Cleopa Cristian

Oct. 23, 2022

Raiul și Iadul

Ce este iadul şi raiul?

Învăţătura Sfinţilor Părinţi arată că Raiul şi iadul nu există decât din punctul de vedere al oamenilor, nu şi al lui Dumnezeu. Este adevărat că Raiul şi Iadul există ca două feluri de viaţă distincte, dar nu Dumnezeu le-a creat. În tradiţia patristică este evident faptul că nu există două locuri diferite, ci Dumnezeu Însuşi este Raiul pentru sfinţi, după cum ne spune: “Împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru” (Luca 17,21) şi tot El este iadul pentru păcătoşi (Matei 8,12; Isaia 66,24).

„Viaţa de dincolo de mormânt este o continuare a vieţii pământeşti. Aceasta înseamnă că fiecare duce cu sine dispoziţiile sufleteşti pe care le-a avut în ultimele clipe ale vieţii. Dincolo, nimeni nu-şi mai poate schimba aceste dispoziţii. Oamenii sunt în starea de Rai sau de iad, încă din această viaţă. De aceea sunt oameni care merg din rai în Rai şi alţii din iad în iad.

Despre Maica Domnului se cântă: Rai de taină eşti… Oamenii, care sunt uniţi cu Maica Domnului, au legătură cu Maica Domnului, sunt în legătură cu Raiul încă din această viaţă. Din această viaţă suntem candidaţi la Rai sau la Iad. Din rai în Rai şi din Iad în Iad.

În Sfânta Scriptură nu scrie că Dumnezeu a creat Iadul. Dar nici Raiul. În cartea Faceriii scrie că Dumnezeu «a făcut cerul şi pământul » (Facerea 1,1) nu iadul sau raiul. Duhul Sfânt ne spune, prin Sfântul Proroc David: “Unde mă voi duce de la Duhul Tău şi de la faţa Ta unde voi fugi? De mă voi sui în cer, Tu acolo eşti. De mă voi coborî în iad, de faţă eşti. De voi lua aripile mele de dimineaţă şi de mă voi aşeza la marginile mării şi acolo mâna Ta mă va povăţui şi mă va ţine dreapta Ta” (Psalm 138, 7-10). Deci Dumnezeu este prezent peste tot ca şi Creator, ca energie (lucrare) dumnezeiască necreată.

Nu ştim unde se află Raiul şi nici Iadul, dar ştim că unii merg în Rai şi alţii în Iad, pe care şi-l fac încă din această viaţă pământească. De ce? Pentru că este o lume imaterială care nu are dimensiuni materiale: lungime, lățime, înălțime, greutate… Sufletele noastre sunt imateriale și vor locui într-o lume imaterială.Iadul este aici şi dincolo de această lume. La fel şi Raiul începe de aici şi se continuă în viaţa cea veşnică.

Cine întreţine „focul” în iad de este nestins şi veşnic (Isaia 33, 14; Matei 25, 41). De unde atâta combustibil ca să ardă veşnic?

Dumnezeu ca şi Creator, ca Dragoste Dumnezeiască în lucrare este prezent în întreaga Sa creaţie. În iad, pe păcătoşi îi arde dragostea dumnezeiască, focul Harului Dumnezeiesc: “Foc am venit să arunc pe pământ” (Luca 12,49).

● Raiul şi iadul reprezintă deci energia slavei necreate a lui Dumnezeu, aşa cum o trăiesc oamenii, şi prin urmare sunt necreate. Aşadar Raiul şi iadul există, dar nu sub forma ameninţării şi a osândei, ci sub forma bolii şi a vindecării. Drepţii şi păcătoşii Îl vor vedea pe Dumnezeu într-o altă viaţă, dar în vreme ce drepţii se vor bucura de participarea şi trăirea întru Dumnezeu, păcătoşii nu vor avea acest privilegiu. Deoarece oamenii trăiesc diferit slava dumnezeiască, potrivit stării lor duhovniceşti, curăţirea este trebuincioasă încă din timpul acestei vieţi. Sfântul Grigorie Palama subliniază: "Aşadar, omul trebuie mai întâi să se curăţească pe sine, şi apoi să primească mântuirea".

● Iadul nu reprezintă absenţa lui Dumnezeu, aşa cum se spune de obicei, ci este prezenţa şi perceperea lui Dumnezeu ca foc nestins (Isaia 33,14; Evrei 10,27). Deci după faptele noastre trăim deja din această viaţă Raiul şi iadul. Ba mai mult, modul în care vom trăi cea de-a Doua Venire a lui Hristos depinde de felul în care îl percepem pe Dumnezeu acum, în această viaţă.

Unde merg, după moartea trupului, sufletele păcătoşilor?

