Cleopa Cristian

Războiul diavolilor cu oamenii

(Î): Când au apărut diavolii?

(R): Din Sfânta Scriptură aflăm că Lucifer, fiind înger de lumină şi căpetenia celei de a doua trepte îngereşti, în loc să progreseze în sfinţenie, s-a mândrit, voind să fie asemenea cu Dumnezeu (Isaia 14,14). Dumnezeu l-a blestemat, i-a luat Harul Duhului Sfânt şi astfel s-a transformat în diavol (Luca 10,18). Împreună cu el au căzut şi îngerii, care i-au urmat lui, diavolii, (Efeseni 6,12) care sunt supuşi Satanei.

Sfântul proroc lezechiel inspirat de Duhul Sfânt, spune: „Tu erai heruvimul pus să ocroteşti; te aşezasem pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu, şi umblai prin mijlocul pietrelor celor de foc. Fost-ai fără prihană în căile tale, din ziua facerii tale şi până s-a încuibat în tine nelegi­uirea” (Iezechiel 28,15).

Iar prin Sfântul Proroc Isaia zice: „Cum ai căzut tu din ceruri, stea strălucitoare, fecior al dimineţii! Cum ai fost aruncat la pămînt, tu, biruitor de neamuri! Tu care ziceai în cugetul tău: "Ridica-mă-voi în ceruri şi mai presus de stelele Dumnezeului celui puternic voi aşeza jilţul meu! În muntele cel sfânt voi pune sălaşul meu, în fundurile laturei celei de miazănoapte. Sui-mă-voi deasupra norilor şi asemenea cu Cel Preaînalt voi fi". Şi acum, tu te pogori în iad, în cele mai de jos ale adâncului!” (Isaia 14,12-15).

Domnul nostru Iisus Hristos ne arată căderea îngerilor: „Am văzut pe Satana, ca un fulger căzând din Cer” (Luca 10,18). Iar Sfântul Apostol Pavel scrie că îngerii răzvrătiţi au fost aspru pedepsiţi de Dumnezeu şi trimişi în Iad, până în ziua în care vor fi judecaţi pentru păcatele lor .

(Î): Unde se află diavolul care ispiteşte pe creştinul ortodox?

(R): Până la Sfântul Botez, diavolul se află în inima duhovnicească a omului, pentru că de aici poate ispiti cel mai rapid şi mai eficient prin gândurile rele. Când omul se botează, vine Domnul nostru Iisus Hristos (Galateni 3,27) şi Harul Dumnezeiesc şi diavolul este scos în afara inimii duhovniceşti dar i se permite să ne ispitească prin cele cinci simţuri (văz, pipăit, auz, gust şi miros) şi prin gândurile rele.

(Î): De ce i se mai permite diavolului să ne ispitească?

(R): Dumnezeu, nefiind autorul răului, nu ispiteşte pe nimeni (Iacob 1,13),[1] dar îngăduie ispitele pentru curăţirea şi desăvârşirea noastră. Sportivul se formează în concursuri, ostașul în lupte iar creştinul prin ispite se curăţeşte de păcate şi se desăvârşeşte.

(Î): Dacă diavolul ştie că astfel ne ajută să ne mântuim, de ce ne mai ispiteşte?

(R): Diavolul ne ispiteşte pentru că:

• Ne urăşte şi ne zavistuieşte, fiindcă Dumnezeu l-a pedepsit să se chinuiască veşnic, numai pentru că s-a mândrit. La Judecată va arăta lui Dumnezeu: „Iată omul pe care l-ai creat și pentru mântuirea căruia ai jertfit pe Fiul Tău, iată cum arată şi ce păcate a săvârşit”.
• Ştie din experienţa de mii de ani că mulţi oameni vor cădea în iad.
• Dacă la sfârşitul vieţii omului nu va duce sufletul creştinului ortodox în iad, Satana, ca pedeapsă, îl va trimite în Gheenă. El ştie cât de greu este acolo şi cât timp mai durează lumea aceasta, vrea să se bucure de libertate „răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită” (I Petru 5,8). Trebuie să avem grijă pentru că toţi dracii sunt ai dracului şi nu ne iartă.

(Î): Când ne războieşte diavolul cel mai tare?

(R): Când ne rugăm, începe războiul diavolesc. Şi mulţi creştini abandonează. Toţi creştinii, când se roagă, pot să vadă existenţa lor pentru că atunci diavolii îi luptă. Unii nu pot să zică nici Tatăl Nostru sau să se pecetluiască cu Preasfânta Cruce, iar alţii, când se roagă, când spun Tatăl Nostru, vrăjmaşul diavol care se află în inima lor duhovnicească, le rătăceşte mintea la toate păcatele şi în toate colţurile lumii.

Dar dacă se uită la un meci de fotbal sau la un film desfrânat, nici nu observă când trec 2-3 ore şi nici nu se gândesc la pocăinţă, la rugăciune şi la Înfricoşata Judecată.

(Î): De ce?

(R): Acolo diavolul nu-i luptă, ci îi mângâie şi încurajează.

Sau mai putem vedea pe vrăjmaşul diavol când suntem în Biserică: cu gura lăudăm şi cântăm lui Dumnezeu, dar avem şi gânduri de hulă. Cum se poate acest lucru, întreabă Sfântul Ioan Scărarul, ca în acelaşi timp să lăudăm pe Dumnezeu şi să-L hulim? Înseamnă că mai este cineva necurat în noi.

(Î): Sunt creştini care se tem de diavoli.

(R): Nu trebuie să ne temem de diavoli. Pentru că după ce Domnul Iisus Hristos S-a Întrupat, a Înviat şi S-a Înălţat la Ceruri, a slăbit puterea diavolui, dar l-a lăsat să ne ispitească prin simţuri şi gândurile rele. Diavolul este câinele lui Dumnezeu în lanţ. Dacă nu ne aruncăm noi din mândrie în ispite, îi dă voie să ne ispitească atât cât să ne îndrepte pe calea mântuirii.

(Î): Există mai multe cete de diavoli?

(R): Sfinţii Părinţi spun că există trei cete diavoleşti.

(Î): Care sunt acestea?

(R): Prima ceată este ceata diavolilor poftelor. Diavolul din această ceată se ridică împotriva creştinului, care se roagă în inimă, ca unul ce-şi are puterea îndreptată spre pofta de la brâu la buric a omului. El aruncă asupra creştinilor puterea arzătoare a săgeţilor sale, având poftele din om ca pe un adânc în care pătrunde, făcându-l să fiarbă şi umplându-l de necurăţii. Apoi îl aprinde cu desfrânări şi plăceri păcătoase.

(Î): Cum sunt războiţi creştinii de aceşti diavoli?

(R): Acești diavoli le insuflă oamenilor gânduri necurate de desfrânare, de lene, de mâncare şi băutură, de iubire de bani şi somn peste măsură, fiind ajutaţi în ispitele lor de poftele şi păcatele oamenilor, de filme, de muzică desfrânată, televizor, internet, cărţi şi de oameni desfrânaţi, beţivi, lacomi...

Slujitorii cei mai puternici ai acestei cete diavoleşti sunt propovăduitorii patimilor trupeşti: regizori, actori, scriitori, cântăreţi, care prin filme, cărţi, reviste, casete, videocasete şi DVD, ispitesc pe creştini să-i prindă în mrejele lor.

(Î): Cum pot fi alungaţi aceşti diavoli?

(R): Aceşti diavoli pot fi alungaţi cu ajutorul Harului Dumnezeiesc, prin înfrânarea poftelor, post, rugăciune, priveghere, spovedanie, Sfânta Împărtăşanie, participarea regulată la Sfânta Liturghie, ascultare de duhovnic şi muncă binecuvântată.

