Cleopa Cristian

Oct. 11, 2022

Virtuți sufletești

(Î): Care sunt virtuţile sufleteşti?

(R): Sfinţii Părinţi spun că virtuţile sufleteşti sunt: chibzuinţa, priceperea şi înţelepciunea, la care se adaugă dreptatea, ca fiind simfonia celor trei părţi.

(Î): Ce este un om chibzuit?

(R): Un om chibzuit este un om care judecă o situaţie cumpănind toate eventualităţile. Este echilibrat, liniştit şi calculat şi nu se lasă încercat sau încurcat  de piedicile ivite în cale.

Acest mod de vieţuire îi asigură creştinului discernământul sau capacitate de a deosebi binele de rău şi de a-şi conduce paşii pe calea binelui spre Împărăţia lui Dumnezeu

Chibzuinţa reprezintă aşadar un aspect foarte important al vieţii noastre pentru că ne ajută să ne păstrăm cugetul curat şi liber faţă de orice păcat. Sfântul Vasile cel Mare precizează în Omiliile la Hexaimeron faptul că este sădită în noi o lege naturală care ne arată să ne apropiem de bine şi să ne îndepărtăm de cele ce ne fac rău. Iar în Omilii şi Cuvântări, este convins că suntem în stare să deosebim binele de rău şi că însăşi natura ne învaţă să alegem cele ce ne sunt de folos şi să evităm ceea ce ne face rău.

(Î): De ce având în noi sădită această lege naturală de a alege cele bune, alegem să facem cele rele şi îmbrăţişăm tot timpul păcatele?

(R): Dumnezeu l-a creat pe om şi l-a înzestrat cu libertate. A pus în faţa lui binele şi răul. Şi i-a spus să aleagă binele.

Dar cu toate că Dumnezeu a sădit în noi această tendinţă de a alege binele, totuşi nu ne-a îngrădit libertatea de a alege. Astfel noi suntem singurii răspunzători pentru faptele noastre şi de aceea trebuie să fim chibzuiţi în tot ceea ce facem.

Zilnic suntem puşi în diferite situaţii de a alege între bine şi rău. De fapt întreaga noastră viaţă este compusă din momente în care noi trebuie să alegem după caz binele sau răul.

Aparet pare simplu. Cunoaştem binele şi răul şi nu ar trebui să stăm pe gânduri când avem de luat o decizie. Din păcate lucrurile nu stau chiar aşa. A alege bine de rău este virtute creştină, nevoinţă a creştinului dar şi ajutor dumnezeiesc. Alteori crezând că facem binele alegem răul.

Iată ce răspundea Sfântul Antonie cel Mare cu privire la importanţa dreptei socoteli sau a discernământului, o virtute pe care Sfinţii Părinţi o aşază înaintea celorlalte virtuţi.

„Fraţilor, am pe unii care şi-au topit trupurile lor cu nevoinţa şi pentru că nu au avut dreapta socoteală, departe de Dumnezeu s-au făcut”[1]. „Am văzut rugători cu mintea risipită care nu au avut nici un folos de la rugăciunile lor.

Am văzut oameni milostivi care şi-au risipit toată averea lor la săraci iar pe urmă s-au mândrit şi au pierdut totul”. Şi tot el adaugă „că cea mai mare virtute este dreapta socoteală”, echilibru din viaţa noastră în fiecare zi.

Dreapta socoteală cum numesc Sfinţii Părinţi discernământul, reprezintă aşadar echilibru, o observare permanentă a sufletului nostru. Această virtute înseamnă stăpânire de sine ca şi cum am avea în mână toată fiinţa noastră. Iar dacă se întâmplă să rătăcim trebuie să ne întoarcem repede pe calea mântuirii.

(Î): Cum putem să dobândim dreapta-socoteală?

(R): Pentru a ajunge la această virtute, trebuie să dobândim priceperea care este o altă virtute a sufletului raţional.

Priceperea se dobândeşte cercetând Sfânta Scriptură, apoi operele Sfinţilor Părinţi, precum şi alte cărţi şi studii care să ne deschidă ochii minţii pentru a învăţa din exemplele celorlalţi.

(Î): În tumultul vieţii acesteia nu prea avem timp de citit.

(R): Este posibil să nu avem timp să lecturăm, pentru că trebuie să muncim, să ne întreţinem şi altele de acest fel. Însă, dacă nu avem timp suficient pentru toate acestea ar fi deajuns să mergem duminică de duminică la Biserică şi participăm la Sfânta Liturghie. În Sfânta Liturghie ca şi în toate celelate slujbe se cuprind adevăratele sfaturi pentru vieţuire creştin-ortodoxă. Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne propovăduieşte până astăzi, prin pericopele evanghelice ce se citesc în timpul slujbelor. Aceste învăţături ne vor ajuta enorm în a ne însuşi priceperea, pentru a înfrunta păcatele şi toate cursele diavoleşti.

