Cleopa Cristian

Minunea izvorârii de mir din Icoana  Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Rarău

Icoana  Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Rarău

Cartea Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Rarău

Am aflat de la Părintele Stareţ Veniamin că Icoana Maicii Domnului din strană, din fața Catapetesmei este adusă din Sfântul Munte Athos de voievodul Petru Rareş şi este făcătoare de minuni. De asemenea mi-a spus şi câteva mari minuni săvârşite aici de Maica Domnului: Mutarea Sfintei Icoane din pronaos în faţa catapetesmei, salvarea celor şapte minieri care au rămas închişi într-o galerie de mină inundată din Munţii Călimani, timp de zece zile, fără mâncare, fără apă potabilă, fără să poată dormi şi cu hainele ude, pedepsirea primarului ateu, pedepsirea şoferului necredincios…

Am luat binecuvântare să scriu o carte cu Minunile Maicii Domnului de la Mănăstirea Rarău şi să tipărim iconiţe cu Icoana Făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Pentru că nu aveam aparate de fotografiat performante, nu am reuşit să obţinem o fotografie clară a Icoanei în Biserică.

Minunea izvorârii de mir din Icoana  Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Rarău

Ne-am rugat şi Maica Domnului a rânduit să vină un părinte ieromonah din Sfântul Munte Athos cu un aparat de fotografiat performant. Am luat binecuvântarea şi cu cântări am scos Icoana afară din Biserică unde am fotografiat-o. Din acel moment timp de trei zile a mirosit a mir ceresc în Mănăstire. M-am gândit că Maica Domnului a săvârşit o minune. Însă nu ne-am uitat cu atenţie la Sfânta Icoană.

După trei zile a venit la Mănăstirea Rarău să se închine Stareţul Mănăstirii Hadâmbu cu mai mulţi credincioşi. După ce s-a închinat mi-a spus:

–  Aceasta este Icoană Făcătoare de Minuni! I-am răspuns:

–  De unde ştiţi?

–  Din Icoană, din gura Maicii Domnului Izvorăşte mir. Când m-am uitat cu atenţie, din Icoană, din gura Maicii Domnului Izvora Mir. Acesta apărea ca o transpiraţie pe o suprafaţă de 1,5 cm². Se puteau observa şi două picături de Mir ceresc care curgeau pe Icoană. Minunea dumnezeiască s-a petrecut în ziua de 26 iunie 1997.

Această minune reprezintă cuvântul, plin de har şi de mireasma Duhului Sfânt, prin care Maica Domnului ne vorbeşte, se roagă pentru noi şi ne binecuvântează. Duhul Sfânt, prin  Sfântul Proroc David, ne spune: „revărsatu-s-a Harul pe buzele tale” (Psalm 44,3). Din inima preacurată a Maicii Domnului, Cuvântul Dumnezeiesc se revarsă, plin de har, pe buzele ei.

Văzând minunea cu ochii lor trupeşti, părinţii s-au închinat cu faţa la pământ, strigând “Doamne, miluieşte-ne, Maica Domnului, iartă-ne şi ne ajută nouă!” Părintele C., alergând la clopotniţă să tragă clopotele, striga:

–  Veniţi cu toţii să vedeţi Minunile Maicii lui Dum­ne­zeu!

Unii dintre părinţi, s-au îndoit când au auzit, dar, văzând minunea cu ochii lor trupeşti şi simţind cu inima lor mireasma Mirului Ceresc, au căzut cu faţa la pământ, cerându-şi iertare pentru necredinţa lor.

Toţi au trăit momente de neuitat. În timp ce se citea Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului, din ochii tuturor curgeau lacrimi duhovniceşti.

*

Minunile acestea, ale izvorârii de Mir Ceresc din Sfânta Icoană, se repetă foarte des. Când prăznuim sărbătorile Maicii Domnului, când vin pelerini creştini care se roagă cu smerenie şi cu credinţă, când tipărim o carte nouă, atunci Mirul Ceresc izvorăşte mai puternic din Sfânta Icoană.

Aceste minuni ne arată binecuvântările lui Dumnezeu, pe care le primim prin Maica Domnului şi prin Icoana Făcătoare de Minuni.

Credincioşii au scris că nu se mai despart de carte şi dorm sub pernă cu ea. La următoarele ediții a cărţii am tipărit şi Imnul Acatist la Rugul Aprins al Maicii Domnului și Acatistul Icoanei Maicii Domnului – Izvorâtoarea de Mir de la Mănăstirea Rarău. Cei care le-au citit, au scris şi au relatat mari binecuvântări şi minuni dumnezeieşti. De asemenea am pus adresa pentru credincioşii care vor să trimită pomelnice şi să adreseze întrebări. Astfel am stabilit o legătură duhovnicească mai profundă între credincioşi şi mănăstirea Rarău.

Veneau în fiecare an mii de credincioşi să se închine şi să vadă minunea izvorârii de mir. Aveam binecuvântarea Părintelui Stareţ Veniamin să le vorbesc în faţa Icoanei Maicii Domnului. Vorbeam câte 6-8 ore în fiecare zi şi de multe ori Maica Domnului mă binecuvânta şi ieşea foc dumnezeiesc prin gura mea[1].

În vara anului 2018, cu binecuvântarea Părintelui Stareţ Veniamin, am terminat de scris Acatistul Icoanei făcătoare de minuni de la Mănăstirea Rarău – Izvorâtoarea de mir. Când l-am citit au vrut să mă omoare dracii. Am strigat către Dumnezeu şi Maica Domnului care i-a alungat.

În fiecare se tipăresc 1000 de cărţi cu Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni – Izvorâtoarea de mir de la mănăstirea Rarău.

Din anul 2018, au început să vină în timpul sezonului, zilnic, peste 300 de pelerini să se închine, să se roage şi să dea pomelnice. Duminica participă la Sfânta Liturghie peste 300 de credincioşi, iar la praznicile împărăteşti, maşinile sunt parcate pe drum pe o distanţă de un kilometru.

Câteva din minunile relatate de credincioşi

Vindecarea unui copil care a suferit un traumatism cranian

În vara anului 1999, a venit la Sfânta Mănăstire Rarău o mamă cu un copil de opt luni, să mulţumească lui Dumnezeu şi Maicii Domnului pentru o mare minune.

Iată ce ne-a spus mama copilului:

– Copilul meu a căzut şi s-a lovit cu capul de beton, suferind un grav traumatism cranian. În urma acestui accident, i s-a umflat foarte tare capul. Am fost cu el de urgenţă la spital, unde a fost operat, extrăgându-i din lichidul cranian. Dar, la două zile, după ce am revenit acasă, iar s-a umflat capul copilului. Eram disperată şi mă rugam cu lacrimi lui Dumnezeu ca să-mi vindece copilul. După puţin timp, a venit la mine o vecină de bloc, care, aflând de necazul copilului meu, mi-a dat să citesc cartea “Icoana făcătoare de minuni de la Mănăstirea Rarău”, în care este tipărit şi Imnul Acatist la Rugul Aprins al Maicii Domnului. Mi-a spus să citesc cartea cu atenţie, cu frică de Dumnezeu şi cu credinţă.

Timp de două ore, cât am citit cartea şi Imnul Acatist la Ru­gul Aprins al Maicii Domnului, capul copilului meu se vin­de­case.

O mare minune din zilele noastre

O femeie credincioasă din Mediaş a venit în pelerinaj cu un grup de credincioşi la Sfânta Mănăstire Rarău. Aici, a dat po­melnice pentru copiii ei, ca Dumnezeu, prin Maica Dom­nu­lui, să-i păzească de toate primejdiile şi de vrăjmaşii văzuţi şi ne­văzuţi.

Când s-a întors acasă, femeia i-a dat băiatului ei, M. N., co­mandantul unui elicopter, Iconiţa Maicii Domnului de la Mănăstirea Rarău şi o sticluţă cu mir.

În data de 1 august 2000, la ora 12.10, pilotul a decolat de pe aeroportul din Sighişoara, cu elicopterul I.A.R. 316 ZR-ECH, într-un zbor de transport, cu 4 pasageri la bord. Echipajul elicopterului era format din comandantul aeronavei, pilotul instructor şi mecanicul navigant. Pe când se afla la înălţimea de 88 de metri, în panta de virare, după un zbor absolut normal, comandantul a sesizat o pierdere de putere, manifestată prin pierderea bruscă de înălţime şi viteză. Printr-o manevră abilă, elicopterul a fost scos de deasupra blocurilor pe care le survola şi îndreptat spre câmp. La impactul cu solul, elicopterul s-a distrus complet. Cu ajutorul lui Dumnezeu şi al Maicii Domnului, însă, toate persoanele aflate la bord au scăpat cu viaţă. Numai o persoană şi-a fracturat o coastă.

Comandantul a recuperat din epava elicopterului iconiţele aduse de mama sa de la Rarău, care l-au însoţit în peste o mie de ore de zbor.

Puterea Dumnezeiască, care a venit prin rugăciunile Sfintei Liturghii şi mijlocirile Maicii Domnului, i-a scăpat cu viaţă pe toţi pasagerii aflaţi în cabina elicopterului.

Este o minune despre care s-a vorbit şi s-a scris în mass media din România.

Un dar deosebit

Pe data de 13 septembrie 2000, la Sfânta Mănăstire Rarău a venit o familie din Zimnicea, soţ şi soţie. Părintele C., după ce le-a spus câteva cuvinte de învăţătură, i-a întrebat dacă au copii şi cum îi educă.

–  Părinte, a răspuns femeia cu chip îndurerat, astăzi se împlinesc patru luni de când ne-a murit copilul! A căzut de pe o schelă, zdrobindu-şi creierul. L-am dus de urgenţă la Bucureşti, la Spitalul 9, unde a fost internat la secţia de reanimare. Creierul copilului era grav distrus şi nu mai avea şanse de supravieţuire. Eram deznădăjduiţi şi trăiam momente groaznice, de nedescris. Nu mai ştiam decât să citesc “Imnul Acatist la Rugul Aprins al Maicii Domnului”. În timp ce plângeam şi mă rugam, în rezerva în care mă aflam, a intrat un copil plin de slavă dumnezeiască şi mi-a dat o Iconiţă cu Maica Domnului de la Mănăstirea Rarău şi o sticluţă cu Mir.

În acel moment, inima mi s-a umplut de putere dumnezeiască. Copilul acela a plecat fără să spună niciun cuvânt. Am ieşit după el ca să-l întreb cine este, cum se numeşte, dar nu am mai aflat pe nimeni. Nici urmă de copil! Am întrebat personalul de gardă şi medicii. Nimeni nu văzuse niciun copil, ba mai mult, mi-au spus că nu intră copii neînsoţiţi în acest spital şi mai ales în secţia de reanimare!

M-am dus la chilia părintelui Stareţ Veniamin să-i spun minunea. Sfinţia Sa mi-a spus că a fost Mântuitorul Iisus Hristos care a venit la spital ca prunc şi le-a dat părinţilor iconiţa şi sticluţa cu mir.

Cei care scriu la Sfânta Mănăstire Rarău primesc o Iconiţă cu Maica Domnului Făcătoare de Minuni – Izvorâtoare de Mir şi, odată cu aceasta, binecuvântările lui Dumnezeu, prin Maica Domnului.

Mulţi creştini ne-au scris că, atunci când au primit Iconiţa, a fost cea mai frumoasă zi din viaţa lor.

Ajutor la examene I

O tânără doctoriţă a venit la Sfânta Mănăstire Rarău, să se roage Maicii Domnului să o ajute la examenele foarte importante şi grele pe care urma să le susţină.

Părintele duhovnic i-a spus că o să o pomenească în fiecare zi, la Sfânta Liturghie şi Acatist. De asemenea, i-a dat canon să se spovedească şi să se împărtăşească în cele patru posturi, să facă milostenie şi să citească la miezul nopţii “Imnul Acatist la Rugul Aprins al Maicii Domnului”.

