Cleopa Cristian

Asceza

(Î): Ce este pocăinţa?

(R): Pocăinţa este lupta cu păcatul.

(Î): De ce primele cuvinte ale Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi ale Sfântului Ioan Botezătorului au fost: pocăiţi-vă?

(R): Primele cuvinte ale Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi ale Sfântului Ioan Botezătorul au fost: Pocăiţi-vă că s-a apropiat Împăraţia lui Dumnezeu (Matei 3,2; 4,17), pentru că Harul Dumnezeiesc bate la poarta inimii noastre duhovniceşti şi trebuie s-o deschidem prin pocăinţă. Pocăinţa – metanoia în limba greacă – înseamnă schimbarea minţii. Dintr-o minte mândră şi întunecată de păcate s-o schimbăm într-o minte smerită şi luminată de Harul Dumnezeiesc. Trebuie să ne deschidem mintea şi inima duhovnicească prin pocăinţă.

Iar dacă ai o inimă bună şi faci păcate, dar te smereşti şi ceri iertare, te îndrepţi tot spre Dumnezeu, precum tâlharul pocăit.

Mântuitorul Iisus Hristos, a venit smerit ca un Miel nevinovat ca să-i ierte şi să-i mântuiască pe toţi oamenii. Pe Cruce îl aştepta şi pe Iuda să se pocăiască şi să-l ierte. Dar Iuda a căzut în deznădejdea cea rea şi i-a luat diavolul sufletul ducându-l în Gheena iadului.

Însă Domnul Iisus Hristos are şi putere să pedepsească. Dar acest lucru nu l-a arătat pe om, ci pe smochinul care nu avea roade, şi l-a blestemat să se usuce (Matei 21,19).

(Î): Cum să dobândim pacea sufletească?

(R): Pentru fiecare păcat există pocăinţă. Ai greşit, pocăieşte-te. Iarăşi ai greşit, iarăşi pocăieşte, şi aşa, până la sfârşit. Procedând astfel, niciodată nu vei deznădăjdui, ci treptat vei dobândi pacea sufletească.

(Î): De ce după săvârşirea păcatului trebuie să ne căim imediat şi nu să purtăm păcatul în noi?

(R): Păcatul alungă Harul lui Dumnezeu. Orice păcat necurăţit prin pocăinţă ne atrage imediat prin greutatea lui spre alt păcat, şi acest lucru deseori îl uităm.

(Î): Cum să dobândim pocăinţa şi inima înfrântă?

(R): Dacă vom spovedi cât mai des păcatele noastre cu inima înfrântă şi îndurerată, amintindu-ne tot şi osândindu-ne pentru tot, fie că am făcut ceva rău cu fapta, fie că am gândit ceva rău cu mintea, fie că am spus ceva rău cu cuvântul, prin aceasta vom dobândi inimă înfrântă şi căită.

(Î): Cum trebuie să fie adevărata pocăinţă?

(R): Pocăinţa cere ca omul să devină un exemplu bun pentru ceilalţi.

(Î): Cum trebuie să ne căim pentru a-I face pe plac prin pocăinţă Domnului?

(R): Dacă voim ca prin pocăinţă să-I facem pe plac Domului şi să ne mântuim sufletele, să dobândim eliberarea de păcate şi de patimi, trebuie să ne căim din adâncul sufletului temeinic, sub toate aspectele, cu fermitate şi cu înflăcărare, deoarece în adâncul lui se cuibăresc şi se înrădăcinează toate păcatele noastre.

(Î): Cum să dobândim sentimentele căinţei şi durerii pentru păcate?

(R): Sentimentele cele sfinte ale căinţei şi durerii sincere pentru păcate nu vin în mod gratuit; trebuie să ne trudim, să căutăm aceste lucruri preţioase, să ne însingurăm mai des în cămăruţa noastră şi acolo, înaintea Domnului Iisus Hristos Cel Răstignit pentru păcatele noastre şi a Preacuratei Maicii Lui, pomenind păcatele noastre, să ne silim spre pocăinţă şi spre zdrobirea inimii.

(Î): Cum este înţelept să pomenim păcatele noastre?

(R): Păcătosul care se căieşte trebuie să aibă mare prudenţă atunci când îşi pomeneşte păcatele dinainte pentru ca să nu se nască din această pomenire tristeţea sau desfătarea pătimaşă în locul căinţei şi al smereniei.

(Î): Când îi sunt îndeosebi plăcute lui Dumnezeu faptele noastre bune?

(R): Faptele noastre bune îi sunt îndeosebi plăcute lui Dumnezeu atunci când în timpul săvârşirii lor avem sentimentul căinţei sincere.

(Î): Îmi va fi de folos dacă voi începe să plâng şi să vărs lacrimi pentru păcatele mele?

(R): De foarte mare folos îţi va fi încât este cu neputinţă să-l exprimi în cuvinte. La judecata lumească, oricât ai plânge nu scapi de pedeapsă după sentinţă. Dar aici, numai dacă începi să te întristezi pentru căderile în păcat, îţi este anulată pedeapsa şi ţi se dăruieşte iertarea. De aceea în Biserica lui Dumnezeu să nu râdem şi să nu fim împrăştiaţi, ci să suspinăm pentru ca, suspinând, să moştenim Împărăţia Cerurilor.

(Î): Cum să dobândim lacrimi pentru păcate?

(R): Cere de la Dumnezeu lacrimi de pocăinţă. Lacrimile unesc sufletul cu Dumnezeu, care s-a despărţit de El prin păcat. Lacrimile liniştesc duhul tulburat de mustrările de conştiinţă.

(Î): Cum să reducem puterea păcatului?

(R): Puterea păcatului o reducem prin căinţa deasă cu inima zdrobită înaintea părintelui duhovnic, pentru că în timpul pocăinţei şi al spovedaniei duhurile rele sunt lovite de puterea harului dumnezeiesc.

(Î): Trebuie să ne căim de gândurile rele?

(R): Trebuie să ne ferim de gândurile necurate şi să facem pocăinţă pentru ele, căci prin ele păcătuim fără încetare înaintea lui Dumnezeu. ''Stăpâne Doamne, iartă-mă, pentru că am gândit împotriva voii Tale cu ştiinţă sau din mândrie, căci a Ta este mila în veci''.

(Î): Ce împiedică în mod deosebit căinţa pentru păcate?

(R): ''Căinţa pentru păcate nu se împacă cu sentimentul îndreptăţirii, ne atenţionează'', Sfântul Teofan Zăvorâtul.

(Î): În ce constă adevărata pocăinţă?

(R): Adevărata pocăinţă constă nu numai în a-ţi spovedi sincer părintelui duhovnic păcatele tale, dar şi în a nu te mai întoarce la ele; şi nu numai în a nu te mai întoarce la păcate, dar şi în a plânge cu inima zdrobită pentru cele pe care le-ai săvârşit înainte; şi nu numai în a plânge pentru ele, dar şi în a le îndrepta prin faptele, ostenelile pocăinţei şi, totodată, prin osteneli care nu numai să egaleze păcatele săvârşite de tine, ci să le şi întreacă.

(Î): Pentru ce trebuie să ne căim?

(R): În primul rând, pentru propriile păcate; în al doilea rând, pentru păcatele la care i-am dus pe cei apropiaţi prin îndemn, sminteală sau exemplu rău; în al treilea rând, pentru acele fapte bune pe care le-am fi putut săvârşi şi nu le-am săvârşit; în al patrulea rând, pentru acele fapte bune de la care i-am abătut pe cei apropiaţi. Pentru toate aceste fapte trebuie să ne cercetăm conştiinţa şi să-L rugăm pe Dumnezeu să o lumineze, ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur.

(Î): Ce putere are Psalmul 50?

(R): Psalmul 50, care este de pocăinţă, cu atâta putere este scris şi un asemenea sentiment de pocăinţă se află în el, încât şi acum, când îl citeşte cineva, vrăjmaşul neamului omenesc tremură şi se înspăimântă, nesuferind puterea lui.

(Î): Cine sunt cei care se căiesc în mod făţarnic?

(R): Se căieşte în mod făţarnic:

1) cel ce rămâne în duşmănie şi nu voieşte să se împace cu duşmanul său;

2) hoţul, atunci când nu voieşte să înapoieze cele furate;

3) oricine îşi tăinuieşte fărădelegea înaintea părintelui duhovnic;

4) oricine nu voieşte să se lepede de deprinderile păcătoase.

(Î): Cum să dobândim plânsul după Dumnezeu?

(R): Sfinţii Părinţi ne spun că: dacă voieşti să dobândeşti plânsul, să ai căinţă şi smerenie, să nu ai lucruri bune în chilia ta, să-ţi aduci aminte de judecată, de moarte şi de chinurile iadului.

 (Î): Cum să folosim necazul pentru mântuire, în afară de răbdare şi mulţumire?

(R): ''Fiecare necaz ce vine fără voia ta să te înveţe să faci pocăinţă”, ne învaţă Cuviosul Marcu Ascetul.

(Î): Care cuget este cumplit pentru diavol?

(R) Cugetul ocupat cu pocăinţa este cumplit pentru diavol.

(Î): Ce trebuie să facem atunci când conştiinţa se frământă pentru ceva anume?

(R): Trebuie să părăsim imediat tot ce tulbură conştiinţa şi, dacă ne osândeşte trebuie imediat să o liniştim prin pocăinţă şi spovedanie.

 (Î): Cum să privim nevoinţele tainice săvârşite fără ştirea părintelui duhovnic?

(R): Iată ce îi scrie Sfântul Ambrozie de Ia Optina unei nevoitoare: ''Îmi descrii cu sinceritate nevoinţele tale tainice, pentru care nu ai luat binecuvântare, dar nevoinţele săvârşite după propria voie sunt şi primejdioase, şi vătămătoare de suflet. Dacă acest lucru este bun, atunci de ce este tăinuit de părintele duhovnic? Ia seama! Ai un singur suflet şi un singur cuget. Există primejdia de a-l vătăma şi pe unul, şi pe celălalt; iar cursele vrăjmaşului sunt pretutindeni, se înţelege, sub înfăţişarea binelui şi a folosului sufletesc. Văd că ai căzut în cursa căutării desăvârşirii, uitând desăvârşirea pocăinţei!”