Despre oamenii care sau străduit să dobândească o bună pricepere Sfântul Iustin Martirul şi Filozoful spune că raţiunea le dictează să cinstească şi să iubească numai adevărul şi să renunţe a urma părerilor greşite ale celorlalţi. Şi tot raţiunea cea înţeleaptă dictează iubitorului de adevăr nu numai să nu urmeze pe aceia care săvârşesc sau învaţă o nedreptate ci ca tot timpul şi mai presus de sufletul său să prefere a săvârşi şi a spune numai cele drepte, chiar dacă l-ar ameninţa moartea. Aceste virtuţi, chibzuinţa şi priceperea, ne conduc către o virtute foarte importantă: înţelepciunea.

(Î): Ce este înţelepciunea creştină?

(R): Sfântul Clement Alexandrinul în lucrarea sa Pedagogul, scrie că înţelepciunea este o ştiinţă desăvârşită a lucrurilor dumnezeieşti şi omeneşti. Ea cuprinde totul şi întrucât supraveghează pe toţi oameni, înţelepciunea este o artă despre viaţă şi ca atare este alături de noi tot timpul cât trăim, îndeplinindu-şi lucrarea ei, adică să ne facă viaţa fericită

(Î): Cum putem să dobândim înţelepciunea care să ne facă pe toţi fericiţi?

(R): Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că locul înţelepciunii dumnezeieşti este mintea curată. Aflăm de aici că toţi ce şi-au scos din minte toate gândurile rele sunt cu adevărat înţelepţi. Un alt indiciu îl găsim la Sfântul Ambrozie al Milanului. El afirmă că „înţeleptului toate îi sunt apropiate în afară de cele potrivnice virtuţii. Oriunde se va duce el le va găsi pe toate ale sale. Toată lumea este în stăpânirea lui, pentru că ştie cum să se folosească de ea”. Deci înţeleptul este încununat de virtuţi şi multe din cele rele nu îi sunt caracteristice.

(Î):  Cine este înţelept?

(R): „Cine este înţelept dacă nu cel ce a ajuns până la însăşi tainele dumnezeirii şi a cunoscut ascunzişurile înţelepciunii dezvăluite lui?”, întreabă Sfântul Ambrozie al Milanului.

Înţelept este numai cel care l-a luat pe Dumnezeu drept călăuză pentru a cunoaşte adevărului. Astfel omul muritor se face prin har moştenitorul şi urmaşul lui Dumnezeu cel nemuritor, fiind părtaş la bucuriile cele cereşti precum este scris: Pentru aceasta te-a uns pe Tine, Dumnezeul Tău, cu untdelemnul bucuriei, mai mult decât pe părtaşii tăi (Psalm 44,9).

În această situaţie observăm că înţelepciunea apare într-o minte curată şi într-un suflet plin de virtuţi. Iar pe lângă toate acestea înţeleptul este departe de orice rău.

Când ne propunem să realizăm toate acestea, să urcăm pe acest drum foarte anevoios, trebuie să fim foarte atenţi pentru că riscul este mare dacă nu-L avem şi pe Dumnezeu în ajutor.

Acestea sunt cele trei virtuţi ale sufletului raţional, (chibzuinţa, priceperea şi înţelepciunea), pe care scriitorul bisericesc Evagrie Ponticul ni le recomandă pentru a ajunge în Împărăţia lui Dumnezeu. Iar pentru că toate acestea trebuie să fie legate ca într-o simfonie, scriitorul bisericesc ne recomandă să le încununăm cu dreptatea despre care şi scriitorul bisericesc Clement Alexandruinul spunea că este armonia părţilor sufletului. Şi întradevăr aşa este pentru că acela care este drept nu va avea niciodată conştiinţa pătată. Va fi întotdeauna împăcat cu sine şi cu Dumnezeu. Pe când nedreptatea, ne învaţă Sfântul Ioan Gură de Aur, zguduie conştiinţa în fiecare zi, chiar când tace cel neîndreptăţit. Cei care fac nedreptate aşteptându-se la pedeapsă, trăiesc în fiecare zi cu frică şi aproape că îşi iau singuri plata păcatelor lor.

O conştiinţă curată se păstrează numai în dreptate ca aceea care încununează înţelepciunea şi priceperea şi sârguinţa. virtuţi care ne ţin pe calea către viaţa cea veşnică.

(Î): Care este secretul vieţii duhovniceşti?

(R): Secretul vieţii duhovniceşti, ne învaţă Sfinţii Părinţi, este să faci toate la timpul lor şi după măsurile cuvenite.

[1] Pateric Egiptean, Editura Episcopiei de Alba Iulia, Pentru Avva Antonie, p. 5