Binecuvântarea lui Dumnezeu şi munca depusă la pregătirea examenelor au făcut ca rezultatele obţinute să fie foarte bune. Redăm mai jos câteva fragmente din scrisoare trimisă la Mănăstirea Rarău, după susţinerea examenelor:

„Poate vă mai amintiţi de mine? Am fost în luna august a anului 2000 la Mănăstirea Rarău şi v-am spus că mă pregătesc pentru nişte examene foarte grele şi importante pentru cariera mea de medic. Fiindcă ştiam deja de anul trecut de marile binecuvântări pe care ni le aduc sfintele rugăciuni făcute la Mănăstirea Rarău, am dat un pomelnic, ca să fiu pomenită la Sfânta Liturghie, pentru ajutor la examene.

Acum vă scriu că rezultatele la examene au fost extraordinare. La unul dintre ele - cel mai important de altfel – am obţinut punctajul maxim. Acest punctaj se obţine extrem de rar, poate de un candidat din 10.000 şi din acest motiv, nu este luat în calculele statistice ale organizatorilor. (Cel mai mare punctaj menţionat este de 95 şi eu am obţinut 99).

Mie îmi este foarte clar că aceste rezultate nu-mi aparţin! Am învăţat foarte bine, iar părinţii mei m-au ajutat în problemele gospodăreşti. Dar ştiu că am primit un mare ajutor, milă şi iertare de la Maica Domnului şi mi-e teamă că nu-l meritam.

Am trimis un pomelnic pentru mulţumire şi să mă pomeniţi în continuare la Sfintele Rugăciuni.”

Ajutor la examene II

O credincioasă din Iaşi ne-a scris următoarele:

„Am terminat Facultatea de Matematică, şefă de promoţie, cu media 9,91 şi am luat examenul de licenţă cu nota 10.

Sunt convinsă că Maica Domnului a făcut o minune cu mine, pentru că, în noaptea examenului de licenţă, eram foarte emoţionată şi aveam senzaţia că am uitat tot. La miezul nopţii, am citit Imnul Acatist la Rugul Aprins al Maicii Domnului şi am simţit cum mi s-a luminat mintea şi m-am liniştit. Astfel am avut putere să mai repet încă o dată toată materia de examen. A doua zi dimineaţa, mi-am pus nădejdea în Dumnezeu şi rugăciunile Maicii Domnului. Acest lucru m-a ajutat foarte mult la examene şi nu am cuvinte de mulţumire.”

Minunea vindecării părintelui P.

Mare durere au provocat comuniştii atei şi în sufletul Părintelui P., care, fiind prigonit şi dat afară din mănăstire, stătea ascuns prin munţi. De teamă ca nu cumva să fie descoperit de prigonitori, iarna, oricât de grea ar fi fost, stătea fără foc. Din cauza lipsei de hrană, mânca foarte puţin. Era smerit şi practica Rugăciunea lui Iisus.

Ajutor avea pe Preabunul Dumnezeu, Maica Dom­nu­lui, Îngerii şi Sfinţii. Din cauza vieţuirii aspre, i-a slăbit trupul şi s-a îmbolnăvit de reumatism, stomac şi inimă. Mai mult, în ultimul timp, îi paralizaseră mâinile şi picioarele, încât nu se putea mişca singur, ci doar ajutat şi sprijinit.

În vara anului 1997, pe când avea 65 de ani, cu vrerea lui Dumnezeu şi a Maicii Domnului, a fost adus în spate de un părinte călugăr la Sfânta Mănăstire Rarău.

Aşezat într-o strană, lângă Sfânta Icoană, simţea cum Maica Domnului îl binecuvântează şi-l întăreşte. Cu ochii în lacrimi îşi cerea iertare că nu putea să-şi facă Sfânta Cruce, pentru că îi sunt mâinile paralizate.

A doua zi, dimineaţă, a participat la Sfântul Maslu şi la Sfânta Liturghie şi s-a împărtăşit. Iar după slujbă a dorit să fie dus şi aşezat pe un scaun în faţa Sfintei Icoane, unde a stat singur şi s-a rugat până seara la slujba privegherii. Pe când se citea Sfânta Evanghelie şi părinţii se închinau, “O, Minunile Tale, Maica lui Dumnezeu!”, iată-l pe părintele neputincios cum se ridică şi înaintează singur spre Sfânta Evanghelie, face trei închinăciuni până la pământ şi o sărută.

Toţi cei prezenţi căutau cu privirea sufletului spre Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului, i se închinau şi mulţumeau cu lacrimi duhovniceşti Împărătesei Cerului pentru minunea săvârşită.

A treia zi, s-a îmbrăcat singur, a participat la Sfânta Liturghie şi s-a împărtăşit. În faţa Sfintei Icoane, s-a închinat şi a trecut de trei ori pe sub ea. Întărit fiind de Darul lui Dumnezeu, s-a reîntors la Sfânta Mănăstire la un an de zile, să-I mulţumească Domnului și Preacuratei Maicii Sale.

O donaţie importantă

După ce au terminat de construit Paraclisul de iarnă, cu Hramul Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan, părinţii se rugau lui Dumnezeu, Maicii Domnului şi Sfântului Apostol Ioan, să facă rost de banii necesari pentru pictură.

Dar, „O, minunile tale, Maică a lui Dumnezeu!”. Nu după mult timp, soseşte o scrisoare din Canada cu următorul conţinut:

„Prea Cuvioase Părinte Stareţ:

Mâine, este „Odovania sărbătorii Adormirii Maicii Domnului” şi tot mâine, se împlinesc 49 de ani, de când am fost expulzaţi din România şi umblăm în exil, ca nişte copii rătăciţi şi pierduţi, departe de tot ce ne este mai drag.

Pentru că sunt la apusul vieţii mele pe acest pământ şi dat fiind nevoile foarte mari pe care le aveţi pentru pictura Paraclisului şi în cinstea Sfintei Icoane a Maicii Domnului, Făcătoare de Minuni – Izvorâtoarea de Mir, vă donez banii necesari pictării Paraclisului de iarnă.

Aceşti bani au fost câştigaţi cu sudori de sânge şi economisiţi pentru Mariana, fiica noastră, care, până astăzi n-are casă, n-are masă, n-are familie, n-are de lucru şi ce-i mai groaznic, n-are credinţă în Dumnezeu. Ce mare păcat!

Dar vin să vă rugaţi Maicii Domnului, ziua şi noaptea, ca să-i deschidă milostivirea sa şi s-o întărească în credinţă şi cele de folos vieţii celei veşnice.

Cu toată dragostea creştină, A. R.”

Vindecare miraculoasă

O femeie binecredincioasă, din Constanţa, avea soţul grav bolnav. Stătea în pat şi nu se putea mişca deloc. Era o masă de carne vie care respira cu mare greutate.

Nădăjduind în Dumnezeu şi mijlocirile Preacuratei Maicii Sale, femeia a venit să se roage şi să dea Sfinte Liturghii la Sfânta Mănăstire Rarău. Ajunsă la Mănăstire, s-a rugat în faţa Icoanei Maicii Domnului – Izvorâtoarea de Mir şi a participat la Vecernie, la Utrenie şi la Sfânta Liturghie.

După trei zile, când a revenit acasă, mare i-a fost bucuria şi mirarea, văzând că soţul ei îi deschide uşa şi este complet sănătos.

Vindecarea prin minune dumnezeiască a unei boli de inimă

O femeie, de origine română, din New-York, în vârstă de 45 de ani, a venit să se închine la Icoana Făcătoare de Minuni – Izvorâtoarea de Mir de la Mănăstirea Rarău şi ne-a relatat următoarele:

„Părinte, eram grav bolnavă de inimă, iar doctorii m-au externat, zicându-mi că nu mai am multe zile de trăit. Dar într-o noapte, în timp ce dormeam, în vedenie, mi-a apărut într-o Icoană Maica Domnului, care a pus mâna pe capul meu şi m-a vindecat.

Am căutat prin multe cărţi şi albume ca să descopăr de unde este Icoana pe care am văzut-o în vis. Într-o zi, am primit de la o prietenă a mea din România cartea: Icoana Făcătoare de Minuni – Izvorâtoarea de Mir de la Mănăstirea Rarău şi am recunoscut pe coperta ei Icoana prin care Maica Domnului mă vindecase. Iar acum am venit de la mii de kilometri distanţă, ca să mă închin, să mă rog, să plătesc Sfinte Liturghii şi să mulţumesc Maicii Domnului pentru miraculoasa vindecare”.

Maica Domnului vindecă o fetiţă de trei ani

Iată ce ne relatează mama fetiţei despre această minune dumnezeiască:

„În luna august, a anului 1996, am venit la Mănăstirea Rarău cu fiica mea, Cristina, care era bolnavă de mai mult timp. Avea trei anişori şi nu mergea, nu putea sta în şezut şi nici nu putea vorbi. Rostea cuvinte de neînţeles, dar niciodată un cuvânt clar ca „mama”, „tata” şi altele asemănătoare. Aici, la Mănăstire, m-am rugat la Sfânta Icoană Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului şi am participat împreună cu fetiţa la Sfintele Slujbe, timp de trei zile. Apoi am plecat spre casă, tot cu fetiţa în braţe.

După o lună de zile, însă, rugăciunile şi Sfintele Liturghii au fost ascultate şi fetiţa mea a început să meargă şi să vorbească. Acum, când are cinci anişori, am revenit cu ea la Sfânta Mănăstire Rarău, dar, de această dată, a urcat pe Muntele Rarău cu picioruşele ei şi a mulţumit în faţa Icoanei Făcătoare de Minuni cu glasul ei, Maicii Domnului, pentru această minune săvârşită cu dânsa”.

Vindecarea sclerozei în plăci

Iată ce ne relatează o femeie credincioasă din Mediaş, care organizează pelerinaje la Sfintele Mănăstiri, despre această minune dumnezeiască:

„Vă scriu, pe scurt, despre problemele de sănătate pe care le-am avut, pentru că îmi este foarte greu să mă gândesc la calvarul prin care am trecut.

Era în ziua de 1 octombrie (sâmbăta) a anului 1988. Pe atunci, eram muncitoare la o fabrică de încălţăminte şi îmi luasem o zi liberă. Îmi aduc aminte foarte bine de această zi pentru că mi-a adus multă suferinţă. Cu o zi înainte, am lucrat foarte mult, iar sâmbăta, când să mă scol din pat, am constatat că nu pot să-mi ridic capul de pe pernă. Aveam o stare de somnolenţă, vederea îmi era puţin tulbure, iar obiectele din casă păreau că se mişcă în faţa ochilor. Luni dimineaţă, când mă hotărâsem să merg la doctor, nu mai vedeam aproape deloc, iar toată partea stângă a corpului îmi era amorţită.

După două săptămâni de tratament, vederea mi-a revenit, însă amorţeala din partea stângă a corpului persista (devenise para-pareză) şi mai aveam şi o infecţie la măduva spinării.

De atunci, am început să merg din spital în spital. La Târgu-Mureş mă internam la spital de 3-4 ori pe an. Boala se agrava tot mai mult, iar medicii mă tratau de para-pareză stânga şi de infecţie la măduva spinării. Astfel sufeream şi mergeam la serviciu, dar numai eu ştiu cât mă chinuiam şi cu boala şi cu munca.

După şapte ani de zile, în anul 1995, am mers la consult la un medic neurolog din Târgu-Mureş şi acesta mi-a pus diagnosticul corect: scleroză în plăci. Am continuat să muncesc până pe data de 5 mai 1996, când am întrerupt serviciul pentru că aveam mari ameţeli, mă ridicam din pat cu mare greutate, iar picioarele le dam jos din pat cu mâna. Cu eforturi deosebite mă puteam deplasa prin casă, iar piciorul stâng nu-l puteam ridica, ci îl târam. Locuiesc la bloc, la etajul 3, şi o rugam pe fiica mea să mă coboare scările, ca să mă pot plimba puţin prin faţa blocului. Mergeam câţiva zeci de metri şi mă întorceam în casă, fiind foarte obosită. Nici nu vreau să-mi amintesc de ameţeli, căzături, lovituri şi de celelalte suferinţe. Pentru mine, acei ani au fost un adevărat calvar, până m-am hotărât să renunţ la medicamentele pe care le luam cu pumnul (câte 10-12 pastile de trei ori pe zi). Pe data de 1 august 1996, m-am pensionat pe caz de boală. Deşi nu am fost educată de mică în credinţa în Dumnezeu, am început să merg la Biserică, să postesc, să mă rog, să mă spovedesc şi să mă împărtăşesc. Împreună cu soţul meu şi cu o verişoară am mers în pelerinaj la Sfintele Mănăstiri Râmeţ şi Prislop, iar în anul 1997, am mers la Mănăstirea Nicula, unde am rămas timp de 8 zile şi am participat la hramul mănăstirii, Adormirea Maicii Domnului. După ce am revenit acasă, am început să mă rog mai mult. Am început să mă simt mai bine şi să pot mişca piciorul stâng. Din anul 1997, am început să organizez pelerinaje la Sfintele Mănăstiri.