(Î): Deseori auzim cum cei credincioşi iscodesc cele nepătrunse: cum este Dumnezeu în trei Persoane, unde se află iadul şi Raiul şi multe altele asemănătoare. Ce să facem?

(R): După cuvântul Sfântului Ioan Scărarul, este mare nenorocire să iscodim judecăţile cele nepătrunse ale lui Dumnezeu şi cine îndrăzneşte să facă acest lucru nu are smerenie şi dă dovadă de mândrie. Evanghelia începe şi se termină cu acelaşi lucru: ''pocăiţi-vă!''. Dar noi ne lenevim să facem pocăinţă şi în locul acesteia ne apucăm să iscodim ceea ce este mai presus de noi şi ceea ce nu ni se cere deloc.

(Î): De ce numai unul dintre tâlharii răstigniţi pe cruce împreună cu Domnul Iisus Hristos s-a pocăit. Amândoi sufereau pe cruce, amândoi erau lângă Dumnezeu.

(R): Dacă faci păcate şi asculţi de glasul diavolului care îţi spune să te mândreşti şi să te lauzi cu ele, te împietreşti şi te uneşti cu diavolul. La sfârşitul vieţii vei fi aşa de împietrit şi de strâns legat cu lanţurile păcatelor de diavoli, încât nu vei mai auzi glasul lui Dumnezeu care îţi spune prin Îngerul Păzitor să te pocăieşti ca să te mântuieşti. Însă, dacă faci păcate mari şi asculţi glasul Îngerului care îţi spune să te căieşti, să-ţi pară rău să spui: “Doamne, iartă-mă! Nu mă pedepsi după păcatele mele!” Ai ales calea mântuirii şi este mai lesne să te pocăieşti chiar şi după o viaţă întreagă petrecută în păcate.

(Î): Ce rău îi provoacă sufletul ieşirea din chilie?

(R): Câte motive pentru gânduri primeşte sufletul meu la întâlnirea cu oamenii! Câte tulburări îndură din pricina patimilor care se trezesc în el şi faţă de care se liniştise puţin în chilia sa, arată Sfântul Isaac Sirul.

      Smerenia

(Î): În ce constă smerenia şi care este binele ce vine din ea?

(R): Smerenia constă în a avea în inima duhovnicească conştiinţa propriei păcătoşenii, a ne mustra înlăuntru şi cu căinţă, din adâncul sufletului şi a striga: ''Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!".  Iar dacă smerindu-ne în cuvinte, credem că avem smerenie, aceasta nu este smerenie, ci numai o mândrie duhovnicească fină.

Smerenia este înţelegerea propriei nimicnicii, care nu are nicio limită, şi tocmai în aceasta constă izbânda sufletului. ''Pentru smerenie, Dumnezeu iartă totul şi nu caută lipsurile nevoinţelor”, ne spune Sfântul Teofan Zăvorâtul.

(Î): Cum să învăţăm smerenia?

(R): Să citeşti în cărţile Sfinţilor Părinţi locuri în care scrie despre smerenie şi să te străduieşti să te porţi aşa cum te învaţă ei.

Când citim sau auzim în Sfânta Evanghelie de Iuda care l-a vândut pe Domnul Iisus Hristos cu o sărutare (Luca 22,48), să ne smerim gândindu-ne cu prin sărutarea păcatelor L-am vândut şi noi pe Hristos. Iar când auzim sau citim de ostaşii care l-au batjocorit, scuipat şi răstignit pe Hristos, să ne smerim şi să ne gândim că noi cei botezaţi, fii ai lui Dumnezeu după har (Ioan 1,12), de nenumărate ori l-am răstignit cu păcatele noastre.

Î): Cum este smerenia?

(R): Smerenia este o virtute: frica de Dumnezeu, cunoaşterea adâncă a propriei nimicnicii, schimbarea modului în care ne privim aproapele (datorită cărui fapt aproapele, fără nici o constrângere, i se pare celui ce se smereşte astfel mai presus decât el din toate punctele de vedere), ura faţă de lauda omenească, învinuirea neîncetată şi mustrarea de sine, dreptatea şi sinceritatea, lipsa slăbiciunii, dorinţa de a se răstigni faţă de lume şi patimi, năzuinţa către această răstignire. Lepădarea şi uitarea obiceiurilor şi cuvintelor înşelătoare; lepădarea înţelepciuni pământeşti, deoarece nu este necesară pentru mântuire, dispreţul faţă de tot ceea ce este trufaş şi urât în oameni înaintea lui Dumnezeu; renunţarea la îndreptăţirea în cuvânt, tăcerea înaintea asupritorilor; renunţarea la teoriile proprii care nu sunt întemeiate pe adevăr, lepădarea de sine.

(Î): Cum să dobândim smerenia?

(R): Dacă vei spune întotdeauna ''iartă-mă", vei dobândi smerenia.

(Î): Ce să facem dacă vrem să fim smeriţi?

(R): Dacă doriţi să fiţi smeriţi, înduraţi observaţia sau insulta rostite către voi de ceilalţi.

Dacă voieşti cu adevărat să fii smerit, doreşte-ţi cu ardoare să fii ocărât, şi fii prigonit, aşa cum îşi doreşte cel flămând mâncarea.

(Î): Cum să ne smerim?

(R): Când vă vine un gând întinat sau un simţământ necurat, respingeţi-l şi mustraţi-vă pe voi înşivă. Nu trebuie să gândiţi că vreuna dintre patimi s-a împuţinat în voi. Spuneţi în sinea voastră: ''Într-un asemenea păcătos ca mine este normal să existe asemenea vicii".

(Î): Care sunt cele trei cuvinte ale smereniei?

(R): Cele trei cuvinte ale smereniei sunt ''iertaţi", ''binecuvântaţi" şi ''rugaţi-vă pentru mine păcătosul".

(Î) În ce constă mustrarea de sine?

(R): Mustrarea de sine constă în a-ţi mustra întotdeauna sufletul, zicându-i: ''Adu-ţi aminte că va trebui să stai înaintea lui Dumnezeu". Dacă omul îşi va menţine mustrarea de sine, va dobândi frica de Dumnezeu.

(Î): Când este de folos să ne mustrăm pe noi înşine?

(R): Să te mustri pe tine însuţi, când ai conştiinţa neputinţelor tale, pentru a dobândi smerenia.

(Î): Ce folos aduce mustrarea de sine?

(R): Calea spre desăvârşire este mustrarea de sine. Ea constă în faptul de a ne mustra întotdeauna pentru toate, de a ne învinui cu privire la toate şi de a nu da vina pe ceilalţi. Mustrarea de sine îl izbăveşte pe nevoitor de păcătosul obicei de a osândi, întăreşte pacea lui sufletească, fiindcă cel ce se învinuieşte pe sine cu privire la toate nu se mânie şi nu se supără pe nimeni.

(Î): Cine ne insuflă îndreptăţirea de sine?

(R): Îndreptăţirea de sine ne-o insuflă diavolul, iar cel ce spune ''iertaţi-mă" îi arde pe demoni.

(Î): Cum să privim îndreptăţirea de sine?

(R): Îndreptăţirea de sine îl coboară pe om în iad, iar tăierea ei îl duce la smerenie.

(Î): Ce este smerita înţelepciune?

(R): Smerita înţelepciune este faptul de a cunoaşte şi a înţelege neputinţa ta omenească.

Smerita înţelepciune este părerea modestă despre sine potrivit căreia creştinul îşi observă defectele şi păcatele sale mai des decât îşi vede virtuţile şi desăvârşirile. Pe primele se străduieşte cu ajutorul lui Dumnezeu să le îndrepte, iar cu ultimele nu se mândreşte, chibzuind că nimic bun nu poate face fără harul lui Dumnezeu.

(Î): Care sunt însuşirile smereniei?

(R): O însuşire a smereniei este să vezi în tine păcatul tău, iar în ceilalţi să vezi faptele lor bune.

A doua însuşire a smereniei constă în a primi cu bucurie insultele şi batjocurile de la oameni, ştiind că prin acest lucru ni se iartă păcatele şi că astfel devenim plăcuţi lui Dumnezeu.

(Î): Cum îşi păzeşte privirea cel smerit şi înţelept?

(R): Cel smerit şi înţelept nu se opreşte niciodată să privească adunările, mulţimile de oameni, agitaţia, zgomotul, dezmăţul, preocupările şi desfătările.

(Î): Ce înseamnă a lucra în ascuns?

(R): ''A lucra în ascuns înseamnă a nu face nimic la vedere. Feriţi-vă prin toate mijloacele să nu vi se cunoască faptele bune. Acestui lucru trebuie să i se alăture uitarea faptelor bune şi a ostenelilor voastre”, ne spune Sfântul Teofan Zăvorâtul.

Aflăm din Patericul Egiptean că au adus creştinii la un părinte bătrân un îndrăcit, rugându-l să-L roage pe Dumnezeu să-l izbăvească pe om de munca diavolească. Şi după ce a săvârşit rugăciunea, a grăit părintele duhului necurat:

 ─ Ieşi din zidirea lui Dumnezeu! Iar duhul necurat a zis:

 ─ Voi ieşi, dacă-mi vei răspune: Ce sunt caprele şi ce sunt oile? S-a smerit părintele şi a răspuns:

 ─ Caprele sunt eu. Iar oile Dumnezeu le ştie. Şi pentru că s-a smerit părintele, Harul Dumnezeiesc a ars şi a alungat pe diavol.

     S-a urcat odată avva Xanie de la Schit la Terenut. Şi pentru osteneala călătoriei l-au servit cu puţin vin. Auzind unii, i-au adus un îndrăcit şi a început dracul să-l ocărască pe bătrân:

 ─ La băutorul acesta de vin m-aţi adus? Iar bătrântul, din smerenie, nu vroia să-l scoată pe drac, dar pentru defăimare a zis:

 ─ Cred lui Hristos, că nu voi isprăvi de băut acest pahar, până ce nu vei ieşi. Şi s-a smerit părintele rugându-se lui Dumnezeu şi a început să bea, iar dracul a strigat:

 ─ Mă arzi! ─ Mă arzi! Şi mai înainte de a isprăvi de băut vinul, a ieşit dracul pentru smerenia părintelui cu darul lui Hristos.

