Cleopa Cristian

Militar creștin-ortodox

Militar creştin ortodox

General creştin ortodox

În câştigarea unei bătălii Dumnezeu poate ajuta pe comandantul creştin-ortodox, chiar dacă este în inferioritate numerică şi dotat cu armament inferior, deoarece au conducător pe Împăratul Ceresc.[1]

Pe lângă pregătirea şi experienţa militară, dacă este credincios (se spovedeşte, posteşte se împărtăşeşte, se smereşte, şi consideră duşmanul mai bun) va primi ajutorul Harului Dumnezeiesc. Când face planul de luptă, mintea generalului creştin ortodox interacţionează cu mintea generalului duşman, care poate greşi, din mândrie, din neatenţie.

Conducătorul creştin-ortodox de oşti nu trebuie să se îndoiască de victorie. Victoria şi înfrângerea se află în inima duhovnicească a comandantului. Minţile celor doi conducători interacţionează şi în timpul pregătirii luptei şi în timpul luptei. După aceasta militarii execută ordinele pornesc la luptă.

Voinţa militarilor de a lupta şi a rezista în lupte poate fi întărită:

Firesc, prin aplicaţii, exerciţii, documentare, patriotism, frică de a cădea prizonier, frică de moarte...;

Subfiresc - diavolesc: ură, răzbunare. Hitler avea putere de sugestie şi hipnoză asupra soldaţilor;

Suprafiresc, prin lucrarea Harului Dumnezeiesc, care luminează minţile, dă putere, întăreşte voinţa de a lupta şi rezista.

Cum au rezistat militarii români în timpul celui de al II-lea Război Mondial, pe frontul de răsărit, iarna, în opinci, fără foc, cu mâncare puțină, la temperaturi de - 30 grade Celsius, timp de 60 de zile?

Militarul creştin-ortodox care moare apărând credinţa şi neamul ajunge în ceata mucenicilor. Pe cei care, înaintea luptelor se spovedesc, se împărtăşesc şi se roagă, Dumnezeu îi ajută în luptă, le trimite îngeri şi sfinţi (Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir...), să le ajute să lupte cu duşmanii văzuţi şi nevăzuţi. Duşmanii necredincioşi, care atacă o ţară creştină, vin însoţiţi cu cete de diavoli.

Sfântul voievod Ştefan cel Mare a avut de luptat la Vaslui cu 120.000 de turci, dar şi cu peste 120.000 de diavoli. De aceea se ruga, postea, se spovedea şi se împărtăşea, pentru ca darul dumnezeiesc să alunge mai întâi numeroasele cete de diavoli, care dădeau putere turcilor.

Ajutorul suprafiresc a lui Dumnezeu în timpul luptei poate apărea astfel:

Inamicul, deşi mai bine pregătit, echipat şi dotat, cade în cursa pe care i-a pregătit-o cu mintea comandantul creştin;

Ordinele date de comandantul inamic sunt duse la îndeplinire cu întârziere sau cu erori;

Condiţiile climaterice: ceaţă, ploaie, zăpadă, mlaştină, vânt puternic;

Militarii nu reacţionează la timp sau cu întârziere;

Tehnica de luptă nu funcţionează.

Militarii nu sunt concentraţi, atenţi...;

Dumnezeu poate trimite un duh de frică, prin care să paralizeze acţiunile inamicului.

Însă, Harul Dumnezeiesc lucrează pe măsura credinţei, a curăţirii inimii duhovniceşti a fiecărui militar.

Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, în lupta cu turcii la Vaslui, s-a rugat înainte de luptă să-l ajute Dumnezeu. Şi, deşi era gerul Bobotezei după calendarul vechi, a venit un vânt cald care a dezgheţat mlaştina şi a fost ceaţă foarte deasă.

De asemenea paşa nu a ascultat de consilierul-cercetaş care i-a spus că la Podul Înalt nu poate desfăşura trupele, ci de altul care spunea că în drumul spre Suceava, Ştefan a dat foc şi nu are hrană pentru oameni şi animale...

