Păcatele înaintașilor
Păcatele înaintaşilor se răsfrâng asupra urmaşilor.
(Î): De ce trebuie să sufere oamenii pentru păcatele înaintaşilor?
(R): Fărădelegile, păcatele şi mârşăviile săvârşite de părinţi cad asupra copiilor, nepoţilor şi strănepoţilor. Sunt oameni care gândesc greşit zicând „după mine potopul”. Adică să mă distrez cât mai bine şi nu mai contează ce urmează după mine.
Judecata lui Dumnezeu este însă diferită de a noastră! Fiecare părinte este răspunzător de fericirea sau nefericirea copiilor şi a descendenţilor până la al treilea şi al patrulea neam.
Deşi la prima vedere ni se pare că Dumnezeu este nedrept, că nu este drept să suferim noi pentru păcatele altora, totuşi aceste realităţi au o logică Dumnezeiască.
Deci, din momentul în care părinţii calcă cele 10 porunci (Decalogul) din Vechiul Testament, „Fericirile” din Noul Testament, şi învăţăturile Bisericii, îşi atrag osânda asupra lor şi asupra urmaşilor lor.
(Î): Cum ajung la urmaşi problemele şi păcatele cauzate de strămoşii noştrii?
(R): Învăţătura de credinţă ortodoxă ne spune că Harul Dumnezeiesc îl părăseşte pe om într-o oarecare măsură, din cauza lipsei sale de pocăinţă. Iar diavolul profită de lipsa Harului Dumnezeiesc pentru a ispiti pe aceşti oameni în diferite moduri. Iar această lipsă a Harului Dumnezeiesc este moştenită şi de urmaşi. De aceea Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne dă un răspuns consemnat de Sfântul Apostol Luca în capitolul 13 al Evangheliei sale. Ni se spune că erau de faţă unii care vesteau despre galilienii al căror sânge l-a amestecat Pilat cu jertfele lor. Iar Domnul Iisus Hristos le-a zis: ''Credeţi oare că aceşti galilieni au fost mai păcătoşi decât toţi galilenii pentru că au suferit aceasta? Nu!, zic vouă; dar dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel. Sau acei 18 inşi peste care s-a surpat turnul din Siluan şi i-au ucis, gândiţi oare că ei au fost mai păcătoşi decât toţi oamenii care locuiau în Ierusalim?, Nu!, zic vouă; Dar de nu vă veţi pocăi, toţi veţi pieri la fel'' (Luca 13, 1-5). ''Şi le-a spus pilda aceasta: Cineva avea un smochin sădit în via sa şi a venit să caute rod în el, dar nu a găsit. Şi a zis către vier: Iată, trei ani sunt de când vin şi caut rod în smochinul acesta şi nu găsesc. Taie-l; de ce să ocupe locul în zadar. Iar el, răspunzând, a zis: Doamne, lasă-l şi anul acesta până îl voi săpa împrejur şi voi pune gunoi. Poate va face rod în viitor, iar de nu îl vei tăia'' (Luca13,6-9).
(Î): Ce se înţelege din această pildă?
(R): Din această pildă, înţelegem că Dumnezeu, în marea Lui răbdare pe care o are faţă de noi şi de păcatele noastre, aşteaptă pocăinţa chiar şi de la urmaşii păcătoşilor, pentru ca păcatele acestora să fie ispăşite.
Astfel, suferinţa copiilor pentru păcatele înaintaşilor lor face parte din marea purtare de grijă pe care Dumnezeu o are asupra oamenilor.
(Î): Ce spune Origen despre acest paradox?
(R): Origen ne spune următoarele despre acest aparent paradox: „Cât va dura lumea aceasta, diavolul, care este părintele păcătoşilor, nu este pedepsit pentru vina păcatelor lui. Aceştia îşi primesc pedeapsa în fiii lui, adică în aceia pe care i-a zămislit prin păcate”.
Cu alte cuvinte, aceştia sunt oamenii care trăisc în trup, pedepsiţi, loviţi şi biciuiţi de Dumnezeu. Căci Domnul nu vrea moartea păcătosului ci să se întoarcă şi să fie viu. De aceea, în bunătatea Sa îndurătoare, El pedepseşte păcatele părinţilor în fii. Căci dacă părinţii, adică diavolii şi îngerii lui, ca şi ceilalţi stăpâni ai lumii acesteia şi cărmuitori ai întunericului, se fac părinţi ai păcatelor ca şi diavolul, fiind nevrednici a fi îndreptăţiţi în veacul acesta, îşi vor primi ceea ce li se cuvine în veacul viitor.