(Î): Care este a doua ceată diavolească?

(R): A doua ceată este ceata diavolilor mâniei. Puterea mânioasă pe care o are creştinul pentru a lucra fapta bună creştină şi pentru a se împotrivi diavolilor, această ceată diavolească o schimbă în ura şi distrugerea aproapelui. Aceşti diavoli sunt înaintemergătorii mâniei, urii, invidiei, pizmei, zavistiei, uciderii, asupririi săracilor, sodomiei, păcatelor împotriva firii, răzbunării...

Când muncim fizic şi efectuăm un efort mare, puterea mânioasă pe care o avem în acele momente, îi luptă şi îndepărtează pe diavoli. De aceea, aceşti diavoli aduc în mintea noastră cuvinte de hulă împotriva lui Dumnezeu şi a Bisericii şi ne îndeamnă la înjurături, ură, ceartă şi agresiuni asupra aproapelui.

(Î): Cum putem să scăpăm de aceşti diavoli?

(R): Trebuie să ne smerim şi să ne rugăm prin rugăciuni scurte când muncim, astfel ca puterea mânioasă pe care o avem în acele momente şi Harul lui Dumnezeu să izgonească pe diavoli de la noi şi de la aproapele nostru. Dacă nu ne vom ruga, diavolii vor folosi puterea mânioasă pe care o avem în gânduri şi cuvinte de hulă împotriva lui Dumnezeu şi aproapelui.

Când suntem mânioşi, cineva (diavolul) ne îndeamnă să lovim. Când diavolul se îndepărtează şi mânia trece, ne pare rău de faptele rele pe care le-am făcut.

Cel mai tare luptă diavolii pe cei care construiesc biserici ortodoxe, aducând ispite mari asupra preoţilor, atât prin oamenii necredincioşi, cât şi prin ceilalţi. Aceşti diavoli sunt îndepărtaţi cu ajutorul Harului Dumnezeiesc prin rugăciune şi muncă binecuvântată, prin iertare şi dragoste sfântă creştină, smerindu-ne în ispite.

(Î): Care este a treia ceată diavolească?

(R): A treia ceată este ceata diavolilor raţionali (arhiconi). Aceştia ispitesc pe oameni cu iubirea de sine, cu mândria, slava deşartă, erezie, necredinţa (ateismul), nebunia, deznădejdea şi sinuciderea. Satana este „teologul iadului” şi se ocupă în mod special cu interpretarea greşită a Sfintelor Scripturi, având în ajutor ceata diavolilor arhiconi. Diavolii raţionali sunt foarte puternici şi acţionează rapid asupra minţii oamenilor mândri, inspirându-le idei potrivnice revelaţiei dumnezeieşti, a învăţăturii de credinţă ortodoxe.

Aceşti diavoli raţionali sunt învăţătorii sectarilor, ai schismaticilor, ai ereticilor, ai filozofilor, ai liber-cugetătorilor, care prin conlucrare cu diavolii teologi, îşi formează propria lor credinţă sectară, eretică, atee. Însuşi Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos este ispitit de Satana, cu citate din Sfânta Scriptură, interpretate greşit. Dar Mântuitorul nostru îi răspunde tot cu citate din Sfânta Scriptură, alungându-l (Matei 4, 3-10).

Diavolii raţionali au acţionat asupra ierarhiei Bisericii Apusene, care a adăugat astfel în Simbolul Credinţei pe Filioque, învăţătura greşită că Duhul Sfânt purcede şi de la Fiul lui Dumnezeu. Această adeziune a Bisericii Apusene la învăţătura diavolilor raţionali a dus, în anul 1054, la despărţirea Bisericii Apusene (catolice) de Dumnezeiasca Biserică, întemeiată de Mântuitorul nostru lisus Hristos.

Toţi diavolii se luptă să întunece mintea noastră prin pofte, mânie şi mândrie şi apoi ne transmit gândurile cele rele şi fac pe oameni să săvârşească lucruri pe care numai cei ieşiţi din minţi le-ar putea face.

Când mintea se luminează de darul Sfântului Duh, oamenii se ruşinează de cele făcute şi de ei înşişi. De aceea, Sfinţii Părinţi ne învaţă să nu acţionăm niciodată când mintea noastră este întunecată de pofte, mânie şi mândrie.

Există o îndrăcire plăcută prin care diavolul posedă pe creştin prin desfrânări, păcate peste fire, băutură, droguri şi o îndrăcire violentă precum cea a demonizatului din ţinutul Gherghesenilor(Luca 8, 29-30)[2].

Când sunt scoşi diavolii din creştin, el are mintea întreagă (Luca 8,35). Numai creştinul care nu are mintea întreagă poate face crime, avorturi, sodomii, gomorii, desfrânări şi preadesfrânări.

(Î): Vor reveni catolicii la Biserica întemeiată prin Pogorârea Duhului Sfânt peste Sfinţii Apostoli în ziua Cincizecimii?

(R): Minunea dumnezeiască a revenirii catolicilor la Biserica mamă (Galateni 4,26) - Dumnezeiasca Biserică (Ortodoxă), întemeiată în ziua Cincizecimii prin trimiterea Duhului Sfânt peste Sfinţii Apostoli (Faptele Ap. 2,3) se va petrece atunci când, prin Harul lui Dumnezeu, mintea catolicilor se va smeri şi lumina şi vor fi alungaţi diavolii raţionali.

(Î): De ce au apărut atâtea secte creştine?

(R): Ca urmare a acestei mari schisme din anul 1054, prin mândrie intelectuală şi adeziune la cete de diavoli arhiconi, au apărut până în zilele noastre mii de culte creştine, ai căror reformatori, sub inspiraţie diavolească, au reinterpretat Sfânta Scriptură după dorinţele şi păcatele lor, spre a lor pierzare (II Petru 3,16; II Timotei 3,5). Dovadă că aceşti predicatori sunt inspiraţi şi conduşi de diavoli este şi faptul că ei schimbă interpretarea Sfintelor Scripturi de la o zi la alta de la un predicator la altul. Orice modificare a învăţăturii de credinţă ortodoxă, descoperită de Dumnezeu oamenilor, orice abatere de la adevărul absolut, dumnezeiesc, este datorată diavolilor raţionali, care lucrează asupra minţii oamenilor mândri.

Harul Duhului Sfânt, care vine numai prin ierarhia Bisericii Ortodoxe (episcopi şi preoţi) luminează prin învăţătura de credinţă ortodoxă minţile oamenilor şi alungă duhurile diavoleşti ale necredinţei şi ale celorlalte păcate.

(Î): De ce am gânduri de hulă asupra Maicii Domnului, a Preasfintei Cruci şi a Sfinţilor când citesc din Bibliile protestante?

(R): Duhul diavolesc, prezent în cărţile şi Bibliile sectare, întunecă mintea credincioşilor şi strecoară în ea îndoiala de credinţă, credinţa eretică, credinţa schismatică, necredinţa (ateismul), neascultarea şi nesupunerea faţă de ierarhia bisericească ortodoxă. Preoţii şi creştinii ortodocşi primesc binecuvântare de la arhiereu pentru a propovădui Cuvântul lui Dumnezeu şi astfel cuvintele lor sunt luminate de Harul Duhului Sfânt. Sectarii, ereticii şi schismaticii primesc putere de a propovădui de la diavolii arhiconi. De aceea, Sfinţii Părinţi ai Bisericii Ortodoxe ne spun să nu discutăm cu ereticii, să nu citim cărțile lor, să nu ascultăm predicile lor să nu mergem la adunările lor, pentru că primim în mintea noastră duhurile diavoleşti arhiconice.