*

În anul 1622 au venit tătarii în Suceava să prade, să ucidă şi să ia robi. Creştinii s-au rugat la moaştele Sfântului Ioan cel Nou şi o furtună i-a întors din drum pe când vroiau să treacă apa Sucevei.

Când evreii erau atacaţi de două armate se rugau lui Dumnezeu şi pe drum cele două armate se luptau între ele, pentru că generalii nu se înţelegeau mai înainte de victorie cu împărţirea prăzilor.

David, un copil de 12 ani, cu praştia l-a omorât pe marele şi puternicul Goliat.

După cel de al II-lea Război Mondial, s-a spus că aliaţii au câştigat războiul, iar ruşii pacea.

Un militar care a participat la cel de al II-lea Război Mondial a spus că soldaţii care violau femeile, furau şi ucideau civili nevinovaţi nu apucau a doua zi. Chiar dacă erau în tranşee, un glonţ care ricoşa îi omora, iar trupul lor se înnegrea şi corbii le mâncau ochii.

Dar să nu bravăm.

În pădure, pe când Iepurilă curăţa puşca a venit bursucul şi l-a întrebat:

– Ce faci, Iepurilă?

– Curăţ puşca şi când vine Ursul (rusul) îi trag un glonţ în cap. Praf îl fac. După câteva minute apare şi vulpea, care îl întreabă:

– Ce faci, Iepurilă?

– Curăţ puşca şi când vine Ursul îi trag un glonţ în cap. Între timp apare din spate Ursul, care îi pune o labă pe cap şi-l întreabă:

– Ce faci, Iepurilă?

– De, curăţ puşca şi vorbesc prostii.

*

Când a plecat în cursă, din Sounthampton-Anglia pe vasul transatlantic, Titanic, nu au fost luate destule bărci de salvare.

Fiind întrebat căpitanul vasului de ce nu a luat bărci de salvare suficiente, acesta a răspuns:

– Titanicul este un vas atât de sigur, încât nici Dumnezeu nu-l poate scufunda.

Deşi au fost avertizaţi că există aisberguri, nu au fost atenţi şi Titanicul s-a ciocnit rezultând o spărtură de 100 m lungime.

A fost lansat S.O.S. şi rachete de semnalizare, dar căpitanul unui vas care se afla în apropiere şi ar fi putut salva pe călători, a crezut că se distrează cei de pe Titanic. S-au înecat 1514 oameni pasageri şi membrii ai echipajului

Faptele şi sfinţenia Sfântului Voievod Ştefan cel Mare

(Î): Unii spun că Voievodul Ştefan cel Mare nu este sfânt, că a avut mai multe femei, a omorât boieri...

(R): Dacă Voievodul Ştefan cel Mare ar fi fost un aventurier, nu şi-ar mai fi riscat viaţa în 38 de războaie foarte grele şi nu ar mai fi construit 47 de Biserici şi Mănăstiri. Dumnezeu cântăreşte toate faptele bune şi păcatele şi în special cum îşi sfârşeşte creştinul viaţa pământească. Păcatele spovedite de Voievodul Ştefan cel Mare şi dezlegate de preot au fost iertate (Ioan 20,23). În timp ce Ştefan cel Mare lupta în condiţii foarte grele, primejduindu-şi viaţa, unii boieri complotau împotriva lui.

Despre Sfântul Voievod Ştefan cel Mare[2] se spunea la vremea sa că putea conduce lumea. În lupta de la Vaslui - Podul Înalt, 17 ianuarie 1475, cu ajutorul lui Dumnezeu[3] şi cu 40.000 de oşteni credincioşi, la care s-au alăturat 2.000 de leşi şi 5.000 de unguri, a biruit 120.000[4] de turci, la care se alăturase urgia tătarilor şi oştile muntene ale lui Radu Vodă[5].

