Cleopa Cristian

Credința

Harul Dumnezeiesc dă frumuseţea, veşnicia, trăinicia.

Unde sunt marile imperii făcute cu atâtea jertfe şi pierderi de suflete omeneşti în iad? Unde sunt marii împăraţi necredincioşi? Unde este industria şi agricultura comunistă?

Tot ce se face fără ajutorul lui Dumnezeu este deşărtăciune şi goană după vânt (Ecclesiastul 1,2). Iar tot ceea ce se face cu ajutorul şi binecuvântarea lui Dumnezeu, are veşnicie.

Victoriile repurtate de voievozii noştri credincioşi asupra necredincioşilor, Bisericile şi cetăţile ctitorite, faptele lor bune, sunt pomenite din neam în neam şi din veac şi până în veac (Psalm 60, 6-7).

Problemele mari cu care se confruntă astăzi omenirea: războaie, criză, refugiaţi, sărăcie, corupţie nu se pot rezolva decât cu credinţă, cu frică de Dumnezeu şi cu ajutorul lui Dumnezeu.

Exemple:

La o mănăstire mai săracă, Stareţul, având credinţă, a spus să ardă zi şi noapte cele 60 de candele în Biserică, la chilii, la Sfintele Icoane, la Troiţe.

Un frate nou venit se întreba:

• De ce atâta risipă?

După două zile, a venit un pelerin aducând cu maşina 20 de baxuri cu ulei.

Uleiul şi lumânările care ard sunt aduse ca jertfă lui Dumnezeu, Maicii Domnului, Sfinţilor Îngeri şi Sfinţilor. Şi Dumnezeu le înmulţeşte.

Convorbiri cu un doctor oftamolog

O doamnă doctor oftalmolog întreabă, referindu-se la vindecarea orbului din naştere (Ioan 9,7):

(Î): Părinte, aţi văzut dumneavoastră astfel de minuni[1]. Sunt om de ştiinţă şi din ceea ce cunosc nu cred că este posibil. Părintele i-a răspuns:

(R): Minunea este suprafirească, nu are explicaţii raţionale, ştiinţifice. La Dumnezeu imposibilul devine posibil.

Minunea nu poate fi explicată, dar nici contestată. Cum a făcut Dumnezeu lumea din nimic, numai cu cuvântul. A zis „să fie... şi a fost” (Facerea 1,3)? Dacă îi trebuia ceva ca să creeze nu mai era Dumnezeu.

(Î): Aţi văzut, părinte, o vindecare a unui orb din naştere?

(R): Nu am văzut vindecarea unui orb din naştere, dar cred. Dumnezeu poate toate câte voieşte. Dar omul crede că dacă nu poate el nu poate nici Dumnezeu.

De fapt am văzut o minune mai mare. Am fost 25 de ani ateu convins şi Dumnezeu mi-a deschis şi luminat mintea şi văd  duhovniceşte.

Vreţi să vedeţi minuni? Iată: Agheazma Mică şi Mare, care la ortodocşi nu se strică, Sfânta Lumină de la Ierusalim, sfintele moaşte, Iordanul care curge la deal când Patriarhul face Agheazma Mare și binecuvântează apa Iordanului...

Şi la mănăstire facem tratamente pentru orbirea sufletească.

L-a întrebat pe soţul ei, domnul profesor doctor:

• Credeţi în Dumnezeu?
• Cred, deşi nu sunt un practicant. Cred că există o forţă...
• Omul persoană (minte, cuvânt şi duh sau raţiune, sentiment şi voinţă) poate avea comuniune deplină tot cu o Persoană: Preasfânta Treime (mintea-Dumnezeu Tatăl, cuvântul-Dumnezeu Fiul şi duhul-Duhul Sfânt), treimea umană. Ce fel de comuniune şi dragoste aţi avea cu soţia dacă ea ar fi o forţă, o energie, o informaţie?

Minunile dumnezeieşti nu pot fi explicate.

„Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru, Tu eşti Dumnezeu Care faci minuni”.

Dumnezeu este Marele făcător de minuni. Minunile săvârşite de Domnul Iisus Hristos aveau şi un înţeles duhovnicesc, fiind însoţite de învăţături mântuitoare care aveau ca scop mântuirea.