(Î): Cine îi face mai mult pe plac lui Dumnezeu: cel care se duce cu întrebări pentru sfaturi la părintele sau cel care nu se duce?

(R): Sfântul Iosif de la Optina a spus că acela care merge la Stareţ, chiar dacă îşi duce viaţa fără putere, totuşi stă mai puternic decât cel ce trăieşte fără îndrumare.

(Î): Cu ce trebuie să ne alinăm?

(R): ''Trebuie să conştientizezi că eşti un nimic, dar trebuie să te şi alini cu faptul că eşti creştin ortodox”, ne spune Sfântul Teofan Zăvorâtul.

(Î): Dacă întâlnim un om, după cât se pare, clarvăzător, dar, în acelaşi timp, simţim că în el ceva nu este în ordine, cum aflăm dacă este de la Dumnezeu clarviziunea lui?

(R): ''Trebuie să-i recunoaştem pe aceşti oameni după smerenie” ─ a răspuns părintele Iosif de la Optina, ''deoarece vrăjmaşul îi poate da omului clarviziune, dar smerenie niciodată nu îi dă. Ea chiar îl arde pe diavol".

(Î): Pe cine va lipsi de Împărăţia Cerurilor Mântuitorul şi Judecătorul?

(R): Pe cei care şi-au însuşit-o singuri, neavând duhul lui Hristos, spune Sfântul Teofan Zăvorâtul.

(Î): Când părăseşte Dumnezeu pe om?

(R): ''Dumnezeu părăseşte grija faţă de om când mintea acestuia se opreşte la gândul despre meritele sale”, ne răspunde Sfântul Isaac Sirul.

(Î): Care om este mai plăcut lui Dumnezeu: cel care greşeşte şi se căieşte sau cel care nu greşeşte şi nu se căieşte?

(R): ''Mie îmi este mai plăcut ─  a spus Cuviosul Pimen cel Mare ─  omul care greşeşte şi se căieşte decât cel care nu greşeşte şi nu se căieşte; primul, socotindu-se păcătos, are cuget bun; al doilea, socotindu-se drept, are cuget fals".

(Î): Ce trebuie să facem când suntem lăudaţi?

    (R): Când primeşti o laudă, este mai de folos să taci. ''Când auzi o laudă la adresa ta, să-ţi aduci aminte de defectele tale'', învaţă Mitropolitul Filaret al Moscovei.

(Î): Cum să fugim de slava deşartă?

(R): Să nu asculţi de părerile şi de gândurile tale, ci să faci totul cu binecuvântare, nu după voia ta, ca să eviţi slava deşartă prin care poţi pierde tot.

(Î): Cum să folosim neputinţele în bine?

(R): ''Eşti neputincios. Foloseşte neputinţele în bine, şi anume: educă-ţi pe seama lor sentimentul smereniei şi al nevredniciei tale. Dar aceasta, desigur, nu înseamnă să-ţi înmulţeşti neputinţele, ca să te îndrepţi spre bine. Este vorba despre neputinţele pe care le suporţi cu toată dorinţa şi năzuinţa ta de a nu le avea'', ne răspunde Arhiepiscopul Arsenie Ciudov.

(Î): Cum să deosebim smerenia în îndatoriri şi obligaţii?

(R): ''Trebuie să deosebim smerenia de datorie şi obligaţii; acest lucru trebuie să-l ştie mai ales oamenii cărora le este dată puterea şi cârmuirea asupra celorlalţi: când să-şi manifeste smerenia şi când să-şi îndeplinească datoria. De exemplu, ca preot, în mediul casnic, poţi refuza să ţi se facă servicii, dar în timpul slujbei bisericeşti, când este orânduit să primeşti servicii din partea celorlalţi, nu ai dreptul să le refuzi, atribuind aceste servicii nu ţie personal, ci rangului tău. Eşti învăţător: la şcoală, învaţă-i pe ceilalţi, iar în afara îndatoririlor tale de învăţător, fii ca unul care ascultă şi învaţă de la ceilalţi şi tot aşa'', ne povăţuieşte Arhiepiscopul Arsenie Ciudov.

(Î): Cine trebuie să se teamă mai mult de mândrie: dreptul sau păcătosul?

(R): Dreptul trebuie să se teamă de mândrie mai mult decât păcătosul.

(Î): Îl putem lăuda pe om în în faţă?

(R): Nu trebuie să-l lăudăm pe om când este de faţă şi în mod deosebit când sunt şi alţii de faţă, deoarece îi putem provoca un mare rău sufletului lui.

(Î): Cum este înţelept să facem o observaţie corectă?

(R): Înainte de a gândi să faceţi o observaţie corectă, rugaţi-vă şi faceţi acest lucru cu cea mai adâncă smerenie.

(Î): Ce înseamnă ''a se socoti pe sine mai prejos de toţi"?

(R): Înseamnă a nu lua seama la păcatele altora, ci la ale tale.

(Î): Cum să ne ferim de îngâmfare?

    (R): Sfântul Ioan de Kronstadt a luat ca răspuns Biblia, deschisă la capitolul 14 al prorocului Isaia, unde se vorbeşte despre doborârea luceafărului, a primului înger din Cer pentru mândrie, a citit şi a spus: ''Deseori citesc această cuvântare a prorocului şi mă minunez cât de uşor este să cazi din înălţimea duhovnicească până în iadul cel mai dedesubt şi citind acest lucru, mă feresc de îngâmfare". Şi într-adevăr, pagina aceasta a Bibliei lui era extrem de uzată datorită citirii ei dese.

(Î): Cum trebuie să primim neplăcerile?

(R): Neplăcerile trebuie să le primim ca pe un leac preţios împotriva slavei deşarte şi îngâmfării noastre.

(Î): De ce se întâmplă ca în timpul nevoinţelor să nu existe pace sufletească şi sufletul să fie abătut?

(R): Unii creştini şi monahi au îmbătrânit în nevoinţe, dar smerenia nu au învăţat-o şi nu pot înţelege de ce nu le este bine, de ce nu au pace şi de ce le este sufletul abătut.

(Î): În ce duh trebuie să scriem scrisorile?

(R): Scrisorile trebuie să le scriem în duh de bunăvoinţă şi de smerenie.

(Î): Putem dobândi smerenia fără să fim defăimaţi?

(R): Cine nu îndură defăimarea, acela nu poate atinge smerenia.

(Î): Care este rolul Harului Dumnezeiesc în dobândirea smereniei?

(R):Toate virtuţile creştine sunt daruri dumnezeieşti. Cine participă la Slujbele Bisericeşti, se smereşte, se pocăieşte, se roagă, se spovedeşte se împărtăşeşte, are răbdare şi face milostenie va primi mari binecuvântări şi daruri dumnezeieşti. În special în perioada Postului Mare, în prima şi ultima săptămână ─ Săptămâna Patimilor, vom fi binecuvântaţi cu mari daruri dumnezeieşti. Dacă vom fi mândri, superficiali şi formalişti şi nu vom participa la toate Slujbele Bisericeşti, nu vom mai fi curăţiţi, smeriţi şi mângâiaţi de Harul Dumnezeiesc primit prin împărtăşire cu Sfintele Taine, rugăciune, ascultarea Cuvântului Dumnezeiesc, ci cu ''burghiul lui Dumnezeu'' ─ suferinţă, necaz, boală…

                                                      *

Părintele duhovnic a spus unei creştine în etate dar mândre[1] care participa în fiecare sărbătoare la Sfânta Liturghie să vină la Biserică şi în Vinerea Mare la Prohodul Domnului. Dar ''luându-se cu treburile'' şi făcând curăţenie, a obosit şi nu a mai mers la Biserică. A doua zi, a căzut fracturându-şi clavicula. Doctorul fiind plecat, asistentul i-a pus greşit clavicula în ghips. După patru zile având mari dureri, a venit la doctor care i-a rupt din nou clavicula şi i-a pus-o din nou în ghips. Au trecut patru ani de atunci şi are permanent mari dureri ziua şi noaptea. Dacă nu a venit să pătimească cu Hristos, să o curăţească, să o smerească Harul Dumnezeiesc (Mângâietorul), o smereşte şi îi coboară mintea în inima duhovnicească durerea.

(Î): Cum apreciază Dumnezeu faptele şi ostenelile noastre?

(R): Dumnezeu apreciază faptele şi ostenelile creştinilor după măsura smereniei lor.

(Î): Ce anume face ca faptele noastre să fie nefolositoare?

(R): Lăudăroşenia face faptele bune nefolositoare.

(Î): De ce anume trebuie să ne ferim ca să progresăm în smerenie?

(R): Să te fereşti de fraţii care te laudă şi de gândurile care îi defăimează pe oameni.

(Î): Împotriva cărui om sunt neputincioase duhurile rele atunci când ispitesc?

(R): Duhurile rele nu încetează nicio clipă să-l tulbure pe om. Însă ele sunt neputincioase înaintea omului care are smerenie şi se căieşte pentru păcatele sale.

(Î): Ce să fac ca să mă aflu permanent în stare de zdrobire a inimii?

(R): Cel ce doreşte să se afle permanent în stare de zdrobire de inimă şi vedere duhovnicească trebuie să aibă grijă să se afle permanent în stare de smerenie, izgonind din el îndreptăţirea de sine şi osândirea aproapelui. Astfel, prin mustrarea de sine şi conştiinţa propriei păcătoşenii înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor ajunge la smerenie.

(Î): Prin ce se dobândeşte smerita înţelepciune a sufletului?

(R): Prin faptul că te gândeşti numai la relele şi păcatele tale.

(Î): Pentru cine mijloceşte în mod deosebit Maica Domnului?

(R): Maica Domnului mijloceşte în mod deosebit pentru cel care întotdeauna şi pentru toate cere cu smerenie iertare.

(Î): Cum trebuie să cugetăm când facem binele?

