Cleopa Cristian

Dec. 18, 2022

Ereziile

Biserici surori?

(Î): Biserica ortodoxă şi biserica catolică sunt surori?

(R): Biserica catolică este soră vitregă cu Biserica Ortodoxă – de la un alt tată – satana.

Domnul Iisus Hristos, prin Întrupare, Jertfă, Înviere, Înălţarea de-a dreapta Tatălui, şi Pogorârea Duhului Sfânt peste Sfinţii Apostoli în ziua Cincizecimii a întemeiat o singură Biserică Dumnezeiască. Catolicii au ieşit prin erezii din Biserica Dumnezeiască întemeiată de Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos în anul 1054. Din catolici apar în anul 1517 protestanţi prin Martin Luther, călugăr catolic german, care, nemulţumit de decăderea din biserica catolică şi că papa vindea indulgenţe, a început să propovăduiască mântuirea exclusiv prin credinţă, fără Sfintele Taine.

Adventismul a fost întemeiat în S.U.A., în jurul anilor 1830, de predicatorul protestant ─ baptist Wiliam Miller, şi consideră că a doua venire a lui Iisus Hristos va avea loc în curând şi că Iisus va întemeia împărăţia de 1000 de ani. Pentru că nu au ajuns la Înviere, au ca zi de odihnă sâmbăta,  sărbătorind astfel Paştele Iudaic.

(Î): Ce atitudine are Biserica noastră faţă de catolici?

(R): ''Biserica noastră Ortodoxă îi socoteşte pe catolici eretici'', zice Sfântul Macarie de la Optina.

(Î): Cum să privim inovaţiile în Biserică?

(R): ''Datorită inovaţiilor în Biserică, apar de obicei diferite erezii şi schisme, de care să ne păzească Hristos pe toţi cei care credem cu dreptate în El'', ne avertizează Cuviosul Paisie Velicikovski.

(Î): Care religii sunt considerate greşite?

(R): ''Toate religiile care există în lume, în afară de cea adevărată ─ ortodoxă, sunt greşite şi nu îl mântuiesc pe om. O religie greşită este o batjocură la adresa oamenilor. După moarte se descoperă imediat cât de trainic a fost lucrul pe care omul şi-a întemeiat nădejdea şi cât de cumplită şi de sfâşietoare va fi starea celui care va vedea atunci că a fost înşelat'', ne învaţă Sfântul Teofan Zăvorâtul.

(Î):  De unde vin multele credinţe în lume?

 (R): Diavolul, vrăjmaşul mântuirii noastre, a dat naştere şi dă naştere la nenumărate învăţături mincinoase, erezii, secte şi schisme, prin care îi desparte pe oameni în veci de Dumnezeu.

(Î): De ce nu trebuie să ne unim cu catolicii?

(R): ''Cine dintre ortodocşi nu ar dori să se unească cu catolicii sau cu luteranii şi să fie cu ei una în Hristos, o singură Biserică, o singură comunitate de credincioşi! Dar cine dintre aceşti membri ai acestor culte pomenite, mai ales dintre întâistătătorii lor ─ care se numesc papi, cardinali, arhiepiscopi şi episcopi ─ este de acord să se lepede de rătăcirile lor? Nimeni. Iar noi nu putem să fim de acord cu învăţătura lor eretică fără să facem rău mântuirii noastre sufleteşti. Dacă încercaţi să vă uniţi, veţi putea, oare, să uniţi ceea ce nu se poate uni ─ minciuna cu Adevărul?'', ne întreabă Sfântul Ioan de Kronstadt.

Gogoşi catolice

(Î): Despre Filippo, un ''sfânt'' catolic, se spune că atunci când s-a rugat, a venit Harul Dumnezeiesc şi i s-au mărit inima şi toracele şi i s-au rupt două coaste.

(R): Gogoşi catolice! Harul Dumnezeiesc nu distruge firea, ci o împlineşte. Sfântul Serafim de Sarov, care era din neamul Maicii Domnului când se ruga, venea Harul Dumnezeiesc şi ţinea în inima lui duhovnicească întreaga lume. Nu i s-a mărit inima, nu i s-a deformat toracele şi nu i s-au rupt coastele.

(Î): Putem crede că necredincioşii buni la suflet sau mahomedanii se mântuiesc?

(R): Este greşit să credem şi să spunem că oamenii buni, care se află printre mahomedani şi necredincioşi, se mântuiesc, adică intră în comuniune cu Dumnezeu. Biserica întotdeauna a recunoscut că există numai un singur mijloc de mântuire ─ Răscumpărătorul, Mântuitorul, ne spune Sfântul Ignatie Briancianinov.

