corinteni 6,19).

P.C.: Ce este Sfânta Icoană?

P.I.: Icoana este locul ocupat de Mântuitorul Iisus Hristos, Maica Dom­nului, Sfinţii şi Sfinţii Îngeri, în chip haric, prin lucrare. Credinţa evo­că această prezenţă plină de har, cu care credinciosul vorbeşte în rugăciune. Imaginea icoanei face să apară în mintea credin­cio­su­lui, prin credinţă şi har, persoana al cărei chip este pictat, astfel încât ori­ce cinste dată icoanei revine persoanei şi nu materiei din care a fost făcută icoana.

În chip hiperbolic, icoana este numită şi o apariţie:  “Într-ade­văr, se poate afirma că icoana nu face decât să provoace în mintea cre­dinciosului apariţia persoanei a cărei icoană este. Tocmai de ace­ea cinstirea icoanelor s-a numit şi relativă, fiindcă ea se referă la ori­gi­nal, la persoana pictată şi nu la materia icoanei (lemnul, vopseaua, ra­ma, sticla...)”. “Cinstirea icoanei trece la original şi cel ce se închi­nă icoanei, se închină persoanei pictate” (Sinodul al VII-lea Ecu­me­nic).

Icoanele nu sunt venerate pe temeiul material, substanţial, nu ne închinăm la lemn sau vopsele, ci la persoana reprezentată. Du­pă cum, uitându-ne la o fotografie a mamei, mintea noastră nu ră­mâ­ne la hârtia fotografică, ci merge la chipul mamei.

Prin slujba sfinţirii Icoanei, se stabileşte legătura harică între Icoa­na pictată şi Sfântul reprezentat, astfel încât Icoana devine nu nu­mai o reproducere sau multiplicare, dar primeşte darurile şi pu­te­ri­le facerii de minuni ale persoanei pictate: tămăduirea de boli, iz­go­nirea diavolilor, izbăvirea de necazuri şi împlinirea cererilor mân­tu­itoare.

P.C.: Care este temeiul scripturistic şi patristic al cinstirii  sfintelor icoane?

P.I.: Potrivit Sfintelor Scripturi, Dumnezeu rămâne în fiinţa Sa inac­ce­sibil, dar s-a arătat oamenilor în unele teofanii sau în hristofanii, ori în pnevmatofanii, ori ca lumină neapropiată. De asemenea, ştim că omul este făcut după chipul lui Dumnezeu, (Fa­ce­rea 1,26) şi trebuie să ajungă la asemănarea lui Dumnezeu, prin sfin­ţenie (Ioan 5,48). De asemenea, “Dumnezeu s-a arătat în trup” (I Timotei 3,16), cu chip de om (Filip. 2,7-8).

Mântuitorul Iisus Hristos este chipul lui Dumnezeu (II Corinteni 4,4), “chipul fiinţei lui Dumnezeu” (Evrei 1,3). Ştiind că Dumnezeu Ta­tăl este ca Dumnezeu Fiul, iar Dumnezeu Fiul s-a arătat ca om prin­tre oamenii cei făcuţi după chipul Său şi cărora Duhul Sfânt lis-a arătat ca porumbel şi ca flăcări de foc, Biserica a îngăduit reprezentarea prin Sfintele Icoane a modului în care s-a făcut oamenilor ac­cesibil Dumnezeu cel nevăzut.

Celor care spun că Icoana redă numai trupul Domnului Iisus Hris­tos, Sfântul Ioan Damaschin le răspunde: “Întrucât umanitatea Mân­tuitorului Iisus Hristos este legată de dumnezeirea sa, ne­îm­păr­ţi­tă şi nedespărţită, Icoana Dumnezeului - Om este imaginea de­să­vâr­şită a lui”. La fel, minunile care sunt arătate pictate pe icoane sunt să­vârşite prin activitatea trupească, dar cu ajutorul neapărat trebuincios al Dumnezeirii, care este străvăzută prin materialitatea icoanei.