În anul 1998, am fost în primul meu pelerinaj la Sfânta Mănăstire Rarău. Aici, am fost impresionată deosebit, când am văzut Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului – Izvorâtoarea de Mir. M-am cutremurat de emoţie când am văzut Mirul Ceresc care izvora din gura Maicii Domnului, din Icoană.

După ce am trecut în genunchi pe sub Sfânta Icoană, am simţit o mare uşurare la picioare. De atunci, această Icoană mi-a rămas în adâncul sufletului meu şi aştept cu nerăbdare să treacă anul, ca să pot reveni în pelerinaj la Sfânta Mănăstire Rarău, pentru a mă ruga lui Dumnezeu şi Maicii Domnului. Pentru că, de când mi-am pus nădejdea în Dumnezeu şi-n Maica Domnului, mă simt mult mai bine.

Dumnezeu, prin Maica Domnului, m-a binecuvântat cu sănătate sufletească şi trupească. În vara anului 2001, am venit cu un autocar de pelerini la Mănăstirea Rarău. Şi pentru că autocarul avea garda la sol mică şi nu putea urca, am mers pe Muntele Rarău pe jos, 3 km. până la Mănăstire. Ajunsă în Biserică, în faţa Icoanei Făcătoare de Minuni, am mulţumit cu lacrimi în ochi, Maicii Domnului, pentru aceste minunate daruri pe care le-a revărsat asupra mea.

Mulţumesc lui Dumnezeu şi Preacuratei Sale Maici pentru toate binefacerile primite. Lăudat să fie Domnul în veci. Amin.

Un părinte duhovnic care a citit cartea a spus:

 –  Acestea sunt minuni pe care le-a săvârşit Maica Domnului prin părintele Cleopa.

Icoana minunată

Un grup de pelerini din Canada, format dintr-un preot ortodox, un preot catolic misionar, un pictor creştin ortodox, de origine română, o femeie ortodoxă, de origine română, şi o doctoriţă catolică, de origine chineză, după ce au citit cartea „Icoana Făcătoare de Minuni de la Mănăstirea Rarău”, au venit în pelerinaj, ca să se închine şi la Sfânta Mănăstire Rarău.

Când au ajuns la poalele Muntelui Rarău, au coborât din autoturismul luxos şi au urcat pe jos la Sfânta Mănăstire. Apoi, au intrat în Biserică şi au întrebat pe părintele C.:

– Unde este Icoana Minunată? Am venit ca să ne închinăm şi să ne rugăm în faţa ei, Maicii Domnului! Părintele i-a condus în faţa Sfintei Icoane, apoi i-a învăţat cum să se închine şi cum să treacă pe sub Sfânta Icoană. După ce s-au închinat, pelerinii au spus: 

─ Părinte, aici, în România, este Rai! În Canada, noi participăm în fiecare sărbătoare la Sfânta Liturghie, postim, ne spovedim şi ne împărtăşim la 40 de zile, facem milostenie şi citim zilnic canonul de rugăciune. Ce trebuie să mai facem, ca să ne mântuim? Părintele, gândindu-se cât de bine ar fi, dacă ar face toţi creştinii ortodocşi români aceste fapte bune şi ar mai întreba ce să mai facă pentru mântuire, le-a răspuns:

– Urcuşul duhovnicesc spre cer este infinit. Dacă vreţi mai mult: citiţi în fiecare seară, la miezul nopţii, Utrenia, Psaltirea, Imnul Acatist la Rugul Aprins al Născătoarei de Dumnezeu, Canonul către Sfântul Înger, Canonul către Mântuitorul Iisus Hristos, Canonul către toţi Sfinţii. Rugaţi-vă cât mai mult, zicând Rugăciunea lui Iisus, faceţi milostenie cât mai multă, citiţi cărţi sfinte ortodoxe şi participaţi, în fiecare sărbătoare, la priveghere şi la Sfânta Liturghie, la Sfânta Mănăstire. Pelerinii au răspuns:

– Părinte, pe toate acestea le putem face, dar să mergem în fiecare Duminică la mănăstire, ne este foarte greu.

– De ce? A întrebat părintele.

– Pentru că cea mai apropiată mănăstire ortodoxă se află la 600 km depărtare de oraşul nostru. Atunci părintele s-a gândit că în România sunt sute de Mănăstiri şi de Schituri şi cât de bine ar fi dacă ar merge cât mai mulţi creştini ortodocşi români să se roage cât mai mult timp în ele. Doctoriţa de etnie chineză după ce a trecut pe sub Sfânta Icoană, avea faţa luminată şi ochii plini de lacrimi duhovniceşti şi a spus:

– Părinte, după acest pelerinaj duhovnicesc la Sfintele Mănăstiri din România, doresc din toată inima să trec la credinţa ortodoxă. Aici, în România, Dumnezeu, prin Maica Domnului m-a luminat, m-a mângâiat duhovniceşte şi m-a binecuvântat. Aici, am aflat credinţa cea adevărată. Părintele, fiind impresionat de credinţa ei, a binecuvântat-o, a învăţat-o Rugăciunea lui Iisus şi i-a dat o metanie brăţară, în dar, ca să se roage. Pelerinii au plecat zicând:

– Plecăm cu sufletele pline de daruri dumnezeieşti. Între noi şi Sfânta Mănăstire Rarău, va rămâne permanent vie această legătură duhovnicească, iar în Canada, vom citi zilnic Imnul Acatist la Rugul Aprins al Născătoarei de Dumnezeu, în faţa Icoanei Făcătoare de Minuni, de la Mănăstirea Rarău. Părintele le-a zis:

– Vă păstrăm în inimile noastre, vă pomenim la sfintele rugăciuni şi vă aşteptăm la Sfânta Mănăstire Rarău, ca să vă rugaţi în faţa Icoanei Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului.

Dumnezeu, prin Maica Domnului şi prin Sfânta Icoană Făcătoare de Minuni, să vă binecuvânteze şi să vă miruiască. Amin. Am aflat apoi că în ziua Bunei Vestiri, 25 martie 2001, doctoriţa de origine chineză a trecut la ortodoxism, primind numele Sfintei Muceniţe Filofteea.

Cei care scriu la Sfânta Mănăstire Rarău primesc o Iconiţă cu Maica Domnului Făcătoare de Minuni – Izvorâtoare de Mir şi, odată cu aceasta, binecuvântările lui Dumnezeu, prin Maica Domnului.

Mulţi creştini ne-au scris că, atunci când au primit Iconiţa, a fost cea mai frumoasă zi din viaţa lor.

[1] Cred că astfel m-am îmbolnăvit de laringită. Îi spuneam părintelui Stareţ Veniamin să le vorbească şi să le citească rugăciuni. Îmi răspundea: ─ Tu i-ai chemat, tu să le vorbeşti.

Copia Icoanei Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Rarău – izvorește mir

     Părintele Ilaș Vasile din Turda a venit și a slujit la Mănăstirea Rarău. A cumpărat o Icoană a Maicii Domnului – izvorâtoarea de mir, și a dat-o unui alt preot care avea o fată bolnavă de diabet.

     Preotul a pus Sfânta Icoană primită pe Sfânta Masă și seara a citit Imnul Acatist la Rugul Aprins în Sfântul Altar.

         A doua zi pe Icoana litografiată a observat pe fața Maicii Domnului picături de mir dumnezeiesc.

Cinstirea Maicii Domnului

După căderea strămoşilor noştri în păcat, Dumnezeu descoperă lui Adam şi Eva că, prin femeie va veni Răscumpărătorul:

“Duşmănie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu (diavolul) îi vei înţepa călcâiul” (Facerea 3,15).

Cum Răscumpărătorul nu putea să fie dintre oameni, care erau păcătoşi şi supuşi morţii, Dumnezeu, în atotînţelepciunea sa, a hotărât să trimită în lume pe Fiul Său, Cel unul Născut, să ia trup omenesc şi să se facă asemeni omului, în afară de păcat.

Lipsa de păcat a Fiului lui Dumnezeu, impunea însă, ca şi aceea din care El urma să se întrupeze,să fie lipsită de păcate, pentru a fi vrednică a adăposti în pântecele ei, pe Fiul lui Dumnezeu. Acest vas ales, a fost Preasfânta Fecioară Maria din care, la plinirea vremii (Galalteni 4,4) s-a născut Mântuitorul lumii. Ea a fost aleasă de Dumnezeu din veci, pentru a zămisli în trupul ei, pe Mântuitorul Iisus Hristos, iar acest lucru a fost descoperit lumii prin profeţi.

Î: Care sunt profeţiile care ne vorbesc despre Maica Domnului?

R: Fiind aleasă de Dumnezeu, pentru a fi sălaşul Mântuitorului lumii, ea a fost preaînchipuită şi mai întâi propovăduită “prin Duhul Sfânt”, în diferite simboluri şi prin cuvintele profeţilor.

Exegeţii afirmă că, prima profeţie despre Maica Domnului o găsim în “Protoevanghelion” (Facerea 3,15). Proorocul Moise o vedea ca pe un rug din care iese focul Dumnezeirii (Ieşirea 3,2-4), Patriarhul Iacob, o vede ca pe o scară, ce uneşte pământul cu cerul (Facerea 28,12), pentru că prin întruparea Mântuitorului din ea, Dumnezeu a dat omului posibilitatea de a se ridica la El.

Ghedeon, o vede ca pe un caier de lână, (Judecători 6,37-40) pe care se va aşeza roua binefăcătoare a cerului, ce va salva lumea de urâciunea păcatului.

Alţi profeţi, ne vorbesc foarte lămurit despre Preasfânta Fecioară Maria: Sfântul Pooroc David, din al cărui neam va fi şi Preasfânta Fecioară Maria (Psalm 131,11; 88,35-36; Luca 1,27), o vede ca pe o Împărăteasă, în mare cinste, şezând de-a dreapta Împăratului, îmbrăcată în haină aurită şi preaînfrumuseţată (Ps. 44,11). Acestei Împărătese, i se va aduce marea veste, a întrupării lui Mesia din ea, deoarece a fost aleasă de Dumnezeu în acest scop.

“Ascultă, fiică, şi vezi şi pleacă urechea ta şi uită poporul tău şi casa părintelui tău, că a dorit Împăratul frumuseţea ta, că El este Domnul tău” (Psalm 44, 12-13). Frumuseţea ei morală, a făcut să fie cinstită de Dumnezeu Însuşi, prin alegerea ei de a fi sălaş Cuvântului Său şi totodată să fie cinstită de toată lumea: “Pomeni-vor numele tău în tot neamul, pentru aceasta popoarele te vor lăuda în veac şi-n veacul veacului” (Psalm 44,20-21).

Acest lucru îl va spune şi Arhanghelul Gavriil, trimis de Dumnezeu sã-i vesteascã alegerea cereascã: “Binecuvântatã eşti tu între femei!” (Luca 1,28), ca şi Elisabeta, rudenia sa, (Luca 1,42) iar în frumosul imn pe care îl va înãlţa lui Dumnezeu, Maica Domnului va spune: “Că, iată, de acum mã vor ferici toate neamurile. Cã mi-a fãcut mãrire Cel puternic” (Luca 1,48-49).