Minunile sunt pentru cei necredincioşi sau mai puţin credincioşi.

Astăzi, după două mii de ani de creştinism, credinţa este un dar dumnezeiesc care ţine loc de minuni şi nu are nevoie de minuni. Domnul Iisus Hristos ne spune: „Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!” (Ioan 20,29).

Când creştinul stinge cu ajutorul Harului Dumnezeiesc şi al faptelor bune creştine patimile şi păcatele şi alungă dracii din el, atunci are parte de cea mai mare minune.

Minunea cea mai mare de care au nevoie creştinii în aceste vremuri este credinţa neîndoielnică şi statornică, pentru că nu puţini sunt cei ce se alătură fariseilor din vremea Mântuitorului: „Să se coboare de pe Cruce ca să vedem, ca să credem” (Marcu 15,32). Aceştia Îl ispitesc pe Dumnezeu când Îi cer să facă minuni.

Minunile cele mai mari sunt când cei orbi şi surzi duhovniceşte sunt luminaţi şi înviaţi duhovniceşte de Harul Dumnezeiesc şi văd şi aud duhovniceşte.

Minunile dumnezeieşti biruiesc rănduiala firii (Luca 1,37), legile puse de Dumnezeu materiei: (legea gravitaţiei, legile electromagnetice, nucleare, legi chimice, biologice, a zămislirii şi a naşterii de prunci...).

Legea gravitaţiei-atracţiei universale este legea pusă de Dumnezeu materiei şi descoperită de Newton, deci nu legea lui Newton.

Minunile dumnezeieşti nu pot fi explicate raţional, ştiinţific.

Cum a creat Dumnezeu lumea nevăzută şi văzută din nimic, numai cu cuvântul. „A zis să fie... şi a fost” (Facerea 1,3).

Cum S-a întrupat Dumnezeu Fiul, pe Care cerurile nu-L pot încăpea din Preacurată Fecioară Maria şi de la Duhul Sfânt şi a devenit Dumnezeu Adevărat şi Om desăvârşit (Marcu12,36).?

Cum a înviat Hristos pe fiica lui Iair şi fiul văduvei din Nain din morţi (Luca 8,54)?

Cum a potolit Hristos furtuna pe mare (Matei 8,26)?

Cum a Înviat Hristos pe Lazăr cel mort de patru zile din morţi, care începuse să putrezească (Ioan 11,45;12,17)?

Cum a Înviat Hristos din morţi (Marcu 16,6; Luca 24,34)?

Cum zămisleşte o Preasfântă Fecioară, fără de bărbat, naşte şi rămâne Preasfântă Fecioară (Luca 1,30-31;35)?

Cum se dăruieşte Mielul lui Dumnezeu (Trupul lui Hristos) Care se frânge şi Se împarte, Cel ce Se frânge şi nu Se desparte, Cel ce Se mănâncă pururea şi niciodată nu Se sfârşeşte? Deşi ne împărtăşim doar cu o părticică din Trupul lui Hristos, primim pe Hristos întreg. În fiecare părticică din Sfântul Trup este prezent prin Harul Duhului Sfânt Hristos întreg (Ioan 6,56). Primim Trupul şi Sângele lui Hristos, dar ne unim cu Hristos. Prin Sfânta Împărtăşanie nu ni se dăruieşte ceva trecător, ci ni se împărtăşeşte viaţa veşnică a Mântuitorului Iisus Hristos (Ioan 6,54).

Cum a oprit Iosua soarele şi luna „Şi s-a oprit soarele şi luna a stat până ce Dumnezeu a făcut izbândă asupra vrăjmaşilor... soarele a stat în mijlocul cerului şi nu s-a grăbit către asfinţit aproape toată ziua” (Iosua 10, 12-13).

Cum a legat Sfântul Proroc Ilie Tezviteanul cerul ca „să nu plouă şi nu a plouat trei ani şi şase luni” (III Regi 17, 1)?

Cum a despărţit Moise Marea Roşie în două ca să treacă poporul evreu (Ieşirea 14,21)?