În schimb Domnul a găsit de bine ca fiii săi, aceia pe care diavolul i-a făcut să păcătuiască, dar care s-au legat de el ca nişte complici şi asociaţi să primească aici pedeapsa care li se cuvine ca să ajungă curăţiţi în viaţa cea veşnică şi să nu mai fie asociaţi diavolului la pedepsirea lui.
(Î): De ce procedează astfel Dumnezeu?
(R): Pentru că în îndurarea Sa, Dumnezeu vrea ca toţi oamenii să se mântuiască. De aceea zice: „Cerceta-voi cu toiag fărădelegile lor şi cu bătăi păcatele lor. Iar mila Mea nu o voi depărta de la ei” (Psalm 88,32-33).
Deci, Domnul te cercetează, după ce ai săvârşit păcatele, te previne, te încearcă şi cu biciul şi cu vergeaua pentru păcatele pe care ţi le-au sugerat diavolii.
(Î): Ce aflăm din Sfânta Scriptură despre pedepsele care vin asupra copiilor pentru păcatele părinţilor?
(R): Iată ce ne spune Sfânta Scriptură despre pedepsele care vin pentru păcatele părinţilor asupra copiilor: Dumnezeu, când dă Sfântului Proroc Moise Decalogul, spune: ''Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu zelos, care pedepsesc pe copii pentru vina părinţilor ce Mă urăsc pe Mine, până la al treilea şi al patrulea neam'' (Ieşirea 20, 5-6). Aceste cuvinte le-a rostit Dumnezeu şi a doua oară, când a dat alte Table ale Legii lui Moise (Ieşirea 34, 7). Celor care nu cred că îşi pot distruge urmaşii prin păcatele care le fac, le amintim şi cuvintele lui Dumnezeu rostite prin Sfântul Proroc Naum: ''Domnul este îndelung răbdător şi mult-milostiv, dar nepedepsit nimic nu lasă… '' (Naum 1, 3), iar această pedeapsă poate merge până la stârpirea urmaşilor: ''Pregătiţi măcelul feciorilor, din pricina fărădelegilor părinţilor lor… '' (Isaia 14, 21). Prorocul Ieremia se ruga cu lacrimi lui Dumnezeu zicând: ''Tu arăţi milă la mii şi pedepseşti fărădelegile părinţilor în sânul copiilor lor după ei'' (Ieremia 32, 18). Şi pentru ca să arate că şi el suferă din cauza celor de dinaintea lui, afirmă amărât: ''Părinţii noştri au greşit şi nu mai sunt, dar noi purtăm fărădelegile lor'' (Plângerile 5, 7). Generaţiile umane sunt solidare între ele, fiecare om răspunde, într-un fel, şi pentru faptele celorlalţi.
(Î): Ce păcate ale părinţilor au urmări grave asupra urmaşilor ?
(R): Desfrânarea este unul dintre păcatele care fac ravagii, cu urmări grave asupra urmaşilor. Din Sfânta Scriptură aflăm următoarele: ''Fiii desfrânaţilor nu vor avea desăvârşire şi sămânţa ieşită din patul nelegiuit se va stinge. Că deşi vor avea viaţă lungă, nu vor fi de nicio treabă şi bătrâneţile lor, la urmă de tot, vor fi fără cinste'' (Înţelepciunea lui Solomon 3, 16-17).
Domnul nostru Iisus Hristos ne arată că urmaşii pot suferi din cauza fărădelegilor părinţilor. Atunci când Mântuitorul vindecă pe orbul din naştere, evreii Îl întreabă: „Învăţătorule, cine a păcătuit, acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb?” Iisus a răspuns: „Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu” (Ioan 9, 2-3).
Sfinţii Părinţi spun că păcatele desfrânării, ale sodomiei şi ale gomoriei grăbesc sfârşitul acestei lumi.
(Î): Ce exemple avem în Sfânta Scriptură despre pedepsele care s-au răsfrânt asupra urmaşilor din cauza părinţilor nelegiuiţi?
(R): Iată câteva din pedepsele care s-au răsfrânt asupra copiilor din cauza părinţilor nelegiuiţi!