Din Vechiul Testament aflăm că existau în templu figuri şi chi­puri cu aceleaşi semnificaţii ca şi sfintele icoane. Dumnezeu a po­run­cit lui Moise ca să confecţioneze Cort Sfânt (Ieşirea cap. 36), în ca­re au fost aşezate “chipuri de heruvimi” (verset 8) şi chivotul (Ie­şi­rea 37,1). Cortul Sfânt “purta în el icoane şi tipul celor cereşti”. Evre­ii se închinau Heruvimilor şi Chivotului (Iosua 7,6). Peste Cor­tul cu Icoanele heruvimilor se arăta slava lui Dumnezeu (Ieşirea 40,34-35; III Regi 8,11; II Paralipomena 5, 14).

În cartea lui Iosua se vorbeşte de trecerea Iordanului: “Preoţii ca­re duceau Chivotul stăteau ca pe uscat în mijlocul Iordanului, cu pi­cioarele neudate, iar fiii lui Israel au mers ca pe uscat, până ce tot poporul a trecut prin Iordan” (Iosua 3,17). Chivotul cu icoanele Heruvimilor era purtat de Israeliţi în călă­to­rii (Numerii 10,33) şi în războaie (Iosua cap. 6), pentru do­bândirea ajutorului dumnezeiesc. Înaintea Chivotului cu Icoane Sfinte (chipuri de heruvimi), idolii se prăbuşeau la pământ.

Filistenii au luat Chivotul Domnului şi l-au aşezat în capiştea ze­u­lui Dragon. A doua zi, acesta zăcea cu faţa la pământ înaintea Chi­votului, cu capul, mâinile şi picioarele tăiate (I Regi 5,1-5). Cei ca­re au privit fără evlavie Chivotul Sfânt şi icoanele de pe el (chipurile de heruvimi) au fost pedepsiţi cu urgie mare. 50.070 de oameni din Bet-Semeş au fost greu loviţi pentru acest păcat (I Regi 6,19). Cine se atingea fără evla­vie de icoanele sfinte ale Heruvimilor şi de Chivotul Sfânt, era pe­dep­sit cu moarte: “Atunci S-a mâniat Domnul pe Uza şi l-a lovit pen­tru că şi-a întins mâna spre Chivot; şi el a murit acolo pe loc înaintea lui Dum­nezeu” (1 Paralipomena 13,10; Numerii 4,15).

Păgânii care răpeau Sfintele Icoane şi le ţineau la dânşii erau pe­depsiţi cu răni dureroase şi alte calamităţi: “Şi a apăsat mâna Dom­nului asupra Aşdodenilor şi i-a lovit şi i-a pedepsit cu bube us­tu­rătoare” (1 Regi 5, 6).

Cei ce se închinau lui Dumnezeu înaintea Sfintelor Icoane (chipurilor de heruvimi) erau izbăviţi de furia răzvrătiţilor şi a vrăjmaşilor care erau pedepsiţi (Nu­merii 12,10; 16,21). Pe cei care cinsteau Sfintele Icoane (chipurile de heruvimi) şi le pri­meau în casa lor cu evlavie, Domnul i-a binecuvântat cu toată ca­sa lor: “Şi n-a voit David să ducă Chivotul Domnului la sine, în cetatea lui David, ci l-au întors în casa lui Obed-Edom Gateanul. Şi a rămas Chivotul Domnului în casa lui  Obed-Edom Gateanu trei luni, şi a binecuvântat Domnul pe Obed-Edom şi toată casa lui” (II Regi 6,10-12). Icoanele din Vechiul Testament au fost cinstite de Mân­tu­i­to­rul Iisus Hristos şi de Sfinţii Apostoli care s-au închinat înaintea chi­pu­rilor Heruvimilor.

În  Noul Testament, afăm că Dumnezeu s-a arătat oamenilor, în Persoana Fi­ului Său, după cum mărturisesc Sfinţii Evanghelişti şi Sfinţii Apos­toli. A treia Persoană a Preasfintei Treimi, Duhul Sfânt, S-a arătat oa­me­ni­lor în chip de porumbel, la Botezul lui Iisus Hristos (Matei 3,16), la Schim­barea la Faţă în chip de nor luminos (Matei 17,5), iar în ziua Ru­saliilor, în chip de limbi de foc, deasupra capetelor Sfinţilor Apos­toli (Faptele 2,1-4).

P.C.: Înainte de venirea Mântuitorului Iisus Hristos erau cinstite Sfintele Icoane?  