O lege a materiei este entropia, care arată că în timp creşte-gradul de dezorganizare a materiei creşte. Blestemul lui Dumnezeu asupra strămoşilor noştri după căderea şi alungarea din Rai, „pământ eşti şi în pământ te vei întoarce” (Facerea 3,19), a căzut şi asupra întregii naturi pentru că nu putea omul cu trup muritor să trăiască şi să muncească într-o lume nemuritoare (Facerea 3,17).

Trupul omenesc are viaţă, se mişcă, lucrează, dar când este părăsit de suflet moare şi se transformă în pământ. Dar la Sfinţii care au dobândit Harul Duhului Sfânt, după mutarea la fericirea cea veşnică, trupurile lor devin sfinte moaşte care nu mai putrezesc, nu se mai transformă în pământ, au mireasmă dumnezeiască şi săvârşesc minuni dumnezeieşti.

Datorită atracţiei universale – gravitaţia, apa curge la vale. Minunea dumnezeiască care s-a petrecut la Botezul Domnului Iisus Hristos - Iordanul s-a întors înapoi şi curgea la deal. „Marea a văzut şi a fugit, Iordanul s-a întors înapoi” (Psalm 113,33), nu se poate explica ştiinţific. După legile fireşti ale materiei nu se  poate explica cum.

Sfânta Lumină de la Ierusalim, care vine numai la rugăciunea Patriarhului Ortodox al Ierusalimului, şi care timp de 3 minute nu arde şi provoacă mare bucurie duhovnicească, nu are explicaţie ştiinţifică.

Dacă ne referim la legile biologice, femeia, după vârsta de 45 de ani nu mai poate zămisli. Sfinţii şi dumnezeieştii Părinţi Ioachim şi Ana, ca rod al rugăciunii şi binecuvântării Harului Dumnezeiesc, au avut-o, după vârsta de 70 de ani, pe Preasfânta Fecioară Maria. Sfinţii şi dumnezeieştii Părinţi Zaharia şi Elisabeta au avut la bătrâneţe, tot ca rod al rugăciunii pe Sfântul Ioan Botezătorul.

Domnul Iisus Hristos, cu cinci pâini şi doi peşti a săturat cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi copii, şi s-au strâns 12 coşuri cu firimituri şi au vrut să-l pună rege (Matei 14,19-20). Dacă îi sugestiona, nu se adunau 12 coşuri cu firimituri și nu voiau să-L pună rege.

Dar nici contestate:

Adevărul creştin este Adevărul cel Viu, Calea de urmat şi Viaţa veşnică şi este Hristos Care a spus „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14,6). Adevărul dumnezeiesc este un stâlp de lumină dumnezeiască, mireasmă duhovnicească şi foc curăţitor al Harului Dumnezeiesc, „foc am venit să arunc pe pământ” (Luca 12,49). Nimeni nu-l poate explica, dar nici contesta. Iar minciuna este asemenea cu o apă murdară şi împuţită dintr-o toaletă, care zadarnic încearcă să iasă la suprafaţă şi să miroase frumos.

Cum l-a înviat Hristos pe Lazăr care miroasea, „că este a patra zi” (Ioan 11,39) La Ierusalim este foarte cald, vara plus 40 de grade Celsius la umbră, de aceea cei morţi se îngroapă în aceeaşi zi. Sunt cazuri de revenire la viaţă după cel mult trei zile – moarte clinică. Pentru aceasta a fost înviat Lazăr după a patra zi, să nu conteste nimeni până la sfârşitul veacurilor că a fost moarte clinică.

La Răstignirea Domnului Iisus Hristos, stânca a crăpat (Matei 27,51) pe transversală nu pe fibră.

(Î): De ce nu cred unii creştini ortodocşi în minunile dumnezeieşti?

(R): Creştinul ortodox poate avea trei feluri de vieţuiri:

Vieţuirea subfirească, vieţuirea celui care trăieşte trupeşte, în păcate pentru satisfacerea celor cinci simţuri (văz, auz, pipăit, miros şi gust), precum porcul în mocirlă. El este mort duhovniceşte, mintea lui este închisă şi întunecată şi plină de draci. Când vorbeşti despre credinţă cu un astfel de creştin, este ca şi când ai vorbi cu un mort.

