Cleopa Cristian

Dec. 16, 2022

Viețuirea creștină

Mântuirea

(Î): Care trebuie să fie scopul principal al vieţuirii omului pe pământ?

(R): Scopul vieţii omului pe pământ trebuie să fie mântuirea. Curăţindu-ne de patimi, să ne unim cu Dumnezeu şi să dobândim roadele cele de mult preţ ale acestei uniri şi mântuirea.

(Î): În ce constă mântuirea?

(R): Mântuirea constă în mult sfat, adică este bine să cerem sfatul şi binecuvântarea duhovnicilor pricepuţi în cele duhovniceşti.

(Î): Ce este foarte important pe calea mântuirii?

(R): Principal pe calea mântuirii este a se mustra creştinul pe sine în toate (pentru neputinţe, pentru păcate...).

(Î): Mântuirea noastră depinde de împrejurările exterioare?

(R): Mântuirea noastră nu depinde de împrejurările exterioare. Important este să avem lucrare lăuntrică, să ne curăţim inima duhovnicească de păcate şi patimi pentru a ne mântui. Însă un context bun exterior ne va ajuta şi la lucrarea noastră lăuntrică.

(Î): Ce însemnă un context bun exterior?

(R): Mediul familiar să fie propice mântuirii, contextul social în care vieţuim, îndrumătorii duhovniceşti şi duhovnicii.

(Î): Ce este mântuitor pentru suflet?

(R): Să simţim mai des şi pretutindeni prezenţa lui Dumnezeu şi să cugetăm la binefacerile Lui.

(Î): Cum trebuie să vieţuim ca să ne mântuim?

(R): Să ne osârduim să împlinim poruncile dumnezeieşti şi sfaturile duhovnicilor. Să participăm în fiecare duminică şi sărbătoare la Sfânta Liturghie, să postim, să ne spovedim şi dacă avem binecuvântarea duhovnicului, să ne împărtăşim, să facem milostenie sufletească şi materială după putere, să citim cu binecuvântarea duhovnicului cărţi sfinte, să împlinim zilnic canonul de rugăciuni (Rugăciunea de seară, Paraclisul Maicii Domnului, Rugăciunea de dimineaţă, Acatistul Maicii Domnului şi Acatistul Domnului Iisus Hristos) canonul de închinăciuni şi metanii. Cei mai râvnitori să citească la miezul nopţii, Utrenia şi Psaltirea.

(Î): Care este principalul lucru care ne ajută la mântuire?

(R): Trebuie să-ţi înfrânezi limba şi să nu rosteşti cuvintele în grabă.

(Î): Mântuirea constă numai în a nu face rău?

(R): Mântuirea nu constă numai în a nu face rău, ci şi în a îndura răul cu bărbăţie şi în a face bine.

(Î): Putem gândi că oamenii buni dintre mahomedani şi păgâni se mântuiesc?

(R): Este greşit să gândim şi să spunem că oamenii buni dintre mahomedani şi păgâni se mântuiesc, adică intră în unire cu Dumnezeu. Biserica întotdeauna a afirmat că există un singur mijloc de mântuire – Răscumpărătorul, Domnul şi Mântuitorul Iisus Hristos..

(Î): Ereticii  ─ ca de exemplu: catolicii, luteranii şi protestanţii  ─    se mântuiesc?

(R): Biserica Ortodoxă Sobornicească a socotit erezia păcat de moarte. Întotdeauna a afirmat că omul molipsit de boala cea cumplită a ereziei are sufletul mort, este străin de har şi de mântuire, este în unire cu diavolul şi cu pieirea lui. Datorită cunoaşterii insuficiente a creştinismului, el poate lua un gând mincinos şi hulitor de Dumnezeu drept adevărat, şi-l poate însuşi, iar împreună cu el îşi poate însuşi şi veşnica pieire! De aceea astăzi, mai mult decât oricând, este foarte mare nevoie să învăţăm credinţa creştină ortodoxă.

(Î): Cum să ne purtăm faţă de cei de alte credinţe?

(R): ''Legătura, de care vă temeţi, cu cei de alte credinţe se înţelege că nu este lumească, ci religioasă: nu trebuie să întreţineţi legături cu ei în ceea ce priveşte credinţa, Sfintele Taine sau rugăciunile. Dacă vin la voi pentru ceva, trebuie să-i ajutaţi... Însă nu aveţi de ce să căutaţi prietenia lor, iar atunci când se întâmplă să fiţi împreună, nu trebuie să vă încruntaţi la ei”, ne povăţuieşte Sfântul Teofan Zăvorâtul.

Vieţuirea creştină

(Î): Care sunt cele mai importante lucruri pentru un creştin?

(R): Cele mai importante lucruri pentru creştin sunt să cunoască dreapta credinţă şi să se nevoiască să aibă adevărata vieţuire creştin-ortodoxă.

(Î): Care este prima fericire a omului?

(R): Prima fericire a omului este să se nască într-o familie ortodoxă evlavioasă sau să fie educat de mic de învăţători evlavioşi.

(Î): Care este prima îndatorire a credinciosului faţă de Dumnezeu?

(R): Prima îndatorire a credinciosului este ''să se curăţească de patimi pentru a fi gata să intre în Biserica lui Dumnezeu Celui în trei ipostasuri'', ne spune Sfântul Teofan Zăvorâtul.

(Î): Cum să vieţuim ca să ne măntuim?

(R): Aceasta este întrebarea cea mai importantă şi esenţială, iar pentru a răspunde la ea apelam la părinţii atoniţi care ne învaţă următoarele:

''Să aveţi învăţătura lui Hristos şi a Sfinţilor Părinţi şi împliniţi-o cu fapta vă veţi mântui. Pentru mântuire, înainte de toate, trebuie pocăinţă sinceră şi împlinirea poruncilor. Trebuie să căutăm, să batem la uşa inimii duhovniceşti prin pocăinţă şi rugăciune, să plângem pentru păcatele săvârşite şi harul va veni.

Cele mai importante lucruri pentru mântuire sunt: înfrânarea, atenţia faţă de sine şi tăcerea. Cele mai rele sunt: deşertăciunea, împrăştierea şi discuţiile.

Fără exemplu în viaţă şi fără citirea cărţilor ascetice nu putem cunoaşte viaţa duhovnicească. Mintea noastră nu stă degeaba: ori se ocupă cu meditaţia dumnezeiască, ori cu gândirea la rău. Păzeşte-le pe acestea trei: privirea, auzul şi limba şi, după posibilitate, pântecele, şi îţi vei vedea păcatele tale, îl vei cunoaşte pe Dumnezeu, te vei învăţa cu pomenirea morţii, căci fără acestea, toate sunt în zadar. Năzuinţa de a fi proslăvit pe pământ şi faptul de a face pe plac oamenilor răpesc tot binele. Calea mântuirii este calea crucii, nu a vieţii cu privilegii.

Pentru mântuire, trebuie să dobândim curăţia şi să evităm prietenia prea mare cu oricine.

Iubirea de sine şi plăcerea trupului sunt vrăjmaşii mântuirii noastre. Care ne îndepărtează de Dumnezeu.

Pentru mântuire, sunt necesare atenţia împreună cu rugăciunea, blândeţea şi răbdarea. Datorită înţelepciunii putem trage folos şi din ispite".

(Î): De ce este important să ne întărim cu învăţătura de credinţă ortodoxă acasă şi în orice loc ne aflăm?

(R): Pentru că fiecare lucru din lume şi fiecare impresie datorată acelui lucru stârnesc în om anumite gânduri, simţiri, dorinţe, păcate şi o anumită lucrare, potrivite cu acele impresii. Iată de ce trebuie să ne îngrădim astfel exteriorul încât totul să ne zidească duhovniceşte. Chiar dacă un anumit lucru lumesc nu provoacă gânduri şi simţiri rele, tot ne abate de la ceea ce este principal – mântuirea sufletului şi năzuinţa către Dumnezeu. De exemplu, pe vremuri, camera creştinului îl zidea duhovniceşte pe acesta prin tot ce avea în ea. Pe pereţi se aflau foi de hârtie de diferite mărimi cu rugăciuni şi cugetări din Sfintele Scripturi; o mulţime de icoane, tabloul Înfricoşătoarei Judecăţi, fotografii ale stareţilor, duhovnicilor, schimnicilor, asceţilor, ale mănăstirilor şi ale Bisericilor.

(Î): Cum trebuie să-şi călăuzească creştinul vieţuirea?

(R): Creştinul trebuie să se călăuzească în vieţuirea sa de conştiinţă şi raţiune, adică de chibzuinţă, alături de sfatul celor duhovniceşti. Pentru că diavolul izbândeşte atunci când oamenii se încred în raţiunea lor, în chibzuinţă lor şi nu cer sfatul duhovnicului.

(Î): Cum să ne întărim în vieţuirea creştin-ortodoxă?

(R): Prin îndrumarea şi ascultarea de părintele duhovnic, prin legătura permanentă cu Sfinţia Sa; prin spovedanie deasă şi, când avem binecuvântarea, prin pregătirea atentă şi împărtăşire cu Trupul şi Sângele lui Hrsitos, prin participarea la dumnezeiasca Liturghie în duminici şi sărbători, prin împlinirea canonului, dat de duhovnic, de rugăciuni, închinăciuni şi metanii, prin citirea zilnică a cel puţin unui capitol din Sfânta Evanghelie, prin citirea cărţilor folositoare pentru mântuire, prin ţinerea sărbătorilor şi a posturilor anului bisericesc, prin prietenia şi legătura cu oamenii credincioşi şi duhovniceşti.

(Î): Cum trebuie să-mi trăiesc viaţa creştineşte?

(R): ''Să-ţi trăieşti viaţa astfel: când te scoli din somn, să-I mulţumeşti şi să te rogi lui Dumnezeu. Când vii de la Biserică, să citeşti dintr-o carte ceva spre folosul sufletului tău, apoi să te apuci de lucru. După ce ai lucrat destul, să te rogi din nou. După ce te-ai rugat, să citeşti iar şi să te apuci iar de lucru. Şi să faci totul pe rând  ─  să te rogi, să citeşti, să lucrezi. Dar şi la lucru, şi în osteneli să-ţi ridici mintea ta la Hristos, să te rogi Lui ca El să te miluiască şi să te ajute. Dacă vei face totul aşa pe rând, atunci faţă de toate şi faţă de citire, şi de rugăciune, şi de lucru – vei avea tragere de inimă şi sârguinţă. Schimbarea provoacă tragere de inimă şi sporeşte râvna... Să te gândeşti deseori la clipa morţii, la Judecata lui Dumnezeu şi veşnicie. Cu aceste gânduri, ca şi cu un bici, se alungă tristeţea şi plictiseala'', ne spune Sfântul Tihon de Zadonsk[1].

(Î): Ce folos duhovnicesc dobândeşte creştinul din citirea Vieţilor Sfinţilor?

(R): Citirea Vieţilor Sfinţilor lui Dumnezeu întăreşte în noi credinţa, hrăneşte nădejdea şi înflăcărează dragostea pentru Domnul.

(Î): De ce trebuie să ne ocupăm permanent cu citirea cărţilor sfinte?

(R): Cu citirea cărţilor sfinte trebuie să ne ocupăm nu numai pentru folosul nostru, ci şi pentru folosul celorlalţi. Şi astfel tu însuţi te mântuieşti, şi pe ceilalţi îi mântuieşti! Citirea cu binecuvântarea duhovnicului a cărţilor sfinte luminează mintea şi hrăneşte duhovniceşte inima.

(Î): Cum ne furăm timpul?

(R): Ne furăm timpul prin faptul că nu facem nimic pentru mântuire. Astfel, prin vorbăria deşartă, prin curiozităţi, prin visarea fără scop, prin mult somn, pierdem timpul preţios al mântuirii. Închipuiţi-vă cât bine am face dacă nu ne-am petrece timpul fără folos! Nu vă furaţi singuri timpul care vă este pentru mântuirea sufletului!

(Î): Cum trebuie să preţuim timpul, ştiind că el este foarte preţios şi cu el se câştigă mântuirea noastră?

(R): Noi ne furăm singuri timpul mântuirii prin vorbirea deşartă, prin curiozitate, prin visarea fără rost şi prin mult somn. Închipuiţi-vă cât bine am face dacă nu ne-am petrece timpul fără folos. Pentru mântuire putem petrece timpul în rugăciune, meditaţie dumnezeiască, citirea dumnezeieştilor cărţi, cercetarea Bisericii lui Dumnezeu, discuţii cucernice, săvârşirea faptelor bune şi osteneli.

(Î): Cum putem folosi timpul cu înţelepciune?

(R): Creştinul trebuie să petreacă cea mai mare parte a timpului având grijă de suflet: să facă rugăciuni, să mediteze la Dumnezeu şi să se îndeletnicească cu ceea ce trebuie, având în vedere desăvârşirea în faptele bune, iar restul timpului să-l folosească îngrijindu-se de trebuinţele trupului. Dar, dacă omul se va ocupa numai de lucrurile pentru trup, atunci când se va mai putea ocupa cu cercetarea voii lui Dumnezeu şi cu cântarea psalmilor? Când se va mai ruga şi va face celelalte fapte bune?

(Î): Cum să trăim cucernic?

(R): Principalul mijloc pentru a trăi cucernic şi sfânt constă în frica de Dumnezeu şi frica de Judecata viitoare şi de chinurile veşnice. Numai datorită acestei frici, cu ajutorul lui Dumnezeu are loc păzirea poruncilor. Fericit bărbatul care se teme de Domnul, întru poruncile Lui va voi foarte... (Psalm 111,1). De asemenea, să nu ne lenevim să ne căim, să ne smerim, să răbdăm necazurile şi bolile trimise, ascultând cu atenţie cuvântul Evangheliei Domnului: prin răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre (Luca 21,19).

(Î): Ce trebuie să facem când ne culcăm?

(R): Când te culci, să-ţi închini patul şi camera, zicând rugăciunea: Să învie Dumnezeu, să se risipească vrăjmaşii Lui...

(Î): Vreau să-mi fac asigurare pentru viaţă. Ce mă sfătuiţi?

(R): Cu privire la asigurarea pentru viaţă  ─ scrie Sfântul Ambrozie de la Optina în scrisoarea 70  ─ nu vă pot da sfaturi: nicăieri în sfintele cărţi nu am citit despre acest lucru. El nu ţine de mintea mea; aici se manifestă numai neîncrederea în pronia lui Dumnezeu şi teoria noastră de a ne asigura pe noi şi familiile noastre într-un mod artificial. Eu nu vă pot interzice, dar nici sfat nu vă pot da, cu atât mai mult binecuvântare. Noi avem un mijloc mai bun de asigurare ─ porunca lui Dumnezeu: Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate acestea vi se vor adăuga vouă (Matei 6.33).

(Î): Este folositor pentru mântuire să ies cât mai puţin din casa mea?

(R): Dacă creştinul va sta la el acasă, atunci va izbândi în viaţa duhovnicească şi în rugăciune, iar dacă va merge prin alte case, îşi va pierde pacea sufletească şi nu va fi bun de nimic. ''Cine umblă prin vecini, nu prea prinde rădăcini'', spune un vechi proverb.

(Î): Este ziditor de suflet să cântăm acasă cântări duhovniceşti?

(R): Desigur, este ziditor de suflet. Decât să cântăm cântece lumeşti, pătimaşe, mai bine să cântăm cântări duhovniceşti. Citim în viaţa Sfântului Dimitrie de Rostov că la porunca lui, în ultimele ceasuri ale vieţii, i s-au cântat cântări duhovniceşti. Acest lucru arată însemnătatea lor pentru zidirea sufletească. Cântări precum ''Tatăl nostru'', ''Sfinte Dumnezeule",i ''Cuvine-se cu adevărat'', ''Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeu nostru''.  sunt cântări care întotdeauna pot aduce hrană duhovnicească inimii şi minţii.

(Î): Ce trebuie să facă creştinul care iubeşte pe Dumnezeu?

(R): Să ai mintea şi cugetul la Dumnezeu; în ochi ─ privirea către Dumnezeu; în urechi ─ auzirea cuvântului lui Dumnezeu; în piept ─     suspinul pentru păcate; pe limbă ─ adevărul; pe buze ─ rugăciunea; în inimă ─ nerăutatea; în stomac ─ nesăturarea; iar în genunchi ─     plecăciunea către Dumnezeu.

(Î): Ce trebuie să facă creştinul care are credinţă îndoielnică?

(R): Sunt necesare spovedania, canonul şi îndreptarea vieţii; fără ele, mântuirea este îndoielnică.

(Î): Cum să dobândim dreapta cugetare?

(R): Sfântul Efrem Sirul spune că ''începutul dreptei cugetări este ascultarea şi citirea Cuvântului lui Dumnezeu şi a cuvintelor Sfinţilor Părinţi''.

(Î): Ce suntem datori să cunoaştem?

(R): ''Creştinul trebuie să cunoască voia lui Dumnezeu şi care fapte sunt virtuţi şi care sunt păcate. De aceea cel ce rămâne în întuneric şi în neştiinţă greşeşte de două ori. În primul rând că nu cunoaşte voia lui Dumnezeu şi apoi că nu foloseşte mijloacele necesare pentru a o afla şi într-adins rămâne în întuneric'', ne spune Sfântul Teofan Zăvorâtul.

(Î): Care este principalul lucru pe calea mântuirii?

(R): Principalul lucru pe calea mântuirii este să-ţi umpli sufletul cu adevărurile şi noţiunile credinţei. Acestea pătrund în inimă, atrag dorinţele şi mobilizează voinţa şi atunci toată fiinţa creştinului tinde către tot ce este dumnezeiesc.

(Î): Cine se mântuieşte: cine ştie multe, dar nu împlineşte, sau cine nu ştie, dar împlineşte?

(R): ''În cer va intra nu cel care a citit sau a învăţat mult pe de rost, ci acela care duce o viaţă curată şi neîntinată, chiar dacă nici nu ştie să citească'', ne răspunde Sfâtul Teodor Studitul.

(Î): De ce este astăzi o aşa de mare decădere morală?

(R): Societatea actuală dă libertate de lucrare Harului Dumnezeiesc, dar şi ispitelor. Când a fost libertatea de lucrare a Harului Dumnezeiesc mai mare, în secolul al IV-lea, au fost mari sfinţi şi mărturisitori, dar şi cele mai multe şi mai mari ispite şi erezii.

Sfântul Împărat Constantin cel Mare a dat libertate creştinismului, dar nu a oprit idolatria – închinătorii la idoli, fiind mult mai numeroşi decât creştinii. Ca de fapt şi în zilele noastre. Ce candidat la alegeri prezidenţiale şi parlamentare ar fi ales dacă ar interzice avorturile, pornografia, sectele...?

Însă, după evenimentele din decembrie 1989, slujitorii B.O.R. nu au valorificat la maxim libertatea credinţei, în timp ce slujitorii diavoleşti au lucrat cu toate forţele.

Dar problema este mai profundă, prin educaţia din familie, şcoală, societate şi mass-media, diavolii au pătruns din nou în inima duhovnicească a creştinilor, de unde au fost scoşi prin Sfântul Botez. Cine să-i ajute, cine să-i înveţe să lupte, dacă familia şi majoritatea slujitorilor bisericeşti nu sunt luptători duhovniceşti?

(Î): Ce lege trebuie să existe cu privire la alegerea cărţilor religioase?

(R): Legea cu privire la alegerea cărţilor religioase este următoarea: orice scriere şi învăţătură despre nevoinţe, care nu au temeiul în scrierile Sfinţilor Părinţi, să nu fie recunoscute, oricât de frumos ar fi scrise.

 (Î): Dacă am aflat de la aproapele ceva ziditor de suflet, se cuvine să spun şi altora?

