Dec. 18, 2022
Moartea trupească
(Î): Se cuvine să ne riscăm viaţa sau trebuie să ne păzim de o moarte timpurie?
(R): Atunci când Dumnezeu nu ne hotărăşte în chip vădit moartea sau când moartea noastră nu-i aduce folos nici credinţei, nici Bisericii, nici aproapelui, nici societăţii, putem crede, oare, că Dumnezeu, Cel ce nu voieşte moartea păcătosului (Iezechiel 33,11), le doreşte oamenilor o moarte timpurie? Citim că Sfântul Atanasie cel Mare a fugit de multe ori de prigonitorii care îi căutau moartea. Sfântul Policarp al Smirnei a ieşit din templul care ameninţa să se prăbuşească şi care după ieşirea lui i-a doborât pe mulţi. Însuşi Domnul le-a poruncit ucenicilor Săi să nu se expună primejdiei mai înainte de vreme şi, când vor fi alungaţi dintr-un oraş, să fugă în altul (Matei 10,23).
(Î): Care este cel mai bun mijloc de pregătire pentru moarte?
(R): Unul dintre cele mai bune mijloace de pregătire pentru moarte este cugetarea la moarte. Pomenirea neîncetată a morţii este un dar minunat. Trebuie să ne silim spre pomenirea morţii. Pentru a învăţa acest lucru este folositor să rezervăm în fiecare zi un anumit ceas şi să-l închinăm pomenirii celei mântuitoare, cumplitei şi inevitabilei morţi. Pomenirea morţii, însoţită de rugăciunea fierbinte şi de plâns, poate înlocui toate nevoinţele, poate cuprinde toată viaţa omului, îi poate aduce curăţia inimii, poate atrage spre el Harul Sfântului Duh şi astfel îi poate dărui înălţarea liberă la Cer pe lângă puterile văzduhului.
Pentru cei care nu cugetă la moarte şi nu se pregătesc de moarte, moartea vine întotdeuna prea devreme.
(Î): Cum să mă învăţ cu pomenirea morţii?
(R): Să-ţi închipui mai des că eşti fie pe patul morţii, fie în coşciug, fie în mormânt. Trebuie să te sileşti să-ţi aduci aminte de moarte vizitând cimitirul, cercetându-i pe cei bolnavi, fiind prezent la sfârşitul şi îngroparea celor apropiaţi, analizând şi reînnoind des în memorie diferitele morţi ale contemporanilor, auzite şi văzute de tine. Cugetarea la moarte să o cerem în rugăciunea către Dumnezeu şi cu lacrimi să începem să-L rugăm pe Domnul să ne dăruiască acest har, care nu se compară cu nimic.
(Î): Când trebuie să ne pregătim în mod deosebit pentru moarte?
(R): Creştinul trebuie întotdeauna să se pregătească pentru moarte, dar mai ales atunci când este supus încercărilor care îl ameninţă cu moartea trupească.
(Î): Care dintre jertfele celui muribund îi este plăcută lui Dumnezeu?
(R): Unii dau diferite dispoziţii spre a fi respectate după moartea lor, alţii lasă testamente, însă asemenea jertfe nu se pot compara nici pe departe cu milostenia pe care o pot face cu propriile lor mâini.
(Î): Trebuie să ne temem atunci când ni se vorbeşte despre moarte?
(R): Mulţi se tem de orice pomenire a morţii, dar ce va fi în ceasul despărţirii sufletului de trup, când demonii vor înconjura patul de moarte şi ne vor arăta păcatele noastre? Cu amar ne vom căi pentru că nu ne-am adus aminte de moarte ca să ne îndreptăm viaţa. Vom izbucni în plâns, însă va fi deja prea târziu.
(Î): Ce este important în momentul morţii trupeşti?
(R): Trebuie întotdeauna să ne pregătim să întâmpinăm moartea trupească aflându-ne în pace cu toţi, să iertăm din inimă pe toţi (Matei 18,35). Mulţi nu ştiu acest lucru şi de aceea nici nu dau importanţă acestei împăcări.
(Î): Când am iertat din inimă pe aproapele?