(Î): Li se poate înlătura vina apostaţilor, a ereticilor şi a schismaticilor?

(R): ''Cei ce s-au lepădat de Biserica Ortodoxă, chiar de s-ar duce la moarte pentru mărturisirea numelui lui Hristos, nu-şi pot curăţi păcatul nici cu propriul sânge. Vina cea grea şi de neşters a despărţirii de Biserică nu se curăţeşte nici chiar prin suferinţe'', spune Sfântul Irineu al Lyonului.

(Î): Trebuie să mărturisim?   

(R): Da. Însă mărturisirea trebuie să fie după creşterea noastră duhovnicească. Dacă te întăreşte Harul Dumnezeiesc, mărturiseşti şi ajungi sfânt.

Dacă te angajezi să ajuţi pe alţii, să lupte împotriva hotărârilor rele ale conducătorilor, trebuie să ai creşterea duhovnicească necesară pentru că aceştia se ancorează în inima ta duhovnicească. Iar dacă te-ai implicat peste putere, cazi şi tu şi îi dobori şi pe ei.

Sinodul din Creta

(Î): Ce părere aveţi despre Sfântul şi Marele Sinod din Creta din 18-27 iunie 2016?

(R): În ortodoxie nu avem păreri.

(Î): Dar opinii?

(R): Nici opinii.

(Î): ?

(R):  Ce spune Dumnezeu în Sfânta Scriptură şi prin Sfinţii şi Dumnezeieştii Părinţi. 

(Î): Ce ne spune Dumnezeu în Sfânta Scriptură şi prin Sfinţii Părinţi?          

(R): La sinodul din Creta au fost prezenţi în general oameni fireşti, care gândesc, acţionează trupeşte şi nu au Duhul lui Dumnezeu (I Iuda 19).

M-am uitat şi printre cei care au participat la sinod şi n-am văzut niciunul care să semene şi să mărturisească precum marii noştri mucenici şi mărturisitori contemporani: Ieroschim. Daniil Tudor, Ieromonahul Adrian Făgeţeanu, Arhimandritul Iustin Pârvu, Arhimandritul Arsenie Papacioc...

Înainte, un Sinod ecumenic – a toată lumea, ţinea şi 3 ani de zile[1] şi participau Patriarhii şi marea majoritate a mitropoliţilor şi Ierarhilor din Biserica Ortodoxă şi reprezentanţii creştinilor. Cei mai mulţi au ajuns mari sfinţi ai Bisericii[2]. În timpul Sinodului, aceştia se sfătuiau cu duhovnicii, cu creştinii, se rugau, posteau, până când ieşeau dracii cei mari ─ arhiconi. Astfel lucra prin ei Dumnezeu şi apăra ortodoxia de erezii.

La Sinodul din Creta din iunie 2016, care a ţinut 9 zile, au participat numai 80 de ierarhi din 800, au mâncat, s-au plimbat, au dormit, au stat de vorbă şi apoi au semnat hotărâri dinainte stabilite. Au fost ierarhi care nu au semnat. Deci nu este valabil Sinodul din Creta[3]. De ce i-au mai zis Sfântul şi Marele Sinod?

 În Biserica Ortodoxă au fost tot timpul mari eretici şi trădători, dar nimeni nu a reuşit s-o distrugă fiind Trupul lui Hristos al cărui Cap este (Efeseni 1,22).

(Î): Ce putem face?

(R): Este de multe ori o atitudine şi acţiune greşită.

(Î): ?

(R): Se luptă împotriva consecinţelor şi nu a cauzelor. Cauzele sunt căderea în păcate a omenirii, iar consecinţele sunt pedepsele: prigoana, pecetea, ereziile, Antihrist. Pierdem vremea şi ne panicăm. Degeaba luptăm să nu vină Antihrist. Aceste ispite sunt îngăduite de Dumnezeu pentru încercarea credinţei. Sfântul Apostol Pavel spune Căci trebuie să fie între voi şi eresuri, ca să se învedereze între voi cei încercaţi (I Corinteni 11,19). O să se ajungă să protesteze şi împotriva diavolilor să nu ne mai ispitească. Dumnezeu îngăduie să ne încerce şi să-i pecetluiască pe cei lepădaţi de Dumnezeu. Cei care mărturisesc vor avea pecetea Sfintei Cruci (Apocalipsa 7,3).

(Î): Cum trebuie să luptăm?