(Î): Pe monahi îi luptă mai tare diavolii?

(R): Războiul diavolilor împotriva călugărilor este mai puternic deoarece au intrat în monahism pentru despătimire, iluminare şi îndumnezeire (Matei 5,48; 19,21) şi când se vor mântui vor lua locul lor din cer.

Aflăm din Patericul Egiptean că: „Avva Marcel, monahul, spunea fraţilor, ca şi cum ar fi fost vorba despre altul, că s-a sculat într-o noapte să-şi facă pravila şi că a auzit un glas de trâmbiţă şi zgomot mare de război. Deci s-a tulburat părintele şi se gândea în sine de unde este aici glasul trâmbiţelor de război? Iar când se gândea el aşa, îndată a venit diavolul şi i-a zis:

- Aşa, cu adevărat, război este, iar de nu voieşti să ai război asupra ta, dormi, că noi nu ne luptăm cu cei leneşi, pentru că robii noştri sunt, ci cu pustnicii şi cu cei ce priveghează întru rugăciune ne luptăm şi asupra acelora tăbărâm şi îi războim”.

(Î): Care este cea mai puternică armă împotriva diavolilor?

(R): Cea mai puternică armă asupra diavolilor de care se cutremură tot iadul este smerenia.

(Î): De ce?

(R): Când te smereşti te goleşti de sine, de păcate, iar prin rugăciune vine Harul Dumnezeiesc care te curăţeşte şi alungă pe diavoli.

„Erau doi fraţi călugări, care de multă vreme vieţuiau împreună. Iar vrăjmaşul diavol, pizmuind traiul lor cel bun, a vrut să-i despartă unul de altul. Deci a provocat între ei o pricină ca aceasta: fratele cel mai tânăr a aprins lumânarea şi a pus-o în sfeşnic, iar diavolul, făcând pacoste, a prăvălit jos lumânarea, care s-a stins. Iar fratele cel mai tânăr, mâniindu-se foarte, a lovit pe fratele său, peste obraz, cu palma. Atunci, fratele cel mai bătrân, cu smerenie s-a închinat lui până la pământ, zicând:

- Iartă-mă, frate, că te-am supărat, aşteaptă un pic şi iar o voi aprinde.

Iar puterea lui Dumnezeu a pedepsit pe acel diavol, muncindu-l până la ziuă. Şi dacă s-a făcut ziuă, a mers acel diavol la raport la Satana, spunându-i tot ce a voit să facă şi cum s-a smerit călugărul cel mai bătrân celui mai tânăr şi cum, pentru smerenia aceluia, Puterea Iui Dumnezeu l-a pedepsit pe el până la ziuă. Deci şi noi să ne silim să câştigăm smerenia, care risipeşte puterea diavolilor”.

Despre Avva Antonie cel Mare aflăm că, într-o vedenie, a văzut toate cursele vrăjmaşilor diavoli şi, suspinând, a întrebat pe Dumnezeu:

- Cine poate să biruiască pe toate acestea, Doamne? Şi a auzit un glas din cer, zicându-i:

- Smerenia!

(Î): Pe cine luptă diavolii?

(R): Diavolii luptă pe cei care se ridică la luptă împotriva lor şi vor să se mântuiască.

„A întrebat un frate pe un părinte:

- Cum cei care vieţuiesc în lume, trecând cu vederea postul şi rugăciunea şi împlinind toate poftele lor, nu cad şi nu mărturisesc că au greşit şi chiar de Sfânta Împărtăşanie îndrăznesc să se apropie? Iar monahii de-a pururea postesc şi priveghează şi se roagă şi pururea se pocăiesc şi plâng pentru păcatele lor.

Iar Avva, suspinând, a zis:

- Bine ai zis, frate, că nu cad cei din lume, întrucât după ce au căzut o dată, cădere cumplită, nici să se ridice nu pot şi nici nu mai au de unde să cadă, pentru că petrecând în căderea cea dintâi, pentru multa lor neştiinţă, ei nici nu ştiu că au căzut.

Oare de ce ar mai lupta diavolul pe cei care se tăvălesc în noroiul patimilor şi fac întotdeauna voia lor? Iar monahii, pe faţă luptându-se cu diavolii, uneori biruiesc, iar alteori sunt biruiţi şi cad, dar nu încetează a se ridica, sunt loviţi de diavoli, dar nu încetează a-i arde cu postul şi rugăciunea, până ce, cu darul lui Dumnezeu, îi vor birui pe diavoli şi îi vor face slabi şi neputincioşi faţă de ei. Pentru că atunci, împăcându-se cu Dumnezeu, se odihnesc totdeuna duhovniceşte, primind bucuria şi pacea lui Dumnezeu în inima lor”.

„Diavolul priveghează veşnic şi insistă în a ispiti prin toate mijloacele lui viclene. Unii cad biruiţi, iar alţii biruiesc asupra lui. Un sfânt părinte a văzut într-o vedenie o mănăstire unde călugării se osteneau prin rugăciuni, post şi muncă. Mulţime de diavoli se luptau cu ei, aruncând săgeţi de mânie, desfrânare, mândrie, zavistie, lăcomie, mâhnire, iubire de arginţi, lene şi altele de acest fel. Mergând mai departe, a văzut în oraş oameni care chefuiau, desfrânau, jucau, huleau. Iar deasupra lor se afla un diavol întunecat care lenevea. Din când în când, acel întunecat se uita la mulţimea de oameni păcătoşi, zicând:

- Merge treaba! Ai mei sunteţi!”

Un frate a spus duhovnicului său:

(I): Părinte, mă luptă diavolul! Duhovnicul i-a răspuns:

(R): Diavolul a luptat pe Moise, pe Sfântul Antonie şi pe ceilalţi Sfinţi, care s-au împotrivit păcatului şi s-au luptat cu diavolii, până la sânge (Evrei 12, 4). Iar tu să nu dai vina pentru neputinţele şi păcatele tale pe diavoli”.

La sfârşitul lumii, oamenii vor fi atât de păcătoşi încât diavolii vor învăţa de la aceştia.

A zis diavolul către Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos: „Să ştii că vor veni vremuri când toată meşteşugirea mea va pieri. Căci în acele vremuri oamenii vor fi mai răi decât diavolii. Până şi copiii cei mici vor fi, cu vicleşugurile, mai mari decât cei bătrâni. Atunci eu voi începe a mă odihni şi nu voi învăţa nimic pe fiii oamenilor, pentru că singuri, de la sine, vor începe a face toată voia mea^”.

Puterea diavolească

(Î): Cât de mare este puterea diavolească?

(R): Puterea diavolului este limitată de puterea dumnezeiască. Diavolul este câinele lui Dumnezeu în lanţ. Nu-i dă voie să latre şi să ne muşte decât pentru a ne îndrepta pe calea mântuirii. Însă creştinii nu trebuie să se arunce în ispită. Iar pentru că are putere limitată și nu poate să omoare, să violeze, să fure atunci lucrează prin oameni.

Dar Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Care este întemeietorul virtuţilor, dă putere creştinilor care se luptă cu diavolii, şi în acelaşi timp, smereşte mânia înverşunată a duhurilor necurate, care, fără îngăduinţa lui Dumnezeu, nu pot ispiti pe oameni (Iov 1, 12).

(Î): Diavolii cunosc gândurile oamenilor?