(R): Dacă ai aflat ceva ziditor de suflet de la altcineva, nu tăinui, ci spune-le şi altora.

 (Î): Cum să mă feresc de păcat în timpul ispitelor?

(R): În timpul ispitelor adu-ţi aminte mai des de moarte, de Înfricoşătoarea Judecată şi de chinul cel veşnic şi roagă-te cu smerenie.

(Î): Prin ce se arată dragostea faţă de Dumnezeu?

(R): Dragostea faţă de Dumnezeu se arată prin rugăciune, prin participarea la Sfânta Liturghie şi celelalte slujbe bisericeşti, prin spovedanie şi prin pregătirea şi împărtăşirea deasă cu Sfintele Taine ale lui Hristos, prin desfătarea adusă de citirea sau ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu şi prin viaţa creştinească plină de virtuţi.

(Î): Cum să mă deprind cu umblarea înaintea lui Dumnezeu?

(R): Toate să le cugeţi, toate să le grăieşti, toate să le săvârşeşti în prezenţa Domnului. Este nevoie de mult timp şi osteneală pentru a te deprinde cu acest lucru, dar este cu putinţă.

(Î): Când se bucură Domnul?

(R): Domnul Se bucură atunci când pentru El oamenii se leapădă de cele trecătoare. Iar trecătoare sunt nu numai bogăţia şi lucrurile materiale, ci şi orice plăcere şi desfătare cu păcatul.

(Î): Ce înseamnă a vieţui simplu?

(R): A vieţui simplu înseamnă a nu osândi şi a nu judeca pe nimeni.

(Î): Pretutindeni îi putem face pe plac lui Dumnezeu?

(R): Da, pretutindeni Îi putem face pe plac lui Dumnezeu (Psalm 102, 22) dacă păzim poruncile Lui, în principal dragostea pentru toţi, smerenia, care constă în a răbda totul din partea tuturor pe drept şi pe nedrept, în a ne socoti până la sfârşitul vieţii mai răi şi mai păcătoşi decât toţi oamenii din lume, în a evita să-i facem prea mult pe plac trupului, în a nu căuta mâncăruri gustoase, în a ne odihni cu măsură, în a asculta întotdeauna şi în toate conştiinţa noastră, pe care trebuie să o verificăm la spovedanie înaintea părintelui duhovnic.

O creştină a spus părintelui duhovnic:

─ Părinte nu mai este dragoste! Părintele i-a răspuns:

─ Dragoste este, dar nu aţi ajuns la ea. Dragostea este pusă de Dumnezeu în inima duhovnicească a creştinului, dar se perverteşte prin păcate. Este şi dragostea harică dumnezeiască, suprafirească. Dar trebuie să-ţi curăţi inima duhovnicească ca să ajungi la ea.

(Î): Cum se despart astăzi unii creştini de Hristos?

(R): Astăzi, Bisericile şi mănăstirile ortodoxe sunt deschise şi se săvârşesc dumnezeieştile slujbe. Dar mulţi creştini, fără să fie prigoniţi şi torturaţi, se despart de Hristos şi aleargă la păcate şi se unesc cu diavolii. Lumea îi persecută pe robii lui Hristos prin batjocuri şi dispreţ şi mulţi nu îndură aceste lucruri. Prigonirea poate fi prin râs şi batjocură sau prin violenţă. ''Ai început să mergi des la Biserică?!" ─ întreabă ironic cei necredincioşi. Şi creştinul tace. ''Desigur, de ce să nu mergi când este sărbătoare, dar tu mergi aproape în fiecare zi! Se pare că şi posturile ai început să le ţii. Nu te pregăteşti cumva să mergi la mănăstire?" Şi creştinul iarăşi tace sau se ruşinează.

(Î): Ce creştini nu au duhul lui Hristos?

(R): ''Sunt acei creştini care nu ştiu cui aparţin ─ nici lui Hristos, nici lumii. În exterior iau parte la toate rânduielile vieţii creştine, iar cu gândurile şi inima se îndreaptă spre alt domeniu şi în alte lucruri îşi găsesc alinarea, desfătarea şi fericirea. Grija nu este pentru Domnul, ci pentru a trăi în linişte şi dezmierdare pe pământ. Le lipseşte inima creştină. Inima lor nu tinde într-acolo... Nu în Dumnezeu este binele lor, ci în sine şi în lume şi nu în Cer este Raiul lor, ci pe pământ'', spune Sfântul Teofan Zăvorâtul.

 (Î): Prin ce se deosebesc interesele duhovniceşti de cele lumeşti?

(R): ''Oamenii din lumea aceasta sunt călăuziţi de interese zilnice. Aceste interese sunt fie duhovniceşti, sfinte, drepte, dumnezeieşti, fie sunt interese trupeşti, lumeşti, deşarte, vremelnice diavoleşti. Creştinul este interesat de credinţa sa, de viaţa viitoare, de rugăciune, de îndreptarea inimii sale duhovniceşti, de pocăinţă, de milostenie, de Cuvântul lui Dumnezeu, de împărtăşirea cu Sfintele Taine, de cântarea şi citirea bisericească, de convorbirile duhovniceşti sau este interesat de pântecele său, de bani, de bogăţie, de casa sa, de maşina sa, de noutăţile din lume şi de diferitele distracţii trecătoare şi păcătoase. Primele sunt interese mântuitoare care duc la fericirea veşnică, iar celelalte sunt interese pierzătoare care duc la chinurile veşnice. Vrăjmaşul îi prinde pe oameni în orice mod, prin orice cursă, prin mii de pasiuni deşarte, le pune uşor în faţa omului, aici, pentru a nu-l lăsa nicicum să se apropie de Dumnezeu, Izvorul vieţii veşnice. Fereşte-te, omule, de acest lucru, pentru Împărăţia lui Dumnezeu'', ne avertizează Sfântul Ioan de Kronstadt.

 (Î): Care este principala jertfă a creştinului înaintea lui Dumnezeu?

(R): Principala jertfă a creştinului înaintea lui Dumnezei este duhul umilit; Inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi (Psalm 50, 18).

(Î): Prin ce îi putem face pe plac lui Dumnezeu?

(R): Lui Dumnezeu îi facem pe plac prin purtarea blândă faţă de oameni, mângâierea celui supărat, ocrotirea celui asuprit, întoarcerea ochilor de la lucrurile rele, rezistenţa faţă de gândurile rele şi silirea la rugăciune.

(Î): Cum aflăm care este fapta bună?

(R): Fapta bună, plăcută lui Dumnezeu este:

1) insuflată de duhul iubirii;

2) încuviinţată de Sfânta Scriptură;

3) împlinită cu jertfelnicie.

(Î): În ce constă puterea faptei bune?

(R): Puterea faptei bune constă în statornicie.

(Î): Care fapte bune sunt plăcute lui Dumnezeu?

(R): Lui Dumnezeu îi place purtarea blândă faţă de oameni, alinarea celui supărat, apărarea celui asuprit, întoarcerea ochilor de la lucrurile rele, împotrivirea faţă de gândurile rele, silirea la rugăciune, pocăinţa, smerenia, iertarea, milostenia, spovedania, împărtăşania, postul, participarea la Sfânta Liturghie şi celelalte slujbe bisericeşti şi ascultarea de duhovnic.

(Î): Prin ce fapte putem fi cel mai mult bineplăcuţi lui Dumnezeu?

(R): Prin nimic nu putem fi aşa de bineplăcuţi lui Dumnezeu ca prin suferinţele şi lipsurile trupeşti, îndurate pentru El, şi prin nimic nu putem atrage atât de mult iubirea Lui de oameni ca prin lacrimi de pocăinţă.

(Î): De ce nu sunt plăcute lui Dumnezeu faptele bune săvârşite din constrângere?

(R): Orice fel de constrângere, chiar dacă are scopul de a-l determina pe om să săvârşească binele, necondiţionat, este interzis de Biserică, deoarece constrângerile irită şi învârtoşează caracterul omului, neaducându-i niciun folos celui constrâns, căci binele săvârşit de nevoie nu este virtute creştină. Dumnezeu l-a creat pe om cu libertate de a alege între bine şi rău. Dar pentru a alege binele creştinul trebuie să lupte cu ajutorul Harului Dumnezeiesc prezent în Sfintele Taine cu patimile sufleteşti şi trupeşti cu oamenii păcătoşi şi cu diavolii.

(Î): La ce este important să fim atenţi când lucrăm?

(R): Când lucraţi trebuie să fiţi atenţi la duhul cu care săvârşiţi lucrul. Poate fi un duh rău de mândrie, de slavă deşartă, de cârtire, de mânie, de nemulţumire, de vorbire deşartă, cu gânduri de vicleşug, de câştig necinstit, cu gânduri murdare sau un duh bun de rugăciune, de smerenie, de dragoste, cu gândul la Dumnezeu şi aşa mai departe.

(Î): Cum să sporim iubirea pentru Hristos?

(R): Cel mai mult întăreşte şi sporeşte iubirea noastră pentru Hristos cugetarea sinceră la patimile lui Hristos. Pentru aceasta este bine ca, în fiecare zi, de dimineaţă, să alegem una dintre pătimirile lui Hristos, să cugetăm temeinic la ea şi să o pomenim cât mai des în cursul zilei. Datorită acestui lucru, vom dobândi darul răbdării, al blândeţii şi al iubirii pentru Hristos.

(Î): Ce este mărinimia?

(R): Mărinimia este starea pe care o avem atunci când, în mijlocul nenorocirilor care ne lovesc nu ne tulburăm, nu ne descurajăm şi le îndurăm fără să ne mâhnim, fără să cârtim, lăsându-ne în voia lui Dumnezeu.

(Î): Care lacrimi sunt mântuitoare?

(R): Lacrimile datorate supărării, jignirii nu sunt folositoare, însă cele vărsate pentru faptul că sunt leneş, că mă supăr, că sunt păcătos, că nu am dragoste adevărată pentru Dumnezeu, sunt folositoare şi, pentru ele, trebuie să mă rog, ca Domnul să mi le dăruiască.

(Î): Profesiile sunt deşertăciuni?

(R): ''Profesiile nu sunt deşertăciuni, ci sunt lucrurile lui Dumnezeu. Numai să le împliniţi întotdeauna pentru Domnul, nu pentru altceva. Aceeaşi datorie o aveţi şi cu privire la viaţa de familie. A o împlini nu este deşertăciune. Numai să faceţi aceste lucruri cu conştiinţa că împliniţi voia lui Dumnezeu. Deşertăciunea înseamnă faptele săvârşite spre satisfacerea patimilor, care nu sunt necesare şi sunt fără folos'', ne spune Sfântul Teofan Zăvorâtul. Sunt însă meserii care nu sunt mântuitoare: barman, foto-model, actor şi regizor de teatru şi filme păcătoase, clown, fotbalist…

(Î): Dacă serviciul se desfăşoară împotriva conştiinţei şi a credinţei, cum trebuie să procedăm?

(R): Dacă serviciul merge direct împotriva conştiinţei şi a credinţei, atunci, trebuie să pleci la altul.

Computer doctor?

(Î): În zilele noastre se utilizează tot mai mult computerul pentru diagnosticare şi tratament.

(R): Cel mai mare doctor este Dumnezeu. De aceea medicul, după consultaţie, înainte de a pune diagosticul, trebuie să se smerească şi să se roage lui Dumnezeu să-l inspire ca să dea tratamentul cel mai bun. Pentru că el cunoaşte multe tratamente pentru diagnosticul pus. Dar la aceeaşi boală, cu acelaşi medicament, un pacient se însănătoşeşte, iar altul...

O creştină mi-a spus că i-au fost evaluate analizele de computer şi a aflat că are numeroase boli. Când a întrebat un doctor cu experienţă, acesta i-a spus că nu avea nicio problemă.

Doctorul transmite o putere vindecătoare, de mobilizare şi pentru ca bolnavul să lupte cu boala. Însă Dumnezeu este Cel Care vindecă.

Computer judecător

(Î): La tribunal este util computerul?

(R): În stocarea datelor, a documentelor, pentru anunite analize şi căutări rapide, este foarte util computerul, dar nu în luarea sentinţei finale. De aceea la procese nu se introduc datele în calculator, ca acesta să pronunţe sentinţa.

Judecătorul trebuie să se smerească şi să se roage lui Dumnezeu să-l inspire şi să dea sentinţa cea mai bună. Pentru că mărimea pedepsei ţine de pocăinţa inculpatului, de dorinţa de îndreptare şi în aceste cazuri se reduce pedeapsa. De aceea, pentru aceleaşi fapte, legiutorul a prevăzut o marjă a pedepsei, spre exemplu: 3-5 ani. Acest lucru nu-l poate sesiza şi face computerul, pentru că nu are inimă, sentimente, intuiţie... Astăzi nu se mai folosesc cuvintele: închisoare, puşcărie, ci de Penitenciar, unde cel condamnat face penitenţă – pocăinţă. Deci cel aflat în Penitenciar face pocăinţă, canon pentru păcatele săvârşite şi are preot la care se poate spovedi şi împărtăşi cu Sfintele Taine. 

(Î): Cum să-i privim pe oamenii care vor să pătimească pentru Hristos?

(R): Se întâlneşte uneori în oameni dorinţa de a suferi pentru Hristos, dar, dacă nu are har în trup, omul nu poate îndura chinurile. De aceea nu trebuie să îndrăznească la o asemenea nevoinţă, dar, dacă Domnul îl cheamă, atunci să-I ceară Lui ajutorul şi El îl va ajuta. Calea creştinului în general, este mucenicia prin pătimirea cu trupul, dar şi prin lupta cu diavolii, cu gândurile păcătoase, cu patimile şi păcatele.

(Î): Ce este mucenicia nesângeroasă?

(R): Mucenicia nesângeroasă are loc atunci când eşti ocărât, asuprit, clevetit, osândit şi înduri fără cârtire. Mucenicie este şi când te lupţi cu gândurile păcătoase şi cu necuraţii diavoli.

                                                  *

Când Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos îşi săvârşea nebunia lui în mijlocul Constantinopolului, o femeie temătoare de Dumnezeu ai căror ochi sufleteşti erau deschişi, l-a văzut în extaz pe fericitul Andrei strălucind mai mult decât soarele, iar oamenii îl ocărau, îl scuipau şi-l loveau. Demonii se bucurau fiindcă aveau să-i judece în ceasul morţii lor pentru că îl băteau şi-l chinuiau în tot chipul pe Sfântul lui Dumnezeu.

Dar Sfântul a spus demonilor: ''Eu l-am rugat pe Dumnezeu să nu le socotească păcatul celor care mă lovesc şi mă chinuiesc”[2].

(Î): Dacă ar avea loc o prigoană, mulţi dintre credincioşi ar deveni mucenici?

(R): Iată ce scrie unul dintre Sfinţii Părinţi despre o prigoană din vremurile de demult: ''Astăzi, în prigoana care a început... cu excepţia a foarte puţini credincioşi, aproape toţi s-au supus împrejurărilor vremii. Unii au devenit susţinătorii şi apărătorii necredinţei, alţii ocupau locuri inferioare şi au fost năpădiţi de frică, sau au fost înrobiţi de nevoi, sau au fost prinşi prin linguşire, sau s-au abătut datorită neştiinţei".

(Î): Cum să înţelegem cuvintele evanghelice: ''Cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el când va veni întru slava Tatălui Său cu sfinţii îngeri" (Marcu 8,38)?

(R): Nu trebuie să ne ruşinăm, ci să mărturisim numele lui Hristos: prin semnul crucii, prin neînlăturarea crucii de la piept atunci când trebuie să mergem la doctor, prin discuţiile despre cele sfinte şi bune. Nu trebuie să tăcem din ruşine atunci când este călcată în picioare credinţa ortodoxă. Noi ne ruşinăm adesea să mărturisim credinţa în Hristos din pricina unor obiceiuri neînsemnate ale lumii, din pricina laşităţii şi a fricii de a nu trece printre cei cunoscuţi drept înapoiaţi, fanatici, aşa cum îi numesc de obicei oamenii ''lumii acesteia" pe cei care vor să se poarte cu cinste faţă de îndatoririle lor creştineşti; ne temem să ne închinăm înainte şi după masă, să ne descoperim cu evlavie capetele atunci când trecem pe lângă o Biserică şi ne temem să ne împodobim locuinţele cu sfintele icoane, ne temem să ne închinăm înainte şi după terminarea lucrului...

(Î): Pentru ce se supun sfinţii chinurilor?

(R): Acest lucru este necesar fie pentru curăţirea chiar şi a unei mici necurăţii, fie pentru experimentarea în virtuţi şi pentru dobândirea înţelepciunii, fie pentru povăţuirea celor mai neputincioşi, ca, din exemplul lor, cei neputincioşi să înveţe răbdarea şi să nu se descurajeze în suferinţe.

(Î): Care dintre chinuri sunt mai importante?

(R): Dintre toate suferinţele noastre, mai slăvite sunt cele pe care le îndurăm pentru Dumnezeu.

(Î): Ce primeşte de la Dumnezeu cel care îndură chinuri pentru Hristos?

(R): Chinurile îndurate pentru Hristos dăruiesc mântuirea la înfricoşătoarea Judecată a Celui înaintea Căruia va sta toată lumea.

(Î): Ce rugăciune este mai bine să rostim atunci când ne aflăm în primejdie?

(R): Cel mai bine este să rostim rugăciunea ''Tatăl nostru" în toate situaţiile care ne pun viaţa în primejdie şi ne ameninţă chiar cu moartea

(Î): Părinte, aş vrea să rămân la mănăstire, dar nu ştiu dacă am această chemare.

(R): Duhul Sfânt, prin gura Sfântul Împărat şi Proroc David spune: mai bună este o zi în curţile Tale decât mii. Ales-am a fi lepădat în casa lui Dumnezeu, mai bine decât a locui în locaşurile păcătoşilor (Psalm 84, 11). La mănăstire, dacă te smereşti şi stai în lada de gunoi, se pogoară peste tine Harul Duhului Sfânt şi este mai bine decât împărat în palatele împărăteşti din lume. Să te rogi şi cu timpul, Dumnezeu îţi va descoperi dacă ai această chemare.

(Î): Stăpânirile, conducerile sunt de la Dumnezeu?

(R): ''Instituţia puterii este lucrarea lui Dumnezeu, iar faptul că în ea sunt îngăduiţi oameni împătimiţi şi nu o folosesc aşa cum trebuie depinde de imoralitatea oamenilor'', zice Sfântul Ioan Gură de Aur.

(Î): Ce trebuie să ştim despre omorul neintenţionat?

(R): Cel care a omorât fără voie nu poate fi socotit nevinovat, dacă nu a folosit mijloacele cuvenite de precauţie. În orice caz, este supus canonului bisericesc.

(Î): Care sunt  bucuriile de care trebuie să ne ferim?

(R): Trebuie să cercetăm şi să verificăm şi să deosebim felurile bucuriei. Lucrătorul leneş a lepădat lucrul şi este bucuros că a venit ziua de sărbătoare. El se bucură de lenea lui, nu de Domnul. Femeia nechibzuită s-a îmbrăcat cu podoabe de sărbătoare şi începe cu plăcere ziua de sărbătoare: ea se bucură de deşertăciunile ei, nu de Domnul. Mâncăciosul şi beţivanul văd şi îşi închipuie mese festive şi se veselesc dinainte. Ei se bucură de pântecele lor, nu de Domnul. Invidiosul se bucură de necazul semenului său. Acestea şi celelalte asemenea sunt bucurii rele.

(Î): Când se transformă dragostea duhovnicească în dragoste şi atracţie trupească şi păcătoasă?