După lupta de la Vaslui, Mara, soţia sultanului, îi scria acestuia că, „de când sunt turcii nu au suferit o astfel de înfrângere”.[6] În lupta de la Războieni, turcilor li s-a alăturat şi voievodul Ţării Româneşti cu 12.000 de oşteni. Deci români contra români, pentru promisiunea sultanului făcută voievodului Radu Vodă că va primi tronul Moldovei.[7]

„La 26 iulie 1476, în zori de zi, a început bătălia de la Războieni, bătălie neuitată de poporul Moldaviei. Înainte de a începe lupta, viteazul domn şi-a pedestrit toată călărimea, ca nimeni să nu poată gândi la fugă, şi deodată ca fulgerul a ieşit din pădurile dese ce înconjura pe atunci locurile Războienilor. Ianicerii, deprinşi de a lua cu sabia poziţiile duşmăneşti şi obişnuiţi la locuri largi, se speriară deodată de focul moldovenilor, care îi ajungea din toate părţile codrului; toţi se aruncară la pământ, nevrând a se supune nicidecum la poruncile căpeteniei lor, segban-başi Mohamed, aga de Trapezunta. Mehmed al II-lea, văzând acesta, strigă: «Mişeii, cum au picat degrabă, aşa trebuie să se lupte cineva?» Îşi ia pavăza în mână, dă pinteni calului şi se aruncă cel întâi în codru. Ianicerii, îndemnaţi de pilda sultanului, se scoală de la pământ şi toţi se iau după dânsul. Moldovenii şi turcii îşi sfădesc mai multă vreme cinstea biruinţei. De la răsăritul soarelui şi până în sară, războiul ţinu neînfrânt de ambele părţile. În sfârşit, otomanii, adăugându-se cu oaste proaspătă, au obosit bieţii moldoveni, neavând ajutor de nicăieri; biruinţa îi părăsi. Moldovenii au picat, nu fieştecum, ce până la moarte se apărau, nici biruiţi din arme, ce stropşiţi de mulţimea turcească; au rămas izbânda la turci, şi atâta de mulţi au pierit, cât s-au nălbit poiana de trupurile celor pieriţi, unde au fost războiul; şi mulţi din boierii cei mari au picat, şi vitejii cei buni au pierit cu totul atunci, şi fu scârbă mare în toată ţara şi tuturor domnilor şi crailor de primprejur, dacă au auzit că au căzut moldovenii sub mâna păgânilor".

În zadar Ştefan se aruncă în mijlocul vrăjmașilor, ca doar ar reîntocmi lupta; el pică de pe cal jos. Boierii, deznădăjduind de biruinţă, se strânseră prinprejurul domnului lor, îi făcură un zid cu piepturile lor şi-l traseră în fugă, fără voia lui Ştefan”, zice cronicarul Grigorie Ureche.

Astfel, Ştefan cel Mare, copleşit de numeroasa oaste turcească, a pierdut lupta şi este nevoit să se retragă. (Turcii au pierdut 30.000 de oameni, iar la moldoveni mulţi din boierii cei mari şi vitejii oşteni au murit, peste 200 şi 800 care au fost luaţi prizonieri). Victorios, Sultanul Mehmed al II-lea atacă Suceava şi apoi cetatea Neamţului, unde este respins. După ce este învins la Războieni, Ştefan cel Mare, cu 12.000 de oşteni se retrage spre cetatea Neamţului şi apoi merge la Voroneţ, la duhovnicul său, Părintele Daniil Sihastru, unde se spovedeşte şi-l întreabă dacă să închine Moldova turcilor. Părintele Daniil Sihastrul se roagă şi-l binecuvintează şi-i spune să nu închine ţara turcilor pentru că va câştiga lupta. Dar după victorie, să ridice la Voroneţ o mănăstire în cinstea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Ştefan merge la Cernăuţi şi la Hotin unde adună oaste şi porneşte din nou împotriva turcilor. Sultanul cu armata sa este nevoit să se retragă din ţară şi pentru că, între timp, Dumnezeu a trimis o furtună puternică care a scufundat toate vasele care aprovizionau cu mâncare, echipament militar, muniţii şi oşteni armata turcă. Ştefan cel Mare îi ajunge din urmă şi, la mijlocul zilei, în timp ce turcii treceau Dunărea, îi atacă, omorând pe mulţi dintre ei şi luându-le toată prada de război.