(R): Sfântul Isidor Pelusiotul arată că diavolul nu ştie care sunt gândurile noastre, pentru că acest lucru ţine exclusiv de puterea lui Dumnezeu. Însă el ne ghiceşte gândurile după gesturi şi vorbe. Astfel, dacă vede un bărbat care priveşte cu patimă la frumuseţea unei femei profitând de înclinarea acestuia, de îndată îi transmite gânduri şi imagini desfrânate.

În afară de acestea, diavolii pot transmite energie păcătoasă omului (energie mânioasă, de desfrânare, de mândrie... ), dar îşi pot reface vigoarea pe seama energiei păcătoase pe care o emană omul în procesul desfătării vicioase. Sfântul Ioan Scărarul spune că „diavolii nu se bucură de nimic mai mult ca de mirosul urât al desfrânării”[3]. Iar Sfântul Ioan Damaschinul spune că „Îngerii contemplă pe Dumnezeu atât cât le este cu putinţă, aceasta fiind hrana lor. Demonii, pentru care contemplarea lui Dumnezeu în Duhul Sfânt nu mai este posibilă, pot primi energie unii de la alţii, dar şi energie păcătoasă, de la omul păcătos. Pentru aceasta, ei trebuie mai întâi să-l facă pe om asemenea lor, căpătând astfel acces în sufletul lui”. De aceea, un om păcătos este o sursă de energie păcătoasă importantă pentru duhurile rele. Iar pentru aceasta, diavolii aprind în el patimile, care îi vor devora toate forţele vitale. În acelaşi timp, diavolii se vor hrăni cu această energie a păcatelor.

În afară de aceasta, duhul necurat care stăpâneşte pe un om păcătos îi foloseşte trupul ca pe un instrument, pentru o mai mare realizare a patimii lui. (Exemple edificatoare în această privinţă sunt regizorii şi artiştii din filmele pornografice).

(Î): Demonii pot da putere oamenilor?

(R): Diavolii pot înzestra pe oamenii păcătoşi cu energie demonică deosebită, care le dă posibilitatea celor supuşi voinţei diavoleşti să trudească necontenit pe tărâmul înmulţirii păcatelor în lume.

În virtutea esenţei lor distructive, demonii, lipsiţi de capacitatea de a crea, îşi nimicesc în cele din urmă discipolii. Dacă Harul Duhului Sfânt curăţeşte şi sfinţeşte atât sufletul, cât şi trupul omului, energia păcătoasă a diavolilor este distructivă atât pentru suflet, cât şi pentru trup.

Te-am păcălit, părinte!

În Sfântul Munte Athos, un pustnic s-a închis într-un turn înalt să se roage zi şi noapte zicând Rugăciunea lui Iisus.

După trei zile a auzit bătăi puternice în uşă:

• Deschide, părinte, că vin turcii! Pustnicul s-a speriat şi a mers să deschidă uşa. Acolo diavolul i-a zis:
• Te-am păcălit, părinte!

Diavolul şi minciunile reîncarnării

O femeie, care practica yoga şi care spunea că este creştină, a venit la mănăstire să se roage. Părinţii au văzut că are duh neortodox şi au întrebat-o ce credinţă are. Ea a răspuns:

(Î): Sunt creştină ortodoxă, dar practic yoga şi cred în reîncarnarea sufletelor. Am citit despre multe cazuri în care oameni, contemporani mie, relatau despre evenimente care s-au întâmplat cu mult timp în urmă. Chiar şi marele scriitor Mircea Eliade a scris o carte pe această temă: „Undeva, cândva". Părintele i-a răspuns:

(R): Reîncarnarea este o minciună diavolească, ce urmăreşte pierderea oamenilor în focul cel veşnic al iadului. Învăţătura de credinţă ortodoxă, care cuprinde adevăruri de credinţă descoperite prin revelaţie dumnezeiască, afirmă că omul este unic ca persoană şi va fi judecat, după sfârşitul vieţii sale pământeşti, de Dumnezeu, pentru faptele sale săvârşite cu sufletul şi trupul său. Reîncarnarea este o minciună diavolească menită să-l păcălească pe om, că nu există pentru el o judecată particulară făcută de Dumnezeu, pentru faptele sale. Reîncarnarea afirmă că omul se va naşte din nou, se va reîncarna în diverse vieţuitoare, până când va ajunge în Nirvana. Există o singură persoană umană şi o singură judecată pentru ea la Dumnezeu.

(Î): Dar, a întrebat femeia, aceste relatări dintr-o viaţă anterioară cum se explică? Părintele a răspuns:

(R): Foarte simplu. Diavolul, care a însoţit pe tot parcursul vieţii sale pe un om care a trăit, să spunem, în urmă cu 200 de ani, într-un anumit loc, poate să transmită prin gânduri şi imagini, cu lux de amănunte, unei alte persoane, care este contemporană cu noi şi trăieşte, în alt loc, evenimente de acum 200 de ani. Şi, astfel, apar aceste credinţe păgâne, care pierd sufletele multor creştini rătăciţi.

Graurul vorbitor

(Î): Diavolul poate ispiti prin animale?

(R): Da. Deoarece rugăciunea este cea mai puternică armă împotriva vrăjmaşului nevăzut, el se străduieşte prin toate mijloacele să-l distragă pe om de la ea. Un Stareţ a relatat următoarea întâmplare: „Un monah din Sfântul Munte Athos avea un graur vorbitor, pe care îl iubea foarte mult, amuzându-se cu vorbele lui. Dar era ciudat faptul că, îndată ce monahul începea să-şi săvârşească pravila de rugăciune, graurul începea să vorbească şi nu-l lăsa pe monah să se roage. Odată, în măreţul praznic al Învierii lui Hristos, monahul s-a apropiat de colivie şi a spus: «Grăuraşule, Hristos a Înviat!». Iar graurul a răspuns: «Ce nenorocire pe capul nostru că a Înviat!», şi îndată a crăpat, iar în chilia monahului s-a răspândit o duhoare insuportabilă. Atunci a înţeles monahul greşeala sa şi s-a căit"[4].

Cel mai mult ne ispitesc diavolii în timpul Postului Mare, pentru că atunci postim şi ne rugăm mai mult.

(Î): Câteodată ascult şi vorbesc cu gândurile diavoleşti.

(R): Chiar dacă suntem învăluiţi de gânduri diavoleşti, nu trebuie să le ascultăm şi să nu le răspundem pentru că această ispită vine din invidie diavolească. Sfântul Marcu Ascetul, în Filocalie, spune despre cei care cred că se pot îndreptăţi din faptele lor: „Dacă diavolul vede că mintea se roagă în inimă, mari şi grele ispite aduce”. Mai simplu spus, vrăjmaşul, pentru rugăciunea inimii, se ridică împotriva noastră şi vrea să ne abată de la ea, însă nu trebuie să-l ascultăm. Ispita aceasta, cu mila şi cu ajutorul lui Dumnezeu, va trece, numai că nu trebuie să aduci dovezi împotriva gândurilor vrăjmaşe, pentru că, după cuvântul Sfântului loan Scărarul, vrăjmaşii sunt foarte vicleni şi ne pot aduce din partea lor multe împotriviri. Iar noi să continuăm să ne rugăm, străduindu-ne să nu dăm atenţie gândurilor vrăjmaşe şi să le dispreţuim, repetând Preadulcele Nume al Domnului nostru Iisus Hristos. Sfântul loan Scărarul scrie că datorită numelui lui Iisus (Sabia Duhului Sfânt n. n.) suntem ostaşi ai lui Hristos. Căci nu există armă mai puternică nici pe pământ, nici în cer.

(Î): Am gânduri de deznădejde că nu mă va ierta Dumnezeu.

