Războiul gândurilor
Războiul gândurilor
(Î): Preacuvioase Părinte, vă rugăm să ne spuneţi câteva cuvinte despre războiul gândurilor în practicarea Rugăciunii lui Iisus.
(R): Din Patericul Egiptean aflăm că „Nu există mai mare osteneală decât a se ruga cineva neîncetat lui Dumnezeu“. Pentru că a se ruga cineva lui Dumnezeu până la ultima suflare cere mare nevoinţă şi luptă duhovnicească.
(Î): De ce uneori obosim, alteori ne rugăm cu mintea împrăştiată sau nu ne putem ruga deloc?
(R): Pentru că nu numai lucrarea rugăciunii oboseşte, ci şi războiul nevăzut al diavolilor o face obositoare şi risipită. Însă, stăruind în rugăciune cu smerita cugetare şi cu pocăinţă se va pogorî peste noi darul Duhului Sfânt, care-i va alunga pe diavoli şi ne va aduce în inimi pacea şi bucuria duhovnicească.
Aici este marea luptă duhovnicească, să te rogi când eşti obosit, cu mintea risipită şi tulburată, pentru că atunci primeşti, mai mult ca oricând, darul Duhului Sfânt.
(Î): Cum îi războiesc diavolii pe cei care se roagă?
(R): Războiul viclenilor diavoli este văzut, atunci cănd aceştia caută să ne înfricoşeze prin zgomote, sunete, vederi înfricoşate, imagini păcătoase, balauri, soldaţi etc. Dar vrăjmaşii mântuirii noastre ne pot ataca şi prin găndurile cele rele: lene, somn, foame, lovituri nevăzute asupra corpului, sugrumări, oprirea vocii etc.
Cel mai mult însă diavolii îi luptă atât pe cei începători cât şi pe cei desăvârşiţi cu gândurile şi imaginaţia. Deci, lupta împotriva gândurilor implică ştiinţă duhovnicească şi nevoinţă. Pentru că gândurile rele sunt cea mai grea piedică în calea curăţirii şi a desăvârşirii creştine.
(Î): Cum poate un creştin, la începutul nevoinţei sale duhovniceşti, să biruiască gândurile cele rele?
(R): În niciun caz, un începător în cele duhovniceşti nu poate fi biruitor asupra gândurilor sale, însă trebuie să se străduiască să se roage şi să cultive în inima sa gândurile cele bune.
(Î): Din păcate, prin educaţia care se face în familie, în şcoală şi în societate şi mass-media se cultivă mai mult gândurile cele rele.
(R): Cuviosul Paise Aghioritul spune că cea mai bună lucrare a creştinului este să‑şi facă o "fabrică de gânduri bune". Deci să ne străduim să le vedem pe toate cu ochi buni şi cu inimă bună şi să ne rugăm cu smerenie.
(Î): „Rugăciunea lui Iisus“ are un rol important în curăţirea de patimi?
(R): Pentru că suntem permanent războiţi spre păcate de firea noastră cea căzută, de oameni şi de diavoli, este nevoie să chemăm neîncetat numele Domnului nostru Iisus Hristos ca să ne miluiască şi să ne curăţească de păcate. Însă nici un război nu este aşa de sălbatic precum acela făcut de diavolii ce se ascund în inima noastră duhovnicească. Pentru că sufletul nostru poate fi distrus de ispitele venite din afară, dar mai ales de cele dinlăuntrul nostru, adică de gândurile cele rele, de pofte şi de imaginaţii păcătoase.
(Î): Care este învăţătura Sfinţilor Părinţi despre gânduri?
(R): Când se referă la gânduri, Sfinţii Părinţi înţeleg chipurile şi reprezentările sub care se înfăţişează ele şi care sunt însoţite, de fiecare dată, de cugetările corespunzătoare.
(Î): De unde provin gândurile din mintea noastră?
(R): Prima pricină a gândurilor din om este păcatul strămoşesc. Până la căderea din Rai, mintea omenească era unitară, fiind aţintită numai la Dumnezeu. De fapt, în Rai, Adam şi Eva se aflau în treapta iluminării şi trebuiau să crească duhovniceşte ca să ajungă în treapta îndumnezeirii. Dar, după căderea protopărinţilor noştri şi pierderea Harului Dumnezeiesc, în mintea omenească a început să lucreze gândul tăgăduirii şi, în continuare, celelalte gânduri rele.
Deci mintea omenească a început să se împartă şi spre alte lucruri pământeşti şi apoi, prin acceptarea, de către om, a ispitelor diavoleşti, spre păcate.
A doua cauză ce pricinuieşte gândurile oamenilor o reprezintă conducerea organelor celor cinci simţuri (văz, auz, gust, pipăit şi miros), de către patimile din om, iar nu de mintea cea stăpânitoare. În naşterea gândurilor din om, un rol important îl au văzul şi auzul. Astăzi, datorită dezvoltării tehnologiei informaţiei (televiziune, internet, filme, reclame etc.), stimulii ce acţionează asupra celor cinci simţuri umane sunt numeroşi şi, de aceea, lupta acelora care vor să se curăţească de patimi este mai grea. De fapt, prin filmele şi reclamele transmise spectatorilor se urmăreşte stimularea gândurilor şi poftelor trupeşti, astfel încât creştinul să poată fi distrus duhovniceşte şi transformat într-un dobitoc uşor de manipulat, care trăieşte şi munceşte pentru a se hrăni şi a-şi împlini poftele păcătoase. Pentru că prinr-o asemenea lucrare bine gândită şi pusă în practică, cei care conduc astăzi lumea obţin un important profit material.