Profetul Iezechiel vorbeşte de Pururea Fecioria Maicii Domnului, prezentând-o ca pe o poartã a templului, care va rãmâne pururea închisã şi prin care va intra, fãrã s-o deschidã, singur Dumnezeu: “Poarta aceasta va fi închisã, nu se va deschide şi nici un om nu va intra pe ea, cãci Domnul Dumnezeul lui Israel a intrat pe ea. De aceea va fi închisã” (Iezechiel 44,1-2)

Profetul Daniel, o vede ca pe un munte, din care Dumnezeu va desprinde o piatrã puternicã, ce va umple pãmântul, zdrobind puterea celui rãu (Daniel 2 ,34-45). Piatra din capul unghiului, fiind Însuşi Hristos (Efeseni 2,20).

Profeţii Sofonie şi Zaharia o numesc, “Fiica Sionului”, adresându-i o salutare de bucurie: “Bucurã-te şi te veseleşte, fiica Sionului, cãci iatã, Eu vin sã locuiesc în mijlocul tãu, zice Domnul” (Sofonie 3, 14; Zaharia, 2,14).

Aceastã salutare: “Bucurã-te” este vestirea care va veni prin Mesia, ce se va naşte din Fecioara Maria, cãruia îngerul Gavriil, i se va adresa cu aceleaşi cuvinte: “Bucurã-te” (Luca 1,28).

Cea mai limpede profeţie cu privire la Preasfânta Fecioarã Maria, o face profetul Isaia: “Iatã, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuil” (Isaia 7,14).

Aceastã profeţie va fi reluatã şi în Noul Testament (Matei 1,23; Luca 1,31). Profeţia, referã apelativul de Fecioarã, la Maica Domnului. De altfel, şi în Vechiul Testament, este singurul caz când mama unui prunc se numeşte Fecioarã, pentru cã: “almah”, se referã la o maicã cu totul excepţionalã”.

I: Ce se cunoaşte din Sfânta Scriptură despre naşterea Maicii Domnului?

R: Sfânta Scripturã ne vorbeşte puţin în legãturã cu viaţa Maicii Domnului.

Din Sfânta Scripturã, aflãm cã, Preasfânta Fecioarã Maria, era din neamul lui David (Psalm 131,11; Luca 1,32; Romani 1,3).

Pãrinţii ei se numeau Ioachim (Eliachim) şi Ana şi locuiau în orãşelul Nazaret, din Galileea.

Nazaretul, care însemneazã floare, a primit aşadar “floarea” fãgãduitã de Dumnezeu protopãrinților noştri, Adam şi Eva în Rai, vlãstarul rãsãrit din rãdãcina lui David, pe Preasfânta Fecioarã Maria (Isaia 11,10).

Pãrinţii ei i-au dat numele Maria, care se tâlcuieşte: “cea frumoasã”.

La vârsta de trei ani, Fecioara Maria a fost dusã de pãrinţii ei, în templu unde a trãit în curãţenie şi sfinţenie desãvârşitã, prin îndepãrtarea completã de lumea pãcatului.

Numai prin petrecere în templu, a putut ea trãi mai cu sfinţenie decât toţi ceilalţi oameni.

În sfinţenie, smerenie şi rugãciune neîncetatã şi contemplativã, a vieţuit Preasfânta Fecioarã Maria în Templul pânã la vârsta de 15 ani, când s-a întors la Nazaret. Părinții ei Ioachim și Ana fiind decedați a fost datã de cãtre preoţi, în grija unui ocrotitor şi pãzitor al fecioriei ei, a dreptului Iosif.

I: Care au fost motivele pentru care Fecioara Maria a fost logodită cu dreptul Iosif?

R: Sfânta Scripturã ne spune cã Arhanghelul Gavriil, a fost trimis: cãtre o fecioarã logoditã cu un bãrbat care se numea Iosif din casa lui David, iar numele Fecioarei era Maria (Luca 1,27)

Pentru care motive a trebuit ca Preasfânta Fecioarã Maria sã fie logoditã? (Motiv de smintealã pentru cei puţin credincioşi şi de rãtãcire şi hulã pentru cei eretici).

Logodna Preasfintei Nãscãtoare de Dumnezeu, s-a fãcut prin iconomie Dumnezeiascã din urmãtoarele motive:

1. Dupã zãmislirea de la Duhul Sfânt în Preacuratul ei pântece, a Domnului nostru Iisus Hristos, Fecioara Maria, dacã nu ar fi fost logoditã cu dreptul Iosif, ar fi fost omorâtã de iudei, dupã cum le poruncea Legea lui Moise, (Levitic 20,10, Deuteronom 22,22).
2. Pentru ca sã nu fie omorâtã de iudei, Maica Domnului ar fi trebuit sã plece şi sã locuiascã vreme îndelungatã în alte ţãri. (Dupã cum a plecat în Egipt din cauza lui Irod).
3. Predica şi Minunile Mântuitorului Iisus Hristos ar fi fost un motiv de şi mai mare smintealã, pentru iudeii care l-ar fi considerat nãscut în pãcat.
4. Dreptul Iosif s-a îngrijit de întreţinerea materialã şi ocrotirea Maicii Domnului şi a Pruncului Iisus.

Î: Ce ne puteţi spune despre zămislirea Fecioarei Maria? Catolicii susţin că Fecioara Maria s-a născut fără păcatul strămoşesc-Neprihănita zămislire.

R: Cu toate cã Preasfânta Fecioarã a avut o viaţã curatã şi neprihãnitã, dând dovadã de perfecţiune moralã, iar în trupul ei a zãmislit şi nãscut pe, Mântuitorul Iisus Hristos, în ceea ce priveşte naşterea ei, ea s-a asemãnat cu toţi oamenii.

Învãţãtura dumnezeieştii biserici ortodoxe este cã, dupã cãderea în pãcat a strãmoşilor noştri Adam şi Eva toţi oamenii se nasc cu pãcatul  strãmoşesc (Psalm 50,6; Romani 5,12) şi toţi sunt sortiţi morţii.

Prin urmare, toţi au nevoie de mântuirea care a venit odatã cu Mântuitorul Iisus Hristos şi numai prin El (Romani 5,15).

Maica Domnului s-a nãscut cu pãcatul strãmoşesc (Ps. 50,6), dar a fost curãţitã de pãcatul strãmoşesc, în momentul în care, Îngerul Gavriil, i-a vestit întruparea Domnului Iisus Hristos în pântecele ei (Luca 1,31) şi Duhul Sfânt s-a pogorât peste ea.

Preasfânta Fecioarã Maria îl numeşte pe Dumnezeu “Mântuitorul meu” (Luca 1,47).

Pentru că ea s-a învrednicit de la Dumnezeu de “un har special” pentru a nu sãvârşi pãcate personale, se înţelege cã, ea avea sã fie mântuitã numai de pãcatul strãmoşesc, prin întruparea Mântuitorului Iisus Hristos.

Dacã naşterea Preasfintei Fecioare Maria, fãrã pãcatul strãmoşesc, cum susţine Biserica Catolicã, este o învãţãturã greşitã, în schimb se afirmã cu certitudine cã Maica Domnului a fost complet lipsitã de pãcate personale.

La Bunavestire, Îngerul Gavriil, i se adreseazã cu cuvintele: “Bucurã-te, ceea ce eşti plinã de har” (Luca 1,28).

Prin harul special, cu care a fost dãruitã de Dumnezeu, Fecioara Maria, a fost feritã de pãcatul personal, nu în sensul cã nu a putut pãcãtui, însuşire exclusivã a Mântuitorului Iisus Hristos, ci cã viaţa ei pãmânteascã, atât sufleteascã cât şi trupeascã a fost pururea fecioreascã şi împodobitã cu toate virtuţile, pânã la cel mai înalt grad de sfinţenie omeneascã.

Acest har, a fost o putere dumnezeiascã deosebitã, care i-a ajutat sã nu sãvârşeascã pãcate personale, sã facã binele mântuitor şi sã evite rãul.

Preasfânta Fecioara Maria, are supremul grad de sfinţenie, la care s-a putut ridica un om.

Faptul cã, Preasfânta Fecioara Maria, a fost înzestratã cu cele mai mari daruri, nu înseamnã cã nu are nici un merit personal, în desãvârşirea vieţii sale.

Aceste daruri, nu sunt strãine de propria ei vrednicie: cãci deşi sunt întradevãr daruri, ele sunt dobândite, prin strãdanii personale.

 Viaţa Precuratei, Preasfintei, Preabinecuvântatei Fecioare Maria, este în întregime rodul prezenţei Duhului, dupã cum este în întregime şi rodul ostenelilor proprii.

Datoritã acestor daruri Dumnezeieşti şi a ostenelilor proprii, Maica Domnului a realizat cea mai înaltã treaptã a sfinţeniei, fiind întâiul om indumnezeit, adicã omul care a atins cel mai înalt grad de desãvârşire, cãtre care toţi oamenii trebuie sã tindã (Matei 5,48).

Ca urmare a acestei vieţi desãvârşite în sfinţenie, şi a faptului cã, din ea s-a întrupat Dumnezeu, naşterea Domnului şi  Mântuitorului nostru Iisus Hristos, s-a petrecut fãrã dureri (Iezechiel 44,1-2).

Ducând o viaţã de sfinţenie desãvârşitã, Preasfânta Fecioarã Maria, a devenit aşa cum zice Sfântul Ioan Damaschin “pãmântul în care, n-au rãsãrit spinii pãcatului, ci dimpotrivã prin “cel nãscut din ea”, au fost smulşi din rãdãcinã”.

I: Care este adevărata învăţătură despre Fecioria Maicii Domnului?

R: Dacă strămoşii noştrii Adam şi Eva ar fi rămas în Rai zămislirea copiilor s-ar fi făcut numai prin cuvânt. Adam iar fi spus Evei: “Femeie să avem un băiat!” Şi în acel moment s-ar fi zămislit în pântecele Evei un băiat. De asemenea naşterea ar fi avut loc fără stricarea fecioriei, pentru că în Rai nu erau oameni trupeşti (Facerea 2,25).

Dumnezeiasca Bisericã Ortodoxã învaţã cã: Întruparea Domnului nostru Iisus Hristos, s-a fãcut prin împreunã - lucrarea Sfântului Duh.

După alungarea din Rai corpurile lor au devenit trupeşti-materiale (Facerea 3,7) iar zămislirea se face prin stricarea fecioriei iar naşterea copiilor se va face în dureri (Facerea 3,16).

De aceea, precum Maria este Fecioarã înainte de zãmislire, tot aşa ea rãmâne Fecioarã în zãmislire şi în naştere, fiindcã Cel ce s-a nãscut dintrânsa este Dumnezeu. De aceea şi dupã naştere, Maica Domnului, este Fecioarã în veacurile nesfârşite (Iezechiel 44,1-2).

Mântuitorul Iisus Hristos, s-a nãscut în lume şi pentru lume, din femeie (Galateni 4,4) dar nu şi din bãrbat; ci de la Duhul Sfânt (Matei 1, 20).

Astfel, prin puterea Celui Preaînalt, Fecioara Maria, este “Maicã fãrã de bãrbat” singura dintre mame, care a trãit în curãţie.

Este singura dintre fecioare, care a avut un Fiu, fãrã sã vatãme semnele fecioriei. Logoditã legal, cu bãtrânul şi dreptul Iosif, Preasfânta Fecioarã Maria, s-a întors la Nazaret, dar viaţa care o duce aici, este asemenea cu cea din Templul, fiind retrasã şi smeritã, petrecând în sfinţenie.

De aceea, la vederea îngerului şi la auzirea veştii lui, ea se tulburã şi miratã de aceasta, mãrturiseşte cã “eu nu ştiu de bãrbat” (Luca 1,34).

Sfântul Ioan Damaschin aratã cã, scopul acestei logodne, a fost de a ocroti pe Fecioara Maria şi, totodatã, a fost “o amãgire a celui care pândea pe fecioare, adicã a vrãjmaşului”, dupã cum zice proorocul Isaia.

Prin urmare, dreptul Iosif, a fost numai protector al Preasfintei Fecioare, lucru care reiese şi din cuvintele pe care i le adreseazã Îngerul: “Scoalã-te, ia pruncul şi pe mama Lui” (Matei 2,13). Observãm cã nu-i spune: ia Pruncul şi pe soţia ta, ci pe mama Pruncului.