(R): Să verifici cu stricteţe orice fel de dragoste (şi pe cea duhovnicească), pe care o ai faţă de cineva. Dragostea adevărată nu trebuie să fiarbă sângele omului, ci, dimpotrivă, să liniştească şi să înalţe sufletul, trezind în el înalte sentimente duhovniceşti şi se manifestă prin toată răbdarea şi lepădarea de sine, iar nu prin mângâieri şi sărutări ─ acestea nu ar face decât să înjosească dragostea duhovnicească, să o lipsească de lumina ei cerească şi în scurt timp, l-ar înlocui pe înger cu un demon. Astfel dragostea duhovnicească se transformă în dragoste şi atracţie trupească şi păcătoasă.

(Î): Ce se înţelege prin lumea?

(R): Prin cuvântul ''lume" se înţelege oamenii care sunt porniţi cu vrăjmăşie împotriva a tot ceea este dumnezeiesc şi religios. De aici, prin cuvânt ''lume" şi ''lumesc" se înţelege tot ceea ce este păcătos şi este urzit împotriva noastră de vrăjmaşul mântuirii, de păcate, vicii şi patimi.

Un stareţ a zis: ''lumea'' este împrăştiere păcătoasă. ''Lumea'' înseamnă a munci peste puteri pentru câştig şi satisfacerea dorinţelor trupului. ''Lumea'' înseamnă a gândi că vei trăi veşnic. ''Lumea'' înseamnă a avea grijă de trup mai mult decât de suflet.

(Î): Ce este deşertăciunea?

(R): Deşertăciunea înseamnă desfătările vieţii de aici.

(Î): Cum să fugim de păcate când în jur avem numai exemple rele?

(R): Să ne înstrăinăm de ocaziile în care inevitabil trebuie să vedem şi să auzim multe lucru rele. De aceea trebuie să ne îndepărtăm de toate aceste locuri şi locuinţe în care se dau cel mai mult exemple rele şi să nu cedăm nicidecum niciunei invitaţi stăruitoare de a merge acolo. Nu trebuie nici măcar să îngăduim să ni se povestească despre ele, nici să ni se spună că exemplele rele nu provoacă niciun rău în inima noastră.

(Î): Ce nu trebuie să aibă în casa sa creştinul ortodox?

(R): ''Creştinul ortodox, care se nevoieşte pentru mântuire, nu trebuie să aibă în cameră nimic care să-i provoace gânduri şi sentimente potrivnice lui Dumnezeu. Numai atunci este în afara primejdiei de a duce luptă dublă, lăuntrică şi exterioară'', ne povăţuieşte, Sfântul Nil Sinaitul.

(Î): Ascultarea cântecelor lumeşti şi păcătoase dăunează sufletului?

(R): Cântecele lumeşti pot provoca multe stricăciuni şi alte rele, căci tot ceea ce este rău şi imoral în ele, pătrunzând în inima duhovnicească, slăbeşte şi o corupe. ''Acolo unde se cântă cântece ruşinoase se strâng demonii; şi, dimpotrivă, acolo unde se cântă cântări duhovniceşti, coboară Harul Sfântulu Duh, care sfinţeşte şi gurile, şi sufletele celor ce cântă şi urechile celor ce ascultă'', ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur.

(Î): Învăţământul laic ne apropie de Dumnezeu?

(R): Cultura lumească nu ne fac cunoscute desăvârşirile duhovniceşti.

(Î): Nu îi preţuim pe scriitorii şi învăţătorii laici peste măsură şi în detrimentul bunei noastre credinţe şi al devotamentului faţă de Dumnezeu şi Biserică?

 (R): ''Da, într-adevăr, aşa facem, căci vedem care sunt roadele educaţiei lumeşti a copiilor noştri, ale educaţiei întemeiate pe studiul scriitorilor lumeşti şi pe înstrăinarea de Sfânta Scriptură şi de Biserică. Ce iese din ele? Lipsa de respect faţă de Biserică, lipsa de evlavie faţă de dumnezeiasca slujbă, necinstirea părinţilor, a conducătorilor, atracţia faţă de înfăţişarea trupească exterioară, uitarea de ţelul existenţei noastre pe pământ sau denaturarea acestui ţel, necredinţa în Dumnezeu şi, în general, lipsa de integritate a vieţii şi dezordinea în ea, libera cugetare, încălcarea conştiinţei, hula împotriva lui Dumnezeu, împătimirea faţă de spectacole şi de celelalte distracţii profanatoare'', spune Sfântul Ioan de Kronstadt.

(Î): Cum să ne purtăm faţă de înţeleptele proverbe populare?

(R): ''Nu trebuie să nesocotim nici proverbele populare atunci când conţin în ele învăţături folositoare pentru creştini'', ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur.

(Î): Care dintre arte sunt deşarte?

(R): Artele deşarte sunt: a cânta la instrumente, a dansa, baletul, teatrul, cinematograful şi celelalte asemănătoare. Şi, într-adevăr, după cuvântul Apostolului: Sfârşitul acestora este pieirea. Pântecele este dumnezeul lor, iar mărirea lor este întru ruşinea lor, ca unii care au în gând cele pământeşti (Filipeni 3,19).

(Î): Ce puteţi spune despre dans?

(R): Unde este dans, acolo este şi diavolul.

(Î): Pot purta îmbrăcăminte care mă duce la mândrie şi slava deşartă?

(R): Nu îmbrăca haine care te duc spre slava deşartă şi mândrie.

(Î): Ce să facem atunci când cei ce locuiesc cu noi ne interzic să citim cărţi sfinte?

(R): Săvârşeşte îndeletnicirea cea plăcută lui Dumnezeu să nu ţii seama de interdicţia pusă de cei ce locuiesc cu tine (în afară de timpul nopţii, când trebuie să dormi). Nu trebuie să ţii cont de nimeni şi de nimic, ci numai să împlineşti datoriile creştineşti.

(Î): Cu cine nu trebuie să avem prietenie?

(R): ''Să nu avem prietenie şi să nu ai legătură cu vrăjmaşii Bisericii lui Hristos, cu ereticii, cu schismaticii, cu cei care nu ţin sfintele posturi. Trebuie să fugi de acei oameni care nu se tem de Dumnezeu şi nu Îl cinstesc'', ne învaţă Sfântul Serafim de Sarov.

(Î): Asupra căror oameni nu trebuie să ne oprim cu gândul?

(R): Sfinţii Părinţi ne învaţă să nu ne oprim cu gândul nostru la acei oameni care ocupă o poziţie mai bună decât noi (care trăiesc mai bine), ci la aceia care se află într-o situaţie mai neplăcută decât noi. Primul lucru ne duce la cârtire sau la invidie, iar ultimul ne determină să fim mulţumiţi de starea noastră.

(Î): Doar prietenia cu oamenii răi îi face rău creştinului?

(R): Nu numai prietenia cu cei răi, dar şi cărţile, imaginile, cântecele şi discuţiile murdare şi desfrânate îl vatămă cumplit pe creştin.

(Î): Ce este iubirea de conducere?

(R): Iubirea de conducere este dorinţa puternică, neînfrânată, de stăpânire, pe care oamenii o caută fără a avea aptitudini suficiente, fără intenţia de a aduce folos, ci numai cu un scop nesăbuit: acela de a-şi satisface propria mândrie, slavă deşartă şi iubire de câştig. Ei tind deseori să ajungă la putere prin viclenie, prin şiretlicuri, cu ajutorul protecţiei din partea persoanelor influente şi prin alte mijloace josnice.

(Î): Când este voia lui Dumnezeu să fim aleşi într-o funcţie?

(R): Dacă omul însuşi nu tinde într-acolo şi este ales într-o anumită funcţie, înseamnă că aceasta este voia lui Dumnezeu şi Domnul îl va ajuta.

(Î): Cum să privim iubirea de slavă şi cinstirea rangului?

(R): ''Orânduirea de astăzi ─ a sta în dreapta, în stânga, la mijloc, mai sus sau mai jos, a merge înainte sau pe alături ─ a produs în noi multe confuzii inutile, pe mulţi i-a aruncat în prăpastie şi i-a aşezat de partea caprelor, pe mulţi nu numai dintre cei de jos, dar chiar şi dintre păstorii care, învăţători fiind, nu au învăţat acestea'', ne spune Sfântul Grigorie Teologul

(Î): Cum să procedeze creştinul dacă funcţia înaltă îl împiedică să trăiască în Dumnezeu şi să-şi mântuiască sufletul?

(R): Dacă funcţia înaltă îl împiedică să trăiască în Dumnezeu şi să-şi mântuiască sufletul, trebuie să o părăsească. Mai bine să fie mai puţin bogat şi mai simplu, dar să se mântuiască. Ce folos vei avea dacă vei dobândi toată lumea, iar sufletul tău îl vei pierde? (Matei 16,26).

(Î): Cum trebuie să împlinim voia autorităţilor?

(R): Să împlinim numai ceea ce nu ne constrânge conştiinţa în ceea ce priveşte credinţa noastră. În caz contrar, să fim gata să îndurăm toate chinurile, fără să ne lepădăm de Hristos.

(Î): Cum trebuie să privească creştinul ortodox cununia civilă?

(R): Noi recunoaştem numai cununia religioasă ortodoxă. Actul civil este necesar, însă în plan duhovnicesc, pentru mântuire este insuficient. Cei care nu sunt cununaţi religios trăiesc în desfrânare şi nu se mântuiesc.

(Î): Cum trebuie să privească creştinul fumatul?

(R): Fumatul îi este insuflat creştinului de duhul diavolesc. Prin tutun, vrăjmaşul se strâduieşte să îndepărteze Harul lui Dumnezeu, care sălăşluieşte în noi creştinii, prin Sfintele Taine.

Fumatul este o faptă rea, care nu este bună de nimic, duce la îmbolnăvirea şi chiar moartea trupească. Creştinul cel bun trebuie să o alunge, să o dispreţuiască şi să o urască. Fumatul este considerat de Sfinţii Părinţi ca şi sinuciderea deoarece scurtează viaţa fumătorului.

(Î): De ce este considerat fumatul sinucidere?

(R): Dumnezeu i-a dat celui care fumează să spunem 90 de ani să trăiască şi să facă faptele bune creştine pentru ca să se mântuiască. Prin fumat, acesta se îmbolnăveşte şi moare înainte de a împlini anii rânduiţi de Dumnezeu să trăiască pe acest pământ. Deci îşi scurtează viaţa, se sinucide.

(Î): Ce sunt creştinii care iubesc banii, slava omenească şi patimile trupeşti?

(R): Creştinul care iubeşte banii este închinător la idoli, cel care iubeşte slava omenească este ostaşul diavolului, iar cel ce este devotat patimilor trupeşti este robul păcatului şi al diavolului.

(Î): Are vreo influenţă blestemul asupra celui ce trăieşte în Dumnezeu?

(R): ''Sunt convins că cel ce are de gând să-i blesteme pe cei ce trăiesc virtuos nu poate rosti niciun cuvânt supărător şi potrivnic, căci blestemul se transformă în binecuvântare. Aşadar, prin aceasta se înţelege că pe cei ce trăiesc virtuos nu îi pot atinge vorbele rele'', ne spune Sfântul Grigorie de Nyssa.

(Î): I se socoteşte omului păcat atracţia faţă de animale?

(R): Atracţia omului faţă de pisici, câini, păsări i se socoteşte omului păcat. Unii, în orbirea lor, le dădăcesc, le sărută sau dorm cu ele. Îndeletnicirea cu ele, le răpesc o mare parte din timpul pe care Apostolul Pavel ne-a poruncit să-l petrecem în fapte mântuitoare şi de aceea trebuie să-l preţuim foarte mult.

(Î): Părinte, de ce soţul meu nu vrea să mai vadă băiatul pe care îl iubea aşa de mult înainte de a divorţa de mine?

(R): Bărbatul care preadesfrânează cu altă femeie îşi pierde minţile şi i se împietreşte inima. În Acatistul Domnului Iisus Hristos se spune: ''Iisuse, mintea cea întreagă a celor curaţi cu fecioria”. De asemenea vin şapte diavoli în inima lui duhovnicească pentru că a desfrânat şi a pierdut Harul Dumnezeiesc (Matei 12,45).

În om sunt de fapt doi oameni: omul cel vechi (Efeseni 4,22) – fiara din om, şi omul cel nou ─ duhovnicesc (Efeseni 4,24). Datorită libertăţii păcatelor, se amplifică şi se stimulează patimile, iar fiara din om se dezvoltă şi devine puternică.

Aceasta este explicaţia faptului că tatăl îşi violează şi face perversiuni cu fetiţa sau cu băiatul de 2-3 ani.

Apoi, femeia cu care se distrează şi desfrânează caută să-i câştige voinţa, să uite de copil şi de datoriile faţă de copil.

Despărţire

O creştină a întrebat:

(Î): Părinte, eram o familie unită, ne-am înţeles foarte bine şi aveam succes în afaceri. Dar de când am început să merg la Biserică, am început să ne certăm, să de despărţim şi să ne judecăm pentru împărţirea averii. De ce?

(R): Când oamenii trăiesc în păcate, diavolul îi ''ajută”. Zice diavolul: ''Este bine aşa, ai mei sunteţi!” Lupta începe atunci când vor să se ridice din păcate, merg la Biserică în fiecare duminică şi sărbătoare, se roagă, postesc, se spovedesc şi se împărtăşesc.

                                                        *

Pe o frumoasă tânără creştină, golanii o lăudau înălţându-o în duhul mândriei ca să o ispitească apoi spre desfânare. Ea a întrebat pe părintele duhovnic:

─ Părinte, ce să spun când mă laudă oamenii păcătoşi spunând că sunt frumoasă?

─ Răspunde: ''Slavă lui Dumnezeu!” şi pecetluieşte-te cu Preasfânta Cruce.

După o perioadă de timp, fata spus părintelui duhovnic:

─ Părinte, aşa am spus, şi respectivul a luat-o la fugă. De ce?

─ Te-ai smerit şi ai dat slavă lui Dumnezeu şi a venit Harul Dumnezeiesc care a alungat dracii şi pe slujitorii lor.

    A întrebat un ucenic pe părintele duhovnic:

─ Sunteţi sănătos, părinte? Cum vă simţi?

─ Tare ca fularul, a răspuns smerindu-se părintele.

Când venea de la mănăstire şi intra pe uşa casei, mama îi spunea fiului ei, părintele C:

─ A spus la televizor că ne ia E.B. pensia! Nu ne mai dau medicamente compensate! Subvenţii la căldură!…

Odată, când E.B. era la o emisiune la tembelizor, iar mama la bucătărie, părintele i-a zis mamei:

─ Să aduci repede făcăleţul!

Apoi, în faţa micului ecran, părintele a spus:

─ De ce ai luat pensia lui mămica, domnule prim-ministru! Na! Na! Na! I-a zis apoi mamei:

─ Te închini şi crezi ceea ce spune la tembelizor. Dar ce, Tembelizorul este Dumnezeu sau Monitorul Oficial?

Mândria la volan

O familie creştin-ortodoxă a cumpărat un autoturism Toyota şi se deplasau mândri şi cu viteză pe autostradă.

În faţa lor, se afla o Dacie 1300, veche şi hodorogită, de peste 35 ani. Şoferul Toyotei, râzând şi judecând, îi spune soţiei:

─ Uite la ăsta, cum încurcă circulaţia cu ''căruţa'' aceasta.

Apoi depăşind-o cu o manevră scurtă şi rapidă, a plecat în mare viteză.

În faţa lor se deplasa cu viteză un TIR. O roată s-a desprins de la TIR, a venit spre Toyota, a urcat pe capotă, a spart parbrizul şi a urcat pe capotă deformându-o.

(Î): Părinte, sunt diavoli pe şosea?

(R): Da. Într-o clipă de mândrie, de neatenţie, îţi iau sufletul şi ţi-l duc în iad. Datorită vitezei, nu ai timp nici să te pecetluieşti cu Preasfânta Cruce şi nici să zici: Doamne, iartă-mă!

(Î): Ce sfat îmi daţi?

(R): Să ai maşina sfinţită şi Dumnezeu îţi va trimite un înger păzitor. Să te rogi lui Dumnezeu, Maicii Domnului şi să citeşti înainte de a urca la volan Acatistul Sfântului Mare Mucenic Mina, care ajută şi păzeşte pe cei care călătoresc. Mi-au spus mai mulţi creştini care citesc Acatistul Sfântului Mare Mucenic Mina, că în timpul conducerii maşinii, simt cum o mână nevăzută îi păzesc de primejdii. Bineînţeles că trebuie să conduci prudent, cu atenţie, cu viteză legală, să respecţi regulile de circulaţie.

Demonstraţii

(Î): Părinte, de ce se demonstrează atât de mult în Grecia, în România?

(R): Cei care nu  muncesc, nu gândesc şi nu creează la întreaga capacitate protestează şi demonstrează. Cei care muncesc îşi consumă energia psihică şi fizică în procesul muncii, gândesc, creează, ştiu ce vor, ce să aleagă, ce să ceară de la guvernanţi, de la parlamentari. Ceilalţi? Un mic bobârnac şi îşi se descarcă energiile psihice şi fizice în timpul demonstraţiilor pe guvernaţi, parlamentari, preşedinte.

                                             ^*

În marile oraşe ale ţării, sute de mii de demonstranţi s-au mobilizat prin reţele de socializare.

─  Ce aţi obţinut?, a întrebat părintele pe un demonstrant.

─  Guvernul a abrogat ordonaţa de urgenţă privind codul penal.

─ Foarte bine. Dar să vă mobilizaţi astfel şi pentru a merge la Slujba Învierii, la Crăciun, şi celelalte slujbe Bisericeşti.

─ Vom demonstra mai departe până va cădea Guvernul.

─ Şi cine îi va înlocui?

─ Alţii mai buni, necorupţi.

─ Numai dacă vor veni din cer, din cetele îngerilor. Cei de pe pământ, fiind împătimiţi, vor cădea în aceleaşi păcate când vor avea puterea şi banii. Un anumit context, presiuni din partea partidului, a familiei, datorii mari la bancă, dorinţa de a avea o casă mai mare, o maşină mai bună, etc. Un ucenic a spus duhovnicului său:

─ Părinte, am biruit patima iubirii de arginţi. Duhovnicul l-a întrebat:

─ Poţi să treci pe lângă zece tone de aur ca şi cum n-ar fi?

─ Nu, a răspuns ucenicul.

─ Nu ai biruit patima iubirii de arginţi, ci te amăgeşti.

Zile libere

A întrebat o fată din Grecia, care era studentă în România:

(Î): Părinte, de ce în România nu aveţi zile libere în toate sărbătorile religioase?

(R): A fost perioada vechiului regim ateu în care se lucra de Crăciun, de Paşti, de Înălţarea Domnului, de Pogorârea Sfântului Duh, de  Preasfânta Treime, de Adormirea Maicii Domnului, de Sfântul Apostol Andrei. Biserica Ortodoxă a luptat şi, după 1989, s-au acordat zile libere de Naşterea Domnului, de Învierea Domnului, de Înălţarea Domnului – Ziua Eroilor, de Pogorârea Duhului Sfânt, de Preasfânta Treime, de Adormirea Maicii Domnului, de Sfântul Apostol Andrei.

(Î): De ce nu se acordă zile libere şi în celelalte sărbători religioase: Buna-Vestire, Naşterea Maicii Domnului, Sfântul Ioan Botezătorul, Sfânta Paraschiva, Sfântul Dimitrie Basarabov, Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, toată Săptămâna Luminată...  ?

(R): Cred că dacă ar merge în aceste zile de sărbătoare cei peste 19 milioane de creştini ortodocşi români la Biserică, să participe la Sfânta Liturghie, s-ar acorda şi ar fi mult mai bine în România.

Dar, decât să facă păcate în aceste zile de sărbătoare: să meargă la restaurante, plajă, piknicuri, discotecă, şi la alte păcate, mai bine să muncească. Fac mai puţine păcate. Pentru că păcat mare este să nu participi la Sfânta Liturghie când ai zi liberă.