După despărţirea de trup, sufletele păcătoşilor care nu s-au pocăit pentru faptele lor rele, se află în iad, care este deosebit de gheena veşnică. Iadul reprezintă pregătirea pentru chinurile veşnice. Sfântul Grigorie de Nyssa ne spune că nu trebuie să ne gândim că iadul este un loc anume, ci o stare a sufletului, nevăzută şi netrupească. Când vorbim despre iad, nu ne referim la nimic altceva decât la "strămutarea sufletului în nevăzut". Sfântul Nichita Stithatul foloseşte cuvântul iad cu înţeles - de loc obscur şi întunecos - pentru a caracteriza o închisoare şi o temniţă. Dacă sufletul nu a fost vindecat pe când era încă unit cu trupul, după despărţirea de acesta, el suferă şi este chinuit de patimi, nu simte alinare şi mângâiere, nu se împărtăşeşte de Lumină şi Dumnezeire, iar aceasta reprezintă o experienţă neagră, chinuitoare, un chin. Aceasta se numeşte iad.

Unde merg, după moartea trupului, sufletele drepţilor?

Prin contrast, după ce părăsesc această viaţă, cei drepţi trăiesc în Rai, în sânul lui Avraam. Cu alte cuvinte, ei participă întru luminare şi dumnezeire. Sfântul Nichita Stithatul spune că sufletele sfinţilor, care sunt curate şi bine-înmiresmate, cu dumnezeiasca asemănare şi plini de slava lui Dumnezeu şi de lumina cea mai curată, atunci când ies din trup, strălucesc ca soarele de faptele lor bune, de înţelepciune şi curăţie. Aceste suflete sunt purtate "de către îngeri prietenoşi către lumina cea dintâi". Prima Lumină e Dumnezeul Treimic, Dumnezeirea Persoanelor Sfintei Treimi, lumini de rangul al doilea sunt îngerii şi cei drepţi ce se împărtăşesc de Prima Lumină.

Avraam îi răspunde bogatului nemilostiv: “Fiule, aduţi aminte că ai primit cele bune ale tale în viaţa ta, şi Lazăr asemenea pe cele rele; iar acum, aici, el se mângâie iar tu te chinuieşti. Şi peste toate acestea, între noi şi voi s-a întărit prăpastie mare ca aceiea care voiesc să treacă de aici la voi să nu poată, nici cei de acolo să treacă la noi” (Luca 16,25-26).

Şi în lumea aceasta este prăpastie între cei bogaţi şi cei săraci.

După moarte nimeni nu mai poate face nimic pentru mântuirea sa. Pe porţile iadului scrie: “Este prea târziu”.

Este foarte important să cugetăm la moarte, la Înfricoşata Judecată.

─ De ce te iubeşte pe tine lumea? Iar pe mine mă urăşte şi nici nu se gândeşte la mine? A răspuns viaţa: 

─ Pentru că eu sunt o frumoasă minciună, iar tu, moarte un crunt adevăr.

Bogatul nemilostiv se roagă să-l trimită la cei 5 fraţi ai săi să le spună acestea ca să nu vină şi ei la acest loc de chin (Luca 16, 27-28).

Bogatul a fost sminteală şi pentru fraţii lui care admirau bogăţia şi desfătarea lui zicând: ─ Uite cât de bine o duce. Dar Domnul Iisus Hristos spune: “Vai omului aceluia prin care vine sminteala” (Matei 18,7).

După Înfricoşata judecată - Judecata finală, vin din urmă asupra noastră păcatele prin care am smintit pe semenii nostri şi mergem mai în adâncul iadului.

Avraam îi răspunde: “Au pe Moise şi pe proroci, să asculte de ei. Dacă nu ascultă de Moise şi de proroci (în zilele noastre de preoţi şi episcopi) nu vor crede nici dacă ar învia cineva din morţi” (Luca 16,31).

Cuvântul lui Dumnezeu este haric, curăţeşte, sfinţeşte, luminează şi înviază duhovniceşte. Oamenii nu cred pentru că prin păcate au murit duhovniceşte şi au devenit trupeşti – dobitoace: “Omul în cinste fiind, n-a priceput; alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte şi s-a asemănat lor[1]” (Psalm 48,21). Cu ei se împlinesc cuvintele Sfintei Scripturi: “Au orbit ochii lor şi a împietrit inima lor (datorită păcatelor săvârşite n.n.), ca să nu vadă cu ochii şi să nu înţeleagă cu inima şi ca nu cumva să se întoarcă şi Eu să-i vindec" (Ioan 12,40).

Creştinismul ortodox nu garantează mântuirea. Contează moralitatea.