Al treilea motiv care naşte gândurile îl reprezintă patimile existente în om. Pentru că de la patimi, diavolii iau pricină ca să mişte împotriva noastră gândurile cele rele. Spre exemplu, se aprinde mânia în inima ta, iar diavolii îţi seamănă îndemnul certei şi al răzbunării. Mai mult, îţi aduc prin imaginaţie chipul celui cu care eşti supărat ca să te cerţi cu el în gând şi să-ţi întărească voinţa spre răzbunare (Psalm 63,4). Astfel, când te vei întâlni cu persoana respectivă, nu te vei mai putea stăpâni şi te vei răzbuna.
Mai există gânduri deşarte sau gânduri omeneşti.
(Î): Cum putem afla care gânduri sunt de la Dumnezeu şi care de la diavoli?
(R): Avva Varsanufie ne spune: „Când gândul te îndeamnă să faci ceva conform cu voia lui Dumnezeu şi ai o bucurie duhovnicească şi vine şi o întristare care i se împotriveşte (de la diavoli şi de la firea noastră cea căzută), acel gând este de la Dumnezeu. Deci, gândurile ce provin de la Dumnezeu îi pricinuiesc omului pace şi bucurie duhovnicească lăuntrică. Şi, dimpotrivă, acelea ce vin de la diavoli sunt pline de tulburare, de mândrie, de mânie, de ură, de zavistie, de mâhnire, de slavă deşartă, de desfrânare etc.
(Î): Care este rezultatul acţiunii acestor gânduri asupra oamenilor?
(R): Gândurile sunt începutul războiului diavolilor asupra noastră. Pentru că războiul diavolilor începe prin atacul gândului, înaintează prin consimţirea noastră şi sfârşeşte prin săvârşirea păcatului cu fapta, dacă nu ne luptăm cu gândurile rele prin împotrivire, rugăciune, spovedanie şi celelalte fapte bune creştine.
(Î): Cum acţionează diavolul asupra minţii noastre prin gânduri?
(R): Diavolul exploatează toate patimile şi păcatele noastre ca să ne întineze. Înainte de-a săvârşi păcatul, ne spune, prin gânduri, că Dumnezeu este iubitor de oameni şi ne va ierta. Iar după ce am săvârşit păcatul, ne bombardează cu gândurile că Dumnezeu este aspru şi neîndurător, ca să ne arunce în deznădejde.
(Î): De unde vin gândurile de hulă în mintea noastră?
(R): Diavolul caută să ne întineze valorile cele mai sfinte – rugăciunea, Sfânta Împărtăşanie, Biserica, Preasfânta Cruce, Maica Domnului – sau ne aruncă gânduri de hulă împotriva lui Dumnezeu.
Astfel, în timpul Sfintei Liturghii, când ne rugăm, ispititorul ne seamănă gânduri de hulă, cum ar fi: că nu este cu adevărat Trupul şi Sângele Domnului în Sfântul Potir sau că ne vom îmbolnăvi dacă ne Împărtăşim cu aceeaşi linguriţă, ori înjură şi fluieră în sufletele noastre şi alte gânduri necuviincioase pe care ruşine este şi a le spune. Însă aceste gânduri nu sunt ale noastre, după cum ne învaţă Sfântul Ioan Scărarul, pentru că omul nu poate în aceeaşi clipă să laude pe Dumnezeu şi să-L şi hulească.
Sfântul Nicodim Aghioritul arată că gândurile de hulă vin mai ales când judecăm pe semenul nostru, când suntem mândri şi din pizma diavolilor. Astfel, pentru că suntem mândri, vom pleca de la Biserică fără folos sufletesc, ba chiar smintiţi. Iar în timp ce, în vremea rugăciunii, mintea noastră este plină de gânduri necuviincioase, imediat ce se termină rugăciunea, ele vor dispărea. Pentru că ştie diavolul folosul duhovnicesc pe care îl putem primi în timpul rugăciunii şi de aceea încearcă să ne rătăcească mintea şi s-o murdărească. De aceea, de multe ori, când ne aflăm în Biserică, nu auzim şi nu pricepem nici lucrurile cele mai elementare sau ne gândim la mari păcate.
(Î): Cum putem să nu izbăvim, în aceste momente sfinte, de atacurile diavoleşti?
(R): Cea mai puternică armă împotriva diavolilor este smerita cugetare şi prihănirea de sine.
(Î): Dar când nu reuşim să ne smerim?