Despre cIpuri

(Î):  Părinte, mi-a spus cineva că pot să iau carduri şi să le pun în agheazmă şi nu vor mai fi probleme.

(R): Dacă le laşi mai mult timp în agheazmă se scurtcircuitează microprocesoarele (se strică) şi nu mai funcţionează şi nu mai sunt periculoase.

Le-am propus, celor care vor să se implice în lupta împotriva cipurilor şi a cipuirii, să se organizeze, să facă o fundaţie a celor care, din motive de conştiinţă – credinţă, nu vor să ia cipurile şi cardurile. Să aibă astfel o bază legală, avocaţi, jurişti, teologi, fonduri cu care să lupte legal pentru drepturile celor credincioşi şi să-i ajute pe cei care au probleme. Dar nu am aflat nici un răspuns. La demonstraţii şi proteste inutile s-au găsit mulţi amatori.

(Î): De ce?

(R): Poate că mulţi vor să nu se implice, să nu aibă dureri de cap, răspunderi. Dar când este nevoie de demonstraţii şi proteste, găseşti amatori oricând să-şi slobozească patimile şi dracii.

Idolatria

Fotbal, handbal... ─ închinare la idolul Bal.

Creştinul ortodox se pregăteşte pentru a se naşte duhovniceşte în Postul Crăciunului, iar în Postul Paştelui se smereşte şi se pocăieşte cu mai multă nevoinţă şi înviază duhovniceşte, apoi se pogoară în inima lui duhovnicească Duhul Sfânt şi Însăşi Preasfânta Treime. După aceasta reia nevoinţa pe altă treaptă duhovnicească. Merge-v-or din putere în putere arăta-Se-va Dumnezeul dumnezeilor în Sion[3] (Psalm 83,8).

Oamenii trebuie să se închine, să slujească, să se roage şi să se unească cu cineva.

Dacă nu se închină şi nu slujesc adevăratului Dumnezeu, creştinii se închină, slujesc şi se unesc cu idolii (dictatori, fotbalişti, actori, femei, bărbaţi....)

De aceea astăzi foarte mulţi creştini sunt idolatri.

Idolatri sunt şi microbiştii care participă la campionate naţionale, europene, mondiale. Aici urlă, înjură, hulesc şi fluieră. Astfel se unesc cu diavolii. La televizor pierd vremea mântuirii dar şi banii. ''Am pierdut anul acesta, dar avem la anul alte campionate şi poate vom câştiga'', nădăjduiesc ei.

Oare câţi creştini ortodocşi români ar renunţa să vadă o eventuală finală de campionat mondial de fotbal dintre România şi Argentina, sau europeană, dintre România şi Germania, pentru a participa la Slujba de Înviere?

Ce dai aceea primeşti.

Un copil care se afla cu tatăl său, la munte, într-o cabană, s-a supărat pe el, a ieşit afară, şi nemaiputându-se stăpâni a strigat:

─ Te urăsc! S-a auzit din depărtare:

─ Te urăsc! Te urăsc! Te urăsc!... Copilul s-a speriat şi a intrat în cabană. Tatăl, aflând de ce s-a speriat fiul, a ieşit cu el afară din cabană şi i-a spus să strige:

─ Te iubesc! Copilul a strigat şi a auzit:

─ Te iubesc! Te iubesc! Te iubesc! I-a spus tatăl:

         ─ Vezi, ceea ce dai, aceea primeşti.

(Î): Părinte, de ce nu sunt oamenii fericiţi?

(R): Toţi oamenii vor să fie fericiţi. Dar mulţi dintre ei nu vor să facă ce le spune Dumnezeu prin Dumnezeiasca Sa Biserică Ortodoxă ca să ajungă fericiţi şi în această viaţă şi în viaţa cea veşnică. Se fac multe promisiuni şi legăminte înainte de căsătorie. Dar dacă îi întrebi şi răspund cinstit după 20-30 de ani sunt nefericiţi.

(Î): De ce?

(R): Cei mai mulţi se căsătoresc, fără să se roage, fără să ispitească şi să afle care este partenerul rânduit de Dumnezeu. Apoi au Taina Sfintei Cununii, şi ar trebui să devină unul: aceleaşi gânduri, sentimente şi dorinţe bune. Dar se constată că nu sunt uniţi, ci unul trage hăisa şi celălalt cea.

(Î): De ce?

(R): Fiecare are patimi care în tinereţe sunt mai mici. În timp, pentru că nu luptă cu ajutorul Harului Dumnezeiesc la stingerea lor şi sădirea virtuţilor, acestea se amplifică. Aici intervin şi duhurile de la serviciu, colegii, prietenii, vecinii şi părinţii. Şi după o perioadă mai mare de timp, constată că deşi sunt împreună, nu sunt uniţi. Şi pentru că unirea şi plăcerea trupească trece repede, caută fericirea în păcate peste fire, preadesfrânează, se despart...

Apoi mai intervine şi soacra mare. Mama care s-a unit cu băiatul ei timp de 20-30 de ani, cu greu se poate despărţi de el, în special dacă este singură.

(Î): Soluţia?

(R): Numai suprafirească. Harul Dumnezeiesc, dar şi atenţie şi bunătate din partea norei. Dragostea de mamă este diferită de dragostea de soţie şi de copil.

Până ajung uniţi ─ desăvârşiţi, se vor mai certa, dar, ştiind acest lucru, trebuie să se împace şi să continue cu ajutorul Harului Dumnezeiesc prezent în Sfintele Taine nevoinţa desăvârşirii. La Biserică asculţi lecţia, iar acasă faci exerciţii de smerenie, de iertare, de răbdare, de dragoste cu copiii, cu soţul. Astfel, dragostea firească pusă de Dumnezeu în inima duhovnicească se măreşte. După aceasta Dumnezeu dăruieşte familiei copiii care vin cu dragostea lor firească curată. Dacă se fac păcate, dragostea firească se perverteşte, şi cum omul nu poate trăi fără bucurii, va căuta plăceri trupeşti uşor accesibile (desfrânări, gomorii, sodomii, droguri, alcool…)

(Î): Dar sunt şi excepţii.

(R): Sunt foarte rare. Dacă nu se rezolvă problemele cu păcatele, cu patimile şi cu dracii nu vor fi excepţii. Pentru că toţi dracii sunt ai dracului şi urmăresc să ne piardă.

(Î): Există şi soluţia divorţului când apar mari probleme.

(R): Dacă nu ai dus o cruce pe care ai luat-o de bună voie, cum vei putea duce două sau mai multe? Altă soţie, alţi copii, altă cruce. La Înfricoşata Judecată vei răspunde şi pentru prima cruce ─ căsătorie. Dacă prima soţie a căzut în păcate, dacă au ajuns copiii necredincioşi, etc. Este foarte greu să iubeşti şi să acorzi aceeaşi atenţie la copiii din două căsătorii.

De asemenea, cu cât se înaintează în vârstă, fiecare îşi dezvoltă propria personalitate, eu-l propriu, şi este şi mai grea unirea spirituală şi duhovnicească dintre soţ şi următoarea soţie.

(Î): Ce putem face?

(R): Trebuie mare atenţie, canon de rugăciuni şi ispitire pentru prima căsătorie, iar după aceasta, vieţuire creştină ortodoxă în familie.

(Î): De ce unii creştini nu pot merge la Biserică să participle la Sfânta Liturghie?

(R): Din cauza păcatelor. Un credincios practicant discuta cu un coleg mai puţin credincios, care consuma băuturi alcoolice şi se mira că acesta nu poate merge la Biserică să participe la Sfânta Liturghie.

Într-o zi, fiind împreună cu colegul la un pahar de vin, pentru că a doua zi era ziua lui onomastică, şi tot discutând şi căutând să-l convingă să meargă la Biserică, s-a ameţit şi el.

S-a dus acasă şi s-a culcat mai devreme, pentru că a doua zi vroia să meargă la Biserică şi să participe la Sfânta Liturghie, fiind sărbătoare. Dimineaţa însă, la ora 6, când s-a trezit, a constatat că nu se poate ridica din pat. A hotărât să mai doarmă o oră, dar la ora şapte, aceeaşi greutate de a se ridica din pat. A hotărât să mai doarmă o oră. La ora 8, aceeaşi greutate de a se ridica din pat. Cu mari eforturi a coborât din pat, s-a spălat şi s-a îmbrăcat plecând la Biserică. Când a vrut să urce cele douăsprezece scări care duceau la uşa de la intrarea în Biserică, a constatat că o forţă nevăzută îl oprea.

A început să se roage înconjurând Biserica şi zicând psalmii lui David. A înconjurat Biserica de trei ori, dar tot nu a reuşit să intre în ea. Un gând i-a venit în minte pe care l-a spus imediat:

─ Doamne, iartă-mă! În acea clipă, forţa nevăzută şi rea care îl oprea să intre în Biserică a dispărut şi astfel a intrat în Biserică şi a participat la Sfânta Liturghuie.

Lărgiţi inimile voastre

(Î):  Ce ne spune Sfântul Apostol Pavel prin cuvintele: Lărgiţi inimile voastre (II Corinteni 6,13).

(R): Trebuie să curăţim inimile noastre duhovniceşti, care cuprind toate puterile trupeşti şi sufleteşti ca să încapă cât mai mult Har şi oameni pentru care să ne rugăm şi să-i ajutăm. Sfântul Serafim de Sarov era din neamul Maicii Domnului şi când se ruga ţinea întreaga lume în inima sa duhovnicească.

Istorioară morală

În timpul Postului Mare, a venit un creştin ortodox şi a spus la spovedanie:

─ Părinte, nu mai pot! Stau cu soţia şi cei cinci copii într-o cameră unde avem şi bucătăria, alimentele...

─ Părintele l-a întrebat:

─ Ai vacă?

─ Da.

─ Ai canon s-o ţii şi pe ea în cameră.

Săptămâna următoare a venit creştinul la Biserică şi l-a întrebat părintele la spovedanie:

─ Cum este acum?

─ Vai, Părinte, mor, nu mai pot. Părintele l-a întrebat:

─ Ai găini?

─ Da, părinte. Zece găini şi doi cocoşi.

─ Uite, ai canon să le ţii în casă.

─ A venit a treia săptămână credinciosul la Biserică şi Părintele l-a întrebat la spovedanie:

─ Cum te simţi acum?

─ Părinte, nu se mai poate, mor!

─ Ai porci?

─ Da, Părinte. O scroafă cu cinci purcei.

─ Uite, ai canon să-i ţii şi pe ei în casă. Şi în continuare creştinul a primit canon ca în fiecare săptămână să mai aducă în casă, capra, câinele, pisica şi gâştele. În Vinerea Mare, din Săptămâna Patimilor, creştinul a fost adus la Biserică de vecini, slăbit şi alb precum varul. Părintele l-a întrebat la spovedanie:

─ Cum te simţi acum? Credinciosul, abia şoptind, a răspuns:

─ Părinte, sunt gata! Să-mi faceţi rugăciuni de ieşire a sufletului. Părintele l-a spovedit, i-a citit rugăciuni şi i-a spus să vină la Slujba Învierii, să se împărtăşească. Seara, să dea toate animalele şi orătăniile afară din casă. După ce a participat la slujba Învierii şi s-a împărtăşit, creştinul a fost întrebat de părinte:

─ Cum te simţi acum acasă?

─ Părinte, ce bine este, parcă sunt în Rai.

(Î): Dar nu era la fel ca înainte de Postul Mare?

(R): Nu, mult mai bine, pentru că s-a lărgit inima duhovnicească a creştinului şi încăpea mai mult Har, oameni, necazuri şi suferinţe.

(Î): Cum se poate lărgi inima duhovnicească a creştinului ortodox?

(R): Inima duhovnicească a creştinului ortodox se poate curăţi şi lărgi cu ajutorul Harului Dumnezeiesc pe care îl primim prin împărtăşire cu Sfintele Taine sau/şi cu burghiul lui Dumnezeu, prin suferinţe, necazuri şi prigoniri.

Banii mulţi dezumanizează

Un creştin ortodox avea afaceri imobiliare. Într-o zi, când îi mergea foarte bine, a venit la el o femeie văduvă, care a cerut un mic ajutor financiar pentru a putea plăti facturile restante la întreţinere. Primise somaţii că, în caz contrar, va fi scos apartamentul la licitaţie şi vândut.

Deşi putea, nu a ajutat-o. Şi-a dat seama mai târziu, când l-a mustrat conştiinţa că afacerile acestea speculative i-au împietrit inima şi a vrut să se retragă. Dar câştigurile mari şi avantajele materiale l-au determinat să continue. După puţină vreme, o organizaţie ocultă ─ mamonică l-a atenţionat că dacă nu devine membru al ei, va pierde toată averea. Fiind începutul Postului Mare, s-a sfătuit cu soţia şi au mers împreună să se spovedească şi să asculte de duhovnic.

Duhovnicul, fiind inspirat de Duhul Sfânt, i-a spus să se retragă, să trăiască restul vieţii creştineşte, în simplitate, în pocăinţă pentru ca Dumnezeu să-i ierte păcatele şi să se mântuiască. A înţeles că afacerea cea mai mare este să-şi mântuiască sufletul.

Dorind mântuirea sufletului, s-a retras din afaceri şi Dumnezeu îl ajută să trăiască tot restul vieţii creştineşte.

     Cerşetorii

─  Părinte, ce să fac? Sunt unii oameni care sunt sănătoşi şi voinici şi nu vor să muncească. Şi-au făcut din tată în fiu o meserie din cerşit. Să le dau milostenii?

─ Dacă este sănătos, nu vrea să muncească, este meseriaş în cerşit şi le dai milostenie, nu ai răsplată de la Dumnezeu. Este păcat să-ţi exploatezi copiii trimiţându-i la cerşit. Astfel ajuţi la înmulţirea cerşetorilor sănătoşi şi voinici în lume.

─ De ce le dau părinţii milostenii?

─ Din milă, care este prima fiică a dragostei. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: ''de aceea se cheamă milostenie, pentru că se dă şi celor care nu merită''. Însă trebuie să facem o ierarhizare a celor cărora le dăm milostenii: întâi pomelnice şi parastase, apoi la construcţia şi reparaţia bisericilor şi a mănăstirilor, după aceasta la săraci, la bolnavi… Au venit la mănăstire trei căruţe cu 34 de cerşetori sănătoşi şi voinici. Le-am dat de mâncare şi alimente, dar vroiau şi bani.

─ ?

─ Le-am spus că le dau cea mai mare comoară, că nu vor mai duce lipsă de nimic şi vor fi bogaţi şi fericiţi până la sfârşitul vieţii: munca. I-am binecuvântat: ''Dumnezeu să vă binecuvânteze şi să vă ajute să trăiţi muncind. Cu sudoarea feţei să vă câştigaţi pâinea'' (Facerea 3,19). Însă au plecat mânioşi şi bombănind. Am găsit bucăţi de pâine aruncate pe drum.

Fotomodel

O creştină ortodoxă frumoasă şi cu viaţă curată, în vârstă de 19 ani, a fost remarcată de un bărbat, fotomodel experimentat, îmbrăcat la ''patru ace''. Acesta i-a propus să vină cu el la firmă pentru a deveni fotomodel. Fata nu i-a dat niciun răspuns, dar o luptau gândurile să devină fotomodel, să fie mai frumoasă, să fie admirată şi să rezolve astfel problemele financiare cu care se confrunta. Neştiind ce hotărâre să ia, s-a decis să întrebe duhovnicul. Acesta, văzând că este o mică gâsculiţă i-a răspuns:

─  Dacă vrei să devii fotomodel, nu vei mai fi creştina smerită şi curată de acum. Acolo nu este comportament creştin-ortodox - modă creştină, ci duhul mândriei, al slavei deşarte, al iubirii de bani, al curviei, al păcatelor peste fire. Ai să înveţi să te mişti, să-ţi expui trupul ca să atragi privirile. Aşa că vei deveni curvomodel. Apoi, fotomodelele sunt solicitate de oamenii bogaţi la petreceri pentru distracţii, desfrânări, sodomii şi gomorii. Şi dacă te-au prins în joc, te obligă ca să joci cum vor ei.

(Î): Cum să privim gătelile făcute trupului pentru a atrage privirile celorlalţi?

(R): Aceste găteli Îl supără pe Dumnezeu.

Libertate! Libertate! Libertate!

După evenimentele din decembrie 1989, vara, în luna iulie a anului 1990, a venit la Mănăstire o femeie despuiată până la brâu. Părinţii şi fraţii s-au ascuns. Fiind ghid, n-am lăsat-o să intre în Biserică şi m-am uitat în ochii ei. Mi-a spus:

─ Părinte, acum este libertate. Ce este natural nu este ruşinos.

Apoi a început să se plimbe prin mănăstire. Ianoş, un câine mare ciobănesc ''urs''[4], care păzea oile, observând ''o capră' neagră', a început să alerge spre ea. Femeia a luat-o la fugă strigând:

─ Părinte, opreşte-l că mă omoară! I-am răspuns:

─ De ce să-l opresc? Este libertate. Adică, numai dobitoacele cu două picioare să aibă libertate totală? L-am chemat pe Ianoş la mine. Şi deşi era liber, m-a ascultat.

Sfântul Apostol Pavel zice: Trăiţi ca oameni liberi, dar nu ca şi cum aţi avea libertatea drept acoperământ, ci ca robi ai lui Dumnezeu (I Petru 2,16)

(Î): Părinte, am auzit că începe războiul. Ce să fac?

(R): Creştinul trebuie să petreacă ziua ca şi când ar fi ultima, iar monahul ceasul ca şi cum ar fi ultimul. Vine dracul! Vine prigoana! Vine războiul! Vine antihrist! Este pierdere de vreme. Pentru că în timp de pace trebuie să ne pregătim de război.

Cât timp am pierdut cu lucruri care nu au mai avut loc?

Când am fost în Sfântul Munte şi la Ierusalim, am constatat că părinţii care nu aveau radio, televizor, internet şi presă nu ştiau nimic despre aceste evenimente. În schimb aveau pace şi linişte duhovnicească, îngrijindu-se de cele duhovniceşti şi de mântuire. Erau suprafireşti. Mass-media ne strică liniştea şi ne seamănă în minte griji inutile.

(Î): Care este lucrul cel mai bun pentru liniştea sufletului?

(R): ''Încercând multe în viaţă, nu am găsit nimic mai bun pentru pacea şi liniştea sufletului meu decât folosirea cu măsură a hranei, şederea într-un singur loc şi îndeletnicirea sârguincioasă cu Cuvântul lui Dumnezeu'' ne spune Ieroschimonahul Ştefan.

Puterea raţională a creştinilor ortodocşi

(Î): De ce Dumnezeu nu a dat raţiune mai multă creştinilor ortodocşi?

(R): Dumnezeu n-a dat prea multă raţiune creştinilor ortodocşi, şi pentru faptul că ar fi iscodit credinţa şi ar fi ajuns protestanţi.

(Î): De ce uneori sfinţii nu împlinesc rugăciunile noastre şi nu ne izbăvesc de suferinţe şi nenorociri?

(R): Sfinţii nu împlinesc rugăciunile noastre, nu ne dăruiesc bunurile pământeşti cerute în rugăciune şi nu ne izbăvesc de nenorociri şi de suferinţe pentru ca prin aceste necazuri să mântuiască sufletele noastre.

Nevoia de comuniune ─ socializare

Creştinul, oricât ar fi de păcătos, are nevoie de comuniune, de socializare. Dar, în loc să meargă să participe la Sfânta Liturghie, să aibă împărtăşire duhovnicească cu Dumnezeu, Maica Domnului, Sfinţii Îngeri, Sfinţii şi ceilalţi credincioşi, a găsit tot felul de comuniuni şi socializări păcătoase.