(R): Când nu mai ţinem minte răul care ni s-a făcut de el. ''Te-am iertat, dar nu am uitat'', arată cu nu am iertat din inimă. Domnul nostru Iisus Hristos ne spune să iertăm din inimă.
(Î): Ce înseamnă ''discuţia cu sufletul"?
(R): Trebuie neapărat ca în fiecare zi să ne retragem câtva timp pentru a cugeta la faptul că ni se apropie deja ceasul în care sufletul nostru trebuie să se despartă de trup ─ şi ce soartă îl aşteaptă după ieşirea din trup? O asemenea cugetare, o asemenea ''discuţie cu sufletul" ne determină să ne gândim la sufletul nostru şi la nimicnicia tuturor celor pământeşti, a celor trecătoare şi să ne îndreptăm cu duhul spre cele cereşti.
(Î): Ce folos dobândeşte creştinul din pomenirea morţii?
(R): Din această pomenire iau naştere lepădarea de griji şi de toate deşertăciunile, paza minţii, rugăciunea neîncetată, nelipirea de trup, lepădarea de păcate şi aproape orice virtute izvorăşte din ea. De aceea, să fie pomenirea morţii la fel de nedespărţită de noi precum ne este şi respiraţia.
(Î): Pe cine nu loveşte moartea năprasnică?
(R): După cum ne încredinţează Sfinţii Părinţi, moartea năprasnică nu îi loveşte pe oamenii care doresc să se curăţească prin pocăinţă, chiar dacă din când în când sunt şi biruiţi de neputinţele lor.
(Î): Se cuvine creştinului ortodox să-şi dorească moartea?
(R): Dacă cel ce nu s-a curăţit îşi doreşte moartea, procedează fără judecată. În niciun caz creştinul ortodox nu trebuie să-şi dorească moartea. Viaţa şi moartea sunt în mâna lui Dumnezeu. Numai El hotărăşte sfârşitul vieţii noastre pământeşti. Creştinul, prin pocăinţă şi rugăciune, Îi poate cere lui Dumnezeu prelungirea vieţii pământeşti. Deoarece nimeni nu este pregătit pentru moarte, nu trebuie s-o cerem de la Dumnezeu, indiferent de starea în care ne aflăm: boală, suferinţă, necaz, prigoană...
(Î): Ce trebuie să aibă pe ''primul plan" cel ce doreşte să se mântuiască?
(R): Cel ce vrea să se mântuiască, în primul rând, trebuie să se depărteze de păcat, apoi ─ să nu deznădăjduiască cu privire la iertarea păcatelor sale spovedite şi dezlegate de preot.
(Î): Are vreo importanţă pentru mântuirea sufletului starea în care îl găseşte pe om moartea?
(R): Mântuirea sufletului depinde mult de ultimele clipe ale vieţii. În ce te va afla moartea, în aceea vei fi judecat.
(Î): Este uşor a trece vămile după moarte?
(R): Iată o descoperire a unui stareţ de la Valaam, care a vorbit despre vămi: Într-o noapte, a venit la mine părintele Nikita, care murise nu demult, iar eu l-am întrebat: ''Cum aţi trecut, batiuşka, vămile?" ''O, greu le este la vămi tuturor oamenilor'', a răspuns stareţul. ''Este bine pentru cel ce este bun şi milostiv, căci atunci şi judecata la vămi va fi îngăduitoare cu el, iar pentru cel ce este rău şi crud, judecătorii '─ diavoli sunt cruzi şi răi. Fiecare, după cum trăieşte pe pământ şi îşi petrece viaţa, aşa va fi întrebat acolo şi va răspunde pentru faptele lui şi pentru viaţa trăită pe pământ".
(Î): Care suflet nu va trece pe la vămi după moarte?
(R): Va fi izbăvit de vămile văzduhului acel suflet pe care Domnul l-a învrednicit să se împărtăşească în ceasul morţii cu credinţă deplină sau să dobândească sfârşit creştinesc în Săptămâna Luminată a Paştilor.
(Î): Se cuvine să stropim cu agheazmă trupul şi coşciugul celui mort?