Cuvintele Sfântului Arhanghel Gavriil, sunt o dovadã cã, Iosif, care “a voit sã o lase în ascuns” (Matei 1,19), este nevinovat de starea deosebitã a logodnicei sale şi cã, ceea ce s-a zãmislit întrânsa, este de la Duhul Sfânt (Matei 1,20).

Dreptul Iosif, auzind aceste cuvinte, n-a pãrãsit-o ci, şi-a continuat lucrul în casa lui, pânã când Maria a nãscut pe Fiul ei, “fãrã sã fi cunoscut-o pe ea Iosif” (Matei 1,25).

Apoi tot la porunca Îngerului, Iosif “a luat, noaptea, Pruncul şi pe Mama Lui, şi a plecat în Egipt” (Matei 2,14).

Dacã Îngerul Gavriil, se adreseazã în altã parte lui Iosif, cu cuvintele: “Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, femeia ta” (Matei 1,20) şi dreptul Iosif îndeplineşte porunca Îngerului, luând “la el pe femeia sa” (Matei 1,24), aceasta, dupã cum lãmureşte Sfântul Chiril al Ierusalimului, nu înseamnã cã a vieţuit cu ea ca soţ şi soţie. Acest lucru se poate vedea şi din alte locuri, din Sfânta Scripturã.

Astfel, în Vechiul Testament, Iacov s-a adresat lui Laban, înainte de a lua pe Rahila, cu cuvintele: “dã-mi pe femeia mea” (Facerea 29,21), numind-o femeia lui, înainte de cãsãtorie.

La fel, Maica Domnului, a fost numitã “femeia lui Iosif”, prin faptul cã a fost doar logoditã cu el (Luca 1,27; 2,5). Rezultã, deci, cã, prin cuvântul “femeie”, se înţelege sexul feminin şi acest cuvânt se utilizeazã atât la fecioarele logodite, cât şi la cele nelogodite.

Dintru început Dumnezeiasca Bisericã Ortodoxã, o numeşte pe Preasfânta Fecioara Maria: “Pururea Fecioarã”, nu numai “Fecioarã”.

În acest sens, Sfinţii Pãrinţi din primele veacuri au fãcut dese referiri la Sfântul Prooroc Iezechiel (44,1-2): “Apoi m-a dus bãrbatul acela la poarta cea din afara templului, spre rãsãrit, şi aceasta era închisã. Şi mi-a zis Domnul: “Poarta va fi închisã, nu se va deschide şi nici un om nu va intra pe ea, cãci Domnul Dumnezeul lui Israel a intrat pe ea. De aceea  va fi închisã”.

Interpretarea ortodoxã a acestui text aratã cã Preasfânta, Nãscãtoare de Dumnezeu, este templul, iar Mântuitorul Iisus Hristos este Împãratul Pãcii.

Naşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos a fost preaminunatã, pãzind nestricatã Fecioria Maicii Domnului.

Cât de mare este Sfinţenia Maicii Domnului, dacã Arhanghelul Gavriil îi spune: “Bucurã-te, ceea ce eşti plinã de har, Domnul este cu tine…” (Luca 1,28).

Mãrturisim astfel cã mare este taina dreptei credinţe: “Dumnezeu S-a arãtat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost vãzut de îngeri, S-a propovãduit între neamuri, a fost crezut în lume, S-a înãlţat întru slavã” (1 Timotei 3,16).

Î: De ce o numim noi ortodocşi pe Preasfânta Fecioara Maria Născătoare de Dumnezeu?

R: Dumnezeiasca Bisericã Ortodoxã o numeşte pe Preasfânta Fecioara Maria Nãscãtoare de Dumnezeu, deoarece a nãscut pe Dumnezeu întrupat.

Mântuitorul Iisus Hristos este Dumnezeu desãvârşit şi Om desãvârşit. Din Sfânta Scripturã aflãm: “Iatã, Fecioara va lua în pântece şi va naşte Fiu, şi vor  chema Emanuil” (Isaia  7, 14).

În acest loc Isaia îl numeşte pe Fiul lui Dumnezeu - Emanuil, care însemneazã: “cu noi este Dumnezeu”.

Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan spune: “Şi Cuvântul S-a fãcut trup şi S-a sãlãşluit întru noi şi am vãzut slava Lui, slavã ca a Unuia-Nãscut din Tatãl, plin de har şi de adevãr” (Ioan 1,14).

Sfântul Arhanghel Gavriil îi spune Fecioarei Maria: “... iatã vei lua în pântece şi vei naşte Fiu şi vei chema numele lui Iisus” (Luca 1, 31).

“Duhul Sfânt se va pogorî peste tine şi puterea Celui PreaÎnalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema” (Luca 1,35).

Arhanghelul Gavriil îi spune dreptului Iosif cã Preasfânta Fecioara Maria: “va naşte Fiu şi va chema numele Lui Iisus ...” (Mt. 1,21).

Acest Prunc, care se va naşte din Fecioara Maria, este mãrturisit de Dumnezeu Tatãl (Marcu 1,11), apoi de Însuşi Domnul Iisus Hristos, despre Dumnezeire Sa (Ioan 10,30) cât şi prin mãrturisirile ucenicilor şi ale mulţimii (Matei 16,16; Ioan 11,27).

Dumnezeu Duhul Sfânt, o numeşte pe Preasfânta Fecioara Maria, Nãscãtoare de Dumnezeu:

“Şi Elisabeta s-a umplut de Duh Sfânt, şi cu glas mare a strigat şi a zis: Binecuvântatã eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tãu. Şi de unde mie aceasta, ca sã vinã la mine MAICA DOMNULUI MEU” (Luca 1, 41-43).

Concluzionãm împreunã cu Sfântul Ioan Damaschin: Pruncul este Dumnezeu, deci Nãscãtoarea de Dumnezeu, este aceea care L-a nãscut.

Î: De ce o preacinstim pe Maica Domnului?

R: Fiind vas ales, din care s-a întrupat Fiul lui Dumnezeu şi care şi-a petrecut viaţa în sfinţenie, şi curãţenie desãvârşitã, fãrã a avea păcate, atingând cel mai înalt grad de sfinţenie şi întrecând prin aceasta pe oameni şi pe îngeri, evlavia creştinã dintotdeauna i-a acordat o deosebitã cinstire. Cinstirea Maicii Domnului este un act potrivit cu rolul şi vrednicia ei şi are o puternicã susţinere Scripturisticã.

1. Dumnezeu Însuşi o cinsteşte, alegând-o sã fie Nãscãtoarea Fiului Sãu şi aşezând-o mai presus decât îngerii, lângã tronul Sãu (Ps. 44,11).
2. Arhanghelul Gavriil, la aducerea minunatei vestiri, o întâmpinã cu cuvintele: ”Binecuvântatã eşti tu între femei” (Luca 1, 28), iar Sfânta Elisabeta o întâmpinã cu aceleaşi cuvinte (Luca 1,42). Preasfãnta Fecioara Maria, încredinţându-se de adevãrul vestirii fãcute de înger şi de harul bogat pe care i l-a dat Dumnezeu, a spus: “…Cã, iatã, de acum mã vor ferici toate neamurile. Cã mi-a fãcut mie mărire Cel Puternic şi Sfânt este numele Lui” (Lc. 1,48-49).
3. Fiul ei, Mântuitorul Iisus Hristos, a cinstit-o permanent, din copilãrie când îi era ascultător (Luca 2,51), pânã în momentul rãstignirii pe Cruce, când o încredinţeazã în grija Apostolului Ioan (Ioan 19,26-27).

Preasfânta Fecioara Maria, s-a învrednicit de cea mai mare sfinţenie şi demnitate, fiind Maica Fiului lui Dumnezeu: “Şi intrând îngerul la ea a zis: Bucurã-te, ceea ce eşti plinã de har, Domnul este cu tine. Binecuvântatã eşti tu între femei! Iar ea, vãzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui şi  cugeta întru sine: Ce fel de închinãciune poate fi aceasta? Şi îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, cãci ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată, vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus. Aceasta va fi mare şi Fiul Celui Prea Înalt se va chema ...” (Luca 1,28-32). Şi a zis Maria cãtre înger: “Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bãrbat? Şi rãspunzând, îngerului i-a zis: Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Prea Înalt te va umbri, pentru aceea şi Sfântul care se va naşte din tine; Fiul lui Dumnezeu se va chema. Şi iatã, Elisabeta,  rudenia ta, a zãmislit şi ea fiu la bãtrâneţea ei, şi aceasta este a şasea lunã pentru ea, cea numitã stearpã. CÃ LA DUMNEZEU NIMIC NU ESTE CU NEPUTINŢÃ; Şi a zis Maria: Iatã, roaba Domnului. Fie mie acum dupã  cuvântul tãu! Şi îngerul a plecat de la ea” (Luca 1, 34-38).

Î: Care sunt argumentele scripuristice pentru care ne rugăm Maicii Domnului?

R: Îngerul Gavriil i-a spus: “Bucurã-te, ceea ce eşti plinã de har!” (Luca 1,28), aşa cum cântãm şi noi ortodocşii la Acatist.

Sfânta Elisabeta i-a zis: “Şi de unde mie aceasta, ca sã vinã la mine Maica Domnului Meu?” (Luca 1,43)

Maica Domnului zice: “…iatã, de acum mã vor ferici toate neamurile. Cã mi-a fãcut mãrire Cel Puternic şi Sfânt este numele Lui” (Luca 1,48).

La nunta din Cana Galileii (Ioan 2,5): “Mama Lui a zis celor care slujeau: “Faceţi orice vã va spune”. Nuntaşii au rugat-o pe Maica Domnului sã-l roage pe Iisus sã le facã vin şi la rugãciunile Maicii Domnului, Domnul Iisus preface apa în vin. Sfântul Evanghelist Ioan spune: “Şi stãteau lângã Crucea lui Iisus, mama Lui, sora mamei Lui, Maria lui Cleopa şi Maria Magdalena. Deci Iisus, vãzând pe mama sa şi pe ucenicul pe care îl iubea stând alãturi, a zis mamei sale: “Femeie, iatã fiul tãu! Apoi a zis ucenicului: Iatã mama ta!” Şi din ceasul acela a luat-o la sine” (Ioan 19,25-27). Sfântul Apostol Ioan nu era fiul Fecioarei Maria, dar, la Cruce, prin Sfântul Apostol Ioan, Mântuitorul Iisus Hristos ne-a dat-o nouã de mamã şi ne-a fãcut pe noi fiii ei.

De aceea, dupã Înãlţarea Fiului ei la Cer, locul Maicii Domnului este în mijlocul Bisericii: “Toţi aceştia (ucenicii), într-un cuget stãruiau în rugãciune, împreunã cu femeile şi cu Maria, mama lui Iisus...” (Faptele Ap. 1,14)

În Troparul de la sãrbãtoarea Adormirii din 15 august, îi cântãm Maicii  Domnului: “Întru adormire lumea nu ai pãrãsit”. Iar la sfârşitul celor 12 icoase ale Acatistului Adormirii cântãm: Bucurã-te, ceea ce eşti plinã de har, care întru Adormirea ta nu ne laşi pe noi!

Mãrturisim astfel, prezenţa duhovniceascã a Maicii Domnului în lume, purtarea ei de grijã faţã de oameni, mijlocirea ei în rugãciune pentru binele şi pentru mântuirea lor. Pe scurt o mãrturisim pe Maica Domnului şi ca Maica noastrã, plinã de grijã şi de dragoste, izvor nesecat de milostivire pentru toţi cei necãjiţi şi împovãraţi.

Mântuitorul Iisus Hristos, l-a rugat pe Dumnezeu Tatãl ca: “Slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca sã fie una, precum Noi una suntem.

Eu întru ei, şi Tu întru Mine, ca ei sã fie desãvârşiţi întru unime, şi sã cunoascã lumea cã Tu M-ai trimis şi cã i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine” (Ioan 17,22-23).

“Pãrinte, voiesc ca unde sunt Eu sã fie împreunã cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat, ca sã vadã slava Mea pe care Mi-ai dat-o, pentru cã Tu M-ai iubit pe Mine, mai înainte de întemeierea lumii” (Ioan 17,24).