Deşi învingător, Sultanul Mehmet al II-lea a trebuit să se retragă. A făcut pace cu Ştefan cel Mare şi nu a îndrăznit să mai vină până când s-a mutat la viaţa cea veşnică sfântul voievod moldovean. Poţi să iei o bătaie şi să mai vrei să revii, dar poţi să iei o bătaie aşa de tare, încât să nu-ţi mai trebuiască alta până la moarte.

Sfântul Voievod Ştefan cel Mare a câştigat 38 de războaie în condiţii de luptă foarte grele şi fiind în inferioritate numerică. A apărat creştinătatea de invazia musulmană aflată în plină expansiune, sub cârmuirea sultanului Mehmed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului. A uimit şi uimeşte întreaga lume prin faptele sale de vitejie. A ctitorit 42 de mânăstiri şi biserici. Dar e contestat şi în ziua de astăzi de către unii români.[8]

Regele Carol I

Cu câteva luni de Războiul de Independenţă, din anul 1877, a venit şi s-a rugat şi la Schitul Rarău, donând pământ.[9]

Înainte de a trece Dunărea, fiind pe cal, le-a ţinut un discurs mobilizator soldaţilor.

Turcii au tras câteva obuze de tun care au căzut în apropiere. Atunci a spus, întărindu-i pe soldaţi cu acest botez al focului:

– Aceasta-i muzica ce-mi place!

Un general rus a vrut să conducă el oştile. Regele Carol I i-a răspuns :

– Am văzut generali conduşi de rege, dar niciodată un rege condus de generali.

A fost întrebat spre sfârşitul vieţii, după ce românii obţinuseră independenţa.

Cum aţi caracteriza pe români? Văzând vitejia românilor, dar şi problemele lor a răspuns:

– La Dumnezeu şi la români totul este cu putinţă. (Datorită credinţei lor în Dumnezeu n. n.)

Comandant de jandarmi

Pentru a deveni om nou (Efeseni 4,24), trebuie să biruim pe omul cel vechi (Efeseni, 4,22) - fiara din noi. Atunci eşti om când reuşeşti să înfrânezi şi să stăpâneşti instinctele: sexual, alimentar şi de conservare. Altfel poţi deveni în anumite situaţii mai rău ca  fiarele. Acest lucru, ca să biruieşti înclinaţiile rele ale firii, este posibil numai apelând la ajutorul Harului Dumnezeiesc prezent în Sfintele Taine, sub binecuvântarea unui duhovnic, care te va ajuta şi învăţa să te despătimeşti.

În societatea actuală, se observă că, prin libertăţile acordate şi mass-media se dezvoltă aceste patimi. De aceea sunt necesare legi care să limiteze libertăţile păcatelor. Altfel, nu vor ajunge poliţiştii, jandarmii şi penitenciarele. Trebuie de mers la cauze, la izvor.

În penitenciare s-au construit Paraclise şi Biserici. Un preot mi-a relatat că a reuşit, cu ajutorul lui Dumnezeu, recuperarea a 15% din deţinuţi care au devenit credincioşi, au învăţat o meserie şi, după eliberare, s-au încadrat în societate.

Un deţinut mi-a spus că în închisoare l-a cunoscut pe Dumnezeu.

Dacă nu se iau măsuri legale de îngrădire a păcatelor, se va ajunge în situaţia cetăţilor Sodoma şi Gomora şi ne vor conduce homosexualii şi lesbienele. Fiind mulţi, voturile lor vor fi hotărâtoare în alegerea conducătorilor, care vor da legi ce vor permite să păcătuiască. Iar poliţia şi jandarmeria îi va păzi să-şi facă blestemăţiile.