(R): Preotul (sau dacă nu este el, atunci un mirean) să stropească acasă cu apă sfinţită trupul mortului şi coşciugul lui pe dinafară şi pe dinăuntru, şi apoi să pună imediat trupul în el.
(Î): Are vreo importanţă pentru viaţa veşnică a celui răposat aspectul exterior al înmormântării?
(R): Pentru viaţa veşnică a celui răposat aspectul exterior al înmormântării (cavoul, coşciugul, coroanele, elogiul, muzica, plânsetele şi celelalte) are puţină importanţă. Pentru că fiecare va fi judecat după faptele sale.
Înfricoşata Judecată
(Î): În ziua Înfricoşătoarei Judecăţi ni se va cere socoteală pentru cuvântul deşert?
(Î): În ziua Înfricoşătoarei Judecăţi ni se va cere socoteală nu numai pentru cuvântul deşert, ci şi pentru deşertăciunile auzite, citite şi văzute (internet, tv. radio, spectacole, filme, cărţi, reviste...).
(Î): Care este folosul cugetării la iad?
(R): În Pateric se povesteşte despre un stareţ care, dându-şi seama că este păcătos, în fiecare dimineaţă, îndată ce se trezea, cobora cu mintea la păcătoşii din iad, cugetând la chinurile de acolo, focul cel veşnic, la viermele neadormit al conştiinţei, la scrâşnirea dinţilor şi aşa mai departe, şi se ruga să fie izbăvit de ele. Stareţii ceilalţi au recunoscut că lucrarea acestui staret este cea mai de folos şi de nădejde. Sfântul Siluan Athonitul a spus: ''Ţine mintea ta în iad şi nu deznădăjdui!"[1].
La Înfricoşata Judecată
Mucenicii vor înfăţişa la Înfricoşata Judecată, groaznicele lor pătimiri;
Preoţii Sfintele Taine;
Duhovnicii Sfânta Taină a mărturisirii;
Ierarhii, truda lor împotriva eresurilor;
Monahii, luptele lor duhovniceşti pentru despătimire.
(Î): Cât timp se teme creştinul de Înfricoşata Judecată?
(R): Creştinul se teme de Înfricoşata Judecată atât timp cât păcatul nu este puternic în el.
(Î): Bătrânii se simt mai aproape de moartea trupească?
(R): Unii cred că bătrănii, fiind în vârstă, se simt mai aproape de moartea trupească decât tinerii. Însă bătrânii nu se simt mai aproape de moarte decât tinerii. Tinerii cred că mai au de trăit mulţi ani (80-95) pănă la bătrâneţe şi nu simt că moartea trupească poate fi aproape.
Dar numai Dumnezeu ştie zilele fiecărui tânăr sau bătrân. Tânărul crede că va veni moartea la bătrâneţe, dar nu este obligatoriu pentru fiecare tânăr. În cimitirile de creştini sunt mai mulţi tineri decât bătrâni. Pentru cei care se iubesc pe sine şi această lume, moartea vine întodeauna prea devreme.
(Î): Va cădea omul sub osândire dacă a dorit răul?
(R): Aşa cum cel ce se uită la femeie, poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui (Matei 5,28), aşa şi cel ce doreşte răul, l-a săvârşit deja.
(Î): Cum să ne apărăm de învinuiri la judecata lui Dumnezeu?
(R): Sfânta Teodora a răspuns bine atunci când a fost încercată (la vămile văzduhului). Ai făcut una şi alta – au spus diavolii. Iar ea a răspuns: da, am făcut, însă m-am căit şi am primit iertare şi dezlegare de păcate. Iată cel mai bun răspuns. Într-aici trebuie să fie îndreptată toată atenţia noastră: mai întâi către spovedanie, iar apoi către îndreptarea vieţii.
(Î): Cât de mare va fi greutatea chinurilor iadului?
(R): ''Atunci când păcătoşii vor fi alungaţi din faţa lui Dumnezeu, ţipătul lor va zdruncina pământul din temelii'', ne spune Sfântul Efrem Sirul.
[1] Pentru păcatele mele mă aflu în adâncul iadului, dar nădăjduiesc la mila lui Dumnezeu.