(R): Gândeşte-te că Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, în timpul vieţii Sale pământeşti, a mâncat şi a băut împreună cu păcătoşii şi nu a refuzat să cineze în casa lui Simon leprosul şi i-a îngăduit desfrânatei celei renumite în tot oraşul să atingă şi să sărute preacuratele Sale picioare. Dacă lumina soarelui, trecând prin locuri necurate, usucă multe necuraţii şi nu se vatămă, cu atât mai mult marea milostivire a lui Dumnezeu poate nimici toate păcatele necurate ale fiecărui suflet creştin care se căieşte.

(Î): Mă luptă gândurile că pentru păcatele săvârşite voi merge în iad.

(R):  În iad vor intra numai cei care, datorită mândriei, nu vor să facă pocăinţă. Nu vom fi pedepsiţi pentru că am căzut, pentru că este omeneşte să cădem. Vom fi pedepsiţi pentru că am căzut şi nu ne-am ridicat prin pocăinţă. Dacă Manase, care făcuse atâtea fărădelegi şi pervertise o mare mulţime de oameni, a primit iertare, apoi să capete îndrăzneală toţi păcătoşii care se căiesc[5], cu atât mai mult cu cât Manase, înlănţuit cu lanţuri de fier şi aruncat în boul de aramă, căindu-se parcă fără să vrea, neputând să-şi plece genunchii trupului, şi-a plecat numai genunchii inimii. Într-un cuvânt, nu le răspunde nimic vrăjmaşilor, ci numai roagă-te şi iarăşi roagă-te, chemând în ajutor Preadulcele Nume al Domnului nostru Iisus Hristos, Care a venit în lume să-i mântuiască pe cei păcătoşi. Iar cu privire la vorbele fără rost ale vrăjmaşilor, n-ai ce să faci. Îndură-le şi rabdă, căci astfel se dobândeşte experienţa duhovnicească. Să ştii şi să ţii bine minte şi să crezi că Domnul cel Atotbun, Care ne poartă de grijă tot timpul, nimănui nu-i îngăduie ispite peste măsură şi peste puteri şi, dacă cuiva i se îngăduie ispite, i se îngăduie pe măsura lui şi în acelaşi timp i se trimite de sus ajutorul lui Dumnezeu, pe Care trebuie să-L chemăm tot timpul”[6].

Copila demonizată

(Î):Părinte, am venit anul trecut cu fetiţa care este demonizată, a fost împărtăşită şi i s-au citit rugăciuni. Când am plecat se simţea mai bine. Acum iar are probleme.

(R): Trebuie continuat tratamentul.

(Î): Cât timp?

(R): Poate toată viaţa. Dumnezeu a îngăduit ca pe Sfântul Apostol Pavel să-l ispitească un înger al satanei. S-a rugat, dar Dumnezeu i-a spus: „Îţi este de ajuns Harul Meu, căci puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune” (II Corinteni 12,9). Poate să fie îngăduită demonizarea pentru păcatele părinţilor, pentru păcatele fetei, pentru ca să nu greşească, pentru a fi mai activă la Biserică. Omul sănătos uită de Dumnezeu. Dacă era sănătoasă, mergeaţi la păcate, distracţii...

Mă închin la tatăl vostru

A fost arestat un satanist care săvârşise mai multe crime, violuri şi furturi. Avea încrustată pe frunte crucea satanică.

Le-a spus procurorilor:

• Ce aveţi cu mine? Eu mă închin şi slujesc tatălui vostru.
• ???
• Păi, nu vă plac banii, desfrânările, băutura...?

În România a fost arestat un criminal satanist grec. În Grecia evadase şi scăpase, cu ajutorul diavolilor, dintr-o încercuire la care participase mai mulţi poliţişti, omorând trei dintre ei.

În România, jefuise o casă de schimb valutar unde omorâse paznicul. A fost condamnat la mulţi ani închisoare, dar a spus că va evada şi de aici. Cum? Cu ajutorul diavolilor la care se închină. Dacă cei care îl păzesc nu sunt credincioşi, este posibil.

Supărarea diavolului

Diavolul i s-a arătat unui pustnic care vieţuia într-o peşteră zicând:

• M-am săturat de Cruci. La intrare Cruce, pe perete Cruce, la piept Cruce, în mână Cruce, pe Biblie Cruce, pe Ceaslov Cruce...

Diavolul este cel care ne împiedică tainic să ne pecetluim şi să ne închinăm Preasfintei Cruci. El este cel care huleşte în mintea noastră. Să ne smerim şi să ne pecetluim ca să-l ardă şi să-l alunge Harul Dumnezeiesc de la noi.

Moliftele Sfântului Vasile cel Mare

(Î): Când devine creştinul mai rău ca diavolul?

(R): Când creştinul este viciat de păcate, se face mai rău decât diavolul, pentru că unele lucruri diavolul nu le poate face, ci pune pe oameni să le facă: să hulească pe Dumnezeu, să săvârşească crime, să distrugă, să fure, să viloleze să facă farmece, vrăji, etc.

(Î): Cum poate îndepărta creştinul înrâurirea diavolească?

(R): Omul trebuie să se pocăiască şi să se mărturisească pentru a îndepărta înrâurirea diavolească de la el şi astfel să poată gândi şi lucra creştineşte. Pocăinţa din inimă şi mărturisirea curată taie drepturile diavolului asupra omului.

Dacă diavolul a dobândit drepturi mari asupra omului şi-l stăpâneşte (în primul rând din cauza păcatelor), atunci trebuie găsite mijloacele prin care să i se taie aceste drepturi. Altfel orice rugăciune ar face preoţii asupra acelui creştin, diavolii nu vor pleca, ci mai mult îl vor chinui şi secătui.

Este foarte important ca omul să se pocăiască şi să se mărturisească, să fie dezlegat prin rugăciuni de blesteme, să îndrepte nedreptăţile săvârşite de el şi de părinţii lui, ca să taie astfel toate drepturile pe care le au diavolii asupra lui. Pentru că altfel, chiar de i s-ar citi ani de zile Moliftele Sfântului Vasile cel Mare, diavolii tot nu vor pleca de la el, ci mai mult îl vor chinui ca unii ce au primit acest drept asupra creştinului din cauza păcatelor lui. Dacă creştinul primeşte ispita, va fi stăpânit de patimi, iar mai târziu de diavoli.

(Î): Păcatele părinţilor se răsfrâng asupra copiilor?

(R): Sunt cazuri în care copiii sunt posedaţi de diavoli din cauza păcatelor şi blestemelor părinţilor.

De obicei oamenii înşişi dau prilejuri diavolilor să le facă rău, fie din neatenţie (neştiinţă), fie din mândrie. Chiar şi un simplu gând sau cuvânt poate fi exploatat de diavol să ne facă rău.

Toţi avem patimi pe care le moştenim de la părinţi. Dar acestea nu ne pot vătăma, dacă nu dăm voie la diavoli să le zădărească şi să le amplifice.

(Î): Când devine creştinul chinuit de patimi?

(R): Creştinul devine chinuit de patimi după ce calcă poruncile lui Dumnezeu. Cu cât patimile sunt mai multe şi mai vechi în om, cu atât diavolii dobândesc mai multe drepturi asupra lui.

Diavolii lovesc tainic pe creştin astfel încât să-l facă neputincios şi suferind. De aceea este nevoie de multă atenţie şi nevoinţă ca să nu lăsăm ispita vrăjmaşului să ne cuprindă.

(Î): Când se apropie şi intră diavolii în om?