Un profesor de la Conservator mi-a spus că lui Nicolae Herlea, în timpul unei repetiţii în Germania, marele dirijor W.K. I-a pus mâna pe „fund” şi fiindcă l-a respins, acesta i-a zis:

– Cum, nu eşti de-al nostru? După aceasta Nicolae Herlea nu a mai fost invitat să cânte în străinătate.

(Î): Aveţi ceva cu homosexualii? Au şi ei oameni de valoare şi sunt utili societăţii.

(R): În primul rând să se trateze de această boală. De ce înfiază copii? Ca să-i facă la homosexuali! Dacă sunt utili? Ce gospodar ar ţine doi boi homosexuali şi două vaci lesbiene?

Un homosexual care îşi susţinea şi promova păcatul şi cerea drepturi la o conferinţă, a fost întrebat:

– Mama ta a fost bărbat? Deci, trebuie să se trateze de aceste păcate ca să devină oameni. Dumnezeu a făcut toate mădularele omului cu scopuri precise: gura este pentru vorbit, lăudat pe Dumnezeu, împărtăşanie, mâncat...

Este o politică mondială de promovarea a acestor păcate. La Eurovision, a câştigat în anul 2014 un homosexual. Când i s-a înmânat premiul a exclamat:

– Vom învinge!

Nu cred. A uitat de Dumnezeu, de cetăţile Sodoma şi Gomora...

În Olanda, în anul 2016, la un concurs mondial de fotografii făcute de fotoreporteri, a câştigat o fotografie cu doi homosexuali în poziţie intimă, făcută în Rusia.[10]

Un jandarm care studia Teologia

– Este foarte bine să fii preot militar. Cunoşti mai bine subordonaţii şi delincvenţii decât un preot mirean.

Jandarmul poate lucra cu puteri fireşti[11], cu puteri diavoleşti[12] sau cu puteri dumnezeieşti[13].

Când vei fi preot şi vei săvârşi Sfânta Liturghie şi te vei ruga în unitate, darul dumnezeiesc va alunga diavolii, va curăţi păcatele, va aduce pacea dumnezeiască, te va inspira şi ajuta să prinzi infractorii.

Jandarmul creştin-ortodox care apără Biserica ortodoxă și pe creştini şi care moare în timpul acestor misiuni, ajunge în ceata mucenicilor.

Unor poliţişti şi jandarmi

Dacă sunteţi credincioşi, vă rugaţi lui Dumnezeu şi o să vă ajute în misiuni. Şi dacă vă veţi smeriţii, puterea dumnezeiască vă va păzi, ocroti, inspira în acţiuni. Cei necredincioşi, pentru a căpăta putere, se închină diavolilor, înjurând de cele sfinte sau întărindu-se cu sugestii omeneşti:

– Nu mi-e frică! Nu mi-e frică! Vom birui!

[1]„Minte cu minte se încearcă la luptă în chip nevăzut: mintea diavolească cu mintea noastră. De aceea trebuie să ne rugăm lui Hristos, ca să ne depărteze mintea diavolească, iar biruinţa să ne-o dea nouă, ca un iubitor de oameni" (Sf. Isichie Sinaitul, Filocalia IV, Capete despre trezvie, p. 54).

[2] Domnul răzbunării creştine şi a mândriei româneşti (N. Iorga).

[3] Deşi era o geroasă lună ianuarie, 17 ianuarie (4 ianuarie calendar neîndreptat), Dumnezeu a trimis un vânt cald, care a dezgheţat mlaştina şi o ceaţă densă, în care turcii s-au „trezit” că s-au împotmolit şi nu vedeau nimic.

[4] Dar turcii au venit şi cu cel puţin 120.000 de draci. Pentru ai alunga pe dracii, Ştefan cel Mare şi oştenii, înainte de luptă, au postit, s-au spovedit şi împărtăşit. Puterea dumnezeiască i-a întărit pe moldoveni iar în turci a intrat frica, paralizându-i.