Astfel, în ziua de 1 ianuarie, când Biserica Ortodoxă prăznuieşte Praznicul Împărătesc al aducerii pruncului Iisus la Templu şi pe Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, se adună şi petrec cu miile în pieţele publice, unde beau, mănâncă şi dansează. Dansează ca să le treacă urâtul (să nu-i mai lupte diavolii pentru că fac destule păcate).

(Î): Părinte, preotul nostru din parohie ne-a spus că putem merge la revelion, să stăm până la orele 3-4 dimineaţa şi apoi să ne odihnim câteva ceasuri, iar la ora 9 să mergem la Biserică să participăm la Sfânta Liturghie.

(R): Una dintre ispitele cu care diavolul înşală pe creştini este aceasta:

─ Mergeţi la Biserică, dar nici cu dracul n-o rupeţi. Mergeţi şi la petreceri, la meciuri şi la crâşmă, dar nici cu dracul n-o rupeţi.

(Î): Dar părintele paroh caută să-i atragă astfel pe creştinii mai puţin credincioşi la Biserică.

(R): Biserica Ortodoxă, prin lucrarea Harului Dumnezeiesc, cheamă la Biserică prin viaţă curată şi sfinţenie nu prin păcate[5].

Cu ce îi atrăgea Sfântul Ioan Botezătorul pe iudei să plece din Ierusalim şi să vină în Pustiul iudeii cale de 24 km unde îi mai şi mustra pentru păcate ca să se pocăiască? Cu sfinţenia vieţii sale. Nu cu mâncare, băutură, dansuri…

Scopul acestei vieţi este mântuirea şi vom da seamă la Înfricoşata Judecată cum am petrecut fiecare clipă a vieţii acesteia pământeşti.

Nu se ştie cu exactitate ziua când S-a născut Domnul nostru Iisus Hristos, dar s-au rânduit de Biserică, Naşterea Domnului, Tăierea Împrejur şi celelalte sărbători, ca să aibă posibilitatea creştinii să aleagă cinstirea Domnului şi nu a idolilor.

Ce s-ar întâmpla dacă sfârşitul lumii ar fi în ziua de 1 ianuarie, Anul Nou păgânesc? Sute de milioane de ''creştini'' ar merge în iad. Cred că şi Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, cel care a fost un mare exorcist şi ne-a lăsat Moliftele de blestemare a diavolilor, a cerut de la Dumnezeu să se mute la fericirea cea veşnică în ziua de 1 ianuarie. Astfel, creştinii adevăraţi îl cinstesc prin participarea la Sfânta Liturghie.

                                                        *

La un cămin de bătrâni aflat sub binecuvântarea Bisericii Ortodoxe, duhovnicul a spus bătrânilor să participe la Sfânta Liturghie în ziua de 1 ianuarie. Toţi bătrânii au răspuns că sunt foarte bolnavi şi nu se pot deplasa.

Dar când au venit în curtea căminului mascaţi să joace capra şi ursul, se târau pe holuri şi scări că să-i admire şi să le dea bani.

─ Părinte, nu mai merg afacerile, rugaţi-vă pentru mine.

─ În afaceri este un duh lumesc şi păcătos. Pentru că eşti inginer creştin, Biserica Ortodoxă are nevoie de oameni buni şi cu experienţă. Trebuie ca experienţa, oamenii, utilajele şi maşinile pe care le aveţi să lucreze pentru Biserică, la construirea de Biserici, cămine, cantine, azile. Te vor ajuta credinţa, faptele credinţei şi experinţa.

Dar este o luptă duhovnicească, alt duh – Duhul lui Dumnezeu, alte ispite.

         ─ Care sunt binecuvântările lui Dumnezeu pentru aceaste activităţi?

─ Biserica pe care o vei construi, când se sfinţeşte, o vei găsi în Împărăţia Cerurilor. Vei creşte duhovniceşte prin lucrarea Harului Dumnezeiesc şi prin ispite odată cu înălţarea Bisericii. Vei avea alte bucurii duhovniceşti de la lucrarea Harului Dumnezeiesc. De asemenea, o dată cu inaugurare, la sfinţirea Bisericii, vei primi mari binecuvântări dumnezeieşti. Sfinţii hramului Bisericii se vor ruga pentru tine şi Dumnezeu te va binecuvânta pentru rugăciunile lor, munca şi jertfa pe care ai făcut-o. Vei avea răsplată şi pe pământ şi în Împărăţia Cerurilor. Intri în lumea suprafirească, a Îngerilor, a Sfinţilor, a Maicii Domnului şi a lui Dumnezeu.

Pentru aceasta trebuie să posteşti, să te rogi, să te smereşti, să te spovedeşti şi să te împărtăşeşti şi să ai răbdare.

Sunt alte ispite, dar şi alte binecuvântări şi daruri dumnezeieşti.

A zis alt inginer constructor, creştin ortodox:

(Î): Părinte, am început să construiesc o Biserică ortodoxă. Binecuvântaţi această lucrare.

(R): Dumnezeu să te binecuvânteze şi să te ajute. Lucrarea pe care o construieşti se face mai întâi în inima ta. Când construieşti o Biserică ortodoxă, faci un lucru sfânt pe care îl vei găsi în Împărăţia Cerurilor. În timpul acesta se sfinţeşte mintea şi inima ta şi a celor care participă la această lucrare. Această activitate implică muncă, ispite, binecuvântarea Harului Dumnezeiesc, smerenie, răbdare... După terminarea Bisericii, inginerul a spus:

(Î): Părinte am avut mult ajutor şi niciun accident de muncă, deşi în construcţii se bea foarte mult.

(R):Te-a păzit Dumnezeu. Mulţumeşte lui Dumnezeu şi nu te mândri.

(Î): Cum putem face lumea să fie mai bună?

(R): Soluţia schimbării în bine se află în noi, în inima noastră duhovnicească. Dar noi aşteptăm ca binele să vină de altă parte, de sus, de la conducere. Însă, şi acolo sunt oameni împătimiţi. Pleacă ai noştri, vin ai noştri. Chiar dacă la început sunt curaţi, lucru extrem de rar, nu rezistă la ispitele puterii şi ale banului fără ajutorul Harului Dumnezeiesc. Pentru că, oricât ai fi de curat, dacă mergi prin noroi, te murdăreşti.

Întâi mă fac eu mai bun, mai curat, mai credincios, apoi copiii mei, familia mea, ucenicii mei şi astfel vor apărea în timp un politician bun, un conducător mai bun, un preot mai bun,... Dar aceasta înseamnă trăire, vieţuire otodoxă. Nu este poezie. Tatăl Nostru şi Crezul îl ştim pe de rost, dar trebuie să facem voia lui Dumnezeu, să se sfinţească numele lui Dumnezeu în noi şi prin noi....

Cei mai mulţi creştini ortodocşi aşteaptă să le rezolve cei de la conducere problemele. Dar nu poate generalul să învingă în război cu soldaţi care nu luptă sau dezertează de pe câmpul de luptă.

Astăzi se fac articole foarte bune, comunicări, mitinguri... Dar dracii nu ies cu acestea, ci cu smerenie, milostenie, post, rugăciune, spovedanie, sfânta împărtăşanie şi celelalte fapte bune creştine. Când trăia părintele arhimandrit Ilarion Argatu, l-am întrebat de ce nu se roagă să scăpăm de comunism. Mi-a răspuns:

─ Nu poate un părinte să facă canon şi să sufere în locul a milioane de oameni păcătoşi. Comunismul este îngăduit de Dumnezeu pentru păcatele creştinilor.

Spre exemplu, dacă sunt milioane de oameni care se îneacă, nu poţi să salvezi decât câte unul, pe rând, şi nu ai putere să-i salvezi pe toţi.

(Î): Să le spunem despre pericole.

(R): Trebuie să vrea să înveţe să înnoate în marea păcatelor.

Rugăciunea copilului

Un elev de clasa a cincea, deşi s-a născut şi a fost educat într-o familie necredincioasă, participând la orele de religie ortodoxă şi la Sfânta Liturghie a devenit credincios. Vroia să meargă la Sfânta Liturghie Duminica, dar tatăl nu-l lăsa. Într-o zi de Duminică, când tatăl nu l-a lăsat pe fiu să mergă la Biserică şi se ducea la un meci de fotbal, nefiind atent la traversarea străzii, a fost accidentat uşor de un camion. A fost un mic avertisment de la Dumnezeu şi a înţeles că trebuie să-i dea voie băiatului să participe la Sfânta Liturghie.

Care este pedeapsa?

Un mirean care vroia să se căsătorească cu o monahie a spus:

(Î): Părinte, ne-am îndrăgostit şi vrem să fim împreună.

(R): Ce păţeşti dacă ai luat mireasa unui împărat pământesc?

(Î): Vai mie!

(R): Dar dacă ai luat mireasa Împăratului Ceresc?

Educaţia copiilor

    (Î): Ce lucru trebuie să fie cel mai important pentru părinţi?

    (R): Totul pentru părinţi trebuie să fie pe locul doi faţă de grija pentru creşterea şi educaţia creştin-ortodoxă a copiilor.

(Î): Cum să-i educăm pe copii?

(R): Sfântul Episcop Teofan Zăvorâtul spune: ''nepăsarea faţă de copii este cel mai mare dintre toate păcatele şi în el se află necredinţa în cel mai mare grad... O mamă, luată la un moment dat în lumea de dincolo de mormânt, este judecată mai mult pentru fiul ei decât pentru propriile păcate... Copiilor trebuie să li se ierte uşurătatea şi neatenţia, dar nu şi răutatea şi viclenia... Deseori părinţii se tem să-i facă pe copii să plângă, chiar şi după ce aceştia greşesc, şi mai târziu sunt nevoiţi ei înşişi să plângă din pricina copiilor lor... În educaţie nu este nevoie nici de blândeţe prea mare, nici de asprime. Este nevoie de înţelepciune... Nu este înţelept cel care ştie să pedepsească, ci cel care ştie să-i prevină pe copii asupra greşelilor... Nu-i lăsa fiului tău nici bogăţie, nici aur, nici argint, ci lasă-i ştiinţa creştinismului; nu o casă luxoasă, ci ştiinţa de a răbda; nu prieteni vestiţi, ci prieteni buni, religioşi.

Părinţii trebuie să-l familiarizeze toată viaţa pe copil cu rânduielile Bisericii. Dintre acestea fac parte, după cum ne arată episcopul Teofan: aducerea deasă a copiilor la Biserică, închinarea lor înaintea Sfintei Cruci, a Sfintei Evanghelii, a icoanelor, însemnarea deasă cu semnul crucii, stropirea cu agheazmă, tămâierea, însemnarea cu crucea a leagănului, a hranei şi a tot ceea ce are legătură cu copiii, blagoslovenia preotului, maslurile... Se întâmplă ca mamele să-şi aducă copiii la Biserică, să-i împărtăşească şi să nu le spună nimic în prealabil nici despre Dumnezeu, nici despre locul şi motivul pentru care îi duc acolo. Ele stau, se roagă lui Dumnezeu, dar copiilor nu le acordă atenţie deloc. Nu le interesează dacă ei aleargă pe lângă ele sau dacă stau cu spatele la sfintele icoane şi îi cercetează pe cei de alături. Cea mai mare bogăţie pe care le-o putem da copiilor noştri este aceea de a-i educa cât mai bine creştineşte''.

(Î): Ce trebuie să facem pentru a fi copiii sănătoşi?

(R): Să-i ducem pe copii mai des la Sfânta Împărtăşanie şi la Sfânta Biserică, pentru că astfel ei vor fi mai credincioşi, mai  sănătoşi, mai inteligenţi, şi mai fericiţi.

(Î): De la ce vârstă trebuie să se dezvolte duhovniceşte copilul?

(R): Când este sugar, este bine să-l apropiem pe copil de sfintele icoane. Din punct de vedere duhovnicesc, primii ani sunt foarte importanţi pentru dezvoltarea duhovnicească a copilului. Copilul trebuie să fie împărtăşit des, să participe la sfintele slujbe ale Bisericii, să primească binecuvântarea preotului şi a părinţilor duhovniceşti, să fie miruit şi stropit cu agheazmă, să i se citească rugăciuni şi să fie îndrumat duhovniceşte de către duhovnic. 

(Î): De ce copiii-adulţi de astăzi nu au voinţă să lupte să se împotrivească patimilor şi păcatelor?

(R): Sunt crescuţi de mici în confort şi lux, cu internet, televizor şi smart-fon, iar părinţii nu-i pun la treabă, nu le dau responsabilităţi. Înainte, erau învăţaţi de mici cu munca câmpului, la pădure, în arşiţă şi frig, cu mâncare puţină şi simplă. De aceea cei mai sporiţi călugări sunt călugării ţărani: Sfântul Ioan Iacob, Ieroschimonahul Dionisie Ignat, Arhimandritul Cleopa Ilie, Ieromonahul Adrian Făgeţean, Arhimandritul Arsenie Papacioc, Arhimandritul Iustin Pârvu... Dacă ar face sport ar fi bine să-şi dezvolte voinţa, să lupte să-şi depăşească limitele.

(Î): În ce constă dragostea oarbă a părinţilor pentru copii?

(R): ''Mulţi părinţi, având dragoste oarbă pentru copiii lor, le e milă să-i pedepsească pentru faptele lor rele, iar după ce aceştia cresc şi devin nişte neisprăviţi, părinţii îşi recunosc greşeala. În afară de aceasta, copiilor trebuie să li se interzică ferm să se împrietenească cu cei răi, deoarece răutatea schimbă şi raţiunea cea bună şi chiar şi părinţii trebuie să se ferească să-i ducă pe copii în ispită prin ceva anume'', ne zice Sfântul Tihon de Zadonsk.

(Î): Cum să-l învăţăm pe copil frica de Dumnezeu?

(R): Să-l deprindem pe copil să se închine până la pământ înaintea Preasfintei Cruci şi a Sfintelor Icoane şi să le sărute.

Să-l ducem cât mai des la Biserica lui Dumnezeu.

Cu mâna lui să pună lumânări înaintea icoanelor, să dea pomelnice, să dea milostenie, să pună bănuţi în cutia săracilor, să se roage.

Să se împărtăşească cât mai des cu Sfintele lui Hristos Taine.

Să-i dăm anafură şi aghiasmă înainte de mâncare.

Să-l învăţăm rugăciuni şi să spună zilnic: Rugăciunea de dimineaţă, Rugăciuna de seară, Paraclisul Maicii Domnului...

Să-l ducem să-l binecuvânteze preotul şi în pelerinaje la mănăstiri;

Să-l deprindem cu cântările Sfintei Liturghii.

În prezenţa copilului, să purtăm discuţii duhovniceşti despre Dumnezeu şi mântuirea sufletului.

Să-l deprindem să-şi împartă dulciurile, chiar şi bucata lui de pâine cu fraţii, cu surorile şi cu alte persoane străine.

     (Î): Ce trebuie să ştim atunci când îi ducem pe copii la Biserică?

(R): Atunci când îi ducem pe copii la Biserică, trebuie să supraveghem atent purtarea lor şi să nu-i lăsăm să-i împiedice cu ţipătul şi alergătura lor pe cei mari care se roagă.

(Î): Cum trebuie să-i pedepsim pe copii?

(R): Când suntem mânioşi nu trebuie să-i pedepsim şi să-i certăm pe copii rostind cuvinte urâte, pentru ca prin aceste metode să nu-i facem să creadă că ei îndură pedepse numai pentru că părinţii lor se află într-o stare de nelinişte.

(Î): Putem pedepsi pe copii trupeşte în faţa altora?

(R): Pedeapsa trupească nu trebuie să aibă loc de faţă cu ceilalţi. Este o regulă absolută.

(Î): Cum să-i învăţăm pe copii cele dumnezeieşti?

(R): Pe copii trebuie să-i învăţăm Evanghelia cu blândeţe sub forma povestirilor şi astfel să semănăm în inimile lor Cuvântul lui Dumnezeu, moralitatea creştin-ortodoxă, sfinţenia, adevărurile dumnezeieşti, jertfa, mila...

(Î): Le putem lăsa copiilor bogăţii?

(R): ''Copiilor trebuie să le lăsăm bogăţie cu chibzuinţă, căci ea pe mulţi i-a vătămat şi sufleteşte şi trupeşte – şi pe mulţi i-a băgat în mormânt de timpuriu'', ne spune Stareţul Arsenie Athonitul.

 (Î): De la ce vârstă trebuie să înceapă copiii să postească?

(R): Nu există regulă. Însă în fiecare familie cu adevărat creştină, problema aceasta se rezolvă foarte simplu: postesc părinţii, postesc şi copiii şi, dacă sunt sănătoşi, încep să postească de la o vârstă foarte fragedă.

 (Î): Cum îi priveşte Biserica pe copiii născuţi din părinţi necununaţi?

(R): În Biserica Ortodoxă fiecare persoană este apreciată după valoarea ei morală, iar nu după păcatele părinţilor ei, chiar dacă aceste păcate apasă într-un anumit fel asupra acesteia. Dumnezeu lucrează pedagogic, pedepsindu-i pe părinţi prin încercările copiilor lor. Oricum, Taina Sfântului Botez şterge păcatele celui botezat, indiferent dacă părinţii acestuia sunt sau nu cununaţi.

(Î): Cum să recunoaştem în părinţii trupeşti prezenţa Harului lui Dumnezeu?

(R): Când părinţii trupeşti le vorbesc copiilor despre Dumnezeu, înseamnă că acesta este prezent Harului lui Dumnezeu în ei.

(Î): Se cuvine a-i asculta pe părinţii trupeşti în toate?

(R): Trebuie să ascultăm pe părinţii trupeşti în toate cele în care nu există păcat. Dar dacă ei vă poruncesc ceva împotriva poruncilor lui Dumnezeu, să nu-i ascultaţi.

Iubirea aproapelui

(Î): Care dintre virtuţi este cea mai desăvârşită şi următoare lui Hristos?

(R): Prin nimic nu-l poţi urma atât de mult pe Hristos ca prin grija faţă de aproapele. Chiar dacă posteşti, chiar dacă dormi pe jos, chiar dacă te istoveşti, totuşi, dacă nu te îngrijeşti de aproapele, nu faci nimic important. Nicio nevoinţă nu poate fi cu adevărat înaltă dacă nu le aduce folos celorlalţi. Acest lucru l-au avut îndeosebi în vedere în trecut toţi cei virtuoşi. Cercetează cu atenţie vieţile lor şi vei vedea clar că fiecare dintre ei a avut ca scop nu folosul său, ci al aproapelui şi mai ales prin acest lucru s-au proslăvit.

(Î): Ce cere Dumnezeu de la om?

(R): ''Dumnezeu cere de la om să se smerească înaintea aproapelui în toate, să-l miluiască, să-şi lepede dorinţele lui păcătoase, să-L roage neîncetat pentru ca să-l ajute'', ne spune Sfântul Simeon Noul Teolog.

(Î): Care sunt trăsăturile distincte ale adevăratului creştin?

(R): Există două trăsături distincte ale adevăratului creştin: faptul că aduce folos aproapelui şi faptul că se roagă pentru vrăjmaşii lui.

(Î): Cine este fericit?

(R): Fericit este cel care acordă atenţie nevoilor aproapelui.

(Î): Trebuie să ne îngrijim de mântuirea aproapelui sau să ne limităm numai la grija pentru propria mântuire?

(R): Sfântul Ioan Gură de Aur spune: ''dacă te vei îngriji numai de propria ta mântuire, cu nimic nu vei fi mai bun decât cel ce a îngropat talantul în pământ''.

(Î): Care este cel mai important lucru pentru un creştin?