P.I.: Pentru faptul că Sfintele Icoane împărtăşesc funcţia lor de mij­lo­cire, inclusiv a puterii nevăzute a persoanei pictate, ele îşi justifică existenţa şi se bucură de venerare deosebită. Credincioşii cinsteau Sfin­tele Icoane (Chivotul Legii cu ccele două chipuri de heruvimi), aprinzând înaintea lor candele şi lumânări (Levitic 24,2-4; Faptele Ap. 20,8; Apocalipsa 11,4), le tămâiau (Ieşirea 30,1; Me­leahi 1,11; Apocalipsa 5,8) şi se închinau lor (Psalm 5,7), se aplecau înaintea lor cu feţele la pământ (Iosua 7,6). Împăratul şi Proorocul David, îmbrăcat în haine de săr­bă­toa­re se ruga înaintea Chivotului şi a icoanelor sfinte (chipurilor de heruvimi) (II Regi 12,20). De asemenea, aduceau jertfe lui Dumnezeu înaintea icoa­ne­lor şi a obiectelor sfinte (III Regi 3,15).

Sfântul Ioan Damaschin ne spune: “Nu am prea multe cărţi şi nici prea mult timp liber pentru a citi; dar intru în Biserică, spitalul obş­tesc al sufletelor, înăbuşit de gânduri ca nişte spini; frumuseţea pic­turii mă atrage ca să mă uit, îmi desfătează vederea ca o livadă du­hovnicească şi îndată slava lui Dumnezeu îmi pătrunde în suflet. Am primit astfel harul răbdării mucenicului, răsplata cununilor şi mă aprind ca prin foc, de dorinţa de a-i imita. Căzând la pământ, mă în­chin lui Dumnezeu şi prin mijlocirea mucenicului mă mântuiesc”.

P.C.: În primii ani ai creştinismului erau cinstite Sfintele Icoane?

P.I.: Încă de la începutul creştinismului, s-au folosit icoane. În ga­le­ri­ile subterane (catacombe) din Roma, unde creştinii persecutaţi se adu­nau pentru a săvârşi Sfânta Liturghie, sunt pictate icoane.

În cartea “Roma subterană”, arheologul italian De Rossi arată că în vremea primilor creştini se foloseau şase tipuri de icoane:

1. Icoane care reprezentau persoane sau simboluri ale cre­din­ţei. Exemplu: Mielul – Iisus Hristos; Porumbelul – Duhul Sfânt; Peş­te­le – Iisus Hristos etc.;
2. Icoanele care reprezentau Parabolele Mântuitorului şi figu­ri­le cu care El Însuşi s-a asemănat: Viţa, Păstorul cel Bun etc.;
3. Icoanele biblice din Vechiul Testament, Noe în corabie, Da­ni­il, Moise etc.;
4. Icoane cu Mântuitorul, Maica Domnului şi cu Sfinţii;
5. Scene din vieţile Sfinţilor;
6. Subiecte Liturgice: Botezul, Cina cea de Taină etc.

O parte din aceste icoane sunt din vremea Sfinţilor Apostoli. Sfân­tul Apostol şi Evanghelist Luca a pictat Icoana Maicii Domnului cu Mântuitorul Iisus Hristos, care se numeşte Povăţuitoarea.

În ortodoxie se cunosc Icoane Făcătoare de Minuni, a căror tai­nă rămâne necunoscută. Fie că au fost pictate de sfinţi, fie pentru cre­dinţa puternică a celor care le cinstesc, fie că au fost alese ca ins­tru­mente în iconomia divină, ele reprezintă patrimoniu duhovnicesc şi artistic de nepreţuit al evlaviei creştine ortodoxe.

Minunile care se fac prin Sfintele Icoane se săvârşesc cu aju­to­rul Harului Dumnezeiesc, care este străvăzut prin materialitatea Icoa­nei.

P.C.: Care sunt cele mai importante Icoane Făcătoare de Minuni din Sfântul Munte Athos?

P.I.: Cea mai preţioasă Icoană din Sfântul Munte Athos este Axion Es­tin, în faţa căreia a cântat Sfântul Arhanghel Gavriil Axionul: “Cu­vi­ne-se cu adevărat...” Icoana se află în Biserica Protaton, din Careia.

A doua icoană miraculoasă este “Portăriţa”, din sec. VII, care a ve­nit singură pe mare, de la Constantinopol.