Poţi să te împărtăşeşti de 1000 de ori şi să nu te mântuieşti. Contează ce s-a petrecut înlăntrul inimii tale duhovniceşti. Te-ai făcut mai bun, mai curat, mai smerit, mai iertător, mai milostiv, mai jertfitor? Şi acest lucru îl vedem în ispitele vieţii.

Spre exemplu doi elevi obţin note maxime la şcoală şi ajung doctori. Dar unul este credincios şi prin ceea ce face se uneşte cu Dumnezeu. Îngerul îi spune: – Învaţă bine să ajungi un doctor bun şi să tratezi cu ajutorul Harului Dumnezeiesc pe bolnavi. Pentru că doctorul tratează, iar Dumnezeu vindecă. Celălalt ascultă de diavol şi se uneşte cu diavolul care-I spune: – Învaţă bine să ajungi un doctor bun, să câştigi bani, să-ţi cumperi maşini, case, să ai femei, să te distrezi. Acesta nu va trata un bolnav, dacă nu va câştiga o sumă de bani şi-l va lăsa să se chinuie şi chiar să moară

Milostenia

La Înfricoşata Judecată, vom avea mai multe păcate decât fapte bune şi vom cere milă de la Dumnezeu. Dumnezeu ne va întreba dacă am făcut milă cu aproapele. Toată creaţia este dragostea şi mila lui Dumnezeu în lucrare.

Milostenia este singura virtute care-l face dator pe Dumnezeu. Pentru că scrie în Vechiul Testament: «Cel ce are milă de sărman împrumută Domnului şi El îi va răsplăti fapta lui cea bună» (Pilde 19,17).

Este singura virtute care ni-L face dator pe Dumnezeu. Cel care face milostenie are răsplată veşnică şi iertare de păcate.

Milostenia este câştig şi nu pierdere. Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne spune: «Fericiţi cei milostivi că aceia se vor milui» (Matei 5,7). Se vor milui şi în această viaţă şi în cea veşnică. Dar noi credem ce ne spun diavolii că vom sărăci. Să nu ne uităm la punga care se goleşte ci la comoara pe care ne-o înmulţeşte Dumnezeu în aceasta viaţă şi în Ceruri în viaţa cea veşnică. Pentru milostenie ni se iartă păcatele mici. Milostenia scoate sufletele din iad care nu au păcate mari nespovedite.

Milostenia învie morţii (Faptele Ap. 9, 35-41). Sfântul Apostol Petru a înviata pe Tavita care confecţiona haine şi le dădea milostenie.

Gândul, când facem milostenie, trebuie să ne fie la răsplata făgăduită de Hristos şi nu la cheltuiala banilor. Să dăm având bucuria duhovnicească ca şi cum am lua. Altfel nu sporim duhovniceşte.

Dacă voiești a lua cu prisosință, dă cu prisosință, iar de voiești a lua întreaga plată, atunci dă din lipsă și peste putere (banul văduvei din cutia milei).

Trebuie să ne impunem zilnic să facem milostenie materială şi sufletească. Oricum ne va lupta gândul să agonisim. Îngerul ne insuflă gânduri să facem milostenie iar diavolul să agonisim, să ne cumpărăm altă casă, altă mobilă, altă maşină…

Să depunem banii la Banca Cerească. Aceasta este deschisă non-stop. La ghişeu ne aşteaptă îngerii să ne scrie faptele bune în Cartea Vieţii.

Dacă facem miostenie din lucruri furate sau obținute prin înșelăciune „câine împuțit aducem lui Dumnezeu ca jertfă, nu miel nevinovat”, spune Sfântul Ioan Gură de Aur.

Banca face bancuri că te ajută. Vei cheltui de două trei ori mai mult decât valoarea lucrului cumpărat. Ai posibilităţi să cumperi un apartament cu două camere. Reclama te umflă în mândrie şi cumperi o vilă cu 6 camere. Banca face bancuri că te ajută. Vei cheltui de 2-3 ori mai mult. De unde au băncile profituri de miliarde de dolari, clădiri impunătoare, angajaţii salarii mari? De la ctitorii de bănci.

La Turnul Babilonului Dumnezeu a amestecat limbile ca oamenii să nu se mai înţeleagă. Acelaşi cuvânt are înţelesuri diferite în limbi diferite. Unul cerea să-i aducă apă, altul înţelegea să-i aducă lut şi astfel au abandonat construcţia Turnului Babilonului. Cred că la români se potriveşte Banca cu banc şi cu bancuri.

Înainte, creştinii ortodocşi români erau mari ctitori de Biserici şi mănăstiri. Astăzi, sunt mari ctitori de bănci.

 Lui Dumnezeu I Se cuvine cinstea, slava și închinăciunea și Sfinților de la care m-am inspirat în această predică. Amin.

[1] După cum nu poate crede dobitocul tot astfel nici omul trupesc, care este mort duhovniceşte.