Vieţuire firească, vieţuirea celui care trăieşte după glasul conştiinţei, care este glasul lui Dumnezeu în inima duhovnicească a creştinului. Dumnezeu, prin glasul conştiinţei, îi spune creştinului care este binele mântuitor: să nu ucidă, să nu facă avorturi, să nu fure, să nu hulească, să nu desfrâneze...

Aceşti oameni văd că există ceva suprafiresc, dar nefiind luminaţi de Harul Dumnezeiesc, nu pot crede adevărat. Fac confuzii între minunile adevărate dumnezeieşti şi falsele minuni diavoleşti. (Telepatie, teleportare, bioenergie, vindecări, vedenii...) Ei cred că există ceva, o energie, o informaţie, un creator, un proniator, dar nu au acces la Dumnezeu Treimic (Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt). Omul, fiind persoană şi având minte, cuvânt şi duh (treimea umană), nu poate avea comuniune desăvârşită decât tot cu un Dumnezeu Persoană, care S-a descoperit ca Dumnezeu Treimic: Dumnezeu Tatăl-Mintea, Dumnezeu Fiul-Cuvântul şi Dumnezeu Duhul Sfânt- Duhul.

Vieţuirea suprafirească – este vieţuirea harică. Aceasta îi ridică pe creştini în lumea minunată a lui Dumnezeu, pentru care viaţa devine o prăznuire dumnezeiască.

Dumnezeu săvârşeşte minunile Sale pentru a-l întări pe creştin în credinţă, pentru a-l încuraja să lupte pentru mântuire şi desăvârşire. Dar spune în Sfânta Evanghelie: „Şi oricui i s-a dat mult, mult i se va cere, şi cui i s-a încredinţat mult, mai mult i se va cere” (Luca 12,48).

(Î): Este bine să mergem în Biserici, mănăstiri şi locuri unde auzim că se fac minuni, se împlinesc rugăciuni, ne vindecăm de boli?

(R): Biserica Ortodoxă este pentru mântuire, nu numai pentru dureri de cap, examene, ajutor în afaceri, bani...

Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos spune: „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă” (Luca 12,23).

Sunt unii creştini care aleargă după minuni, precum găinile după găina care i se pare că a găsit ceva. Vor să li se împlinească rugăciunile, fără să-şi schimbe viaţa păcătoasă, fără să se curăţească de păcate cu ajutorul Harului Dumnezeiesc prezent în Sfintele Taine.

Învierea duhovnicească a creştinului este mai importantă decât învierea din morţi, iar minunile dumnezeieşti au rolul de a aduce la credinţă pe cei necredincioşi şi a-i întări în credinţă pe cei credincioşi.

Simţământul pocăinţei în faţa lui Dumnezeu este o nestemată pentru suflet, pe care Dumnezeu o preţuieşte mai mult decât toate imnele de laudă înalţate de creştin cu formalitate.

Simţământul păcatului duce la pocăinţă, care duce la Hristos, şi Hristos ne duce la naşterea cea duhovnicească, învierea duhovnicească.

Falsele minuni diavoleşti

(Î): Există mărturii scripturistice despre falsele minuni diavoleşti?

(R): Avem mărturii în Sfânta Scriptură despre falsele minuni diavoleşti. Dumnezeu săvârşea prin Moise minunile Sale Dumnezeieşti şi Faraon prin vrăjitori, falsele minuni diavoleşti. (Ieşirea 7, 11).

(Î): Când sunt amăgiţi creştinii ortodocşi cu falsele minuni diavoleşti?

(R): Când creştinul ortodox părăseşte dreapta credinţă şi merge la alte credinţe, Dumnezeu îngăduie să fie amăgit prin false minuni diavoleşti. Diavolul nu-l mai luptă şi el crede că aici şi-a găsit pacea, sau face păcatele desfrânării şi este „fericit” (satisfăcut).

Spre exemplu, îl luptă dracul desfrânării şi în loc să lupte cu ajutorul lui Dumnezeu, prin post, rugăciune, smerenie, spovedanie, Sfânta Împărtăşanie, merge la secte şi acolo nu-l mai luptă dracul desfrânării pentru că l-a luat în primire dracul mândriei care este cel mai mare drac.