[5] Vezi Bătălia de la Războieni, Mihail Kogălniceanu.

[6] Într-o scrisoare adresată după luptă principilor creştini, Sfântul Voievod Ştefan cel Mare le scria: „Am luat sabia în mână şi, cu ajutorul Domnului Dumnezeului nostru Atotputernic, am mers împotriva duşmanilor creştinătăţii, i-am biruit şi i-am călcat în picioare şi pe toţi i-am trecut sub ascuţişul sabiei noastre. În această luptă, turcii au pierdut 100.000 de oameni, pe câmpul de luptă, 25.000 de oşteni în valurile Bârladului, ale Racovăţului sau în Dunăre, după cum spune cronicarul Grigorie Ureche. Este cea mai mare înfrângere din istoria islamului. Moldovenii au murit în luptă peste 18.000. Iar cronicarul polonez Jan Dlugosz scrie: „Nu s-a îngâmfat Ştefan în urma acestei biruinţe, ci a postit patru zile cu apă şi pâine. Şi a dat poruncă în ţara întreagă să nu cuteze cineva să-i atribuie lui aceea biruinţă, ci numai lui Dumnezeu”.

[7] În lupta de la Războieni, când turcii au venit cu 150.000 oşteni, conduşi de însuşi sultanul Mehmed al II-lea, acestuia i s-a alăturat şi voievodul Ţării Româneşti, Radu cel Frumos cu încă 12.000 de ostaşi. Acesta era socrul lui Ştefan cel Mare, care era căsătorit cu fiica lui, domniţa Voichiţa. Iar Voichiţa, doamna lui Ştefan, fata lui Radu III, a unui domn creştin, care, prihănind legăturile de prieteşug, de rudenie, de religie, se lupta fără de ruşine în şirurile otomanilor împotriva ginerelui său şi a unui popor creştin şi tot de un sânge, fu izgonită cu defăimare de către viteazul ei soţ şi trimisă lângă apostatul său părinte. Şi spune cronicarul Grigorie Ureche, spre mai mare nenorocire, turcii intrau în ţară pe de o parte, iar tătarii pe de cealaltă parte. În o asemene grea împrejurare domnul dădu cale liberă turcilor şi se apucă de tătari, pe care, biruindu-i, îi goni până dincolo de Nistru.

[8] Este contestat pentru că a omorât boieri, care, în timp ce Ştefan cel Mare lupta în condiţii foarte grele şi în mare inferioritate numerică, aceştia îl trădau şi complotau împotriva lui. Astfel, în lupta contra ungurilor de la Baia, în noaptea de 14-15 decembrie 1467, infidelitatea unor boieri l-a lipsit pe Ştefan de o victorie zdrobitoare la care se aştepta. Matia Corvin, fiind rănit în luptă, a fost constrâns să se retragă, abandonând definitiv intenţia de a restabili controlul asupra Moldovei. Dacă Ştefan cel Mare ar fi fost un voievod de moravuri uşoare, nu şi-ar fi primejduit sănătatea şi viaţa în 38 de războaie, în inferioritate şi condiţii grele de luptă.

[9] Pisania din Biserica Adormirea Maicii Domnului.

[10] Din atâtea evenimente: războaie în Ucraina, Siria, şi Afganistan, criza emigranţilor, crize, prăbuşiri de avioane... care au avut loc în lume în anul 2016, a fost selectată fotografia cu cei doi homosexuali în poziție intimă.

[11] Sunt mulţi jandarmi foarte buni care nu sunt botezaţi, musulmani, evrei, indieni...

[12] Aceştia sunt cei care hulesc pe Dumnezeu înaintea oricărei acţiuni şi primesc putere de la diavoli.

[13] Aceştia sunt creştinii ortodocşi care au o viaţă liturgică, se roagă lui Dumnezeu şi îi cer ajutorul.