(R): ''Cel mai important lucru pentru creştin este să se îngrijească pentru mântuirea celorlalţi. La mântuirea lor, creştinul contribuie cu rugăciunea pentru mântuire, cu cuvântul, cu privirea, şi cu faptele. Cu faptul de a nu ispiti, de a îndruma, de a povăţui şi de a întări mai ales prin răspândirea Dumnezeieştilor Scripturi”, răspunde Sfântul Teofan Zăvorâtul.

(Î): Cum să ne purtăm cu aproapele?

(R): Să-i cinsteşti pe toţi oamenii ca pe chipul lui Dumnezeu, tuturor să le doreşti binele şi să le faci bine după puteri, înaintea tuturor să te smereşti, tuturor să le faci pe plac în limitele binelui, de cei ce caută de la tine sfat şi învăţătură să nu ascunzi adevărul atunci când îl ştii, iar tu însuţi să nu devii nimănui învăţător, ci mai mult decât orice, să păstrezi pacea şi armonia cu toţi, fiind gata să te jertfeşti oricând pentru acestea.

(Î): În ce constă adevărata iubire pentru aproapele?

(R): Adevărata iubire faţă de aproapele constă în a-i da aproapelui orice lucru de care are nevoie.

(Î): Prin ce trebuie să se exprime bunăvoinţa faţă de oameni?

(R): ''Binevoitor este numit omul care în purtarea faţă de aproapele este amabil, prietenos, blând şi doritor de bine'', ne spune Sfântul Teofan Zăvorâtul.

(Î): Cum putem face bine oricărui om?

(R): Să-i dăruim celuilalt bucurie, un zâmbet, fericire. Acest lucru îl poate face în orice moment şi cel mai sărman dintre oameni.

(Î): Cine este fericit în viaţă?

(R): Fericit în viaţă este cel care îi face pe ceilalţi fericiţi.

(Î): Îl putem numi pe om fericit în timpul vieţii lui?

(R): Înainte de moarte pe nimeni nu putem numi fericit, deoarece neamul omenesc este neputincios şi foarte uşor cade din starea cea dreaptă în fărădelege.

(Î): Care sunt obligaţiile creştinului faţă de ceilalţi?

(R): Să-i iubească pe toţi în Domnul.

Să-i acorde fiecăruia întâietate.

Să îndure cu răbdare defectele şi neputinţele lor.

Să nu supere pe nimeni cu nimic.

Prin discuţii duhovniceşti să-şi aducă folos unul altuia.

Să se roage unul pentru celălalt.

(Î): Cum să ne purtăm cu aproapele?

(R): ''Să-l saluţi cu bucurie sinceră, să-i răspunzi cu seninătate, să fii binevoitor cu toţi, amabil, să nu te lauzi pe tine însuţi, să nu-i obligi pe ceilalţi să vorbească despre tine, să nu asculţi cuvintele necuviincioase şi, pe cât se poate, să-ţi ascunzi superioritatea, iar cu privire la păcate, să te învinuieşti singur pe tine însuţi şi să nu aştepţi să te dea ceilalţi în vileag. Să nu fii grosolan în mustrări, să nu mustri imediat şi cu pornire pătimaşă, să nu osândeşti pe celălalt pentru ceva puţin important, ca şi cum tu ai fi drept. Pe cât se străduiesc ceilalţi să fie proslăviţi, pe atât să depui eforturi să nu fii proslăvit de oameni'', ne povăţuieşte Sfântul Vasile cel Mare.

   (Î): Cum să înţelegem cuvintele: ''de aproapele depinde viaţa sau moartea"?

(R): Aceste cuvinte înseamnă: cine îl iubeşte pe aproapele şi se îngrijeşte de el, acela va dobândi viaţa veşnică, iar cine îl dispreţuieşte, îl asupreşte, îl necăjeşte, îl mustră şi îl osândeşte pe aproapele, acela nu va dobândi viaţa veşnică.

(Î): Cum să-i slujim aproapelui?

(R): ''Nu trupului, ci sufletului aproapelui să-i slujeşti: povăţuieşte-l, dă-i sfaturi, arată-i o carte bună, alină-l şi întăreşte-l'', ne spune Sfântul Teofan Zăvorâtul.

     (Î): Ce este milosârdia?

(R): Milosârdia este îngăduinţa faţă de neputinţele celuilalt, dorinţa de a-l ajuta fără să ţi se ceară ceva, iertarea tuturor datoriilor ─ şi a celor duhovniceşti, şi a celor neduhovniceşti  ─ în numele Domnului lisus.

(Î): Cum să ne purtăm creştineşte faţă aproapele?

(R):  Pune-l întotdeauna pe aproapele în locul tău, iar pe tine, în locul  lui.     

(Î): Întotdeauna trebuie să împlinim dorinţele aproapelui?

(R): Din dragoste pentru aproapele nu trebuie să facem ceea ce cer poftele lui, patimile lui nelegiuite şi deprinderile lui păcătoase. La fel şi conducătorii, sub pretextul dragostei, nu trebuie să dea dovadă faţă de supuşi, de duioşie excesivă şi de prea mare îngăduinţă.

(Î): Cum trebuie să le facem oamenilor pe plac?

(R): Să le faci oamenilor pe plac fără să ascunzi adevărul şi fără să-L mânii pe Dumnezeu.

(Î): Când trebuie şi când nu trebuie să acoperim defectele aproapelui?

(R): ''Este bine să acoperim defectele aproapelui atunci când putem face acest lucru şi când acest lucru nu pricinuieşte vreun rău; dar, dacă aceste defecte încep deja să iasă la iveală de la sine, atunci este mai bine să rămânem în adevăr, lăsându-ne în voia lui Dumnezeu'', ne povăţuieşte Sfântul Iosif de la Optina.

(Î): Ce este important în ospitalitate?

(R): Nu să ospătăm este important, ci în timpul ospăţului să hrănim sufletul cu Cuvântul lui Dumnezeu. De aceea la mănăstiri în timpul servirii mesei se citeşte de către un părinte un cuvânt de folos duhovnicesc.

(Î): Cum trebuie să-i salutăm pe oameni?

(R): Nu trebuie să aşteptăm să ne salute ei mai întâi şi abia după aceea să le răspundem la salut. Acesta este semnul unei minţi îngâmfate şi nechibzuite. Dimpotrivă, să fim întotdeauna primii care-l salută şi pe prieten şi pe duşman.

(Î): Ce este mai bine: să citim pravila de rugăciune sau să-l ajutăm pe aproapele?

(R): Cel ce nu respectă pravila de rugăciune sub pretextul serviciilor de care uneori aproapele nici nu are nevoie, ca un căldicel va fi aruncat din gura lui Dumnezeu (Apocalipsa 3,16). Toate sunt bune la vremea lor, la locul lor, dar dacă tu, spre a face pe plac celorlalţi, îţi vei lăsa în fiecare zi pravila sau o vei citi superficial, atunci, pe drept, îţi va fi rău mai târziu. Ţine calea împărătească (de mijloc). Dacă ţi se cer în ceasul rugăciunii anumite servicii, lasă rugăciunea şi slujeşte-i fratelui, surorii, ca lui Hristos, dar dacă nu ţi se cer, nu te angaja singur.

(Î): Este virtute mare povăţuirea aproapelui?

(R): Cea mai mare virtute constă în a te îngriji de povăţuirea aproapelui.

(Î): Cum trebuie să vorbim despre cei care ne supără şi ne dojenesc?

(R): Trebuie să-i vorbim de bine şi să-i lăudăm.

(Î): Cum să dobândim bunăvoinţa tuturor?

(R): Dacă voieşti să dobândeşti bunăvoinţa tuturor, fă întotdeauna cu plăcere orice serviciu bun conform cu credinţa creştină ortodoxă.

(Î): Bărbatul trebuie să fie cap femeii?

(R): Bărbatul trebuie să fie cap femeii pentru faptele bune. Dar să nu fie capul răutăţilor, obligând femeia să facă păcate: avorturi, păcate peste fire…

(Î): Trebuie să avem încredere în oricine?

(R): Nu trebuie să avem încredere în oricine fără să fim atenţi, nici să ne destăinuim oricui, căci nici Mântuitorul nu a avut încredere în oricine. De aceea trebuie să fim atenţi când intrăm în discuţie cu ceilalţi.

(Î): Cum să privim relaţiile cu oamenii lumeşti?

(R): Relaţiile cu oameni care nu contribuie la mântuirea sufletului ne abat de la treburi, ne împrăştie mintea, ne umplu viaţa de deşertăciune şi nu ne lasă să ne concentrăm la noi înşine şi la Dumnezeu nu sunt bune.

(Î): Cum să ne purtăm faţă de creştinii făţarnici?

(R): Sfântul Ignatie Teoforul îi roagă pe cei credincioşi să fugă de creştinii făţarnici.

(Î): Cum putem observa diferenţa între cei buni şi cei răi?

(R): Oamenii buni sunt liniştiţi, căci se bucură de o conştiinţă curată, care nu este chinuită de mustrări lăuntrice. Iar oamenii răi sunt întotdeauna neliniştiţi. Oamenii buni se ostenesc cu sârguinţă în chemarea lor, iar oamenii răi se află întotdeauna în plimbări de lux – astăzi este veselie, mâine distracţie, poimâine la fel.

Oamenii buni îşi folosesc darurile pentru ceilalţi: raţiunea – pentru a povăţui fie cu cuvântul, fie cu Sfânta Scriptură; bogăţia – pentru ajutorarea celor săraci. Iar oamenii răi folosesc rău darurile date lor de Dumnezeu: raţiunea – la clevetiri şi la intrigi viclene împotriva aproapelui; bogăţia – pentru luxul personal; iar învăţătura – pentru alcătuirea basmelor, cărţilor ispititoare şi filmelor.

(Î): Când citim locurile din Psaltire unde se vorbeşte despre vrăjmaşi, despre ce vrăjmaşi este vorba?

(R): Trebuie să înţelegem vrăjmaşii nevăzuţi: duhurile cele rele şi viclene, care ne chinuie cu gândurile păcătoase şi ne îndeamnă la păcat.

(Î): Putem ajunge în Împărăţa Cerurilor fără să avem vrăjmaşi?

(R): Fără să aibă vrăjmaşi, nimeni nu poate ajunge în Împărăţia lui Dumnezeu. Trebuie să mulţumim celor ce ne ocărăsc şi ne ponegresc fără să fim vinovaţi, căci ei sunt binefăcătorii noştri. Prin faptul că ne ponegresc, ne ajută să dobândim cununi de la Dumnezeu.

(Î): Ne putem supăra atunci când ceilalţi ne ocărăsc?

(R): Când ceilalţi te ocărăsc, nu te supăra, altfel se supără pe tine Duhul lui Dumnezeu, iar aceasta este cea mai mare nenorocire. Dacă te-ai supărat pe cineva, să ştii că eşti mândru, că te iubeşti pe tine; căieşte-te pentru aceasta şi mustră-te. Diavolii se tem de această stare.

(Î): Va avea omul răsplată de la Dumnezeu dacă va îndura ocara?

(R): ''Dacă vei îndura ocara, să te bucuri, căci, dacă ea va fi pe nedrept, mare va fi răsplata ta, iar dacă va fi pe drept, te vei izbăvi de pedeapsă”, ne povăţuieşte Sfântul Nil Sinaitul.

(Î): Cu ce gând să îndurăm ocara?

(R): Când eşti ocărât, aminteşte-ţi cum a fost ocărât Mântuitorul Iisus Hristos şi chinuit până la moarte şi, răstgnit pe Cruce, El a spus: 'Părinte! Iartă-le lor, că nu ştiu ce fac' (Luca 23,34).

(Î): Cu ce gând trebuie să îndurăm atunci când suntem insultaţi fără să fim vinovaţi?

(R): În momentul în care eşti insultat fără să fii vinovat, pomeneşte înaintea Domnului păcatele tale prin care tu Îl superi pe El şi prin această conştiinţă smereşte-te şi primeşte ponegrirea cea pe nedrept ca pe ceva cuvenit.

(Î): Îi putem iubi pe vrăjimaşi fără ajutorul Harului Dumnezeiesc?

(R): Nu-i putem iubi pe vrăjmaşi fără ajutorul Harului Dumnezeiesc. Dacă oamenii, înţelegând că acest lucru întrece puterile lor fireşti, ar căuta ajutorul haric de la Dumnezeu şi atunci, fără îndoială, ar dobândi acest dar.

(Î): Ce psalmi trebuie să citim mai des atunci când suntem prigoniţi de vrăjmaşi?

(R): Când eşti prigonit de vrăjmaşi, citeşte psalmii: 3, 53, 142 şi 58. Alege-ţi din aceşti psalmi cuvintele care ţi se potrivesc şi citeşte-le mai des, adresându-te lui Dumnezeu cu credinţă şi cu smerenie. Iar când te va lupta tristeţea sau îţi va chinui sufletul mâhnirea nemăsurată, citeşte de mai multe ori psalmul 101.

(Î): Cum să ne deprindem să ne rugăm pentru cei ce ne necăjesc?

(R): Când ne necăjeşte cineva, trebuie să ne rugăm pentru el lui Dumnezeu ca pentru noi înşine şi astfel, lucrul acesta se va transforma în obicei. Noi suntem neputincioşi, însă Domnul ne ajută.

(Î): De ce se bucură cel mai mult Dumnezeu?

(R): ''Nimic nu Îl bucură pe Dumnezeu mai mult ca omul care nu ţine minte răul'', ne învaţă Sfântul Ioan Gură Aur.

(Î): De ce trebuie să ne bucurăm atunci când suntem ocărâţi?

(R): ''Fiind supuşi diferitelor ocări din partea oamenilor, să ne bucurăm nu fără socotinţă, ci pe temeiul că găsim ocazia prielnică pentru dobândirea iertării greşelilor noastre, iertându-l pe aproapele'', ne spune Cuviosul Marcu Ascetul.

(Î): Cum trebuie să-i învăţăm pe ceilalţi?

(R): Întotdeauna trebuie să-i învăţăm şi să-i convingem cu duioşie, cu blândeţe şi cu dragoste, dar în primul rând cerând în sinea noastră ajutorul lui Dumnezeu.

(Î): Ce Îl înduplecă în chip deosebit pe Domnul?

(R): Nimic nu îl înduplecă pe Domnul ca iubirea pentru vrăjmaşi.

(Î): Cum să ne purtăm când avem proastă dispoziţie?

(R): Stările sufleteşti întunecate, pe cât este posibil, este mai bine să nu le arătăm celorlalţi. Dacă nu putem, să ne retragem, să ne rugăm, să ne smerim, să citim cărţi duhovniceşti.

(Î): Ce regulă trebuie să avem faţă aproapele nostru?

(R): Iată prima regulă pe care trebuie s-o  avem faţă de aproapele: trebuie să îndeplineşti cu fermitate cuvântul dat şi să nu-l înşeli pe celălalt cu făgăduinţele tale.

(Î): Cum să ne deprindem cu iubirea aproapelui?

(R): Cu privire la lucrurile vieţii, trebuie să ne formăm următoarea deprindere: să-i acordăm aproapelui întâietate faţă de orice lucru. Aşa, de exemplu, dacă suntem ocupaţi cu un anumit lucru şi auzim rugămintea aproapelui de a-l ajuta cu ceva, trebuie să întrerupem imediat ocupaţia noastră şi să îndeplinim rugămintea aproapelui pentru a-l linişti.

(Î): Prin ce se iartă în mod deosebit păcatele creştinului?

(R): Iubirea pentru vrăjmaşi este cel mai mare preţ de răscumpărare pentru păcatele noastre.

(Î): Se cuvine să ne temem de vrăjmaşii lui Dumnezeu?

(R): Nu trebuie să ne temem de vrăjmaşii lui Dumnezeu. Când Dumnezeu este cu noi, cine este împotriva noastră?

(Î): Trebuie să-i iubim pe toţi oamenii fără deosebire?

(R): Trebuie să-i iubim pe toţi oamenii pentru Dumnezeu, chiar şi pe vrăjmaşi, dar, desigur, cel mai mult pe părinţii duhovnici, pe părinţii trupeşti, pe binefăcători, pe învăţători, pe conducători şi pe prietenii după duh.

(Î): Cum trebuie să ne purtăm faţă de oamenii mincinoşi?

(R): Pe oamenii mincinoşi trebuie să-i evităm.

(Î): Întotdeauna îi putem spune aproapelui gândul nostru?

(R): Dacă gândul vostru este spre slava lui Dumnezeu, spuneţi-l  ─ să-L slăvească şi ceilalţi pe Dumnezeu. Dacă el este spre folosul sau spre mângâierea aproapelui, spuneţi-l ─ să-i fie acestuia spre folos şi mângâiere. Dar dacă aţi primit un gând necuviincios şi potrivnic aproapelui, faceţi pocăinţă pentru el înaintea lui Dumnezeu şi cu ajutorul Lui îl veţi alunga din inima voastră.

(Î): Au vreo importanţă sentimentul şi tonul pe care le avem atunci când vorbim cu aproapele nostru?

(R): Desigur. Pe aproapele nostru îl putem supăra nu numai prin cuvinte, dar şi prin tonul vocii, prin maniera în care rostim cuvintele. Căci prin cuvintele blânde adresate aproapelui ne putem agonisi folos duhovnicesc. De aceea este de folos să ne deprindem cu termenii cei mai blânzi şi mai respectuoşi.

(Î): Cum să aflăm cum este omul?

(R): Conversaţia este oglinda omului. Din ea se poate afla dacă omul este bun sau rău, înţelept sau neghiob, învăţat sau incult, dacă are sau nu gânduri şi obiceiuri bune, dacă este religios sau necredincios.

(Î): Prin ce ne putem asemăna Domnului Celui iubitor de oameni?

(R): Făcând bine copiilor vrăjmaşilor, atât ai celor vii cât şi ai celor răposaţi; ai celor vii ─ pentru ca prin acest mijloc să-i împaci cu tine pe părinţii lor; ai celor răposaţi ─ pentru a atrage asupra ta marea bunăvoinţă a Domnului. Acest lucru te va ajuta la Înfricoşătoarea Judecată, chiar dacă ai păcătuit mult, arătând mare milă şi iubire faţă de vrăjmaşi şi asemuindu-te astfel Domnului iubitor de oameni.

(Î): Pe care vizitatori trebuie să-i primim şi de care să ne îndepărtăm?

(Î): ''Dacă cineva vine la voi cu scop duhovnicesc: pentru auzirea Cuvântului lui Dumnezeu sau, în general, pentru zidirea sufletului, pe acela să-l primiţi fără să vă sfiiţi, deoarece timpul pe care îl jertfiţi pentru discuţia cu el, adică jertfa de sine va fi răsplătită de Domnul. Iar dacă cineva vine numai pentru pentru a-şi omorî timpul: să vorbească în deşert, să judece, să discute despre noutăţi ─ pe acela să-l depărtaţi de voi. Căci omul virtuos niciodată nu îşi petrece timpul în zadar, ci fie citeşte, fie se roagă, fie lucrează, fie se odihneşte. Într-un cuvânt: nu îşi petrece nicio clipă în zadar; nu are timp să petreacă cu cei care vin pentru distracţie'', ne învaţă Stareţul Grigorie Athonitul.

(Î): Cum să-i primim la noi pe musafiri?

(R): Pe omul care vine la tine, mai ales dacă vine cu scop duhovnicesc, trebuie să-l primeşti cu blândeţe şi cu chipul vesel, iar înlăuntrul tău să te smereşti şi să te socoteşti mai prejos decât el. Este bine să-l laşi să plece de la tine cu un dar care îi este necesar, cu o cruciuliţă şi o iconiţă pentru copii, cu o carte duhovnicească pentru adulţi. Iar de musafirii care vin cu scopul distracţiei şi să ne fure timpul, trebuie să ne îndepărtăm. De la ei dobândim vătămare duhovnicească şi dezastru sufletesc datorită vorbelor lor deşarte.