Regele Saul L-a supărat pe Dumnezeu, deoarece a călcat poruncile Lui (I Regi 15, 10), şi de aceea fiii lui au pierit (I Regi 31, 2); regele Ieroboam a întrecut în răutate pe toţi cei dinaintea lui (III Regi 14, 9) şi de aceea fiii lui au murit din pricina fărădelegilor tatălui lor (III Regi 14, 10-11); regele Baeşa, urmaşul lui Ieroboam, ''a săvârşit fapte rele înaintea ochilor Domnului'' (III Regi 15, 34) şi iată că din această cauză toţi fiii lui au murit groaznic (III Regi 16, 3); Ioram, fiul lui Iosafat, ajungând rege, şi-a ucis toţi fraţii lui şi mii de căpetenii din Israel (II Paralip. 21, 4) şi de aceea toţi fiii şi urmaşii lui au fost ucişi din pricina păcatelor tatălui lor (II Paralip. 21, 13-14) etc.
Dacă totuşi, unii duc o viaţă curată, sfântă, ei nu sunt scutiţi de săgeţile aprinse venite de la înaintaşii lor şi de aceea fiecare părinte este răspunzător de soarta urmaşilor lui. De aceea poetul latin Horaţiu afirmă oarecum cu întristare: „Voi ispăşi nevinovat păcatele strămoşilor”.
(Î): Cum trebuie să ne comportăm ca să nu punem în pericol soarta urmaşilor noştri?
(R): Trebuie să respectăm cu stricteţe poruncile dumnezeieşti şi învăţăturile bisericii, ferindu-ne de a greşi faţă de Dumnezeu, oricât de puţin, deoarece greşelile mărunte vestesc întotdeauna păcatul mare.
(Î): Această pedeapsă, care durează până la al treilea şi al patrulea neam, ne înfricoşează.
(R): Dar ea poate fi scurtată, dacă urmaşii celor păcătoşi se îmbogăţesc duhovniceşte cu virtuţi şi fapte bune, răscumpărând prin bunătatea lor păcatele părinţilor sau a strămoşilor lor.
(Î): Cum procedează Dumnezeu cu cei buni?
(R): Dumnezeu, pe cei buni îi binecuvântează. Pe copii, pentru virtuţile părinţilor, şi nu până la al treilea şi al patrulea neam, ci chiar şi mai mult, dacă aceştia duc mai departe virtuţile moştenite. Această concluzie o aflăm din cartea Ieşirii unde se spune: ''Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu zelos, care pedepsesc pe copii pentru vina părinţilor ce Mă urăsc pe Mine, până la al treilea şi al patrulea neam, şi Mă milostivesc până la al miilea neam către cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele'' (Ieşirea 20, 5-6).
(Î): Cum comentează Sfântul Chiril al Alexandriei aceste cuvinte ale lui Dumnezeu?
(R): Comentând aceste cuvinte Sfântul Chiril al Alexandriei spune că Dumnezeu trebuia să înfricoşeze cu ameninţări aspre pe cei ce nu vor împlini poruncile dumnezeieşti. De aceea se numeşte Dumnezeu pe sine zelos şi spune că va pedepsi pe urmaşi datorită păcatelor părinţilor lor dacă vor avea o viaţă asemenea părinţilor şi se vor lua la întrecere cu greşelile înaintaşilor. Căci nu spune că păcatele părinţilor vor aduce pedepse peste cei ce nu au păcătuit deloc. Nu vor muri părinţii pentru copii şi nici copiii pentru părinţi, de vreme ce Dumnezeu Însuşi strigă: pentru păcatele sale, pe care le-a săvârşit, va muri (Iezechiel 18,24). Dar dacă fiii urmează voia părinţilor şi imită împietatea înaintaşilor, mânia lui Dumnezeu se prelungeşte şi asupra lor. Chiar dacă s-ar întâmpla ca Dumnezeu cel mai presus de toate, din iubirea Sa de oameni naturală, să Se reţină de la trebuinţa de a pedepsi pe cei dintâi, aduce apoi peste cei de al doilea sau peste cei de al treilea neam urgia ce se cuvenea şi se datora la început neamului întinat.
(Î): Cum comentează părintele Stăniloae Dumitru cuvintele Sfântului Chiril al Alexandriei?
(R): Comentând acest text, părintele Dumitru Stăniloae scrie: Dacă în Lege, pare că Dumnezeu va pedepsi până la al patrulea neam greşelile părinţilor în mod necondiţionat, aici Sfântul Chiril al Alexandriei spune că Dumnezeu va face aceasta numai cu urmaşii care vor imita greşelile părinţilor. Aceasta se poate petrece mai uşor cu urmaşii datorită slăbiciunilor moştenite de la părinţii păcătoşi.