În virtutea acestei uniri, rugãciunile cele mântuitoare ale credincioşilor ajung la Dumnezeu prin Sfinţi, prin Sfinţii Îngeri şi prin Maica Domnului, iar Darurile Dumnezeieşti, vin de la Dumnezeu prin Maica Domnului, prin Sfinţii Îngeri şi prin Sfinţi.

Numai prin Maica Domnului se comunicã darurile Dumnezeieşti, Îngerilor, Sfinţilor şi credincioşilor din Biserica Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Altã cale pentru mântuire (de unire mistică) cu Domnul nostru Iisus Hristos nu existã[1].

Numai prin Maica Domnului, se poate naşte şi creşte duhovniceşte în inima noastrã, Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

În Dumnezeiasca Bisericã Ortodoxã, la serviciile divine, preotul se roagã:

Preasfântã Nãscãtoare de Dumnezeu mîntuiește-ne pe noi! Ce înseamnã aceastã rugãciune?  De la început, Biserica Ortodoxã ne învaţã cã Maica Domnului este pilda desãvârşitã a disponibilitãţii fiinţei umane, în faţa voinţei Dumnezeieşti, desãvârşitã dãruire întru credinţã, dragoste dumnezeiascã, jertfã şi slujire. Maica Domnului reprezintã tot ce trebuie sã devenim noi - primitori de Hristos (Ioan 1,12). Preasfânta Nãscãtoare de Dumnezeu este prima fãpturã umanã care Îl primeşte pe Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Din milioanele de “fãgãduinţe” fãcute lui Hristos, fãgãduinţa ei a fost cea dintâi dusã la limanul desãvârşirii. În Preasfânta Fecioarã Maria, toate fãgãduinţele cuprinse în Sfânta Scripturã sunt desãvârşit împlinite.

Sfântul Apostol Ioan ne spune cã: “Domnul Împãraţilor pãmântului” ne-a fãcut pe noi împãrãţie (Apocalipsa 1,5-6) şi de aceea Biserica Ortodoxã o numeşte pe Nãscãtoarea de Dumnezeu “Împãrãteasã”. Aşa cum cântã Biserica, “Împãrãteasa mea cea preabunã”.

Noi, care suntem “fraţi, sfinţi, pãrtaşi chemãrii cereşti” (Evrei 3,1), ni se porunceşte sã fim sfinţi, precum Sfânt este Dumnezeu (1 Petru 1,15-16) şi sã înfãţişãm trupurile noastre, “ca pe o jertfã vie, sfântã, bineplãcutã lui Dumnezeu” (Romani 12,1), iar Maica Domnului care a fost vas ales, din care S-a întrupat mai presus de fire Însuşi Dumnezeu este numitã Bisericã “Preasfântã”. Sfântul Apostol Pavel ne învaţã sã facem în toatã vremea rugãciuni şi sã ne rugãm “pentru toţi sfinţii” (Efeseni 6,18). Iatã de ce trebuie sã mãrturisim cã Preasfânta Nãscãtoare de Dumnezeu, împreunã cu toţi sfinţii (Apocalipsa 8,3-5), se roagã mijlocind pentru noi, înaintea lui Dumnezeu.

O mamã când roagã pe fiul ei ceva, o ascultã, cu atât mai mult Mamei care a nãscut pe Dumnezeu, i se împlineşte ceea ce a fãgãduit prin prooroci.

Icoana Preasfintei Treimi are în faţã pe Maica Domnului, fapt care ne aratã cã fiind Nãscãtoarea Fiului lui Dumnezeu întrupat, are în Cer cel mai de cinste loc faţã de oricare dintre îngeri sau sfinţi, aflându-se cel mai aproape de tronul Preasfintei Treimi.

Cele douã mari scaune Împãrãteşti, cel al Maicii Domnului şi cel al Fiului ei - al Panaghiei şi al Pantocratorului - care se vãd pe bolta Bisericii, ne aratã unirea Maicii Domnului cu Fiul ei, Iisus Hristos, şi deci rolul ei în viaţa Bisericii Ortodoxe. Cãci unde este Fiul lui Dumnezeu este şi Dumnezeu Tatãl, aşa unde este Maica Domnului este şi Fiul lui Dumnezeu.

Maica Domnului este aşa de unitã cu Fiul ei, încât existã o singurã lucrare a Fiului şi a Maicii, adicã lucrarea cea dumnezeiascã şi necreatã a Fiului îi uneşte pe amândoi, neasemãnat mai mult decât leagã lucrarea sufletului, mãdularele trupului.

Ceea ce poate Mântuitorul nostru Iisus Hristos cu fapta, poate Maica Domnului prin rugăciune pentru că există o singură voinţă. Voinţa Domnului Iisus Hristos este aceeaşi cu voinţa Maicii Domnului şi voinţa Maicii Domnului este aceeaşi cu voinţa Domnului Iisus Hristos. De aceea trebuie să ne rugăm: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!

Lucrarea Maicii Domnului în viaţa Bisericii este lucrarea Dumnezeiascã a lui Hristos.

Activitãţile Maicii sunt activitãţile Fiului lui Dumnezeu. Sfântul Teofan al Niceii spune cã: Activitãţile Fiului lui Dumnezeu sunt mai unite cu Maica Lui, decât inima ei cu ea însãşi.

Fecioara Maria “asculta cuvântul lui Dumnezeu şi-l pãzea”, fiind în relaţie nu numai prin sânge, ci şi prin Cuvânt în Duhul Sfânt, care este însuşi Sufletul Bisericii. La nunta din Cana Galileii, o vedem pe Maica Domnului în aceastã ipostazã de slujire inspiratã a Cuvântului. Ea, care ascultã de la început Cuvântul îl pãzeşte în inima sa, îl priveşte şi îl proclamã. Prin aceasta, ne este nouã Mama Duhovniceascã prin Dumnezeu - Cuvântul.

Maica Domnului este cu adevãrat Maica duhovniceascã a creştinilor pentru cã, dacã: “Domnul Însuşi, dupã Cuvântul Sãu, nu se ruşineazã sã ne numeascã fraţii Sãi (Matei 12,49-50), oare se va ruşina Maica Domnului sã ne numeascã fiii sãi?

Î: Mulţi creştini neortodocşi se smintesc citind în Sfânta Scriptură că Domnul nostru Iisus Hristos a mai avut şi alţi fraţi.

R: Nu toţi oamenii pot sã tâlcuiascã Sfintele Scripturi, în care sunt unele lucruri cu anevoie de înţeles, “pe care cei neştiutori şi neîntãriţi, le rãstãlmãcesc, ca şi pe celelalte Scripturi, spre a lor pierzare” (II Petru 3,16).

Mântuitorul nostru Iisus Hristos, este ADEVÃRUL (Ioan 14,6) şi nimeni nu poate înţelege acest adevãr, mai bine ca Dumnezeiasca Bisericã Ortodoxã a lui Hristos, care este “stâlp şi temelie a adevãrului” (I Tim. 3,15).

Cu privire la aşa numiţii “Fraţii Domnului”, menţionaţi în Sfânta Scripturã, pe care unii îi considerã în mod greşit, copiii trupeşti ai Maicii Domnului, se pune întrebarea, cine sunt ei?

Locurile din Sfânta Scripturã, în care se vorbeşte de aceştia sunt: Matei 12,46; Matei 13,55; Luca 8,19-21; Marcu 6,3; Ioan 2,12; Faptele Ap. 1,14; I Corinteni 9,5; Galateni 1,19)

Existã doi numiţi fraţi ai Domnului: Iacob şi Iuda. Dar ce zic aceştia despre ei înşişi?

Sfântul Apostol Iacob scrie: “Iacob, robul lui Dumnezeu şi Domnului Iisus Hristos...” (Iacob 1,1)

Iar Sfântul Apostol Iuda scrie: “Iuda, rob al lui Iisus Hristos şi frate al lui Iacob” (Iuda 1,1).

Amândoi numesc pe Iisus Hristos Domn şi pe ei înşişi robi ai lui Iisus Hristos.

Şi ceea ce este mai important, Sfântul Apostol Iuda se numeşte pe sine frate al lui Iacob şi nu frate al Domnului.

Aceste mãrturii Scripturistice, dovedesc cã, Preasfânta Fecioara Maria, nu a avut alţi copii.

Într-adevãr, Sfânta Scripturã vorbeşte de fraţii lui Iisus şi chiar de surorile Domnului (Marcu 3,32; 6,3), dar niciodatã nu-i numeşte “fii ai Mariei”, singurul Iisus este numit “Fiul Mariei” (Marcu 6,3)

“Fraţii Domnului” nu sunt copiii Fecioarei Maria din urmãtoarele motive:

1. a) Toţi aceşti “fraţi ai Domnului” sunt mai vârstă decât Iisus şi este în afarã de orice îndoialã cã, Fecioara Maria, n-a avut un fiu mai în vârstã decât Domnul Iisus Hristos (Luca 1,34).
2. b) Dacã Fecioara Maria ar mai fi avut şi alţi fii, Mântuitorul ar fi lãsat pe Maica Sa în grija unuia dintre ei şi nu a ucenicului iubit, Ioan (Ioan 19, 26-27).
3. c) Printre femeile menţionate lângã Crucea lui Iisus, asistând la Rãstignire, se afla şi Maria, mama lui Iacob şi a lui Iosi (Matei 27,56; Marcu 15,40), soţia lui Cleopa (Ioan 19,25); care era verişoarã cu Preasfânta Fecioarã Maria.

Aceastã Marie ,soţia lui Cleopa, era adevãrata mamã a acestor “fraţi ai Domnului”, care în realitate, erau veri ai lui Iisus. Nici unul din aceşti veri nu a fãcut parte dintre Apostoli.

1. d) Dacã Prasfânta Fecioara Maria ar mai fi avut şi alţi copii, i s-ar fi zis şi ei, precum Mariei lui Cleopa, mama lui ... şi a lui ... Vedem însã, cã Sfânta Scripturã o numeşte pe Preasfânta Fecioarã Maria numai mama lui Iisus (Matei 13,55; Luca 2,33; Ioan 2,1; 19,26).
2. e) îÎn ebraicã cuvântul “ah” - frate, are un înțeles mult ai larg, el referindu-se şi la alte rudenii, ca veri primari, secundari, cumnaţi şi nepoţi.

Evreii numeau fraţi pe cei care fãceau parte din poporul lui Israel. Aceste sensuri ale cuvântului “ah” se pot observa clar în mai multe locuri din Sfânta Scripturã: Facerea 11,27; 12,5; 13,8; Numeri 8,26; II Regi 1,26; etc.

În Leviticul (10,4), sunt numiţi “fraţi”, verii  fiilor lui Aaron: “Atunci a chemat Moise pe Misail şi pe Elţafan, fiii lui Uziel, unchiul lui Aaron, şi le-a zis: Duceţi-vã de scoateţi pe fraţii (verii) voştrii din lãcaşul cel sfânt...”

Tot în loc de “verii” este folosit pluralul “fraţi” în 1Paralipomena 23,22: “Eleazar însã a murit şi n-a  avut feciori, ci numai fete, şi le-au luat de soţii fii lui Chiş, “fraţii” (verii) lor”.

Folosirea termenului de “frate” cu înţeles de “vãr” este perfect inteligibilã, dacã ţinem seama de faptul cã nici ebraica, nici aramaica (limba vorbitã în Ţara Sfântã în vremea Mântuitorului) nu aveau un termen corespunzãtor pentru “vãr”.

Astfel încât, în loc de o locuţiune mai complicatã, ca de pildã “fiul unchiului sãu” (Facerea 28,2: tatăl mamei tale; Facerea 29,10; Laban, fratele mamei sale; Facerea 29,13: Iacob, fiul  surorii sale), a fost preferatã exprimarea mai simplã, termenul “frate” folosindu-se în mod curent cu sensul mai larg de “rudenie” şi în special de “vãr”.

Nicãieri în Sfânta Scripturã nu se spune cã fraţii lui Iisus ar fi fost copiii Fecioarei Maria. Sfânta Tradiţie a Bisericii Ortodoxe ne spune cã dreptul Iosif era vãduv şi a fost ales ca ocrotitor al Fecioarei Maria. Iar Sfânta Scripturã ne încredinţeazã acelaşi lucru.