(Î): Spuneţi-ne câteva false minuni diavoleşti.

(R): Mântuitorul lisus Hristos ne învaţă că în vremurile de apoi se vor ridica hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi şi vor da semne mari şi chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi (Matei 24,5). Iar Sfântul Apostol Pavel ne spune că înainte de sfârşitul lumii va veni Antihrist - omul păcatului şi fiul pierzării - care se va împotrivi lui Dumnezeu şi se va înălţa mai presus de ce este sfânt şi dumnezeiesc şi prin lucrarea diavolească va face tot felul de semne şi minuni mincinoase (II Tesaloniceni 2, 3). În acele timpuri, unii se vor depărta de la credinţă, luând aminte la duhurile cele înşelătoare şi la învăţăturile demonilor (I Timotei 4,1).

Prin mijlocirea şi cu puterea diavolească şi vrăjitorească, spiritiştii, hipnotizatorii, yoghinii, teozofii, bioenergeticienii şi cei ce se ocupă cu magia neagră şi cu magia albă, fac şi false minuni, încât:

1. mişcă unele corpuri grele fără să le atingă; de exemplu, ridică o masă, deschid o uşă ş.a.;
2. produc fenomene de presiune: sunete, lovituri;
3. modifică greutatea corpului uman;
4. ridică de la pământ un corp uman şi-l fac să plutească în văzduh (levitaţie);
5. determină apariţii luminoase, corpuri luminoase, ima­gini luminoase...;
6. înlesnesc întâlniri şi convorbiri cu cei morţi;
7. fac să apară scrieri fără interveniţia omului pe hârtie, plicuri închise ş.a.:
8. ghicesc în cărţi, cafea, horoscop...;
9. fac să se producă forme, fenomene din care rezultă existenţa O.Z.N.-urilor, extratereştrilor;
10. realizează vindecări prin intermediul biocâmpurilor.

Acestea sunt false minuni, iar toţi cei care lucrează cu diavolul şi cei care au parte de aceste lucruri, sunt în afara Bisericii lui Hristos şi vor fi pedepsiţi cu diavolii (colaboratorii lor) în iadul cel veşnic. Căci nu prin ispitirea lui Dumnzeu şi prin iscodirea puterilor puse de Dumnezeu în om se fac minunile, ci prin credinţa neîndoită către Dumnezeu şi cu ajutorul şi lucrarea Sfântului Duh se fac adevăratele minuni.

Minunile dumnezeieşti se fac numai în numele lui lisus Hristos şi prin Biserica lui Hristos, căci Biserica este „Stâlp şi temelie a adevărului” (I Timotei 3,15).

Dumnezeu Proniatorul

Dumnezeu poartă de grijă de creaţia Sa spunându-ne: „Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei” (Matei 6,34).

Păianjenul ţese o plasă rezistentă, fără să aibă facultate, masterat  doctorat, apoi stă deoparte şi aşteaptă hrana. Şi Dumnezeu  „Cel ce dă hrană la tot trupul” (Psalm 135,25), trimite musca mică în plasa mică. Altfel, dacă ar veni o muscă mare la plasa mică, s-ar rupe şi ar muri de foame păianjenul mic.

Puii de corb sunt părăsiţi de părinţii lor şi strigă pentru hrană. Dumnezeu le trimite hrana în cioc după cum spune şi în Sfânta Scriptură:  „Celui ce dă animalelor hrana lor şi puilor de corb care îl cheamă pe El” (Psalm 146,9).

Cauze ale necredinţei

(Î): De ce nu crede omul în Dumnezeu?