(Î): Este drept ca păcatele părinţilor să se transmită urmaşilor?
(R): Observăm că păcatele părinţilor apasă pe umerii noştri. Dar şi cele pe care le săvârşim se transmit celor de după noi. Acest lucru nu trebuie să ne provoace supărări sau ură faţă de părinţii şi strămoşii noştri. Pentru că fiecare este responsabil pentru păcatele sale. Efectele păcatelor se răsfrâng şi în jurul nostru.
Deci trebuie să ne gândim că de ne vom strădui să facem binele în condiţiile nefaste în care ne aflăm, vom primi îndoită răsplată, iar prin noi se vor putea bucura cei care ne-au lăsat o astfel de moştenire.
(Î): De ce se petrec toate acestea?
(R): Toate aceste se petrec pentru că preluăm de la părinţi atât caracteristicile psihofizice cât şi pe cele duhovniceşti.
Sfântul Luca al Crimei spune că: sunt moştenite doar trăsăturile fundamentale de caractere ale părinţilor: direcţia lor morală, înclinaţia lor spre bine sau spre rău, capacităţile superioare ale minţii, ale sentimentului şi ale voinţei însă niciodată nu se moştenesc, amintirile din viaţa părinţilor, senzaţiile lor organice, gândurile sau emoţiile.
Deşi ne este greu să credem, deşi nu am vrea să semănăm cu înaintaşii noştri, totuşi nu ne putem dezice de moştenirea genetică, dar şi moştenirea duhovnicească pe care am primit-o. Acestea sunt lucruri care se întâmplă dintr-o logică dumnezeiască pe care o vom înţelege în viaţa cea veşnică. Acum vedem ca printr-o oglindă, în ghicitură, aşa cum spunea Sfântul Apostol Pavel (I Corinteni 13,12). Dar atunci vom vedea clar, vom şti totul şi ne vom explica toate. Până atunci trebuie să ne orientăm după învăţăturile Sfintei Scripturi şi a Sfintei Tradiţii.
Acolo putem găsi adevăratele explicaţii despre modul în care ne putem da seama încă din această viaţă care este scopul şi finalitatea tuturor întâmplărilor şi evenimentelor, relaţiilor şi reacţilor pe care oamenii le fac în această viaţă.
(Î): Cum putem să-i ajutăm pe înaintaşii şi urmaşii noştri?
(R): Putem face mult şi pentru înaintaşii noştri, prin faptele noastre bune şi prin pomenirea lor. Dar suntem totodată răspunzători pentru cei care vor urma după noi. Să căutăm deci să nu le dăm exemplu şi moştenire fiilor păcatele şi patimile noastre, ci să-i îmbogăţim de pe acum cu virtuţi alese, cu dorinţa celor dumnezeieşti şi cu evlavia celor cereşti.
Pentru aceasta în fiecare familie cu adevărat creştină, trebuie să existe o viaţă morală exemplară în ceea ce priveşte comportarea părinţilor faţă de copii, să-i crească într-un climat sfânt, conformându-se principiilor creştine, astfel încât părinţii să constituie un exemplu moral demn de urmat pentru copiii lor.
Datorită păcatelor noastre, în aceste vremuri, soarta urmaşilor noştri este în pericol! Dacă nu ne pocăim şi nu ne întoarcem la Dumnezeu, cei care urmează după noi se vor stinge degrabă! Dumnezeu ne avertizează prin gura Prorocului Osea: „Că nu mai este credinţă, nici iubire, nici cunoaştere de Dumnezeu în ţară. Toţi jură strâmb, mint, ucid, fură şi sunt desfrânaţi; săvârşesc fapte silnice, iar sângele vărsat curge peste sânge.... Poporul Meu va pieri, pentru că nu mai cunoaşte pe Domnul...” (Osea 4, 2-3 6) şi mai departe spune: „...voi pedepsi purtarea lui, iar faptele lui le voi întoarce împotriva lui: Vor mânca, dar nu se vor sătura. Când se vor desfrâna, nu se vor înmulţi, că au părăsit pe Domnul” (Osea 4, 9-10).
Deci, când suntem ispitiţi să păcătuim să cugetăm la cuvintele Sfintei Scripturi care spun că Dumnezeu pedepseşte pe copii pentru vina părinţilor până la al treilea şi al patrulea neam şi Se milostiveşte până la al miilea neam către cei ce-l iubesc şi păzesc poruncile Lui (Ieşirea 20, 5-6).