(R): Când faceţi bine, întotdeauna aduceţi-vă aminte de faptele voastre cele rele pentru ca sufletul să nu se desfăteze niciodată din nesocotinţă cu fapta cea bună, ci să ţină seama de vinovăţia lui.

(Î): Putem lua ceva de la cineva dacă ni se dă?

(R): Poţi şi să primeşti. Acesta este şi un semn al smereniei, precum spune avva Dorotei, dar, dacă nu ai nevoie, atunci, desigur, este mai bine să nu iei.

(Î): La ce trebuie să acordăm de obicei atenţie în timpul nevoinţelor?

(R): Să nu ne concentrăm la nevoinţele exterioare de exemplu: la post, metanii, dormitul pe loc tare şi aşa mai departe. Deşi ele sunt necesare, totuşi sunt numai ajutătoare. Lucrări lăuntrice ale inimii duhovniceşti să le acordaţi atenţia. Adică să nu vă mândriţi, să nu judecaţi, să nu vă supăraţi, să nu osândiţi, să iertaţi, să respingeţi gândurile hulitoare şi dorinţele păcătoase şi aşa mai departe.

(Î): Ce sunt atenţia, vioiciunea şi trezvia?

(R): În inima duhovnicească, trebuie să se adune mintea, voinţa, şi sentimentele. ''Concentrarea minţii în inimă este atenţia, concentrarea voinţei în inimă este vioiciunea, concentrarea simţirii în inimă este trezvia. Atenţia, vioiciunea şi trezvia sunt cele trei lucrări lăuntrice prin care se săvârşeşte concentrarea sinelui şi se lucrează viaţa lăuntrică. Cine le are pe acestea, acela se află înlăuntrul său'', ne spune Sfântul Teofan Zăvorâtul. Concentrarea în inima duhovnicească îi dă posibilitatea creştinului ortodox de a vedea în ea gândurile, dorinţele, patimile şi sentimentele.

(Î):Care sunt elementele vieţii duhovniceşti?

(R): Lepădarea de sine plus smerita cugetare, plus neagoniseala, plus întreaga înţelepciune, constituie elementele vieţii duhovniceşti, apoi rămâne doar să i se dea libertatea şi sprijinul pentru ca ea să crească, să se întărească, să ajungă la desăvârşire.

Cu cât sunt omorâte păcatele din noi, cu atât învie duhul nostru.

(Î): Cum să vieţuim dacă nu avem îndrumător?

(R): În ziua de astăzi greu mai găseşti îndrumători adevăraţi. Cu toate acestea, nu trebuie să rămânem numai cu Scriptura şi cu învăţăturile Părinţilor. Este nevoie de dialog! Doi sau trei oameni cu aceleaşi idealuri sfinte pot alcătui o comunitate unde comunică şi se ajută între ei, se întreabă unul pe altul, îşi duc viaţa în ascultare reciprocă, cu frică de Dumnezeu şi rugăciune.

Istorioare duhovniceşti

(Î): Ce mai faci, părinte? Părintele s-a smerit şi a răspuns:

(R): Mă străduiesc să fac mai mult bine decât rău. Însă, răul îl fac bine şi binele îl fac rău. Pentru că nu poate pomul rău să facă roade bune.

O maică a făcut curăţenie la Episcopie, fiind luptată de gânduri rele, de judecare şi de cârtire.

Când a plecat, Părintele Episcop o aştepta să se smerească şi să-i ceară binecuvântarea. Ea însă şi-a înălţat mintea şi a trecut pe lângă Preasfinţia Sa fără să se smerească şi să-i ceară binecuvântarea. A spus apoi acest lucru la duhovnic. Acesta i-a răspuns:

─ Ai plecat capul în pământ, şi te-ai dus umflată de duhul mândriei precum vaca.

Părintele arhimandrit Cleopa Ilie a convins un general pensionar să rămână la mănăstire. Acesta a fost primit ca frate şi s-a încadrat în viaţa de obşte. În Postul Mare, când sunt cele mai mari binecuvântări, dar şi cele mai mari ispite, pe când se afla la bucătărie, un frate de 15 ani i-a spus:

─ Frate Ion, spală pe jos în bucătărie. Fiind atins în orgoliu de general, s-a supărat şi a zis:

         ─ Ce mă, eu sunt frate cu tine? Eu sunt general al Armatei Române, şeful... Măi... şi a plecat în acel moment din mănăstire.

Fără un mare dar dumnezeiesc şi deschiderea inimii duhovniceşti, foarte greu se poate lepăda de sinele păcătos un comandant, un rege, un împărat.

Însă la Dumnezeu imposibilul devine posibil. Împăratul bizantin Ioan Cantacuzino, care a dăruit un fragment din Brâul Maicii Domnului Mănăstirii Vatopedu din Sfântul Munte Athos, a lăsat cele împărăteşti şi a venit la Mănăstirea Vatopedu, unde a primit cinul îngeresc, devenind monahul Ioasaf. Aici, s-a mutat la viaţa cea veşnică ca simplu monah. Dumnezeu, cu Harul Său, i-a deschis inima duhovnicească şi a putut să se lepede de împărăţia pământească, pentru Împărăţia Cerească, care pentru el a început la mănăstirea Voatopedi.

Asceza

(Î): Care este regula principală de care trebuie să fie călăuzit ascetul?

(R): Să aibă măsură în toate.

(Î): Care dintre nevoinţe sunt mai necesare?

(R): Nevoinţele exterioare nu sunt atât de necesare pe cât sunt smerenia şi rugăciunea.

(Î): Care este rolul nevoinţelor?

(R): Rolul general al nevoinţelor nu este acela de a-I aduce jertfe lui Dumnezeu, ci de a ne păzi pe noi înşine de mândrie, de egoism şi de umilirea aproapelui. Dacă străduinţele noastre cucernice nu au acest ţel, datorită aparenţei lor evlavioase, ele pot fi izvoare de mândrie, înşelăciune şi pot spori starea cea păcătoasă a omului.

(Î): Cum trebuie să săvârşim nevoinţele ca ele să fie plăcute lui Dumnezeu?

(R): Fii atent ca nimeni să nu ştie nevoinţa ta; orice faci pentru Dumnezeu, să faci în taină.

(Î): Când sunt ostenelile exterioare fără folos?

(R): Ostenelile exterioare nu ne sunt folositoare sau pot fi şi dăunătoare dacă prin ele nu ajungem la bunătatea lăuntrică a inimii.

(Î): Ce ne împiedică să părăsim păcatul şi să ne îndreptăm către Dumnezeu?

(R): ''Coruperea voinţei. Acest lucru se îndreaptă prin lăsarea noastră în voia duhovnicului. Şi Sfinţii Părinţi au luptat cel mai mult împotriva voii lor'', spune Sfântul Teofan Zăvorâtul.

(Î): Ce este important în osteneli?

(R): Postul, privegherile, metaniile, munca, citirea Sfintelor Scripturi şi celelalte fapte bune creştine sunt folositoare dacă învăţăm să ne smerim, să iertăm, să răbdăm, să iubim pe vrăjmaşi şi să ne rugăm pentru cei care ne ocărăsc şi ne prigonesc.

(Î): Cum să transformăm trupul nostru în instrument al dreptăţii?

(R): Păcătosul se uită la ceea ce este ispititor, la ceea ce este necurat, la imagini imorale (femei dezbrăcate, postere şi filme păcătoase) la ceea ce îi stârneşte poftele. Iar dreptul îşi îndreaptă ochii săi la imaginile sfinte, care trezesc gânduri sfinte, către sfintele icoane, la fotografiile stareţilor şi ale mănăstirilor, ale slujbelor religioase. Păcătosul ascultă şi spune lucruri deşarte şi păcătoase, cântă cântece desfrânate, ascultă muzică rock, metalică şi satanică, şi din gura lui, în afară de acestea, se aud des fie osândiri, fie vorbe de ocară şi păcătoase. Iar dreptul iubeşte cântarea duhovnicească, discuţiile despre credinţă şi îndeosebi tot ce este religios. Păcătosul merge în locuri de distracţie, de veselie, iar picioarele dreptului nu cunosc căile necredincioşilor şi cele către fapte rele, paşii lui se îndreaptă spre Biserică, spre mănăstiri, spre locuri sfinte, unde au vieţuit şi s-au desăvârşit cei plăcuţi lui Dumnezeu. Mâinile păcătosului slujesc ca instrumente ale nedreptăţii, el răpeşte cu ele avutul altuia, îi face rău aproapelui; iar mâinile dreptului slujesc ca instrument al binelui. El face cu ele semnul Preasfintei Cruci, săvârşeşte lucruri pentru binele aproapelui, spre folosul societăţii. Păcătosul îşi odihneşte, îşi răsfaţă, îşi desfată şi îşi hrăneşte cu bunătăţi trupul său, iar dreptul nu socoteşte că trupul este al său, ci al Domnului. El se osteneşte prin muncă neîncetată, prin metanii şi post şi îl păzeşte în curăţie şi sfinţenie.

(Î): Cum să privim tihna şi desfătarea trupului?

(R): ''Desfătarea trupului se află între lucrurile cele mai urâte de Dumnezeu”, ne atenţionează Sfântul Teofan Zăvorâtul.

(Î): Cum să îndurăm greul nevoinţei şi necazurile vieţii?

(R): Cine nu are înaintea ochilor săi bucuria şi nădejdea că şi noi vom fi părtaşii răscumpărării şi ai vieţii celei veşnice nu poate îndura greutăţile nevoinţei şi nu poate accepta viaţa cea plină de necazuri.

(Î): Se cuvine ca, atunci când muncim, să ne ostenim până la epuizare?

(R): Epuizarea este cealaltă extremă, opusă lenei. De aceea, nu-ţi epuiza trupul pentru a nu cădea în boli şi neputinţe.

(Î): Putem birui răul din înlăuntrul nostru fără osteneli şi răbdarea necazurilor?

(R): ''Nimeni nu poate birui răul din lăuntrul său fără să se istovească prin osteneală îndelungată şi fără să sufere”, ne spune Sfântul Teodor Studitul.

(Î): Ce îl face pe om mucenic?