La Mănăstirea Marea Lavră se află Icoana miraculoasă “Cucu­ze­liţa”, înaintea căreia a cântat Sfântul Ioan Cucuzel, marele protopsalt al mă­năstirii Lavra, din sec. al XII-lea. Într-o noapte, în timpul pri­ve­ghe­rii, Cuviosul Ioan Cucuzel a auzit din Icoană glasul Maicii Domnului zi­cându-i “Cântă-mi şi mă laudă, Ioane, că şi Eu nu te voi lăsa!”

La mănăstirea Vatopedu se află Icoana Maicii Domnului “Jun­ghi­ata”, din sec. XIII-lea. Icoana a fost lovită în obraz cu un cuţit, de paraclisier, şi din obrazul Maicii Domnului a curs sânge.

Tot la mănăstirea Vatopedu mai sunt şi alte Icoane miraculoase ale Maicii Domnului şi anume:

“Ctitoriţa”, sec. IX-lea, care a apărat mănăstirea de piraţi. În timpul in­vaziei mănăstirii de către piraţi, ea a fost ascunsă sub Sfântul Altar, în­tr-o fântână cu o lumânare aprinsă, de către un diacon, care a fost lu­at în robie. După 70 de ani, când diaconul s-a întors din robie, icoa­na a fost găsită stând vertical pe apă şi cu lumânarea aprinsă.

“Chelariţa”, este altă Icoană miraculoasă a Maicii Domnului, ca­re a înmulţit untdelemnul, în timp de secetă.

“Izbăvitoarea de barbari” este Icoana miraculoasă a Maicii Dom­nului, care a izbăvit mănăstirea de năvălirea agarenilor.

“Mângâietoarea” este Icoana miraculoasă a Maicii Domnului, ca­re a oprit în sec. al IV-lea pe împărăteasa Plakedia, fiica împăratului bi­zan­tin Teodosie, ca să intre în Muntele Athos zicându-i: “Până aici! Întoarce-te înapoi! Eu sunt aici Împărăteasa Muntelui! De ce ai venit ca să faci sminteală fiilor mei?”

La mănăstirea Hilandar, se află două icoane vestite ale Maicii Domnului: “Trihierusa” (Maica Domnului cu trei mâini), pictată de Sfân­tul Ioan Damaschin, şi Icoana “Acatist”.

La mănăstirea Pantocrator, se află Icoana Maicii Domnului “Ghe­rontisa”, adică “Îmbătrânita”.

La mănăstirea Dochiaru, se află Icoana Maicii Domnului “Gor­go­epicusa”, “Grabnic ajutătoarea”.

La mănăstirea Filoteiu, se află Icoana Maicii Domnului “Gli­co­fi­lusa”, “Dulcea sărutare”.

La mănăstirea Xenofont, se află Icoana Maicii Domnului “Ho­di­ghitria”, “Îndrumătoarea”.

La Schitul Prodromul, se află Icoana Maicii Domnului “Pro­dro­miţa”, care s-a pictat prin minune dumnezeiască la Iaşi, în anul 1863.

La mănăstirea Zografu, se află Icoana miraculoasă a Sfântului Ma­re Mucenic Gheorghe, nefăcută de mână omenească, şi o altă icoa­nă miraculoasă a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, donată de Sfântul vo­ievod Ştefan cel Mare.

La mănăstirea Stavronichita, se află icoana în mozaic a Sfân­tu­lui Ierarh Nicolae, din sec. VIII-lea.

Darurile dumnezeieşti le primim prin Maica Domnului şi prin Sfân­ta Icoană Făcătoare de Minuni, pe măsura credinţei, a smereniei şi a jertfirii noastre pentru mântuirea aproapelui.

Troparul din Duminica Ortodoxiei, al Înălţării şi Cinstirii Sfintelor Icoane

“Preacuratului Tău chip ne închinăm Bunule, cerând iertare gre­şelilor noastre, Hristoase Dumnezeule, că de voie ai binevoit a te sui cu Trupul pe Cruce, ca să izbăveşti din robia vrăjmaşului pe cei ca­re i-ai zidit. Pentru aceasta cu mulţumire strigăm Ţie: Toate le-ai um­plut cu bucurie, Mântuitorul nostru, Cel care ai venit să mân­tu­ieşti lumea”.

Text din cartea: Icoana Maicii Domnului – izvorâtoarea de Mir de la Mănăstirea Rarău, Editura Panaghia, 2017, 240 p.