(R): Să zicem în gând, cu atenţie şi cu pocăinţă, rugăciunile care se citesc la strană sau să cântăm împreună cu cântăreţii de la strană. Iar dacă îl vom birui pe diavol prin smerita cugetare, atunci ne va aduce gânduri de mândrie, şoptindu-ne, chipurile, că am sporit în virtute, deoarece, spre exemplu, au dispărut de la noi gândurile de desfrânare. Gândul acesta, că am biruit pe diavol, seamănă cu un şarpe care stă ascuns în murdăria mândriei noastre. Există diavoli care ne întinează mintea imediat ce încercăm să dormim. De aceea, înainte de culcare trebuie să ne pecetluim cu Preasfânta Cruce şi să adormim zicând „Rugăciunea lui Iisus“, Psalmi, Crezul, Rugăciuni către Maica Domnului, Îngerul Păzitor etc. Există, însă, şi diavoli care ne întinează primul gând cu care ne trezim din somn. De aceea, în cea dintâi clipă când ne deşteptăm, să ne pecetluim cu Preasfânta Cruce şi să zicem: „Slavă ţie Dumnezeul nostru, Slavă ţie!“ „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale, mântuieşte-ne pe noi“! Alteori, viclenii diavoli ne aduc gânduri de judecată împotriva părintelui nostru duhovnicesc. Uneori, când ne spovedim, ne întinează cu amintirea păcatelor pe care le-am spovedit, ca să ne ducă la deznădejde. După ce am păcătuit, ne spune prin gânduri să-i învăţăm şi pe alţii să păcătuiască.
(Î): Care sunt gândurile pricinuite de om?
(R): Mintea noastră este asemenea unui câine flămând, care pururea dă târcoale lăzilor de gunoi să mănânce câte ceva. Tot astfel, şi mintea omului păcătos se hrăneşte cu înţelegeri necuviincioase şi necurate. Dar un monah sau un creştin care nu are nimic şi nu doreşte nimic cu patimă nu va fi deranjat în rugăciunea sa de cele ce le are. Pentru că în vremea rugăciunii nu-i vin în minte probleme legate de bunurile pe care le deţine. Iar un iubitor de agoniseală va avea, atunci când se roagă, închipuiri şi gânduri ale lucrurilor materiale.
Astfel, omul necumpătat, adică robul pântecelui, are cugetări şi gânduri pline de idolii necuraţi. Sfântul Ioan Scărarul ne spune: „Omul necumpătat, adică robul pântecelui, are cugetări şi gânduri pline de idolii necuraţi. Pentru că, aşa cum mulţimea bălegarului dă naştere la viermi, tot aşa şi mulţimea mâncărurilor naşte căderi ori gânduri şi vise necurate. Lăcomia pântecelui este pentru gândurile desfrânării ceea ce este untdelemnul pentru foc. Pentru că desfrânarea are ca maică lăcomia pântecelui“. Dacă un creştin trăieşte bine, are tot confortul şi nu se osteneşte deloc, atunci este firesc să aibă gânduri de desfrânare, care vor sfârşi în fapte desfrânate. Iar dacă omul îşi are simţurile nestăpânite şi vede oarecare persoană sau atinge cu mâna pe cineva ori aude ceva necuviincios, atunci este ca şi cum el singur ar deschide uşa gândurilor necurate. În acest caz, ajută şi firea omului care înclină spre asemenea gânduri. Încă şi neascultarea faţă de făgăduinţele date lui Dumnezeu naşte depozite de gânduri, adică mintea omului devine sălaş de gânduri rele. Aceleaşi gânduri le creează şi neascultarea de părintele nostru duhovnicesc.
De multe ori, curiozitatea omului de a cerceta Tainele lui Dumnezeu dă naştere la gânduri de hulă, ba chiar şi la acelea că Dumnezeu Însuşi este nedrept şi părtinitor pentru că unii au primit multe daruri, iar alţii, mai puţine.
(Î): Există vreo legătură între gândurile omeneşti şi cele diavoleşti?
(R): Tot Sfântul Ioan Scărarul spune: „Am văzut pe unii mâncând cu lăcomie şi nefiind luptaţi îndată. Iar pe alţii, întâlnindu-se şi vorbind cu femeile şi în acea vreme să nu aibă niciun gând viclean. Dar tocmai când se credeau în pace şi-n siguranţă în chilia lor, au suferit vătămare neprevăzută. Firea i-a îmbrâncit să mănânce şi să bea cu îndestulare şi să privească pătimaş. Apoi diavolul a profitat de acest lucru şi i-a aruncat în păcat“.
(Î): Care sunt treptele atacului diavolesc în războiul gândurilor?
(R): Într-un asemenea război există mai multe trepte - atac, unire, consimţire şi robie. Astfel, diavolul îl atacă pe om cu un gând simplu sau cu un chip. Când omul îl primeşte, atunci are loc consimţirea. Începe împreună vorbirea cu gândul. Iar din acel moment se manifestă responsabilitatea omului, după care acesta acceptă să înfăptuiască ceea ce-i spune gândul şi, în final, se robeşte de patimă. Şi acest lucru se petrece pentru că nu a luptat duhovniceşte cu gândurile semănate de diavoli în mintea sa.
În linii mari, acestea sunt gândurile ce vin de la oameni şi de la diavoli.