(R): Pe om îl face mucenic nu numai moartea, ci şi starea sufletească pe care o are în lupta de curăţire de păcate.

(Î):  Ce înseamnă a fi blând?

(R): A fi blând înseamnă a îndura în nerăutatea inimii nedreptăţile, batjocurile şi celelalte şi a ne ruga pentru vrăjmaşii noştri.

(Î): Ce înseamnă a te depărta de lume?

(R): A te depărta de lume înseamnă a părăsi năravurile, obiceiurile, regulile, deprinderile şi trebuinţele potrivnice Evangheliei şi Duhului lui Hristos.

(Î): Când este socotită răbdarea nevoinţă?

(R): ''Dacă rabzi (boala sau necazurile) şi îi mulţumeşti Domnului, mulţumirea ţi se socoteşte ca nevoinţă'', arată Sfântul Varsanufie cel Mare.

(Î): Din ce cauză are loc întinarea în timpul nopţii?

(R): Întinarea în timpul somnului are loc din mai multe pricini:

1) dacă l-ai osândit pe cel sincer, este un păcat foarte mare;

2) din îngâmfare şi mândrie, care, de asemenea, sunt păcate;

3) pentru că ai mâncat şi ai băut mult;

4) datorită firii;

5) datorită slăbiciunilor trupeşti şi a anumitor boli;

6) din invidie diavolească.

Duhovnicii învaţă acestea pe cei înţelepţi, şi, prin canon, aceştia se curăţesc de întinare.

(Î): Ce deosebire există între cel ce păcătuieşte cu gândul şi cel ce păcătuieşte cu fapta înaintea celorlalţi?

(R): ''Cel ce păcătuieşte cu gândul va da răspuns numai pentru sine, iar cel ce păcătuieşte cu fapta va da răspuns pentru cei pe care i-a smintit şi i-a uimit'', ne spune Sfântul Efrem Sirul.

(Î): Se cuvine să facem metanii mai presus de puteri?

(R): Dumnezeu nu cere de la noi ceea ce este peste puterea noastră, de aceea să faceţi pe măsura puterilor!

(Î): Tăcerea este ziditoare de suflet?

(R): Roadele tăcerii, care ne păzeşte de orice rău. În cel ce păstrează tăcerea, sălăşluieşte Duhul lui Dumnezeu.

(Î): Cum să-mi înfrânez limba?

(R): Singurătatea este mijlocul cel mai important pentru înfrânarea limbii. În lume ţine-ţi o piatră în gură sau limba între dinţi şi rugaţi-vă lui Dumnezeu.

(Î): Care este prorocia despre isihie?

(R): În vremurile din urmă, isihia – liniştirea o vei afla la foarte puţini creştini şi monahi... probabil din cauza internetului, televizorului şi radioului. Viaţa în isihie este mai de cinste decât toate celelalte feluri de viaţă. Prin isihie o mulţime de creştini au ajuns sfinţi. Cuviosul Paisie Aghioritul ne spune: ''Cine nu are linişte în nelinişte, acela nu are linişte nici în linişte''. Dar pentru aceasta trebuie să avem lucrare lăuntrică.

(Î): Cum să-l recunoaştem pe cel virtuos?

(R): Dacă sufletul cuiva este virtuos, acest lucru se descoperă în privire, mers, glas, zâmbet, discuţii şi comportament. În el, Harul Dumnezeiesc a schimbat totul şi a căpătat cea mai plăcută înfăţişare.

(Î): Se spune că trebuie să ştiu să mă rabd pe mine însumi. Este adevărat?

(R): Trebuie să învăţăm şi modul în care să ne răbdăm pe noi înşine şi trebuie să ne ostenim foarte mult pentru acest lucru. De exemplu, omul este nedrept faţă de sine. Când se cere din partea lui biruinţa asupra propriilor patimi, se mâhneşte, se frământă şi se supără pe el însuşi atunci când vede că îl iau în stăpânire tocmai acele patimi de care s-a hotărât să se lepede. Însă este dreaptă această supărare pe sine însuşi? Nu. Prin puterea sa, omul niciodată nu va putea să-şi biruiască patimile: ele sunt biruite numai de puterea lui Dumnezeu. De aceea trebuie să-I cerem Domnului ajutor în rugăciune şi trebuie să ne smerim în neputinţele noastre, nu să ne supărăm pe noi înşine.

(Î): Care sunt patimile cele mai dăunătoare sufletului?

(R): Toate patimile sunt rele şi dăunătoare sufletului, dar cele mai cumplite şi mai dăunătoare sunt îndreptăţirea de sine şi iubirea de certuri. De aceea diavolul ne sileşte să-i contrazicem pe ceilalţi spre a ne îndreptăţi pe noi, căci ştie că, dacă vom îndura şi nu ne vom îndreptăţi, vom fi îndreptăţiţi de Dumnezeu.

(Î): Când suntem atraşi pătimaş faţă de un lucru?

(R): În noi există atracţie păcătoasă faţă de un lucru atunci când ne uităm cu plăcere păcătoasă la el, ne supărăm pe ceilalţi şi ne certăm din cauza lui, iar atunci când îl pierdem, ne întristăm pentru el.

(Î): Cum să luptăm cu patimile?

(R): Creştinul trebuie să se străduiască să facă ceea ce este potrivnic patimilor. De exemplu: patima te obligă să te împotriveşti prin cuvânt, dar tu te sileşti să taci; patima te obligă să te îmbuibi, dar tu nu-ţi dai voie să te saturi şi aşa mai departe.

(Î): Cum să ne izbăvim de nesimţire?

(R): Pentru a ne izbăvi de nesimţirea sufletului este folositoare citirea deasă a Dumnezeieştilor Scripturi, a cuvintelor înduioşătoare ale Părinţilor celor purtători de Dumnezeu, pomenirea morţii şi a Înfricoşătoarei Judecăţi, spovedanie, împărtăşirea cu Sfintele Taine şi rugăciunea.

(Î): Ce importanţă au nevoinţele exterioare?

(R): Chiar dacă nevoinţele exterioare sunt necesare, totuşi ele sunt nişte schele, de aceea opriţi-vă mai puţin atenţia asupra lor. Clădirea se construieşte cu ajutorul lor, însă nu ele sunt clădirea. Clădirea este în inimă. Spre lucrarea lăuntrică a inimii să vă îndreptaţi atenţia. Unul şi acelaşi lucru poate fi şi plăcut, şi neplăcut lui Dumnezeu, judecând după intenţii. Învăţaţi-vă cu acest lucru.

(Î): Ce importanţă are slăbirea trupului?

(R): ''Slăbirea şi lenevirea trupului reduc puterea morală a omului şi îl apropie de cădere'', ne învaţă Sfântul Teofan Zăvorâtul.

(Î): Are mare importanţă măsura – dreapta socoteală faţă de toate lucrurile în viaţă?

(R): ''Viaţa virtuoasă nu constă în a nu mânca, a nu dormi, a nu avea odihnă, ci în a face totul cu măsură şi la timpul lor'', ne învaţă Sfântul Teodor Studitul.

(Î): Cum să ne izbăvim de păcatul care ne luptă?

(R): În fiecare zi, dimineaţa şi seara, roagă-L pe Mântuitorul, pe Maica Domnului şi pe toţi Sfinţii să te izbăvească de păcatul care te luptă şi căieşte-te neîncetat pentru faptul că se află în tine; istoveşte-ţi trupul cu post, dobândeşte smerenie şi răbdare, discută mai des cu oamenii care au viaţă duhovnicească şi împlineşte întocmai sfaturile lor. Şi Dumnezeu te va ajuta şi vei izbuti să atingi ce îţi doreşti.

(Î): Ce trebuie să îndure omul pentru a dobândi iertarea păcatelor?

(R): Păcătosul care se căieşte, care vrea să se smerească şi să se curăţească trebuie să primească umilinţa şi să tacă ştiind că este păcătos şi că trebuie să îndure pentru pocăinţă ca Dumnezeu să ierte păcatele lui.

(Î): Ce să facem atunci când am consimţit ca patimile să intre în inimă?

(R): Dacă primeşti patima în inimă, o simpatizezi şi o porţi în suflet un timp şi îţi întinezi sufletul cu ea, rosteşte canonul de pocăinţă sau Psalmul 50, săvârşind câteva metanii. Dacă nu te ajută, repetă până când sufletul se va linişti.

(Î): Cum să privim desfătarea?

(R): Desfătarea este dumnezeul patimilor şi orice desfătare slăbeşte mintea şi inima duhovnicească.

(Î): Când trebuie să apelăm Ia ostenelile trupeşti în cadrul ocupaţiilor duhovniceşti?

(R): În general, la ostenelile trupeşti putem apela numai în cazul sleirii puterilor sufleteşt datorate ocupaţiilor intelectuale de lungă durată ─ numai pentru a nu rămâne în trândăvie.

Postul

(Î): Ce este postul?

(R): Postul este înfrânarea voită de la orice desfătare. Voită, deoarece înfrânarea fără voie ─ de exemplu din pricina sărăciei, a bolii ori a slavei deşarte ─ nu poate fi numită post, căci ea vine din nevoie, nu de bunăvoie.

(Î): Cum trebuie să privim înfrânarea prin post?

(R): ''Orice lipsă şi orice constrângere sunt evaluate înaintea lui Dumnezeu după spusele din Evanghelie: Împărăţia lui Dumnezeu se ia prin străduinţă şi cei ce se silesc pun mâna pe ea (Matei 11,12). Cei ce încalcă cu îndrăzneală şi cu de la sine putere pravilele postului se numesc vrăjmaşi ai crucii, iar dumnezeul lor este pântecele lor. Alt lucru este dacă cineva încalcă postul din pricina bolii sau a neputinţei trupeşti. Datorită postului, sănătatea este mai bună şi mai puternică mai mult decât acestea, este mai durabilă, chiar dacă la înfăţişare oamenii par slabi. Datorită postului înfrânării, nici trupul nu se mai răzvrăteşte, somnul nu mai biruie atât, iar gândurile deşarte pătrund mai puţin în minte şi cărţile duhovniceşti sunt citite mai cu plăcere şi sunt înţelese mai bine'', ne spune Sfântul Ambrozie de la Optina.