(R): Diavolul se apropie şi intră în om când acesta face păcate de moarte (desfrânare, viol, sodomie, avort, pedofilie, crimă...) şi astfel îi umple inima de necurăţii. Dacă omul îşi curăţă inima de noroiul patimilor, Harul Duhului Sfânt va veni şi se va sălăşlui în el şi va alunga pe diavoli. În caz contrar, Moliftele Sfântului Vasile cel Mare citite de preoţi vor arde cu Harul Duhului Sfânt pe diavoli, iar aceştia vor chinui pe preot, pe cei din familia lui şi pe cel îndrăcit.

(Î): Cum poate creştinul alunga diavolii din el?

(R): Când omul păcătos se pocăieşte din inimă şi se mărturiseşte curat şi vrea să se vindece de păcate, primeşte putere, iluminare şi mângâiere dumnezeiască pentru a începe nevoinţa duhovnicească. Dar când va spori în nevoinţă, diavolul îi va aduce război puternic. În urma acestor lupte creştinul înţelege că fără ajutorul lui Dumnezeu nu poate face nimic bun şi cere cu smerenie mila dumnezeiască.

Astfel se întâmplă când omul se roagă lui Dumnezeu să lase fumatul, băutura, desfrânarea. La început, prin rugăciunile şi binecuvântările preoţilor, creştinul primeşte darul lui Dumnezeu şi simte o mare bucurie duhovnicească şi renunţă la păcate. Dar apoi îl războieşte firea, mai ales când vede alţi oameni săvârşind păcatele de care el vrea să se izbăvească.

Creştinul trebuie să se nevoiască şi să se străduiască apelând la darul lui Dumnezeu care vine prin Sfinţiţii slujitori preoţi (Sfânta Spovedanie, Sfânta Împărtăşanie, Sfântul Maslu, Moliftele Sfântului Vasile cel Mare, dezlegări...) cât şi prin post, priveghere, milostenie, Acatiste şi rugăciuni, pe care le va citi personal.

De asemenea trebuie să fugă de prilejurile de păcătuire. Foarte mult îl va ajuta în aceste lupte Harul Dumnezeiesc, dacă va fi sub binecuvântarea şi povăţuirea unui duhovnic iscusit.

Ca să tăiem legăturile cu diavolii şi să evităm ispitele trebuie în primul rând să tăiem discuţiile cu gândurile diavoleşti. Cel care continuă să discute cu diavolul va fi prins nu după mult timp în cursele păcatelor. Diavolul încearcă să pară puternic, dar el nu are decât ură şi răutate, iar nu putere.

Numai Dumnezeu este Atotputernic. Multe din planurile diavolilor de distrugere a oamenilor sunt stricate de Dumnezeu încă înainte de a începe să se realizeze.

(Î): Când capătă diavolii putere asupra noastră?

(R): Numai atunci când lăsăm deoparte armele duhovniceşti, diavolii capătă putere asupra noastră. Smerenia, ascultarea de duhovnic, postul, rugăciunea, participarea la Sfântă Liturghie în duminici şi sărbători, Spovedania, Sfânta Împărtăşanie, şi răbdarea întru ispite sunt armele cele mai puternice împotriva diavolilor.

După Jertfa şi Învierea Mântuitorului Iisus Hristos diavolul a devenit asemenea unui şarpe căruia i s-a scos otrava sau ca un câine care latră, dar nu muşcă. Astăzi fac numai gălăgie, pentru că nu mai au putere şi stăpânire. Ei sunt acum dezarmaţi, iar noi înarmaţi cu Harul Duhului Sfânt şi Preafânta Cruce.

Nimic nu ne pot face diavolii dacă nu le dăm noi prin păcate drepturi asupra noastră.

*

O patroană a venit la mănăstire zicând:

- Aveam o mică afacere, eram necredincioasă, nu credeam în existenţa lui Dumnezeu, Judecată de Apoi şi făceam mari păcate. A întrebat părintele:

- Cum aţi ajuns la  Biserică ?

- Într-o noapte, pe când dormeam singură, m-a strâns cineva de gât. M-am trezit speriată, dar nu am văzut pe nimeni. Acest lucru s-a întâmplat de trei ori. M-am speriat tare şi i-am spus unui părinte. Acesta mi-a spus că este diavolul şi pentru ca să scap de el, aici şi în viaţa viitoare, m-a chemat la Biserică, m-a spovedit şi mi-a spus să vin în fiecare duminică şi sărbătoare la Sfânta Liturghie. Am început să fac canonul dat (Rugăciunea de dimineaţă, Acatistul Maicii Domnului, Rugăciunea de seară, post, metanii) şi încet-încet am devenit credincioasă.

Despre demonizaţi

(Î): Câte feluri de demonizaţi sunt?

(R): Se cunosc patru categorii de demonizaţi:

1. Mai întâi amintim pe cei ce sunt chinuiţi cu trupul de duhurile cele rele, cum sunt: epilepticii, lunatecii, demonizaţii din Evanghelia lui Matei (8,28-32). Pe aceştia Biserica Ortodoxă îi vindecă atât sufleteşte, cât şi trupeşte, prin rugăciunile (molitfele)[7] Sfântului Vasile cel Mare, care se citesc în Biserică, cu post negru, smerenie şi multă credinţă. Pe lângă acestea, bolnavii sunt spovediţi şi împărtăşiţi şi li se face de mai multe ori Sfântul Maslu. Cu cât se roagă şi se mărturisesc mai des, cu atât se vindecă mai repede[8]. Această categorie de oameni poate fi luptată de diavoli datorită păcatelor părinţilor, pentru păcatele mari săvârşite de ei (Matei 12,45; loan 5,14) sau poate fi un canon pentru mântuire (II Corinteni 12,7-10). Demonizaţii sunt conduşi de diavoli şi de aceea de multe ori vorbesc ce le insuflă diavolii în mintea lor.

Diavolii care chinuiesc un demonizat pot fi îndepărtaţi prin rugăciunile preoţilor, Molitfele Sfântului Vasile cel Mare, Sfânta Spovedanie, Sfânta împărtăşanie, Sfântul Maslu şi celelalte Sfinte Taine şi Ierurgii, prin participarea la Sfintele Slujbe bisericeşti şi munca binecuvântată la sfintele mănăstiri. Când Darul Sfântului Duh îndepărtează pe demoni de la om, acesta devine conştient de acţiunile sale şi poate lupta cu ajutorul lui Dumnezeu împotriva diavolilor. Diavolii vor continua să-l ispitească pe om, dar în acest caz, ispitele sunt mai uşor de biruit.

Lupta cu diavolii a demonizatului poate fi în tot timpul vieţii (II Corinteni 12,7-10). Un demonizat care este luptat ziua şi noaptea de diavoli și nu huleşte pe Dumnezeu şi merge la Biserică, ajunge mucenic. Sfinţii Părinţi spun că dacă nu sunt Sfinte Moaşte pentru Sfântul Antimis, să se pună de la un demonizat care s-a mântuit.

1. Al doilea fel de demonizaţi sunt toţi ereticii şi învăţătorii mincinoşi, care prin învăţăturile lor greşite schimbă adevărul Sfintelor Scripturi şi duc la rătăcire pe unii creştini. Despre aceştia Sfântul Apostol Pavel zice: „Dar Duhul grăieşte lămurit, că în vremurile cele de apoi unii se vor îndepărta de la credinţă, luând aminte la duhurile înşelătoare şi la învăţăturile demonilor" (I Timotei 4,1), Iar Sfântul loan Gură de Aur zice „că aceştia sunt toţi începătorii de eresuri, care, povăţuiţi fiind de demoni, vor grăi minciuni către cei bine credincioşi, spre a-i îndepărta de Biserica Ortodoxă". În momentul în care unii ca aceştia părăsesc dreapta credinţă, Harul Duhului Sfânt se îndepărtează de la ei.