(Î): Pe cine trebuie în mod deosebit să cercetăm?

(R): Fii gata să-l cercetezi pe orice om atunci când se află în suferinţe, greutăţi şi necazuri.

(Î): Ce să facem după plecarea musafirilor?

(R): ''După ce i-aţi condus pe musafiri şi aţi rămas singuri, trebuie să vă ocupaţi imediat de suflet, să curăţiţi degrabă cele lumeşti şi rele semănate în el şi să-l readuceţi iarăşi înaintea Domnului în stare de evlavie'', ne învaţă Sfântul Teofan Zăvorâtul.

(Î): Ce să facem cu lucrurile găsite?

(R): ''Dacă găseşti bani şi lucruri care nu sunt ale tale, caută-l pe proprietar şi înapoiază-i ceea ce ai găsit, iar dacă nu îl găseşti pe acesta, dă-le unui sărac sau du-le la Biserică, pentru că ele sunt avuţia lui Dumnezeu'', ne învaţă Sfântul Teofan Zăvorâtul.

Conversaţiile

(Î): Ce trebuie să ştim despre discuţii?

(R): În discuţii trebuie să fim foarte precauţi: în ce duh şi în ce direcţie urmează să vorbim, în ce moment şi ce anume şi cu ce scop. Cel căruia îi place să vorbească trebuie să ţină minte toate acestea.

(Î): Putem vorbi atunci când suntem tulburaţi?

(R): Nimic să nu spui atunci când eşti tulburat, deoarece răul nu dă naştere la bine.

(Î): Ce deosebire există între discuţiile drepţilor şi cele ale păcătoşilor?

(R): Discuţiile drepţilor sunt despre Dumnezeu şi despre lucrarea cea plăcută lui Dumnezeu, iar ale păcătoşilor sunt toate despre lucrurile lumii. Altfel s-ar plictisi dacă ar sta unul lângă celălalt.

(Î): Cum trebuie să discutăm?

(R): În timpul discuţiei este important să păzim simţămintele noastre prin rugăciunea lăuntrică pentru ca discuţia cu oamenii lumeşti să nu influenţeze starea noastră duhovnicească. Când discuţi, să ai chip vesel pentru ca şi cel ce discută cu tine să fie vesel, iar înlăuntrul tău să ai cuget curat.

(Î): Trebuie să fim prudenţi în discuţii?

(R): Este obligatoriu să fim prudenţi în cuvintele spuse fără gânduri ascunse, pentru că unele cuvinte pot fi interpretate greşit.

(Î): Cum să discutăm cu aproapele?

(R): Când vorbiţi cu cineva, cel mai mult să vă temeţi ca nu cumva să-i tulburaţi pacea celuilalt printr-un ton arogant sau prin exprimarea gândurilor voastre împotriva lui, având dorinţa clară de a vă susţine propria părere.

(Î): Care este momentul cel mai bun în care trebuie să povăţuim un frate?

(R): Povăţuieşte-l pe frate atunci când se află în bună dispoziţie, nu când este supărat sau l-ai supărat.

     (Î): Când trebuie să punem întrebări?

(R): Când înţelegi că sfaturile cuiva sunt mântuitoare de suflet, atunci este foarte necesar să pui întrebări.

(Î): Cum să privim discuţiile lungi?

(R): Cuviosul Arsenie spunea: ''la începutul discuţiei îl privesc pe om ca pe un înger, iar la sfârşit, când zăboveşte, ca pe un ispititor''.

(Î): Cum trebuie să-l primim pe cel ce vine după sfat?

(R): ''Pe cel ce vine după sfat nu-l alunga, dar nici tu să nu te crezi grozav'', ne spune Sfântul Teofan Zăvorâtul.

(Î): Cum să răspundem la întrebări?

(R): La întrebări să răspunzi pe scurt.

(Î): Se cuvine să relatăm cuvintele de ocară?

(R): Nu relataţi niciodată cuvintele de ocară.

(Î): Putem vorbi despre păcatul vădit al aproapelui?

(R): Dacă îl vezi pe cel ce a greşit, nu trâmbiţa păcatele lui. Dacă noi vom acoperi păcatele fratelui şi Dumnezeu va acoperi păcatele noastre.

(Î): Care sunt cele mai importante discuţii?

(R): Să nu dăm preferinţă altor discuţii în defavoarea discuţiilor despre mântuire. Să ţinem minte că în afara discuţiilor despre mântuire nu există altă cale spre Împărăţia Cerurilor.

 (Î): Care sunt tendinţele păcătoase caracteristice pentru societatea contemporană?

(R): Acum, în societate a intrat moda de a nu vorbi deloc despre Dumnezeu şi despre mântuire, pe când înainte se purtau numai discuţii despre aceste subiecte dragi. Spre ce trage inima mai mult, despre aceea se poartă discuţiile cu plăcere. Judecând după vorbe, nu se vede că astăzi majoritatea oamenilor L-ar iubi pe Domnul şi s-ar gândi la El. Discuţia despre Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi despre principala noastră lucrare ─ mântuirea ─ este exclusă din cercul discuţiilor care se poartă în societate.

(Î): Cu ce se cuvine să înceapă discuţia robii lui Dumnezeu?

(R): Robii lui Dumnezeu se cuvine să înceapă discuţia vorbind despre Dumnezeu, despre Jertfă, despre smerenie, despre pocăinţă, despre iertare.

(Î): Se cuvine să relatăm discuţiile altora cărora nu le sunt de folos?

(R): Nu trebuie să relatăm discuţiile străine nefolositoare.

(Î): Cum să considerăm dorinţa de a afla lucruri care nu se referă la mântuirea sufletului?

(R): Trebuie să ne străduim să ne înfrânăm pornirile spre curiozitate şi chiar setea de cunoaştere a lucrurilor care ne interesează prea puţin sau nu ne interesează deloc. Uneori aflăm lucruri ce ne pot tulbura sufletul. Astfel, un cuvânt care ajunge deseori în inimă, uneori toată ziua, ca praful în ochi, ne împiedică şi în timpul rugăciunii, şi în toate îndeletnicirile duhovniceşti; alteori, datorită cuvântului respectiv, ne pierdem şi pacea inimii.

    (Î): Este de folos ştiinţa fără dragoste?

   (R): Ştiinţa fără dragoste nu numai că nu este de folos, dar este chiar dăunătoare.

(Î): Pe care vizitatori trebuie să-i evităm?

(R): Trebuie să-i evităm pe acei vizitatori care stârnesc discuţii deşarte, lumeşti şi nefolositoare.

(Î): Cum să ne purtăm în timpul discuţiilor?

(R): Dacă ţi se întâmplă să discuţi cu cineva, este mai bine să asculţi decât să vorbeşti.

(Î): Ce să fac după ce discut cu aproapele?

(R): După ce discuţi cu aproapele, străduieşte-te să-ţi aminteşti tot ceea ce aţi discutat: ca pentru cuvintele cele rele şi deşarte să te căieşti înaintea lui Dumnezeu şi pe viitor să nu mai faci aceleaşi greşeli, iar cele ziditoare de suflet să le repeţi la momentul potrivit.

(Î): Cum să ne purtăm faţă de oamenii care ne osândesc şi ne clevetesc?

(R): Când oamenii ne osândesc şi ne clevetesc, noi nu trebuie să ne supărăm, ci mai degrabă să cercetăm şi să vedem dacă nu cumva în acele osândiri există vreun temei.

(Î): Se cuvine să facem oamenilor pe plac călcând voia lui Dumnezeu? De exemplu să petrecem timpul în zadar, să vorbim în deşert şi aşa mai departe?

(R): Cuviosul Serafim de Sarov a spus că din pricina acestei iubiri nesăbuite (a dorinţei de a face celorlalţi pe plac) mulţi au pierit. Trebuie să-i iubim pe toţi, dar mai mult pe Dumnezeu. De aceea nu trebuie să îngăduim ceva împotriva conştiinţei din dorinţa de a face pe plac oamenilor, ci trebuie să-i ajutăm să se mântuiască.

(Î): Ce efecte au discuţiile nefolositoare?

(R): ''Discuţiile nefolositoare provoacă împrăştiea şi slăbirea minţii”, ne spune Sfântul Isaac Sirul.

(Î): Cum să privim glumele deşarte?

(R): ''Glumele deşarte ne duc spre chinul veşnic'', zice Sfântul Teodor Studitul.

(Î): Ce face vorbăria deşartă cu omul?

(R): Vorbăria deşartă îl face pe om împotrivitor, leneş, molatic, neascultător, îl lipseşte de frica de Dumnezeu şi îi învârtoşează inima.

(Î): Cum îl poate influenţa pe om o întâlnire cu alt om?

(R): Chiar şi cea mai mică apropiere de un alt om lasă o urmă, adică ori dobândeşti folos, ori vătămare pentru suflet.

(Î): Se cuvine să transmitem cuvintele duşmănoase?

(R): ''Este mai bine să nu transmitem cuvintele de dojană trimise prin noi de cineva, ci să le trecem sub tăcere sau să le transmitem, chiar dacă în chip fals, ca pe nişte cuvinte de dragoste şi bunăvoinţă, şi atunci duhul nostru va fi liniştit. Iar a transmite cuvintele duşmănoase, de ură, este un lucru foarte rău. Trebuie să avem răbdarea creştină şi înţelepciunea şerpilor'', ne învaţă Sfântul Ioan de Kronstadt.

 (Î): Cum să ne împăcăm în timpul disputei?

 (R): Cele mai sigure mijloace pentru a ajunge la împăcare în timpul disputei, care s-a stârnit sunt smerenia şi rugăciunea fierbinte către Dumnezeu, prin care se alungă duhurile răutăţii de la cei învrăjbiţi. Puterea rugăciunii şi a smereniei este atât de mare încât, parcă nevrând, i se supune cel învrăjbit şi se împacă cu aproapele; chiar şi cei mai răi vrăjmaşi sunt biruiţi de ea.

(Î): Ce trebuie să facă un creştin atunci când se întoarce de pe drum acasă?

(R): Când se întoarce acasă, creştinul trebuie să se căiască pentru toate greşelile pe care le-a făcut pe drum: fie că a încercat să vadă cu ochii ceva rău, fie că a auzit cu urechile ceva necuviincios, fie că a rostit cu limba ceva de prisos.

(Î): Se cuvine să povestim tot ceea ce am auzit şi am văzut pe drum?

(R): Când te întorci de pe drum acasă, să nu-ţi dai drumul să le spui celorlalţi lucrurile nefolositoare pe care le-ai văzut sau le-ai auzit, pentru că acest lucru dăunează.

(Î): Este folositoare comunicarea deasă cu alţi oameni?

(R): ''Nu trebuie să avem legături fără rost pentru a nu suferi vătămări din diferitele discuţii primejdioase”, ne zice Sfântul Teofan Zăvorâtul. La fel întunecă sufletul şi convorbirea tainică cu gândurile.

(Î): Trebuie să fim prudenţi în întrebări?

(R): Despre lucruri deşarte întrebi, lucruri deşarte vei şi auzi. Iar aceasta ne învaţă să fim prudenţi în întrebări.

(Î): Corespondenz cu prieteni şi cunoscuţi. Dar în scrisori sunt multe vorbe deşarte.

(R): Pentru a vă linişti în Domnul, ar fi bine să renunţaţi la toată corespondenţa care nu este de folos pentru împăcarea cugetului vostru cu Cuvântul lui Dumnezeu.

(Î): Trebuie să fim sinceri cu toţi?

(R): Este cu neputinţă să fim sinceri înaintea tuturor şi în toate, este imposibil să vorbim cu fiecare despre toate lucrurile, unele trebuie să le trecem sub tăcere, să le tăinuim.

(Î): Cum nu trebuie să răspundem?

(R): ''Să nu răspunzi cu cuvânt obraznic'', ne învaţă Sfântul Teodor Studitul.

(Î): Când trebuie creştinul să treacă sub tăcere adevărul?

(R): Creştinul trebuie să treacă sub tăcere adevărul înaintea oamenilor care ar putea, din răutate şi duşmănie, să-l întrebuinţeze rău. Astfel, el trebuie să treacă sub tăcere adevărul înaintea instigatorului rău intenţionat, a purtătorului de veşti care se bucură de nenorocirea altuia şi a duşmanului răzbunător ─ să treacă sub tăcere lucrurile de care ei s-ar putea folosi în dauna aproapelui. Creştinul trebuie să treacă sub tăcere adevărul şi înaintea celor nechibzuiţi, care sunt gata să trâmbiţeze oricărui om pe care îl întâlnesc adevărul ce li s-a spus şi care poate fi foarte important. În general, nu trebuie ca prin vorbele sale să supună primejdiei bunurile nimănui. Creştinul trebuie să păstreze taina încredinţată lui de aproapele.

(Î): Când nu trebuie să trecem sub tăcere adevărul?

(R): Creştinul nu trebuie să ascundă adevărul înaintea judecătorilor, înaintea părinţilor care se îngrijesc de îndreptarea copiilor lor, înaintea preotului la spovedanie, înaintea prietenului care îi destăinuie sufletul său şi aşa mai departe. Creştinul nu trebuie să treacă sub tăcere faptul că bolnavul se află în primejdie de moarte şi atunci trebuie să-l pregătească prin spovedanie şi Sfânta Împărtăşanie pentru veşnicie.

(Î): Putem spune întotdeauna adevărul?

(R): Cine tace, ştiind adevărul, este ca şi martor mincinos. Însă adevărul trebuie trecut sub tăcere atunci când poate aduce necazuri altora.

(Î): Orice pace este plăcută lui Dumnezeu?

(R): ''Să nu facem pace în dauna învăţăturii adevărului", spune Sfântul Grigorie Teologul. Şi în Evanghelia de la Luca, la capitolul 23, versetul 12, citim cum au devenit prieteni Irod şi Pilat, după batjocorirea lui Iisus Hristos, căci înainte avuseseră duşmănie între ei.

Icoanele

(Î): Este folositor sufletului să avem acasă sfinte icoane?

(R): Este folositor sufletului să avem acasă sfinte icoane, căci atunci ne gândim mai grabnic şi mai des la Dumnezeu, de asemenea şi la sufletul nostru, la veşnica lui mântuire. Ne gândim mai grabnic decât atunci când nu avem înaintea noastră sfintele icoane.

(Î): Ce folos îi aduce sufletului păstrarea multor sfinte icoane în casă?

(R): Cu cât se află în camerele noastre mai multe sfinte icoane frumoase, portrete ale părinţilor duhovniceşti, fotografii ale mănăstirilor şi bisericilor, cu atât mai folositor va fi pentru sufletul nostru, cu atât mai uşor îi va fi să lupte cu necurăţia lui, cu atât mai uşor îi va fi să biruiască patimile, încercările şi ispitele, cu atât mai uşor îi va fi să ajungă în Împărăţia Cerurilor. Iar când se roagă, creştinul să facă cel puţin o metanie în faţa fiecărei icoane şi să spună: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Sfântului (din icoană), milueşte-mă pe mine păcătosul.

Iar fotografiile imorale vor pune sufletul în contact cu puterea întunecată a iadului. Pe acestea nici nu trebuie să le ţină creştinul ortodox în casă, ci trebuie să ferească de această ispită pe toate sufletele care s-ar putea uita vreodată la ele.

(Î): Cum este corect să sărutăm icoanele?

(R): Atunci când sărutăm sfânta icoană a Mântuitorului, trebuie să sărutăm picioarele; când sărutăm icoanele Maicii Domnului şi ale Sfinţilor ─   sărutăm mâinile, iar când sărutăm chipul nefăcut de mână omenească al Mântuitorului şi capul Sfântului Ioan Botezătorul ─   sărutăm pletele.

(Î): Pentru ce fac icoanele minuni?

(R): Icoanele fac minuni pentru întărirea cinstirii lor şi pentru proslăvirea numelui lui Dumnezeu sau al plăcuţilor Lui. Icoanele sunt cinstite nu datorită culorilor şi a aspectului lor, nu datorită vechimii sau a noutăţii lor, ci datorită Celui Care este pictat pe ele. Cel ce nu cinsteşte icoanele nu îl cinsteşte pe Însuşi Cel ce este pictat pe ele. Nu ne închinăm la lemn şi la vopsele, ci la chipul pictat pe ele. Tot aşa cum uitându-ne la fotografia mamei, nu spunem că aceasta este mama noastră. Dar mintea şi gândul merg de la fotografie la persoana fotografiată.

(Î): Ce să facem cu imaginile sfinte din revistele, gazetele şi timbrele lumeşti?

(R): Imaginile sfinte din reviste, gazete şi timbre trebuie să le decupăm, să le punem de-o parte cu grijă şi să le ferim de profanare.

Milostenia

(Î): Cum trebuie să fie milostenia?

(R): ''Milostenia este sufletească şi materială. Creştinul poate da milostenie şi ajutor material, dar şi prin cunoştinţele, osteneala, sfatul şi celelalte ale sale'', ne învaţă Sfântul Teofan Zăvorâtul.

(Î): Cum să facem milostenie în ascuns?

(R): Un creştin făcea milostenie în ascuns zicând în acelaşi timp: „Iată, persoana aceea m-a rugat să-i dau!".

(Î): Cum putem face milostenie duhovnicească?

(R): Un duhovnic pe unii îi binecuvânta să muncească pentru mănăstire, iar pe alţii să tipărească rugăciuni, vieţile sfinţilor şi alte cărţi folositoare pentru mântuire. Duhovnicul împărţea apoi cele scrise apropiaţilor lui şi pelerinilor care veneau de pretutindeni după darurile pe care le aveau de la Dumnezeu: unul profesor, altul scriitor, altul cântăreţ, altul preot, altul agricultor…

(Î): Este osândit cel ce primeşte de la hoţi?

(R): Cel ce primeşte de la hoţi este pedepsit la fel ca hoţul.

(Î): Este un lucru bun să dăm cu împrumut?

(R): Desigur, căci a da cu împrumut este al doilea fel de dăruire. Este supus pedepsei cel ce nu dă cu împrumut, întrucât este acuzat de neiubire de oameni. Totuşi, şi în milă este nevoie de raţiune, după cum spune proverbul popular: nu-i da beţivanului şi fumătorului pe datorie.

(Î): Cum poate omul să-şi ia cu sine bogăţiile în viaţa cea veşnică?

(R): ''Îşi va lua cu sine bogăţiile sale când va muri cel care le-a împărţit celor ce au avut nevoie de ele'', răspunde Sfântul Grigorie Dialogul.

(Î): În ce constă spiritul de economie?

(R): Spiritul de economie constă în a nu face fără socoteală cheltuieli nemăsurate şi nefolositoare şi a nu fi zgârcit faţă de lucrurile trebuincioase.

(Î): Putem păstra bani pentru un scop bun?

(R): ''A păstra bani pentru un scop bun nu este iubire de argint. Dar după aceea, când lucrul va fi împlinit, poţi să nu mai economiseşti, punându-ţi toată nădejdea în Dumnezeu'', ne povăţuieşte Sfântul Teofan Zăvorâtul.

(Î): Cum să ne purtăm faţă de milostenia primită de la oameni?

(R): Cu frică să primim milostenia, deoarece la Înfricoşătoarea Judecată vom da răspuns pentru binele primit care rămâne fără răsplată din partea noastră. Să ne rugăm pentru binefăcători ca să nu ni se socotească păcat binefacerea primită din partea lor.

(Î): Ce păcat doboară toate virtuţile şi ostenelile?

(R): Nemilostivirea. Fecioarele neînţelepte din Evanghelie împlineau toate: postul, înfrânarea, privegherea, cântarea psalmilor, dormitul pe o parte, mâncarea uscată, rugăciunea, nespălarea, munca şi multe alte nevoinţe. Însă nemilostivirea singură a doborât toate virtuţile pomenite.

(Î): Când au putere înaintea lui Dumnezeu binefacerile noastre materiale?