(R): Omul nu crede în Dumnezeu din următoarele motive:

1. a) Se împătimeşte şi se leagă pe sine de lucrurile cele deşarte, trecătoare şi păcătoase ale acestei lumi. Dumnezeu numeşte nebun pe cel necredincios: „Zis-a cel nebun în inima sa: «Nu este Dumnezeu!» Stricatu-s-au oamenii şi urâţi s-au făcut întru îndeletnicirile lor. Nu este cel ce face bunătate, nu este până la unul” (Psalm 13, 1).
2. b) Are inimă vicleană, fiind unit prin păcate şi inspirat de diavoli. De aceea Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă: „Luaţi seama, fraţilor, să nu fie cumva în vreunul din voi o inimă vicleană a necredinţei, ca să vă depărteze de la Dumnezeul cel viu” (Evrei 3, 12).
3. c) Are inima împietrită[2]: „La urmă, pe când cei unsprezece (apostoli) şedeau la masă, li s-a arătat (Iisus) şi i-a mustrat pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, căci n-au crezut pe cei ce-L văzuseră Înviat” (Marcu 16, 14).
4. d) Se abate de la adevărul revelat. Aceştia vor ca adevărul să fie după poftele şi păcatele lor. Mântuitorul Iisus Hristos le spune acestora: „Voi sunteţi din tatăl vostru diavolul… Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii. Dar pe Mine, fiindcă spun adevărul nu Mă credeţi” (Ioan 8, 44-45).
5. e) Este orb şi surd duhovniceşte din cauza păcatelor[3]. „De aceea nu puteau să creadă, că iarăşi a zis Isaia: «A orbit ochii lor şi a împietrit inima lor, ca să nu vadă cu ochii şi să nu înţeleagă cu inima, şi ca nu cumva să se întoarcă şi Eu să-i vindec»” (Ioan 12, 39-40).
6. f) Este orbit de diavoli: „Iar dacă Evanghelia noastră este încă acoperită, este pentru cei pierduţi, în care dumnezeul veacului acestuia (diavolul) a orbit minţile necredincioşilor, ca să nu le lumineze lumina Evangheliei slavei lui Hristos, Care este chipul lui Dumnezeu” (II Corinteni 4, 3-4).
7. g) Diavolii fură din inima omului cuvântul lui Dumnezeu[4], „ca nu cumva, crezând, să se mântuiască” (Luca 8, 12).
8. h) Omul caută slava acestei lumi şi nu caută slava lui Dumnezeu. Mântuitorul Iisus Hristos spune: „Cum puteţi voi să credeţi, când primiţi slava unii de la alţii, şi slava care vine de la unicul Dumnezeu n-o căutaţi?” (Ioan 5, 44).
9. i) Nu voieşte să creadă în cuvântul Evangheliei, vestit de slujitorii lui Dumnezeu: episcopi, preoţi şi diaconi. „Dacă nu ascultă de Moise şi de proroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva dintre morţi” (Luca 16, 31).
10. j) Tăgăduieşte minunile şi făgăduinţele lui Dumnezeu. „Şi deşi (Domnul Iisus Hristos) a făcut atâtea minuni înaintea lor, ei tot nu credeau în El” (Ioan 12, 37), pentru că „Lumina a venit în lume, şi oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina. Căci faptele lor erau rele” (Ioan 3, 19). „Cu toate acestea, încă au mai păcătuit şi n-au crezut în minunile lui” (Psalm 77, 36).

(Î): Cum putem să ne întărim în credinţa în Dumnezeu?

(R): Când împlinim poruncile dumnezeieşti (post, rugăciune, Spovedanie, Sfânta Împărtăşanie, milostenie, frecventarea dumnezeieştilor biserici în duminici şi sărbători, pelerinaje la locurile sfinte, convorbiri şi binecuvântări ale părinţilor duhovniceşti, citirea cu binecuvântarea duhovnicului, a cărţilor sfinte, şi celelalte fapte bune creştine, ne vom curăţi şi lumina mintea şi inima duhovnicească şi ne vom uni mistic cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Astfel, Dumnezeu, prin Harul Duhului Sfânt, ne va întări  în credinţă şi va lucra, prin noi, minuni, pentru întărirea în credinţă şi mântuirea semenilor noştri şi slava lui Dumnezeu.

Dacă vom face păcate, vom fi slujitorii diavolilor (Ioan 8, 44) şi vom fi întăriţi în necredinţă, depărtându-ne de Dumnezeu. Sfântul Apostol Pavel ne spune: „tot ce nu este din credinţă e păcat” (Romani 14, 23).