Luaţi aminte dar, creştini ortodocşi, că toţi cei ce vor să vă despartă de Sfânta şi Dumnezeiasca Biserică Ortodoxă sunt oameni demonizaţi, cu diavolul mândriei în ei, iar minţile lor sunt mişcate de duhurile cele viclene ale iadului. Deci, toţi cei ce vă învaţă erezii şi propovăduiesc altă învăţătură străină de credinţa ortodoxă şi care se împotrivesc învăţăturii adevărate a Bisericii Ortodoxe, sunt numiţi de Sfânta Scriptură fii ai diavolilor (Ioan 8,44).

Toţi aceştia pot fi izbăviţi de robia diavolilor şi a patimilor, care îi ţin legaţi cu lanţurile deprinderilor, dacă vor veni de bunăvoie la Biserică şi îşi vor mărturisi cu căinţă păcatele, împlinind canonul dat de duhovnic. Fără acestea, nici unul din aceşti demonizaţi, bolnavi la suflet şi la trup, nu se pot elibera de patimi, de diavoli şi de osânda iadului.

1. Tot demonizaţi sunt toţi cei stăpâniţi de diferite patimi grele, cum ar fi necredinţa, uciderea, ura, beţia, iubirea de argint, desfrânarea, mândria, invidia, mânia, trândăvia, lăcomia şi altele,

Să nu uităm că prin păcate oamenii sunt loviţi de tot felul de boli, necazuri şi suferinţe, ajung robi ai cumpliţilor diavoli şi-şi pierd mântuirea sufletului. Oare câţi creştini nu sunt astăzi robiţi de beţie şi de desfrâu? Câte mame nu-şi ucid prin avort copiii? Câte familii nu se destramă prin divorţuri ca urmare a acestor păcate grele?

1. Tot demonizaţi sunt şi vrăjitorii, fermecătorii, ghicitorii, care amăgesc pe cei slabi în credinţă cu puterea duhurilor rele. Aceştia părăsesc pe Dumnezeu şi cer ajutorul diavolilor, astfel devenind ei înşişi demonizaţi şi osândiţi la veşnicile chinuri ale iadului.

(Î): Câţi demoni pot intra într-un om?

(R): Pentru că sunt duhuri, într-un om pot intra mulţime de demoni (Luca 8, 30). Însă pentru creştinii de astăzi este greu şi cu un singur demon.

*

La un creştin ortodox, în vârstă de 65 ani, care uitase de Dumnezeu şi era lovit de o boală necruţătoare, soţia a adus preotul să-l spovedească, să-l împărtăşească şi să-i facă Sfântul Maslu. Dar fiind unit cu diavolul şi ascultând  de gândurile diavoleşti, când a intrat preotul în casă, diavolul i-a dat putere, s-a ridicat din pat şi l-a alungat din casă.

Propovăduitor al păcatelor şi al diavolului

Atunci când vorbeşti şi transmiţi cele rele auzite şi văzute la alţii, eşti un propăvăduitor al păcatelor şi al diavolilor.

Un rol important îl are aici şi mass-media - televizorul, internetul, presa...

Un părinte venea în fiecare săptămână să-şi vadă mama care era în vârstă de 80 de ani. De fiecare dată, când intra în casă, aceasta îl întâmpina cu veşti rele auzite la TV:

• Nu ne mai dau medicamente, s-au scumpit alimentele, s-a mărit gigacaloria, s-au scumpit gazele, violuri, războaie, a demisionat guvernul...

Într-o zi, când a intrat părintele în casă, înainte ca mama să-i spună veştile i-a zis:

• Spune-mi un lucru bun! Mama a amuţit pe loc. Părintele a replicat:
• Dacă din atâtea lucruri bune şi frumoase create de Dumnezeu şi prin munca oamenilor, nu ai aflat niciun lucru bun de la TV, de ce te mai uiţi?
• A spus la televizor!
• Dar televizorul este Dumnezeu sau Monitorul Oficial?

Lucrarea dumnezeiescă

(Î): Cum lucrează Dumnezeu ca să ne izbăvească din ispitele diavoleşti, când conducem maşina?

(R): Diavolul caută prin gând să facem o mişcare greşită la volan şi accident. Dumnezeu care ştie acest lucru, îţi face mai înainte o mişcare care se imprimă ca un reflex, să eviţi accidentul. Astfel, prin intermediul unui câine care trece rapid şoseaua prin faţa maşinii, îţi imprimă acea mişcare necesară să eviţi accidentul.

Sunt diavoli pe şosele?

Am întrebat un părinte duhovnic sporit:

(Î): Părinte, sunt diavoli pe şosele? Mi-a răspuns:

(R): Încă din cei mai mari, pentru că într-o clipă îţi ia sufletul. Nu ai timp să zici: „Doamne iartă-mă” şi să te pecetluieşti cu Preasfânta Cruce.

(Î): Este bine să sfinţim maşina?

(R): Trebuie să avem maşina sfinţită. La sfinţire, primim un înger păzitor. Apoi să ne rugăm citind Acatistul Sfântul Mare Mucenic Mina, să fim pomeniţi la Sfânta Liturghie...

Atac diavolesc

Un credincios a întrebat:

(Î): Părinte, când latră câinii, mă sperii şi simt că se apropie diavolii de mine. De ce?

(R): Poate când ai fost mic te-a muşcat un câine şi te-ai speriat foarte tare.

(Î): Aşa este. Dar am uitat.

(R): Diavolii ştiu acest lucru şi că în subconştientul tău îţi este frică şi te sperie ca să se apropie de sufletul tău.

Învăţătură

Când se acoperă ochii boului, atunci toată puterea lui se smereşte şi-l duci unde vrei. Astfel şi diavolul, dacă reuşeşte să întunece mintea omului prin păcate şi neştiinţă, îl duce la tot lucrul rău. Iar de se va lumina mintea omului prin Harul Dumnezeiesc şi conştiinţa duhovnicească, uşor va scăpa de meşteşugirile vicleanului diavol.

Învăţături despre năluciri drăceşti

(Î): Părinte, mi s-a arătat în vis Domnul Iisus, Maica Domnului, Sfântul Ioan Botezătorul

(R): Sfinţii Părinţi ne învaţă: „Chiar dacă s-ar arăta cu adevărat cuiva îngerul, să nu-l primească, zicând: Nu sunt vrednic a vedea un înger, petrecând în păcate".

Unui frate i s-a arătat într-o noapte diavolul în chip de înger luminat şi i-a zis lui: „Eu sunt Gavriil şi sunt trimis la tine să-ţi aduc o veste bună". Iar fratele i-a răspuns ..Cred că ai fost trimis la alţii, căci eu sunt păcătos şi nu sunt vrednic să văd înger". Acestea zicând el, îndată a pierit vicleanul dinaintea lui şi s-a făcut nevăzut”[9]. La fel zicea un stareţ: „Stând eu în chilia mea şi nevoindu-mă, s-a apropiat diavolul de mine şi mi-a zis: „Eu sunt Hristos!" Iar eu, închizând ochii, am zis: „Eu nu sunt vrednic să-L văd pe Hristos", pentru că EI Însuşi a zis: „Mulţi hristoşi mincinoşi se vor arăta, înşelând pe mulţi". Iar diavolul, auzind aceasta, s-a făcut nevăzut”[10]. Deci a zis stareţul: „Să nu dorească nimeni să vadă pe Hristos sau înger, cu simţurile, ca nu cumva să-şi piardă mintea desăvârşit, că va rămâne fără minte primind lup în loc de păstor şi închinându-se dracilor şi slujitorilor lor. Că începutul înşelăciunii minţii este slava deşartă, de care omul fiind mişcat se ispiteşte a cuprinde pe Dumnezeu în închipuiri şi asemănări. Căci sunt diavoli care se pot arăta în chip de îngeri, amăgindu-ţi mintea şi dându-ţi gânduri care te pot înfiora. Iar de voieşti să ai ajutor, să te rogi lui Dumnezeu şi să-i blestemi pe diavoli şi să te însemni cu semnul Preasfintei Cruci”.