Înainte de a se naşte Domnul Iisus Hristos, Fecioara Maria este numitã femeia lui Iosif.

“Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, femeia ta“ (Matei1,20), deşi Maria este Fecioară (Matei 1,18).

Dar îndatã ce se naşte Mântuitorul Iisus Hristos, Îngerul nu o mai numeşte pe Preasfânta Fecioara Maria, femeia lui Iosif, deşi acum ar fi trebuit mai adevãrat sã o numeascã aşa.

“Dupã plecarea magilor, iatã îngerul Domnului, se aratã în vis lui Iosif zicând: “Scoalã-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt” (Matei 2,13).

Dupã uciderea pruncilor şi moartea lui Irod, se observã acelaşi lucru: “Dupã moartea lui Irod, iatã cã îngerul Domnului s-a arãtat în vis lui Iosif în Egipt, şi i-a zis: “Scoalã-te, ia pruncul şi pe mama lui şi mergi în pãmântul lui Israel” (Matei 2,19-20).

“Iosif, sculându-se, a luat Pruncul şi pe mama Lui (mama  Domnului Iisus Hristos), şi a venit în pãmântul lui Israel” (Matei 2, 21).

Dacã, dupã naşterea Domnului nostru Iisus  Hristos, Preasfânta Fecioara Maria ar fi devenit soţia lui Iosif, îngerul ar fi numit-o, femeia lui Iosif şi nu mama Domnului Iisus Hristos.

Toate acestea aratã cã, Fecioara Maria, nu a fost niciodatã femeia lui Iosif.

Î: Sunt unii creştini care spun că Maica Domnului a fost Fecioară înainte şi în timpul naşterii, dar nu şi după naştere.

R: Această învăţătură greşită a fost susţinută şi în trecut de  antidiacomarioţi, care recunosc Fecioria Maicii Domnului, înainte şi în timpul naşterii, dar nu şi dupã naştere, sprijinindu-se pe textul (Matei 1, 25):  “…Şi nu a cunoscut-o pe ea Iosif, pânã ce a nãscut pe Fiul sãu, cel întâi nãscut, cãruia I-a pus numele Iisus” (de aici susţin sectarii cã Maica Domnului ar mai fi avut şi alţi copii cu Iosif).

Pentru susţinerea ereziilor, ei se folosesc şi de expresia: “întâi nãscut”, datã Mântuitorului, potrivit cãreia ar urma şi alţi nãscuţi din Fecioara Maria.

Dar expresia “ad” (pânã când), în aramaicã nu exprimã o limitã, ci o continuitate, duratã, veşnicie.

Asupra acestui înţeles, pledeazã şi alte texte din Sfânta Scripturã: (Facerea 28,15; Deuteronom 34,6; II Regi 6,23; Psalm 109,1; Matei 28,20; Evrei 1,13).

Matei (28,20): “Şi iatã, Eu sunt cu voi în toate zilele, pânã la “sfârşitul veacurilor”.

Interpretând sectariceşte, ar însemna cã dupã sfârşitul veacurilor, Dumnezeu nu va mai fi cu noi, ceea ce nu este adevãrat.

“Şezi de-a dreapta Mea, pânã ce voi pune pe vrãjmaşii Tãi, aşternut picioarelor Tale...” (Evrei 1,13). Şi în acest loc, vedem cã, “pânã ce”, nu însemneazã o schimbare a situaţiei, ci dimpotrivã cã, totdeauna Fiul lui Dumnezeu va şedea de-a dreapta lui Dumnezeu Tatãl.

În (II Regi 6,23), citim : “Şi Micol, fiica lui Saul, n-a avut copiii, pânã în ziua morţii ei”. Iar în Deuteronom aflãm cum a fost îngropat Moise: “îngropat în vale, în pãmântul Moabului, ... dar nimeni nu ştie mormântul lui nici pânã în ziua de azi” (Deuteronom 34,6).

Negreşit, folosirea acestui cuvânt în versetele citate, nu înseamnã nicidecum cã Micol a avut copil dupã moartea ei, s-au cã mormântul lui Moise a fost descoperit în ziua în care a fost scris textul din Deuteronom 34,6.

Aceeaşi interpretare duhovniceascã o dau Sfinţii Pãrinţi ai Bisericii Ortodoxe cuvintelor: “pânã ce a nãscut”, adicã dreptul Iosif niciodatã nu s-a apropiat de Fecioara Maria. De aceea Biserica, cu dreptate o numeşte Pururea Fecioarã.

În ceea ce priveşte expresia “Întâi Nãscut”, la evrei nu înseamnã numai primul dintre copii, ci şi “fiul unic”. “Întâi Nãscut” nu aratã cã dupã el mai sunt şi alţi nãscuţi. Mântuitorul a fost Întâi Nãscut şi Unicul Nãscut al Mariei (Lc. 2,7).

În Sfânta Scripturã, “Întâi Nãscut” se numea tot copilul de parte bãrbãteascã care se nãştea cel dintâi, fie cã mai urma vreo naştere, fie cã nu.

Însuşi Dumnezeu, vorbind despre Fiul Sãu spune:  “Şi iarãşi, când aduce în lume pe cel Întâi Nãscut” (Evrei 1,6).

Ce înseamnã aceasta, cã Dumnezeu a mai avut şi alt Fiu? Nu, fiindcã se numeşte Unul Nãscut - Fiul Tatãlui.

În ceea ce priveşte textul Sfântului Evanghelist (Luca 2,22): “Şi când s-a împlinit zilele curãţirii lor, dupã legea lui Moise, L-au dus pe Prunc la Ierusalim ca sã-L punã înaintea Domnului”, se tâlcuieşte, ca împlinire a legii de cãtre Preasfânta Fecioara Maria şi nu ca trebuinţã, pentru curãţia trupeascã.

PURUREA FECIORIA MAICII  DOMNULUI, ESTE O MINUNE SÃVÂRŞITÃ DE DUMNEZEU, ASUPRA MAICII DOMULUI.

A-i nega aceastã calitate, înseamnã a nega atotputernicia lui Dumnezeu (Luca 1,37), prin care a fost sãvârşitã aceastã minune.

A crede din toatã inima în zãmislirea şi naşterea mai presus de fire a Domnului nostru Iisus Hristos, a crede în Pururea Fecioria Maicii Domnului (Fecioarã în timpul zãmislirii, Fecioarã în timpul naşterii şi Fecioarã dupã naştere), este un dar al lui Dumnezeu care se întãreşte în inimile noastre, prin participarea regulatã la Sfânta Liturghie, la hramurile Maicii Domnului, prin convorbiri cu pãrinţii cei duhovniceşti, prin spovedanie şi Sfânta Împãrtãşanie şi prin studiul ÎNVÃŢÃTURII DE CREDINŢÃ ORTODOXE. Altfel, prin puterea noastrã omeneascã şi cu învãţãturile şi minciunile oamenilor pãcãtoşi aflaţi sub inspiraţie și putere diavoleascã, nu vom putea crede.

Dupã cum Domnul nostru Iisus Hristos, dupã Învierea Sa din morţi, a trecut prin uşile încuiate (Ioan 20,26), arãtându-se Sfinţilor Apostoli, tot aşa Domnul Iisus Hristos,  Dumnezeu şi Om, s-a nãscut din PURUREA FECIOARA MARIA.

Faptul cã, Mântuitorul, se adreseazã la nunta din Cana Galileii, (In. 2,4) şi când este rãstignit pe Cruce, (In. 19,26) cu cuvântul “femeie”, nu înseamnã cã o înjoseşte. În ebraicã cuvântul “femeie” are mai multe înţelesuri:

“Iar coasta luatã din Adam a fãcut-o Domnul Dumnezeu femeie şi a adus-o la Adam” (Facerea 2,22). Adam spune: “Ea se va numi femeie pentru cã este luatã din bãrbatul sãu…” (Facerea 2,23).

“Adam şi femeia lui erau amândoi goi şi nu se ruşinau” (Facerea 2, 25) Eva a fost creatã fecioarã şi nu femeie. Cuvântul femeie se referã la sex.

Î: Ereticii zic: Dumnezeu este Sfânt, iar pe Maica Domnului, cum putem sã o numim Preasfântã?

R: Noi o numim pe Maica Domnului Preasfântã, asemãnând-o cu ceilalţi sfinţi şi sfinte pe care îi are Dumnezeiasca Bisericã Ortodoxã. Şi în  adevãr, Maica Domnului, este mai presus decât toţi ceilalţi sfinţi, deoarece s-a învrednicit sã nascã pe Dumnezeu - Omul, Iisus Hristos. Când o Împãrãteasã naşte un fiu de Împãrat, nu o numim mama Împãratului?

Când deci o femeie s-a învrednicit sã nascã pe Preasfântul Dumnezeu, nu este normal s-o numim Preasfântã?

Dar şi Preasfânta Nãscãtoare de Dumnezeu a fãcut o profeţie uimitoare: “Că, iatã, de acum mã vor ferici toate neamurile” (Luca 1,48).

Şi întrebãm pe eretici: S-a împlinit aceastã proorocie? Da, s-a împlinit. Dumnezeiasca Bisericã Ortodoxã, din prima zi, o cinsteşte pe Maica Domnului.

Cei care nu o cinstesc şi nu o fericesc sunt ereticii.

Din mila și puterea lui Dumnezeu, Fecioara Maria a biruit atât pãcatul cât şi moartea.

Mai mult, Sfântul Prooroc şi împãrat David, o vede, împãrãţind în ceruri: În Psalmul (44,11), Mântuitorul Iisus Hristos este Împãratul, iar Fecioara Maria este Împãrãteasa: “Stãtut-a Împãrãteasa de-a dreapta ta, îmbrãcatã în hainã auritã şi prea înfrumuseţatã”. Şi drept este sã fie aşa. Dacã Dumnezeu ne învredniceşte pe noi sã fim împãraţi-preoţi (Apocalipsa 1,6) în vecii vecilor, cu siguranţã cã El are privilegiul sã o încoroneze pe Maica Lui, cu slavă, mai deosebitã în împãrãţia Cerurilor. Acest lucru ne spune şi Domnul nostru Iisus Hristos.

Au înţeles acest lucru Sfinţii Apostoli Ioan şi Iacob, atunci când vorbeau între ei, care sã stea în Împãrãţia Cerurilor de-a dreapta lui Hristos întru mãrirea Lui (Marcu 10,37), Dumnezeu Tatãl rezervase acel loc pentru Preasfânta Nãscãtoare de Dumnezeu, pe care El o alesese sã aducã pe lume pe Fiul Sãu şi Mântuitorul nostru.

Sfânta Scripturã ne aratã cã, vestea cea mare a mântuirii ne-a venit prin femeie, din care la “plinirea vremii” (Galateni 4,4), avea sã se nascã dupã trup Rãscumpãrãtorul, Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Cinstea de a fi sãlaş al Fiului lui Dumnezeu, a fost datã Preasfintei Fecioarei Maria, “cea plinã de har” (Luca 1,28), în care cuvintele Sfintei Scripturi s-au împlinit desãvârşit.

Maica Domnului, este începutul luminos al timpurilor mesianice.

Destinul Preasfintei Fecioarei Maria, întruchipeazã pe acela al umanitãţii, primitã în comunitatea Trupului Tainic al lui Dumnezeu.

Maica Domnului este noua Eva a Raiului redobândit, Femeia harului, Biserica vie a lui Dumnezeu.

Î: Care sunt virtuţile Maicii Domnului?