(R): Binefacerile materiale capătă putere numai atunci când sunt sfinţite cu numele lui Dumnezeu.

(Î): Când este milostenia mântuitoare?

(R): Milostenia este bună şi mântuitoare atunci când este unită cu îndreptarea inimii duhovniceşti faţă de mândrie, slavă deşartă, răutate, invidie, trândăvie, lene, lăcomia pântecelui, desfrâu, minciună, vicleşug şi celelalte păcate. Iar dacă omul nu se îngrijeşte de îndreptarea inimii sale duhovniceşti şi nădăjduieşte în milostenia sa, puţin folos dobândeşte din ea, căci ceea ce cu o mână dă cu cealaltă năruieşte.

(Î): Prin ce anume dobândim mila lui Dumnezeu către noi?

(R): Pentru a dobândi mila lui Dumnezeu, trebuie să-i miluim prin toate mijloacele pe ceilalţi.

(Î): Cum să ne purtăm faţă de economia banilor?

(R): ''Să nu strângi bani toată viaţa ta, altfel Dumnezeu nu îţi va mai purta de grijă'', ne povăţuieşte Sfântul Teofan Zăvorâtul.

(Î): Pe cine trebuie să socotim bogat?

(R): Bogat nu este creştinul care a câştigat mult, ci acela care a dăruit mult.

(Î): Este bine să ne dorim bogăţii?

(R): Datorită bogăţiilor apar mândria, iubirea de arginţi, slava deşartă, lăcomia pântecelui, iubirea de plăceri şi tot hazardul.

(Î): Cum să privim atracţia faţă de bani?

(R): Din atracţia faţă de bani ia naştere o mulţime nenumărată de rele.

(Î): Se cuvine să ne întristăm pentru pierderea banilor?

(R): Pentru pierderea banilor nu trebuie să ne întristăm, ci să o socotim milostenie fără voia noastră.

(Î): Când este postul plăcut lui Dumnezeu?

(R): Postul este plăcut lui Dumnezeu atunci când, în timpul lui, avem bunăvoinţă şi milostenie faţă de oameni.

(Î): Ce este mai preţioasă milostenia duhovnicească sau trupească?

(R): Cu cât este mai preţios sufletul faţă de trup, cu atât este mai preţioasă milostenia duhovnicească faţă de cea trupească.

(Î): În ce constă milostenia duhovnicească?

(R): Milostenia duhovnicească constă în sfatul cel bun, dat la timpul potrivit, folositor în încurcături sau în primejdii neobservate; în a-l învăţa prieteneşte pe cel neştiutor adevărul şi binele, în taină, între patru ochi; în a-l îmbărbăta pe cel posomorât; în a-l mângâia pe cel întristat; în a-l compătimi pe cel apropiat şi a-i împărtăşi durerea; în a te bucura cu cel ce se bucură; în a îndura ocările şi supărările cu seninătate, cu răbdare pentru Hristos; în a da propria carte duhovnicească de care tu însuţi ai nevoie.

(Î): Am fost jefuit. Spuneţi-mi un cuvânt de mângâiere!

(R): Îndurarea cu răbdare a pierderii comorilor este echivalentă cu dăruirea de bunăvoie a milosteniei.

Pietrarul Petru

Era un pietrar pe nume Petru foarte milostiv. Din banii câştigaţi ajuta pe săracii şi monahii care veneau la oraş să vândă rocodelele. Îi hrănea, le oferea haine şi îi găzduia peste noapte.

Un monah care avea îndrăznire către Dumnezeu s-a rugat zicând:

─ Doamne, dacă Petru ar avea mai mulţi bani, ar face mai multă milostenie. Dumnezeu însă i-a răspuns:

─ Nu îi va fi de folos, ci spre pierzarea sufletului. Monahul a insistat zicând:

─ Nu, Doamne, va face mult mai mult bine. Dumnezeu l-a întrebat:

─ Îţi pui sufletul tău pentru Petru, că se va mântui dacă va deveni mai bogat?

─ Da, Doamne, a răspuns monahul.

A doua zi, săpând Petru, a dat peste o mare comoară. După scurt timp, a ajuns mare dregător la curtea împăratului. Monahul, aflând despre aceasta, s-a dus să vadă dacă Petru este tot aşa de milostiv. Când a ajuns la palatul acestuia, văzându-l Petru pe monah zdrenţuros, a poruncit unei slugi să-l arunce pe scări. Monahul a revenit de două ori, dar a fost tratat la fel. Nu-i părea rău monahului de cum a fost tratat, ci mai mult de faptul că şi-a pus sufletul pentru mântuirea lui Petru, dacă se îmbogăţeşte. Plângea cu amar şi se ruga Maicii Domnului să mijlocească pentru mântuirea sa şi a lui Petru.

După puţină vreme, Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea. Lui Petru i s-a urcat bogăţia şi puterea la cap şi împreună cu alţi dregători au complotat împotriva împăratului. Au fost prinşi şi închişi în temniţă, urmând să fie spânzuraţi.

Însă Dumnezeu a îngăduit ca Petru să evadeze. Acesta s-a întors în satul natal, unde nimeni nu ştia de ce dispăruse şi ce făcuse în acest timp. A doua zi, Petru a început să lucreze la carieră şi să facă din nou milostenie.

(Î): Părinte, avem de plătit multe impozite.

(R): Consideraţi-le milostenie fără de voie.

(Î): Cum?

(R): Vreţi, nu vreţi, trebuie să le plătiţi. Cine este preot să binecuvânteze când plăteşte aceste impozite zicând: ''Trimite, Doamne, aceşti bani la Biserici, spitale, bolnavi, săraci, copii''...

Să vă spun şi o pildă:

Discuta porcul cu oaia:

─ Nu înţeleg de ce pe tine te iubeşte lumea. Eu le dau pastramă, şuncă, jambon, cârnaţi... Şi sunt dat ca exemplu negativ între oameni: ''Eşti murdar ca un porc!'' ''Măi porcule!'' A răspuns oaia:

─ Tu le dai când eşti mort. Eu le dau lapte şi lână când sunt în viaţă.

    Biserica

(Î): Ce alt folos mai dobândim din mersul la Biserica lui Dumnezeu?

(R): Dacă nu aş fi fost la slujbele Bisericii, cât mi s-ar fi înmulţit în acest timp păcatele vorbirii deşarte, al râsului nesăbuit, al treburilor, al discuţiilor, al gândurilor, al simţămintelor, al dorinţelor deşarte şi faptul că nu aş fi făcut nimic mântuitor.

(Î): Cum să-i privim pe cei care lenevesc atunci când trebuie să meargă la Biserică?

(R): ''Cine se leneveşte atunci când trebuie să cânte şi să-L proslăvească pe Domnul este străin de fericirea cea veşnică”, răspunde Sfântul Efrem Sirul.

(Î): Cum să ne pregătim pentru rugăciunea bisericească?

    (R): Dacă mergi la rugăciune în Biserică, timpul necesar pentru drum este foarte potrivit să-l trasformi în moment de pregătire pentru rugăciunea bisericească.

(Î): Cum să mergem la Biserică pentru ca mersul acesta să fie mântuitor?

(R): Să mergi la Biserică atunci când îngăduie Domnul şi să mergi nu pentru mângâiere şi dulceaţă duhovnicească, nu pentru cântare armonioasă ─ să ai toate acestea pe planul doi, să nu te deprinzi cu plăcerile duhovniceşti, ci să mergi pentru har, pentru curăţirea sufletului, cu sentimentul pocăinţei, nu atât să te desfeţi cu cântarea cât să-ţi cunoşti şi să-ţi plângi păcatele tale.

(Î): Cum trebuie să stăm în Biserica lui Dumnezeu?

(R): Să stai în Biserică cu frică şi cu cutremur: în picioare să stai drept, nemişcat, iar mâinile să le ţii adunate în faţă.

(Î): Ce anume contribuie la atenţia noastră în timpul dumnezeieştii slujbe?

(R): ''În timpul dumnezeieştii slujbe, este folositor să repetăm o rugăciune scurtă în inimă, deoarece ea contribuie la atenţia noastră, reţinând mintea de la împrăştiere. În timpul rostirii fără grabă a rugăciunilor este posibilă atenţia, iar în timpul rostirii grăbite, atenţia nu are loc'', ne spune Sfântul Ignatie Briancianinov.

(Î):  Cum să ne păzim privirea în Biserică?

(R): Când te rogi, să te uiţi la icoane sau puţin în jos, fără să-i examinezi pe cei ce se roagă şi ascultând cu atenţie numai ceea ce se săvârşeşte în Biserică. Unii dintre călugării cucernici se roagă cu camilafca pusă peste ochi sau cu ochii închişi, deschizându-i numai atunci când îi năpădeşte somnul.

(Î): Pentru cei ce merg la Biserica lui Dumnezeu, atât pentru cei ce vin de departe, cât şi pentru cei ce locuiesc aproape, şi de aceea parcurg o distanţă mică, răsplata va fi aceeaşi?

(R): Un stareţ locuia în pustie, la o distanţă de doi kilometri de apă. Odată, mergând să scoată apă, a căzut în întristare şi a spus în sine: Care este folosul acestei osteneli? Voi merge să mă sălăşluiesc mai aproape de apă. Spunând acest lucru, s-a întors şi a văzut pe cineva care mergea în urma lui şi îi număra paşii. Stareţul l-a întrebat: ''Cine eşti?” ''Eu sunt îngerul Domnului'', a răspuns acela şi sunt trimis să număr paşii tăi şi să-ţi dau răsplată. Auzind aceasta, stareţul s-a însufleţit şi s-a îmbărbătat şi şi-a mutat chilia şi mai departe, la 5 kilometri de apă.

(Î): Ce să fac dacă am dormit prea mult şi nu am mai avut timp pentru pravila de dimineaţă, ci m-am grăbit să ajung la muncă sau la Biserică?

(R): Dacă se întâmplă să dormiţi prea mult şi nu izbutiţi să citiţi toată pravila de dimineaţă, începeţi să o citiţi acasă şi o terminaţi pe drum (în autobus, tramvai…) sau după slujbă.

(Î): Dacă nu am ajuns într-o zi de sărbătoare la Biserică (probleme, femeieşti, boală… ), cum să o prăznuiesc acasă?

(R): În ceasurile săvârşirii Sfintei Liturghiei, dacă nu aţi ajuns la Biserică, trebuie să dedicaţi aceste ceasuri rugăciunii, citirii Cuvântului lui Dumnezeu, discuţiei ziditoare de suflet, faptelor bunei credinţe şi gândurilor sfinte.

(Î): Putem renunţa la mersul la Biserică din cauza unei neplăceri cu preotul?

(R): Unii se depărtează de Bisericile Domnului fiindcă au neplăceri cu preotul, însă nu trebuie, datorită acestui lucru, să părăsim Bisericile lui Dumnezeu, căci în ele sunt adevărata învăţătură dumnezeiască lăsată de Apostoli şi Dumnezeieştile şi mântuitoarele Taine.

(Î): Cum este corect să ne închinăm?

(R): Să te închini întotdeauna cu evlavie şi cu râvnă, ducând mâna la frunte, la ombilic, la urmărul drept şi la cel stâng; întotdeauna să te închini stând în picioare, ţinând trupul în poziţie dreaptă, iar apoi să faci metanie. Nu trebuie să faci semnul crucii şi metaniile în grabă.

(Î): De ce este important să ne închinăm?

(R): Creştinul fără semnul crucii este ca ostaşul fără armă. Vrăjmaşul îi poate face rău după cum vrea. Cine îşi face semnul crucii, acela îl mărturiseşte fără cuvinte pe Domnul Iisus Hristos, Care pentru noi a îndurat răstignirea şi moartea pe Cruce şi prin acestea ne-a răscumpărat. Cu semnul crucii se sfinţesc toate Sfintele Taine cele dumnezeieşti şi tot cu el se săvârşeşte sfinţirea oricărui lucru necesar vieţii.

(Î): Când nu se pot face în Biserică metanii până la pământ?

(R): Metanii până la pământ nu se fac din ziua Sfintelor Paşti până în ziua Preasfintei Treimi. În decursul întregului an în cele douăsprezece praznice, în zilele de duminică şi sâmbătă şi, de asemenea în zilele împărtăşirii cu Sfintele Taine nu se fac metanii, ci se admite numai plecarea genunchilor (în zilele de duminică şi sărbători).

(Î): Pentru ce sunt rânduite sărbătorile?

(R): Sărbătorile sunt rânduite pentru amintirea binefacerilor lui Dumnezeu şi pentru a-I mulţumi lui Dumnezeu pentru ele. Sărbătorile înviorează credinţa şi o adâncesc. Prăznuirea lor cultivă, de asemenea, duhul evlaviei şi viaţa în credinţă. Căci, lepădându-ne de cele lumeşti şi acordând atenţie celor duhovniceşti, aprindem în suflet simţămintele cereşti. Iar fără sărbători vieţuim în cele lumeşti şi astăzi, şi mâine, şi poimâine şi aşa până la sfârşitul vieţii. ''Ce putem aştepta de la o vieţuire trupească în afară de împământenirea tuturor gândurilor şi a simţămintelor?”, ne întreabă Sfântul Teofan Zăvorâtul.

(Î): Cum să petrecem sărbătorile lui Dumnezeu?

(R): ''Sărbătorile să le petreceţi duhovniceşte, nu lumeşte, adică să nu vă ocupaţi în acest timp cu vorbirea deşartă, cu glumele şi cu râsul. Sărbătoarea înseamnă sfinţirea şi luminarea sufletului, care trebuie să vină din tăcere, rugăciune şi citirea cărţilor sfinte'', ne învaţă Sfântul Simeon Noul Teolog.

(Î): Cum să privim prăznuirea sărbătorilor creştine?

(R): Domnul spune în Biblie: ''Sărbătorile voastre le urăşte sufletul Meu", adică sărbătorile care sunt celebrate prin beţie, ospeţe, îmbuibare şi aşa mai departe. În general, în zilele de sărbătoare (care nu sunt prăznuite duhovniceşte) se risipeşte ceea ce s-a adunat în zilele de trudă.

(Î): Cum trebuie să petrecem ziua numelui?

(R): De ziua numelui tău trebuie să mergi la Biserică, după ce ai postit şi te-ai spovedit şi ai binecuvântarea duhovnicului să te împărtăşeşti cu Sfintele Taine ale lui Hristos, să dai de pomană pentru sănătatea sau odihna sufletelor rudelor tale, să rogi preoţii să facă o rugăciune sfântului al cărui nume îl porţi. Ziua numelui trebuie să o serbezi chiar dacă este zi lucrătoare şi chiar dacă sfântul tău nu face parte din rândul sfinţilor mari prăznuiţi de Bisericâ. Cea mai bună îndeletnicire în ziua numelui, după împlinirea canonului personal zilnic de rugăciuni, metanii, închinăciuni şi milostenii, este socotită a fi citirea Acatistului Sfântului, citirea vieţii Sfântului şi a celorlalte cărţi sfinte, şi săvârşirea faptele bune de credinţă.

(Î): Ce trebuie să facem şi ce să nu facem în ziua de Duminică?

(R): Sfântul Cosma îi învăţa pe creştini ca în zilele de duminică să nu facă negustorie, să nu meargă la bazar, să nu lucreze, de asemenea să nu meargă după smochine sau ciuperci, să nu vâneze, să nu prindă peşte, ci să meargă la Biserică şi acolo să asculte sfânta slujbă şi Cuvântul lui Dumnezeu.

(Î): Ce trebuie să citim acasă dacă nu putem merge la Biserică?

(R): În locul Utreniei  ─ rugăciunile de dimineaţă, cei 12 psalmi aleşi şi ceasul întâi; iar în locul Sfintei Liturghii ─ Acatistul Domnului Iisus Hristos, Acatistul Bunei Vestiri, ceasurile al treilea şi al şaselea, predica şi viaţa sfinţilor zilei.

 (Î): Care este cea mai importantă pomenire pentru cei răposaţi?

(R): Proscomidia este cea mai importantă pomenire, căci părticelele scoase pentru răposaţi se afundă în Sângele lui Hristos şi prin această mare jertfă cei răposaţi se curăţesc de păcate.

(Î): Putem scrie numele unui sinucigaş pe pomelnic şi să ne rugăm pentru odihna sufletului lui?

(R): În pravilele bisericeşti nu există niciun temei pentru acest lucru, deoarece persoanele lipsite de înmormântarea creştină, de obicei, sunt lipsite şi de rugăciunile Bisericii. ''În general sunt lipsiţi de rugăciunile Bisericii cei de alte credinţe, cei nebotezaţi, cei ce au murit în necredinţă'', ne răspunde Sfântul Teofan Zăvorâtul, ''şi femeile care au murit în timpul avortului, deoarece nu au reuşit să se căiască pentru acest păcat''.

(Î): Ne putem ruga sfinţilor pentru cei răposaţi?

(R): Ne sunt cunoscute cuvintele rostite pentru cei răposaţi la parastasul cel mare: ''Pe Acela, muceniţelor, cu sârguinţă rugaţi-L dezlegare datoriilor noastre să ne dăruiască". Şi, în general, Biserica îşi încheie rugăciunile săvârşite pentru cei răposaţi prin rugăciune către Maica Domnului.

(Î): Se pot lua bani pentru citirea psaltirii pentru cei răposaţi?

(R): ''Dacă începi să citeşti Psaltirea pentru cei răposaţi şi iei bani pentru acest lucru, nu foloseşte nimic”, ne spune Sfântul Teofan Zăvorâtul.

(Î): Cum trebuie să-l pomenim pe cel răposat?

(R): Pentru acest lucru ne dă exemplu Sfânta Iuliana. Când au murit Vasile şi Evdochia, ea a dat pentru odihna sufletelor lor milostenie din belşug (există şi milostenie duhovnicească precum împărţirea cărţilor duhovniceşti pentru odihna sufletelor celor răposaţi), a dat prin Biserici sărindare şi, timp de 40 de zile, a pus mese pentru monahi, preoţi, văduve, orfani şi săraci şi, de asemenea, a trimis donaţii bogate la cei din închisori.

(Î): Părinte, copiii s-au căsătorit şi sunt necredincoşi, nu merg la Biserică. Ce fel de rugăciuni să cer: la Psaltire sau la Acatist?

(R): Copiii trag păcatele părinţilor. Dacă ai fost necredincioasă, ai făcut avorturi, canonul îl faci prin copiii pe care i-ai născut. Însă trebuie să ne bucurăm în necazuri şi suferinţe pentru că prin răbdarea acestora ni se scade din canon – datoria pentru păcate la Înfricoşata Judecată.

(Î): Să-I pun la Psaltire?

(R): Dacă fac păcate mari: nu sunt cununaţi, trăiesc în desfrânare, sunt necredincioşi, eretici, au făcut avorturi, nu pot fi pomeniţi la Sfânta Liturghie, nu au părtăşire cu Hristos.

Psaltirea este foarte bună, dar începe războiul. La Acatist este mai bine, cerem mila lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Maicii Domnului, a Sfinţilor Îngeri şi ale tuturor Sfinţilor.

[1] Aceste învăţături: rugăciunea, citirea cărţilor sfinte şi lucrul sunt pentru cei care pot merge la Biserică şi în zilele de lucru.

[2] Arhim. Efrem Filotheiutul, Poveţe părinteşti, Editura Evanghelismos, 2005, p. 294.

[3] Mintea curată a creştinului ortodox.

[4]  Când se ridica în două picioare, măsura 1,70 m. înălţime. Sunt foarte puternici şi doi câini ciobăneşti „urs” pot pune pe fugă un urs de 400-500 kg.

[5]  În unele Biserici catolice, ca să-i atragă pe credincioşi, se vând băuturi alcoolice, ţigări, se fac discoteci.