Trebuie să ne ferim de duhurile amăgitoare (diavoleşti).

Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan ne spune: „Iubiţilor, nu daţi crezare oricărui duh, ci cercaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulţi proroci mincinoşi au ieşit în lume. În aceasta să cunoaşteţi duhul lui Dumnezeu: orice duh care mărturiseşte că lisus Hristos a venit în trup este de la Dumnezeu. Şi orice duh care nu mărturiseşte pe lisus Hristos, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui Antihrist, despre care aţi auzit că vine şi acum este în lume.

Voi, copii, sunteţi din Dumnezeu şi i-aţi biruit pe acei prooroci, căci mai mare este Cel ce e în voi decât cel ce este în lume. Aceia sunt din lume, de aceea grăiesc ca din lume şi lumea îi ascultă.

Noi suntem din Dumnezeu; cine cunoaşte pe Dumnezeu ascultă de noi; cine nu este din Dumnezeu, nu ascultă de noi (adică de episcopi, preoţi şi diaconi ortodocşi n. n.). Din aceasta cunoaştem duhul adevărului şi duhul rătăcirii” (duhul diavolilor n. n.) (I loan 4,1-6).

De cine să fugim?!

Un „creştin", când vedea preotul, îl ocolea şi se ascundea. Într-o zi, Dumnezeu a rânduit ca să se întâlnească cu preotul faţă în faţă. Părintele i~a zis:

- Când vezi un preot, să vii la el, ca să te binecuvânteze prin el Dumnezeu. Iar de păcate şi de diavoli să fugi.

Texte din cartea: Războiul duhovnicesc al creștinilor cu diavolii, Editura Panaghia, 2018, 288 p.

[1] „Nimeni să nu zică, atunci când este ispitit: De la Dumnezeu sunt ispitit, pentru că Dumnezeu nu este ispitit de rele şi El Însuşi nu ispiteşte pe nimeni” (Iacob 1,13).

[2]  Demonizatul din ţinutul Gerghesenilor „era legat în lanţuri şi în obezi păzindu-l, dar el, sfărâmând legăturile, era mânat de demon, în pustie” (Luca 8,29-30).

[3] Sf. Ioan Scărarul, Scara Raiului, Filocalia, vol. 9, E.I.B.M. al B.O.R., 1980,  p. 230.

[4] Filocalia de la Optina, Vol. I, Cuviosul Ambrozie, Editura Egumeniţa, 2009, p. 315.

[5] Împărăţia Cerurilor este plină de păcătoşi pocăiţi, iar iadul este plin de păcătoşi nepocăiţi.

[6] Filocalia de la Optina, Cuviosul Ambrozie, Egumeniţa, 2009, vol. I, p. 350.

[7] Preotul care vrea să alunge pe diavolii care au fost sloboziţi de Dumnezeu ca şi canon pentru păcatele săvârşite de creştin, va trebui să facă şi Sfinţia Sa canon pentru aceasta.

Din Patericul Egiptean aflăm că, un părinte cu Harul lui Dumnezeu a poruncit diavolului să iasă dintr-un demonizat. Acesta i-a răspuns: - Ies din el, dar intru în tine. Părintele, care era sporit duhovniceşte, i-a răspuns: - Vino! Şi la chinuit diavolul, cu tot felul de ispite. Iar părintele răbda şi se ruga lui Dumnezeu cu smerenie, priveghere şi cu post mult, muncind pe diavol. După 12 ani, nemaiputând necuratul duh a suferi pe părinte, l-a părăsit fugind de la dânsul. Văzând acestea, părintele i-a zis: - Pentru ce mă părăseşti? Rămâi la mine şi mă luptă! Iar diavolul a plecat de la el, nemaiputând suferi osteneala şi smerenia părintelui.

Cât de mare este canonul pe care trebuie să-l facă preoţii care citesc Moliftele Sfântului Vasile cel Mare şi blesteamă pe diavolii de la zeci de oameni la o slujbă? Dacă este foarte greu cu-n singur diavol, cum va fi cu zeci şi sute de diavoli? Mai mult, diavolul ispiteşte pe patimi şi de aceea numai cei virtuoşi rezistă.

Nu suntem împotriva citirii Moliftelor Sfântului Vasile cel Mare şi ne bucurăm pentru cei care le citesc şi rezistă ispitelor până la sfârşitul vieţii lor. Cei care vor să citească Moliftele Sfântului Vasile cel Mare, să citească viaţa Părintelui Arhim. Ilarion Argatu şi să se ispitească dacă pot avea o vieţuire asemănătoare până la sfârşitul vieţii lor pământeşti. Părintele Ilarion Argatu, când era nevoie, putea posti cu post negru câte 2-3 săptămâni, de asemenea lunea, miercurea şi vinerea ţinea post negru, nu mânca de dulce decât la Crăciun şi în Săptămâna Luminată. Când postea el şi credincioşii, citea Molitfele Sfântului Vasile cel Mare de 4 ori pe zi. A fost prigonit peste 20 de ani şi a fost zidit de preoteasă în casă, unde a stat 10 ani. Când Dumnezeu l-a chemat la desăvârşire, preoteasa s-a mutat la viaţa cea veşnică, iar Sfinţia Sa a fost călugărit. Apoi a fost otrăvit de cinci ori. La presiunea autorităţilor, a avut trei dosare de caterisire... Şi din toate ispitele a biruit numai cu ajutorul lui Dumnezeu şi a Maicii Domnului, cu smerenie, rugăciune, răbdare... Nu cu proteste sau alte ajutoare omeneşti.

[8] În anul 1984, am fost la Mănăstirea Sihăstria Neamţ şi am constatat cu uimire că în această mănăstire canonică, recunoscută în toată Ortodoxia, care a dat Sfinţi şi Cuvioşi, nu se citesc Molitfele Sfântului Vasile cel Mare. L-am întrebat pe Părintele Arhim. Ilie Cleopa despre aceasta şi mi-a răspuns:

- Aveam aici în Mănăstire doi mari duhovnici care citeau Molitfele Sfântului Vasile cel Mare. Venea atâta lume, încât se umplea această vale. Amândoi însă au plecat din Mânăstire, unul la vârsta de 83 de ani, iar celălalt la vârsta de 86 de ani şi s-au căsătorit. De atunci, soborul mănăstirii a hotărât să nu se mai citească aici Molitfele Sfântului Vasile cel Mare. Pentru cei chinuiţi de demoni, soborul a hotărât să postească, să se roage, să facă milostenie, să fie spovediţi şi dacă au binecuvântarea, împărtăşiţi, să li se facă Sfântul Maslu şi dezlegări, să participe la Sfintele Slujbe şi ascultări din mănăstire. ŞI asffel, după curăţia inimii şi împlinirea canonului, Dumnezeu va îndepărta de la ei pe diavoli.

[9] Patericul, Editura Episcopia Ortodoxă – Alba Iulia, 1990, p. 309.

[10] Ibidem, p. 310.