    (Î): Cum trebuie să petrecem zilele postului?

    (R): În timpul postului trebuie să ne îndepărtăm de deşertăciunea lumească pentru a cugeta la păcatele noastre şi a pregăti o spovedanie curată din inimă, care ne curăţeşte de păcate. Zilele de post trebuie să le dedicăm postului, rugăciunii, mersului la Biserică, citirii Cuvântului lui Dumnezeu şi faptelor de milostenie: să-i vizităm pe cei bolnavi, pe cei săraci şi necăjiţi pentru a-i ajuta.

(Î): Cum să privim înfrânarea de la mâncare ce se face în văzul tuturor?

(R): Înfrânarea de la mâncare, ce are loc în văzul tuturor, o urăşte Domnul, răspunde Sfântul Vasile cel Mare.

(Î): Ce folos îi aduce trupului postul?

(R): Sfinţii Părinţi, insuflaţi de Sfântul Duh, au rânduit posturile atât pentru folosul nostru sufletesc, cât şi pentru folosul cel trupesc. Dacă toţi ar mânca numai mâncare de dulce, grasă, fără s-o schimbe, s-ar putea plictisi de ea şi aşteptarea praznicului nu le va putea aduce celor ce nu postesc acea bucurie pe care le-o aduce celor care ţin postul, nu numai pe cel trupesc, ci şi pe cel duhovnicesc. Dar înfrânându-ne de la mâncare, trebuie să ne înfrânăm şi de la patimi.

(Î): Are postul influenţă asupra stării duhului omului?

(R): Postul are influenţă şi asupra stării duhului pentru că omul devine mai smerit, mai rugător. De asemenea, în timpul postului şi al înfrânării, omul citeşte cu mai multă plăcere, înţelege cărţile duhovniceşti şi coboară rugăciunea mai în adâncul inimii sale duhovniceşti.

(Î): Ce putere are postul asupra duhului celui rău?

(R): Postul alungă demonii. Postul este o armă cumplită pentru vrăjmaşul diavol la fel cum sunt crucea lui Hristos şi celelalte sfinţenii, pe care nu le suportă puterea necurată a demonului. Postul loveşte răutatea demonică în locul ei cel mai sensibil, astfel încât el fuge de cel ce posteşte.

(Î): Când ni se dă voie să încălcăm postul?

(R): Să nu încalci postul decât în cazul unei boli grave şi a unor munci foarte grele.

(Î): Care este folosul postului?

(R): Postul alungă gândurile rele, face mintea luminoasă, inima curată, trupul sănătos şi îl pune pe creştin înaintea tronului lui Dumnezeu. Demonii se desfată foarte tare cu ospeţele, beţia, dasurile şi cu orice plăcere trupească.

(Î): Ce este postul duhovnicesc?

(R): Postul duhovnicesc este înfrânarea de la păcate. Dacă îl vezi pe duşmanul tău, să te împaci cu el; dacă vezi un om fericit, să nu-l invidiezi.

(Î): Ce este postul lăuntric?

(R): Postul lăuntric este atenţia faţă de tine însuţi.

(Î): Spuneţi-ne o învăţătură despre postul duhovnicesc!

(R): Mâinile să postească de la hoţie şi de la câştigul nedrept, picioarele să postească de la mersul la spectacole, ochii să postească să nu se uite la frumuseţe străină, auzul să postească de la osândire, vorbire deşartă şi batjocuri, căci ce folos avem dacă ne înfrânăm de la mâncarea de dulce, dar ne pângărim prin vorbirea de rău?

(Î): Ce este postul dinaintea împărtăşaniei?

(R): Postul dinaintea împărtăşaniei este acelaşi lucru, aceeaşi osteneală ─ numai că nu este o osteneală trupească, ci una duhovnicească. Ţelul şi intenţia lui sunt să curăţească sufletul şi trupul, să-l împace pe om cu Dumnezeu, să semene seminţele vieţii celei bune, iar pleava (deprinderile rele) să o înăbuşe. Postul dinaintea împărtăşaniei înseamnă mare stricteţe la hrană şi somn, încetarea grijilor şi faptelor lumeşti, citirea cuvântului lui Dumnezeu, mersul neîncetat la Biserică, cercetarea propriei conştiinţe în singurătate. Postul acesta este starea de veghe a sufletului, care se ocupă cu toată atenţia de lucrarea mântuirii; este cunoaşterea propriei păcătoşenii, zdrobirea inimii pentru păcate, pocăinţa, care se încheie cu spovedania înaintea duhovnicului şi cu împărtăşirea cu Sfintele Taine.

(Î): Ce daune provoacă excesul mâncării şi al băuturii?

(R): Orice exces al mâncării şi al băuturii este însoţit de slăbirea sufletului şi de decăderea morală a dragostei pentru aproapele.

     Virtuţi

(Î): Putem amâna o faptă bună pentru mai târziu?

(R): Nicio faptă bună să nu o amâni pentru mai târziu. Să nu crezi că mai târziu o vei face. Orice faptă trebuie săvârşită la vremea sa. Putem cunoaşte trecutul, putem orândui prezentul, însă viitorul nu este al nostru, ci este al lui Dumnezeu.

(Î): De ce?

(R): Diavolii şi slujitorii lor, oamenii păcătoşi, se vor strădui să te îndepărteze prin toate mijloacele păcătoase şi nepăcătoase de la aceste fapte bune. În special gândurile şi îndemnurile duhovnicilor şi a oamenilor credincioşi care ne îndeamnă la pocăinţă, spovedanie, participarea la slujbele bisericeşti şi în special Sfânta Liturghie, post, rugăciune şi milostenie nu trebuiesc amânate niciodată.

Aşadar, să nu îţi fure vrăjmaşul nădejdea mântuirii.

(Î): Care dintre virtuţi sunt mai înalte: cele sufleteşti sau cele trupeşti?

(R): Întrucât sufletul este cu mult mai presus decât trupul, într-atât şi virtuţile sufleteşti, îndeosebi cele următoare lui Dumnezeu, sunt mai înalte decât virtuţile trupeşti, iar patimile sufleteşti sunt mai grele şi mai dăunătoare decât cele trupeşti, deşi nu ştiu de ce acest lucru scapă din vederea multora. Fug de beţie, de desfrâu, de hoţie, dar se uită cu indiferenţă la patimi mult mai importante, precum cele sufleteşti ─ invidia, pomenirea răului, mândria, viclenia, neiertarea şi iubirea de argint ─ rădăcina tuturor relelor.

(Î): Ce importanţă are scopul în fapte?

(R): ''Faptele neînsemnate dobândesc valoare datorită scopului. Datorită scopului bun devin bune şi datorită scopului rău devin rele... Orice lucru este bun atunci când este săvârşit cu scop bun. Şi arsenicul poate fi medicament binefăcător pentru om, dar, în acelaşi timp, este şi otravă mortală. Aşa şi cultura, ştiinţa, învăţământul, trebuie să aibă un scop bun pentru a fi binefăcătoare pentru neamuri şi omenire, altfel, fără Dumnezeu, pot fi ca arsenicul”, arată Sfântul Teofan Zăvorâtul.

(Î): Prin ce se dobândeşte frica de Dumnezeu?

(R): Frica de Dumnezeu se dobândeşte prin rugăciune fierbinte către Dumnezeu şi prin cugetări dese la despărţirea sufletului de trup şi la viaţa viitoare, care sunt inevitabile pentru fiecare dintre cei ce vieţuiesc pe pământ.

(Î): În ce constă evlavia faţă de Dumnezeu?

(R): Evlavia noastră trebuie să corespundă nu volumului lucrărilor săvârşite, ci Persoanei lui Dumnezeu, spre Care se îndreaptă. ''Fie că cineva cădeşte, fie că citeşte şi cântă, fie că face altceva, dacă face aceste lucruri cu nepăsare, va fi judecat asemenea celor ce săvârşesc lucrarea lui Dumnezeu cu nepăsare. La fel şi dintre cei ce sunt prezenţi în Biserică: fie că cineva stă în picioare, fie că face metanii, fie că pune o lumânare, fie că mănâncă o prescură, dacă face aceste lucruri cu nepăsare, tot atât de mult greşeşte şi aceleiaşi judecăţi se supune”, ne răspunde Sfântul Teofan Zăvorâtul.

(Î): Ce virtute este mai presus de dreptate?

(R): A îndura ocările este o virtute mai mare decât a ţine dreptatea. Iar a ţine minte ocara înseamnă a fi deja biruit de cel rău.

(Î): Întotdeauna trebuie să respectăm îndatorirea de a avea pace cu aproapele?

(R): Îndatorirea de a avea pace cu aproapele nu cere ca noi să fim de acord cu ideile, intenţiile şi faptele lor rele. Un asemenea acord ar fi un mare păcat; dimpotrivă, datoria permanentă a creştinului este să nu fie de acord cu ideile şi intenţiile rele ale oamenilor împătimiţi.

(Î): Ce trebuie să gândim în timpul treburilor noastre ca să avem folos sufletesc?

(R): Fie că faci ceva, fie că vorbeşti, fie că mergi undeva, să gândeşti: dacă Domnul mă cheamă acum? Şi să fii atent la conştiinţa ta.

(Î): Prin ce se alungă râsul?

(R): Râsul se alungă prin pomenirea lui Dumnezeu, a Înfricoşătoarei Judecăţi şi a celor 9 chinurilor ale iadului.

(Î): Ce înseamnă a păzi simţul vederii de păcat?

(R): Înseamnă a nu privi cu patimă frumuseţea străină, veşmintele străine, veniturile bogate, podoabele bogate ale caselor, comorile şi bogăţiile străine; înseamnă a evita adunările vesele şi uşuratice în care domneşte păcatul.

(Î): Ce anume aprinde dragostea pentru Dumnezeu?

(R): Pomenirea milelor lui Dumnezeu încălzeşte inima şi aprinde dragostea pentru Dumnezeu.

(Î): Cum să mă feresc de păcat în timpul ispitelor?