R: Fecioara Maria, s-a învrednicit de cea mai mare demnitate dintre pãmânteni: Cinstea de a fi Maica Fiului lui Dumnezeu. (Luca 1, 35)

Aceastã demnitate a Maicii Domnului, pune în evidențã câteva virtuţi principale ale Sfintei Fecioare Maria:

1. Curãţia sau neprihãnirea desãvârşitã a trupului şi a sufletului (Luca 1,34), pentru care a fost aleasã de Dumnezeu, pentru întruparea Fiului lui Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, fiind cinstitã în mod deosebit de Biserica Creştinã Ortodoxã.
2. Smerenia desãvârşitã. În virtutea cãreia, aflând de la Arhanghelul Gavriil BUNAVESTIRE, cã din ea se va Întrupa Dumnezeu, va rãspunde: “Iatã roaba Domnului” (Luca 1,38), şi datoritã cãreia anumite momente din viaţa Maicii Domnului ne-au rãmas necunoscute.
3. Credinţa puternicã şi luminatã, cã din ea se va naşte dupã trup Mesia (Luca 1,34), dupã cum îi vestise Îngerul (Luca 1,31).
4. Ascultarea deplinã şi supunerea faţã de voinţa lui Dumnezeu, ascultare şi supunere mãrturisite prin cuvintele:“Fie mie dupã cuvântul tãu” (Luca 1,38).
5. Rãbdarea nemãrginitã. Din Sfintele Evanghelii vedem cã Preasfânta Fecioara Maria, vorbeşte puţin. Maica Domnului şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos pãstreazã neîncetat toate în inimã (Luca 2,51). Maică preaminunatã, ea urcã pe drumul Golgotei, stând la piciorul stâlpului Crucii, pe care cu fruntea încununatã de spini, S-a jertfit între doi tâlhari, Fiul ei, Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Cuvintele profetice ale dreptului Simeon: “prin sufletul tãu va trece sabie” (Luca 2,35), se împlineau întocmai.

Aceste virtuţi încoroneazã chipul Maicii Domnului, aşa cum ne apare el în Sfânta Scripturã şi cum învaţã Biserica Ortodoxã.

Pentru fiecare credincios, Maica Domnului, este alãturi de Fiul ei dupã trup, modelul desãvârşirii creştine.

De aceea, preacinstirea Preasfintei Fecioare Maria este un act de adâncã pietate creştinã, prin care Îl cinstim şi pe Fiul ei dupã trup, de la care a primit ea toatã slava pentru veşnicie.

Omul este Icoana Preasfintei Treimi, (Facerea 1,26) prin aceste trei puteri sufleteşti: mintea, este Icoana Lui Dumnezeu Tatãl; cuvântul care izvorãşte din minte, este Icoana - Fiul lui Dumnezeu, iar voinţa liberã şi atotstãpânitoare a omului, este Icoana Duhului Sfânt.

Sufletul omenesc, este Icoana Preasfintei Treimi, mai scump decât toatã lumea, pe care Mântuitorul Iisus Hristos L-a rãscumpãrat prin Jertfa Sa pe Cruce şi prin Înviere.

Maica Domnului este biserica vie a Lui Dumnezeu, pentru cã peste ea s-a pogorât Duhul Sfânt şi Puterea celui Prea Înalt a umbrit-o şi astfel Fiul lui Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos a luat Trup omenesc din sângiuirile  ei.

Cât de înfricoşatã şi necuprinsã de mintea omeneascã este sfinţenia Maicii Domnului, dacã prin bunãvoinţa lui Dumnezeu Tatãl şi cu împreunã lucrarea Duhului Sfânt, în Preacuratul, Prealuminatul şi Preasfântul ei pântece. Mântuitorul Iisus Hristos a luat Trup din trupul ei şi s-a sãlãşuit în ea timp de nouã luni de zile, toatã plinãtatea Dumnezeirii.

Dar cât de întunecaţi la minte şi plini de pofte, de păcate și de draci, sunt cei care nu numai cã n-o cinstesc pe Maica Domnului, dar o defaimã şi o hulesc.

Î: Ce ne mai puteţi spune despre sfinţenia Maicii Domnului?

R: Maica Domnului, se aseamãnã cu Ceata Întâia Îngereascã - Ceata  Îngerilor, care slujesc oamenilor, (Psalm 103,5) rugându-se atât în viaţa pãmânteascã cât şi în Cer pentru mântuirea noastrã.

Maica Domnului, este mijlocitoarea noastrã şi rugãtoare fierbinte pentru neamul omenesc.

Dar Maica Domnului, este mai mare decât îngerii, ea se aseamãnã cu Arhanghelii, care alcãtuiesc Ceata a doua Îngereascã şi care descoperã oamenilor poruncile şi învãţãturile Dumnezeieşti (Luca 1,28).

Maica Domnului, descoperã neamul omenesc, învãţãturile şi poruncile Dumnezeieşti (Ioan 2,5).

Dar Maica Domnului, este mai mare  decât Arhanghelii, ea se aseamãnã cu ceata a treia Îngereascã, Ceata Începãtorilor, care pãzesc hotarele ţãrilor de rãzboaie, cãci Maica Domnului, este Stãpâna noastrã, care ne acoperã cu Sfântul Sãu Acoperãmânt.

Dar Maica Domnului, este mai mare decât Ceata a treia Îngereascã, ea se aseamãnã cu Ceata a patra Îngereascã - Ceata Stãpâniilor, care are puterea de a stãpâni pe diavoli.

Maica Domnului, are puterea de a izgoni diavolii din oameni. Din aceastã cauzã, diavolii învaţã pe oameni pãcãtoşi şi eretici, ca sã nu o cinsteascã și să o hulească, pe ocrotitoarea neamului omenesc.

Dar Maica Domnului este mai mare decât ceata Stãpâniilor. Ea se asemãnã, cu ceata a cincea Îngereascã - Ceata Puterilor Îngereşti, care au putere de la Dumnezeu, de a ocârmui şi a mişca sferele cereşti, stelele cerului, planetele şi stihiile pãmântului (vânturile, apa, focul, pãmântul) şi de a sãvârşi minuni.

Oare, cine ar putea spune vreodatã, nenumãratele minuni, pe care le-a fãcut, şi le face Maica Domnului, pentru mântuirea neamului omenesc?

Dar Maica Domnului,  este mai mare decât Ceata Puterilor Îngereşti, ea se aseamãnã cu ceata a şasea Îngereascã - Ceata Domnilor, care domneşte peste Împãrãţiile lumii, peste ţãrile încredinţate lor, şi peste Cetele Îngereşti, care sunt mai jos de ele. (Deuteronom 32, 8)

Maica Domnului este Stãpâna Împãraţilor Pãmântului şi a tuturor cetelor Îngereşti, şi roagã cu lacrimi şi dragoste Dumnezeiascã, pe Fiului ei, Mântuitorul Iisus Hristos, pentru mântuirea neamului omenesc.

Dar, Maica Domnului, este mai mare decât Ceata Puterilor Îngereşti, ea se asemãnã cu ceata a şaptea Îngereascã, Ceata Sfintelor Tronuri, care odihnesc pe Dumnezeu, nu dupã fiinţã, cãci ar fi o hulã, ci cu darul.

Douã Tronuri are Dumnezeu: “Cerul Îmi este Mie scaun şi pãmântul reazem picioarelor Mele!” (Isaia 6,1). Iar al doilea Tron, este inima omului smerit:“Spre unii ca aceştia îmi îndrept privirea Mea: spre cei smeriţi, cu duhul umilit şi care tremură la cuvântul Meu!” (Isaia 66,2)

Dar Maica Domnului, este Tron a lui Dumnezeu, care s-a întrupat şi a locuit trupeşte întrânsa.

Iar dupã Naştere, Jertfã, Înviere, Înãlţare şi şedere de-a dreapta lui Dumnezeu Tatãl, este purtat în inima smeritã a Maicii Sale.

Dar Maica Domnului, este mai mare decât ceata Sfintelor Tronuri, ea se aseamãnã cu ceata a opta Îngereascã - Ceata Heruvimilor, care au cea mai mare nevinovãţie şi nepãtimire şi sunt plini de înţelepciune şi luminã dumnezeiascã, pe care o împãrtãşesc celorlalte Cete Îngereşti şi oamenilor (Iezechiel 1,28).

Preasfânta, Preacurata, Preabinecuvântata, Preaslãvita, de Dumnezeu Nãscãtoare şi Pururea Fecioara Maria, se aseamãnã cu Ceata Îngereascã a Heruvimilor, având cea mai mare înţelepciune dumnezeiascã pe care o revarsã asupra tuturor Cetelor Îngereşti şi asupra creştinilor care o cinstesc şi se roagã ei.

Dar Maica Domnului este mai mãritã decât Ceata Heruvimilor, ea se aseamãnã cu Ceata a noua Îngereascã - Ceata Serafimilor, care sunt plini de dragoste Dumnezeiascã, pe care o împãrtãşesc celorlalte Cete Îngereşti, Cetelor Sfinţilor şi asupra creştinilor care o cinstesc şi se roagã ei.

Dar, cât de mare este dragostea Dumnezeiascã a Maicii Domnului, care este Mireasa Dumnezeiascã, a lui Dumnezeu Tatãl, Maica Dumnezeiascã a Domnului nostru Iisus Hristos şi Biserica Dumnezeiascã Vie, a Duhului Sfânt şi Mama noastrã a tuturor oamenilor.

Dar, Maica Domnului, este mai cinstitã decât heruvimii şi mai mãritã, fãrã de asemãnare decât serafimii (Axion).

Maica Domnului este Împãrãteasa Cerului şi a pãmântului şi se aflã cel mai aproape de Preasfânta Treime (Psalm 44,11), rugându-se pentru mântuirea noastrã a pãcãtoşilor, care suntem atât de departe de chemarea şi de darurile primite de la Dumnezeu.

Sfântul Ioan Damaschinul spune despre Maica Domnului: “Cu adevãrat, tu eşti mai aleasã decât toatã fãptura, cãci numai din tine Creatorul S-a împãrtãşit de pârga naturii noastre omeneşti. Trupul Său a fost fãcut din trupul tãu, Sângele Sãu, din sângele tãu, Dumnezeu S-a hrãnit din laptele tãu şi buzele tale care izvorãsc Mir s-au atins de buzele lui Dumnezeu”[2].

Maica Domnului este Mireasa lui Dumnezeu tatăl, Maica Domnului Iisus Hristos şi Biserica vie a Duhului Sfânt.

Mici serafimii şi heruvimii nu pot privi la slava Maicii Domnului. Nici urmă la ea de poftă trupească. Cine ar îndrăzni să se apropie de ea şi să nu fie ars de plinătatea focul dumnezeierii care locuieşte în ea. Nici mâncarea omenească nu mânca ci din templu la vârsta de 3 ani era hrănită cu mană cerească, adusă de Sf. Arhanghel Gavriil.

Pe lângă Maica Domnului este un singur loc pe unde se poate „trece” şi rămâne în iad.

Gândurile de hulă pe care le avem asupre Maicii Domnului, Preasfintei Cruci sunt de la diavolii arhiconi. Dar ortodocşii se smeresc şi Maica Domnului îi alungă.

Sectarii datorită mândriei şi neascultării le acceptă şi se unesc cu dracii arhiconi.

Text din cartea: Icoana Maicii Domnului – izvorâtoarea de Mir de la Mănăstirea Rarău, Editura Panaghia, 2017, 240 p.

[1] Notă: Oamenii nu trăiesc izolat ci în comuniune. Mântuirea înseamnă comuniune. Biserica pământească, creştinii care se luptă pentru mântuire, este în legătură cu Biserica cerească  (Maica Domnului, Sfinţii îngeri, sfinţii şi creştinii care s-au mântuit şi care mijlocesc şi ajută prin lucrarea lor la mântuirea oamenilor). Sectarii se izolează şi cred că între ei şi Dumnezeu nu se mai află nimic. De aceea ei nu cinstesc şi nu se roagă sfinţilor, pentru că nu au sfinţi.

[2] Notă: Este mai uşor să crezi că un înger serafim ar fi căzut din har şi ar fi devenit trupesc, având copii, decât să crezi că Maica Domnului care „este mai cinstită decât heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât serafimii”, care este Mireasa lui Dumnezeu Tatăl, Maica Domnului şi Mântuitorului  nostru Iisus Hristos, Biserica vie a Duhului Sfânt, care a născut pe Dumnezeu-Om, s-ar putea despărţi de Dumnezeu (cădere din cea mai înaltă treaptă a sfinţenie) şi să se unească cu un mire pământesc şi să aibă copii trupeşti cu el. Despre astfel de oameni spunem ceea ce  zice Sfântul Apostol Pavel: „Oameni fireşti, care nu au duhul lui Dumnezeu” ci au duhul lui antihrist.