Cei care s-au depărtat de Dumnezeu prin păcate, pentru a se întoarce din nou la Dumnezeu, trebuie să-şi vină în sine (Luca 15, 17), să suspine din inimă, să se pocăiască pentru păcatele făcute şi astfel se vor putea apropia din nou de dumnezeiasca Biserică Ortodoxă, de slujitorii Bisericii şi de Dumnezeu şi vor crede în adevăruri suprafireşti dumnezeieşti.

Fapta tună şi vorba sună

Părinţii duhovniceşti spun că vorba sună, iar fapta tună. Sfântul Apostol Pavel spune: „voi cunoaşte nu cuvântul, ci puterea lor. Căci Împărăţia lui Dumnezeu nu stă în cuvânt ci în putere” (I Corinteni 4,20) Trebuie să devenim prin fapte, tunători. Sfinţii Apostoli Ioan şi Iacob au fost numiţii  „fiii tunetului” (Marcu 3,17).

În anul 1983, având nişte probleme, am fost la Mănăstirea Cernica, la Părintele Arhimandrit Ilarion Argatu. Părintele mi-a dat canon şi m-a binecuvântat să postesc trei zile post negru şi să citesc Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului.

Deşi nu mai postisem niciodată trei zile post negru, cu binecuvântarea părintelui care era mare postitor şi exorcist am ţinut foarte uşor postul.

A venit  şi a plecat pe jos

Un creştin ortodox râvnitor şi rugător, din munţii Făgăraşului, după ce a citit Tratatul de mistică ortodoxă a prof. Nichifor Crainic de la Facultatea de Teologie Ortodoxă, a venit pe jos până la Bucureşti să-l cunoască. Când a intrat în birou, l-a găsit studiind, dar şi fumând. N-a spus nimic, dar s-a întors înapoi… tot pe jos.

Credinţă şi fapte

Creştinii dintr-un oraş aflat pe malul Dunării au relatat următoarele:

• În oraşul nostru sunt două parohii. Creştinii din Parohia Sfântului Ioan Botezătorul au făcut rugăciuni şi au ieşit cu Icoana Maicii Domnului să-i păzească Dumnezeu, Maica Domnului şi Sfântul Ioan Botezătorul de inundaţii. Când a venit viitura, nu au fost inundaţi. În schimb cealaltă parohie, care era mai sus decât noi şi care nu a făcut rugăciuni şi litanii cu Sfintele Icoane a fost inundată.

[1]  Este vorba de vindecarea orbului din naştere.

[2] „Căci inima acestui popor s-a învârtoşat şi cu urechile aude greu şi ochii lui s-au închis, ca nu cumva să vadă cu ochii şi să audă cu urechile şi cu inima să înţeleagă şi să se întoarcă, şi Eu să-i tămăduiesc pe ei” (Matei 13,15).

[3] „Toţi avem urechi trupeşti, dar nu toţi avem în acelaşi timp şi urechi sufleteşti. Prin urechile trupeşti auzim aşa cum aud şi dobitoacele cele necuvântătoare, dar prin urechile sufleteşti înţelegem ca nişte făpturi raţionale şi gânditoare, cugetând la cele ce ni se vorbesc.

Aici este vorba despre urechile cele sufleteşti, prin care auzim cuvântul lui Dumnezeu şi înţelegem voia Sa cea sfântă şi o împlinim şi ne mântuim.

Să ne rugăm Bunului Dumnezeu să ne învrednicească pe toţi de darul celor mai curaţi ochi sufleteşti şi al celor mai bune urechi duhovniceşti, ca să putem înţelege totdeauna cuvântul Său din Sfânta Evanghelie şi să-L putem păstra în inimile noastre toată viaţa, ca pe o sămânţă minunată de îmbelşugate fapte bune şi bineplăcute lui Dumnezeu" (Tâlcuirea Evangheliilor şi CAZANIA la toate duminicile, E.I.B.M. al B.O.R. 1973, p. 368).

[4] „De la oricine aude cuvântul împărăţiei şi nu-l înţelege, vine cel viclean şi răpeşte ce s-a semănat în inima lui...” (Matei 13,19).