(R): În timpul ispitelor adu-ţi aminte mai des de moarte, de Înfricoşătoarea Judecată şi de chinurile cele veşnice ale iadului.

(Î): Pe ce anume ne este îngăduit să ne mâniem?

(R): Ne este îngăduit să ne mâniem numai pe păcatele noastre, pe gândurile noastre rele, pe însăşi mânia noastră şi pe diavoli.

(Î): Uneori, la vederea mulţimii păcatelor mele, peste mine vine tristeţea. Ce să fac?

(R): Nu trebuie să ne întristăm la vederea mulţimii păcatelor şi a neputinţelor noastre, deoarece tristeţea şi deznădejdea sunt păcate mari. Datoria noastră este să fim răbdători, smeriţi şi de toate mulţumiţi. În nevoinţa noastră să nu păstrăm răutatea în inima noastră, să nu rostim cuvinte de ocară şi să nu osândim.

(Î): Cum trebuie să îndurăm necazurile?

(R): ''Necazurile trebuie să le îndurăm cu mulţumire”, ne spune Sfântul Macarie cel Mare.

(Î): Ce folos sufletesc ne aduce răbdarea necazurilor?

(R): Datorită răbdării înţelepte a necazurilor se curăţesc păcatele. Orice necaz însoţit cu mulţumirea faţă de Dumnezeu îi este de folos sufletului.

(Î): Cum să izbândesc în bine?

(R): Dacă vrei să izbândeşti în bine, foloseşte-te de sfaturile oamenilor înţelepţi care au frică de Dumnezeu.

(Î): Cum să socotim lacrimile de recunoştinţă vărsate pentru Domnul?

(R): Lacrimile pentru Dumnezeu sunt cele pe care creştinul le varsă fiind plin de sentimentul recunoştinţei faţă de El, din zdrobire de inimă datorată milei lui Dumnezeu faţă de el. Lacrimi pentru Dumnezeu pot fi numite şi acelea pe care omul le varsă pentru aproapele atunci când vede suferinţele lui, nenorocirile lui, căderile lui în păcat.

(Î): De ce este îngăduită clevetirea asupra mea?

(R): Clevetirea şi gâlceava sunt îngăduite asupra ta cu voia lui Dumnezeu pentru a te deprinde cu răbdarea; şi să nu te îndreptăţeşti prea mult, căci altfel îţi pierzi răsplata şi păcatele dinainte nu ţi se curăţesc.

(Î): Ce fel de oameni trebuie să alegem ca prieteni şi de încredere?

(R): Ca prieteni şi oameni de încredere să-ţi alegi numai oameni înţelepţi şi cucernici, care în discuţiile lor nu îşi bat joc de credinţă, căci numai între oamenii virtuoşi poate exista prietenie adevărată şi îndelungată.

(Î): Care cruce este exterioară şi care este interioară?

(R): Crucea exterioară constă în batjocurile vădite care vin din partea celorlalţi, în reproşuri, ocări şi clevetiri, iar cea interioară constă în luptele cu gândurile, poftele şi dorinţele rele, ne spune Sfântul Teofan Zăvorâtul.

(Î): Ce reprezintă răstignirea creştinului faţă de păcate (I Petru 2,24)?

(R): Sfântul Teofan Zăvorâtul ne spune: ''Când creştinul este lovit în cap, unde este trufia, în locul acesteia, se va sălăşlui în duh smerenia.

Când vor fi pironite mâinile lui, care sunt iubirea de agoniseală, în locul lor va intra neagoniseala.

Când vor fi sfărmate fluierele picioarelor lui, care sunt plăcerea trupească, se va naşte în locul lor întreaga înţelepciune.

Când va fi străpunsă inima lui, care este iubirea de sine, atunci va fi dăruită omului lepădarea de sine''.

Lăcomia pântecelui

(Î): Ce este mai rău ─ înfrânarea peste măsură sau săturarea cu mâncare şi băutură?

(R): ''Înfrânarea nemăsurată este mai rea decât săturarea, deoarece datorită ei nu se poate ajunge la dreapta socoteală, însă după săturare se poate”, ne învaţă Sfântul Ioan Casian Romanul.

(Î): Care este cea mai bună măsură în întrebuinţarea hranei şi a băuturii?

(R): Cea mai bună măsură în întrebuinţarea hranei şi a băuturii este necesitatea trupului.

(Î): Ce înseamnă a întrebuinţa hrana după pofte şi ce înseamnă a o întrebuinţa după cerinţa firii?

(R): A întrebuinţa hrana după pofte înseamnă a voi să o întrebuinţezi nu pentru necesitatea trupului, ci pentru plăcerea pântecelui. A iubi o anumită mâncare şi, mai ales, a o dori cu poftă este un moft şi slujeşte lăcomiei pântecelui.

(Î): Cum putem afla dacă suntem stăpâniţi de lăcomia pântecelui?

(R): Iată cum poate afla cineva dacă este stăpânit de lăcomia pântecelui:

• dacă gândul la mâncare stăpâneşte cugetul său (astfel încât nu i se poate împotrivi), are lăcomia pântecelui;
• un alt semn al lăcomiei pântecelui este dorinţa de a mânca înainte de vreme, ceea ce niciodată nu trebuie să facă, în afară de cazul în care există un motiv întemeiat.

Dacă nu este stăpânit de acest gând şi întrebuinţează în mod liber orice fel de hrană, pe măsura cerinţei trupului, nu are lăcomia pântecelui.

(Î): Trebuie să mâncăm până ne săturăm?

(R): Pântecele sătul trage la somn, la lene şi la slăbiciune; de aceea se stârnesc în om gânduri întinate.

(Î): Cum să ne păzim în timpul mesei de desfătarea cu hrana pe care o mâncăm?

(R): Când stai la masă, să-ţi aduci aminte de păcatele tale. Astfel te vei păzi de desfătarea cu hrană atunci când mănânci.

(Î): Poate exista lăcomia pântecelui atunci când mâncăm puţin, dar dorim mâncăruri gustoase?

(R): Da, există lăcomia pântecelui şi atunci când mâncăm puţin, dar dorim mâncăruri gustoase. ''Cât de puternică este această otravă! Este cea dintâi pricină a relelor”, arată Sfântul Vasile cel Mare.

(Î): Dacă patima lăcomiei pântecelui nu mă ia în stăpânire mai înainte, ci apare chiar în timp ce mănânc, ce să fac atunci: să las mâncarea sau nu?

(R): Când mănânci împreună cu altcineva, nu o lăsa, ci, chemând în ajutor numele lui Dumnezeu, alungă pofta şi mănâncă puţin, aducându-ţi aminte că mâncarea se transformă imediat în duhoare. Iar când eşti singur şi înfometat, mănâncă pâine şi altă mâncare faţă de care nu simţi patimă.

(Î): Ce gânduri se cuvine să avem la o masă îmbelşugată?

(R): La o masă îmbelşugată să-ţi aduci aminte de moarte şi de patimile Mântuitorului şi să spui în sinea ta: ''Ai primit cele bune în viaţa ta!"

(Î): Deseori suntem sfătuiţi de oameni, dar şi de gânduri să mâncăm mai mult decât este necesar. Ce trebuie să facem?

(R): ''Nu ascultaţi sfaturile oamenilor care-şi fac voia lor trupească şi care s-au făcut robii pântecelui şi ai patimilor trupeşti. În general, să vă temeţi de sfaturile rele mai mult decât de vrăjmaşi'', ne spune Sfântul Efrem Sirul.

(Î): Ce să facem când ne îngreuiem cu mâncarea?

(R): Dacă ţi se întâmplă să te îngreuiezi cu mâncarea, apucă-te de o muncă fizică, nu te întinde să te culci pentru a nu te întina cu visuri necurate.

(Î): Sfântul Ioan Botezătorul mânca lăcuste (Matei 3,4)?

(R): Sfântul Ioan Botezătorul nu mânca lăcuste, ci roşcove. În Pustiul Iudeii nu prea să găseşte iarbă şi cu atât mai puţin lăcuste. Iar ca hrană pentru iarnă ar fi trebuit să pună lăcustele la uscat, ori la murat sau cu sare. Dacă ar fi mâncat Sfântul Ioan Botezătorul lăcuste, acest fel de nevoinţă am fi întâlnit-o şi la marii asceţi şi pustnici. Însă nu se cunosc sfinţi care să se fi hrănit cu lăcuste. Este o mare greşeală din Biblia tipărită de Biserica Ortodoxă Română, care face mare sminteală.

Sfântul Ioan Gură de Aur care în comentariu la această Evanghelie spune că Sfântul Ioan Botezătorul mânca o plantă cu rădăcini amare. De asemenea părintele arhim. Cleopa Ilie scrie în cartea Predici la Preznice împărăteşti  şi la Sfinţii de peste an, la Soborul Sfântului Ioan Botezătorul că mânca acride.

Am fost la Ierusalim şi am întrebat pe părinţii care se nevoiau  acolo şi mi-a spus că Sfântul Ioan Bozetătorul nu mânca lăcuste, ci o plantă cu rădăcini amare.

(Î): Ce sunt roşcovele?

(R): Roscovele sunt cunoscute la agronomi ca pâinea Sfântului Ioan Botezătorul.

(Î): De unde apare confuzia?

(R): Confuzia apare de la cuvintele ebraice care pentru roşcove şi lăcuste sunt similare.

(Î): Sunt bune de mâncat roşcovele?

(R): Roşcovele reglează conţinutul de zahăr din sânge şi digestia. Pudra obţinută din roşcove este utilizată ca antiviral, antioxidant, antiseptic şi anti-bacterian.

(Î): Ce folos ne aduce întrebuinţarea prescurii şi a aghiazmei?

(R): Când creştinul foloseşte prescură şi aghiazmă, nu se apropie de el duhul necurat, sufletul şi trupul i se sfinţesc, gândurile se însufleţesc spre a fi plăcut lui Dumnezeu şi omul este înclinat spre post, rugăciune şi toate virtuţile.

Somnul

(Î): Cum este înţelept să dormim?

(R): Trebuie să dormim mai puţin decât ne cere firea. Somnul să-l întrerupem cu suspinele şi să-l împărţim cu rugăciunea.

(Î): Dorm mult. Cum să reduc durata somnului?

(R): Mănâncă cu măsură, cugetă la Înfricoşata Judecată şi la chinurile iadului şi nu vei dormi mult.

(Î): Când suntem foarte obosiţi şi avem nevoi de odihnă, trebuie să ne silim spre nevoinţe?

(R): Când sunteţi foarte obosiţi, nu trebuie să vă siliţi spre nevoinţe. Dacă nu îi veţi da trupului vostru odihnă şi în timpul oboselii vă veţi sili spre rugăciuni, niciodată nu veţi avea pace sufletească.

(Î): Ce regulă trebuie să păzim înainte de somn, în fiecare zi, toată viaţa?

(R): În fiecare zi, înainte de somn, trebuie să ne amintim păcatele săvârşite în timpul zilei şi să ne căim pentru ele înaintea Domnului.

(Î): Care somn este mântuitor de suflet?

(R): Dacă voieşti să ai somn înţelept, atunci când te culci în pat, să te căieşti, să simţi zdrobire de inimă şi să te rogi Domnului. Dacă vei adormi cu rugăciunea, îl vei atrage la tine pe îngerul păzitor, care te va păzi până când te vei trezi.

(Î): Ce influenţă are asupra omului somnul prea mult?

(R): Omul somnoros este la fel ca o plantă aflată la umbră: moale, abătut, palid şi anemic.

(Î): Este bine să avem răcoare în chilie?

(R): Da, pentru că putem mai uşor să ne luptăm cu slăbiciunea, cu lenea şi cu somnul.

Desfrânarea

(Î): Ce hrăneşte patima desfrâului?

(R): Patima desfrâului o hrănesc: trândăvia, lenea, somnul mult, grija prea mare pentru sănătate, îmbuibarea, beţia cu vin, râsul, împodobirea trupului, nepăzirea ochilor, mânia, purtarea libertină faţă de persoană de sex opus.

(Î): Cum să biruim în noi patima desfrâului?

(R): Iată mijloacele prin care biruim patima desfrâului din noi:

1) să te înfrânezi de mâncare, băutură şi somn şi să dormi pe pat tare;

2) nu-ţi aminteşti niciodată păcatele trupeşti pe care le-ai săvârşit înainte;

3) să fugi de legăturile cu persoanele de sex opus;

4) să te rogi lui Dumnezeu pentru izbăvirea de gândurile desfrânate;

5) să te abţii de la dorinţele necurate prin frica de pedepsele viitoare de dincolo de mormânt;

6) să te foloseşti de semnul crucii ca de o armă pentru alungarea atracţiilor inimii tale;

7) să-ţi aduci aminte cât mai des de moarte;

8) să mergi la spovedanie şi către părintele duhovnic şi să-i descoperi acestuia gândurile tale;

9) să te îndeletniceşti cu munca fizică;

10) să citeşti Sfânta Evanghelie;

11) să-ţi stăpâneşti, să-ţi înfrânezi privirea şi auzul de la tot ceea ce stârneşte patima desfrâului (de la imagini, cărţi imorale, fotografii, filme, statui, discuţii, atingeri de persoane de sex opus când mergi cu un mijloc de transport şi aşa mai departe).

(Î): De ce sunt atrasă trupeşte de anumiţi bărbaţi?

(R): Firea femeiască şi bărbătească este astfel alcătuită de Dumnezeu încât să fie şi atracţie trupească între bărbat şi femei. Însă de multe ori aici intervin şi patimile celor doi.

(Î): Cum putem să luptăm?

(R): Sfântul Ioan Scărarul spune că numai prin fugă poate fi biruită ispita trupească. Şi părinţii cu viaţă sfântă au fugit de ispitele trupeşti. Apoi smerenie, rugăciune, post, metanii, muncă fizică, priveghere, spovedanie, împărtăşirea cu Sfiintele Taine, Sfântul Maslu.

(Î): Ce să fac când văd o femeie frumoasă şi inima mea este atrasă de ea?

(R): Când vezi o femeie frumoasă, mintea poate cădea şi întina cu duhul desfrânării. Atunci ridici mintea şi spui: ''Dar Maica Domnului cât este de frumoasă, de Preacurată şi de Preasfântă!''

       (Î): Ce persoane trebuie să evităm?

   (R): Trebuie să-i evităm şi să nu vorbim cu persoanele faţă de care simţim patimă (mânie, desfrânare, mândrie, slavă deşartă...).

(Î): Ce trebuie să ştim cu privire la căderea fără voie în păcat?

(R): Întristarea care vine de la diavol spune: ''Nu mai există pocăinţă pentru tine!'' Căci diavolul spune aceste lucruri ca să-l determine pe om să lepede viaţa în Dumnezeu. Iar întristarea care vine de la Dumnezeu spune: ''Nu te teme, vino iarăşi la pocăinţă pentru că te iartă Dumnezeu''. Pentru că ştie Hristos că omul este neputincios şi i-a dăruit pocăinţa cea mântuitoare până la moarte.

(Î): Ce trebuie să facem pentru a dobândi virtutea curăţiei?

(R): ''Să nu te dezbraci până la goliciune: hainele să acopere trupul tău şi ziua, şi noaptea şi nici măcar tu însuţi să nu-ţi vezi goliciunea trupească. Dacă eşti sănătos, nu te duce să faci baie fără să ai nevoie. Nu-ţi unge trupul cu creme, nici hainele cu parfumuri'', ne învaţă Sfântul Atanasie cel Mare.

Mânia

(Î): Cum să ne purtăm dacă ajungem la mânie din pricina cuiva?

(R): Dacă ajungi la mânie din pricina cuiva, să te deprinzi să taci în timpul ei câteva minute săvârşind Rugăciunea lui Iisus sau rugându-te Maicii Domnului, înainte de a vorbi sau a acţiona în pripă.

(Î): Care mânie este dreaptă?

    (R): Mânia este dreaptă în cazul în care este îndreptată împotriva păcatelor, a fărădelegilor, împotriva încălcării legii şi apare în noi în mod firesc ca produs al râvnei pentru slava lui Dumnezeu, fiind însoţită nu de ură sau de răutate, ci de iubire deplină şi de compătimire faţă de aproapele şi având un singur ţel: să-l mântuiască pe cel păcătos.

''Dacă cineva se mânie pe drept, pentru mustrare şi din râvnă duhovnicească, acela să nu fie osândit", spune  Fericitul Teofilact al Bulgariei, iar orice altă mânie să fie osândită cu fermitate.

(Î): Cum trebuie să ne purtăm faţă de oamenii care sunt iuţi din fire?

(R): Să te depărtezi de oamenii care sunt iuţi din fire şi violenţi, dacă nu voieşti să suferi vreun rău din partea lor.

(Î): Cum să scăpăm de mânie?

(R): De mânie nu putem scăpa pentru că omul de după căderea strămoşilor noştri din Rai are putere raţională, putere mânioasă şi putere  poftitoare.

Mânia este un nerv al sufletului cu care este înzestrat omul pentru a munci fizic şi intelectual şi să poată lupta cu diavolul prin rugăciune şi împotrivire După cum maşina nu se poate deplasa fără un motor bun, tot astfel omul nu poate lucra fizic şi intelectual, nu se poate ruga şi lupta cu diavolii fără această putere mânioasă.

(Î): Cum putem să stăpânim mânia?

(R): Maşina are motor, sistem de direcţie şi sistem de frânare pentru ca şoferul să poată controla deplasarea ei. Iar omul are minte, putere raţională, putere cugetătoare cu care poate controla şi stăpâni mânia, în scopul mântuirii, folosindu-o pentru muncă binecuvântată, rugăciune şi luptă împotriva diavolilor. Diavolii ştiu acest lucru şi ne ispitesc să facem păcate, folosind această putere mânioasă împotriva aproapelui (ceartă, bătăi, înjurături, crime...).

(Î): Cum trebuie să folosim puterea mânioasă?

(R): Când suntem mânioşi, să căutăm să consumăm energia mânioasă printr-o muncă fizică binecuvântată şi să canalizăm energia mânioasă, pentru a ne curăţi, prin cuvântul rugăciunii lăuntrice sau al versetului biblic inima duhovnicească. Mânia este o putere sufletească pe care trebuie s-o folosim corect. Oamenii mânioşi muncesc mai mult. Puterea mânioasă este bună, dar s-o dai pe tine, să te lupţi cu diavolul prin rugăciune şi s-o consumi într-o muncă utilă.

Dar diavolul ce zice: „De ce să te lupţi cu mine prin rugăciune şi împotrivire, şi cu patimile? Mai bine revars-o asupra semenului tău prin înjurături, ceartă, bătăi, crime”.  Iar el notează păcatele.

(Î): Ce trebuie să fac?

(R): În primul rând să te smereşti, să te consideri mai rău decât toţi, să-i îngădui pe toţi, să te rogi pentru ei, să-i ierţi, să rabzi. După cum o maşină are acceleraţie (mânia) dar şi frănă (raţiunea) şi şoferul accelerează atât cât poate să stăpânească maşina, şi în anumite situaţii pune frână, tot aşa şi creştinul, când vede că mânia se accelerează prea tare şi scapă de sub control, pune frână prin raţiune: Ce fac acum? Mă enervez, fac păcate, nu pot să mă rog, să mă împărtăşesc, etc. şi pune ''frână'' mâniei.

(Î): Ce să facă acei oameni care nu îşi văd păcatele lor?

(R): Celor care nu îşi văd păcatele lor li se recomandă să ia aminte la păcatele pe care le văd în ei oamenii apropiaţi, la cele pentru care sunt mustraţi.

Altă cale mai sigură şi profundă: Aproapele meu este oglinda mea. Dacă-l văd negru, de vină sunt ochelarii mei negri, adică negreala ─ păcatul din mintea mea, pe care trebuie să-l curăţ.

[1] Iarna, o femeie mândră a lunecat pe gheaţă şi a căzut. Când a fost întrebată de ce nu se uită pe unde merge a răspuns:

• Ameţesc!