(R): Trebuie să luptăm împotriva păcatelor. Ca să nu vină pedeapsa lui Dumnezeu sau să se mai amâne pedeapsa. Altfel, direcţia este greşiă. Nu ies dracii cu proteste, conferinţe şi articole, ci cu pocăinţă, smerenie, rugăciune lăuntrică, post, spovedanie Sfânta Împărtăşanie.

Să luptăm să ne despătimim, să oprim păcatele noastre şi ale ucenicilor prin rugăciune, post, ascultare, priveghere, spovedanie, Sfânta Împărtăşanie. Altfel vine curăţirea prin foc.

Aşa a fost şi înainte de cel de-al II-lea Război Mondial. Dar iată acum, după 70 de ani, iarăşi s-a ajuns la o mare cădere în păcate a omenirii.

Biserica este Trupul lui Hristos şi porţile Iadului nu o vor birui (Matei 16,18). Însă creştinii se pot despărţi de ea prin păcate. Şi păcate sunt şi ereziile.

Dumnezeu va avea pe pâmânt aleşii Săi, care nu se vor lepăda. Tot aşa a fost şi în vremea Sfântului proroc Ilie Tezviteanu (IV Regi 19,18).

(Î): De ce nu luptă ierarhii şi clerul împotriva ecumenismului satanic?

(R): Nu pot. Mai demult erau hirotoniţi cei îndumnezeiţi ierarhi şi aveau virtuţi şi putere dumnezeiască să scoată dracii şi ereziile. Însă acum este o cădere generală. Creştinii ortodocşi sunt formalişti, nu mai au o vieţuire creştină.

Dacă, să spunem, se îneacă (în păcate) milioane de oameni şi nici cei câţiva salvatori nu ştiu să înoate, cine îi mai salvează?

Generalul nu poate câştiga bătălia singur, fără ajutorul ostaşilor viteji. Cum poate generalul să câştige războiul fără ajutorul ostaşilor, cu ostaşi care-i stau împotrivă, nepăsători, trădători sau care nu execută ordinele? Voinţa Ierarhului este întărită de voinţa şi faptele bune ale creştinilor. Ceea ce se petrece astăzi în ortodoxie se datorează căderii generale a creştinilor ortodocşi, lipsa râvnei, a faptelor bune, a formalismului.

Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, la Vaslui, când a văzut puternica şi marea armata turcească, ''câtă frunză, câtă iarbă'', se gândea să se retragă. Dar când s-a uitat la ostaşii săi şi i-a văzut pe cai, încordaţi, gata de luptă, a prins puteri şi a început lupta. Au fost omorâţi peste 100.000 de ostaşi turci. Spunea mama Sultanului, Mara, că de când sunt turcii n-au suferit o astfel de înfrângere.

Iar noi, astăzi aşteptăm izbăvirea de la alţii. Altcineva să lupte pentru noi, altcineva să ne apere şi să sufere pentru noi. Însă soluţia este să mă fac eu mai bun, copiii mei, ucenicii... Astfel se schimbă creştineşte lumea în mai bine.

(Î): Dar dacă nu avem conducători buni, care ne trădează?    

(R): Conducătorii nu vin din cer. Sunt copiii noştri, reprezentanţii noştrii pe care nu i-am educat şi crescut creştineşte. După cum sunt creştinii aşa sunt şi conducătorii[4].

(Î): Salvarea?

(R): Hristos din inima noastră duhovnicească, Care devine lucrător prin faptele noastre bune şi prin lucrarea Harului Dumnezeiesc prezent în Sfintele Taine.

 (Î): Ce să facem ca să ne mântuim?

(R): Să ne smerim, să împlinim poruncile dumnezeieşti, să ne rugăm lui Dumnezeu, Maicii Domnului, Sfinţilor Îngeri şi tuturor Sfinţilor să ne miluiască şi să ne mântuiască. Doamne, Care eşti Marele făcător de minuni, te rog să faci şi cu mine o mare minune: mântuieşte-mă după mare mila ta, cu mulţimea îndurărilor Tale.

Creştinul ortodox este ostaş al lui Hristos care trebuie să lupte cu patimile trupeşti şi sufleteşti, cu oamenii păcătoşi şi cu dracii. Dar astăzi, în ortodoxie, nu prea mai sunt luptători. Nu ştim ce arme avem şi nu ştim să luptăm cu ele, şi ca urmare nu le folosim.

Pomenirea Ierarhilor

(Î): Să-i pomenim sau să nu-i pomenim la Sfânta Liturghie şi celelalte slujbe bisericeşti pe ierarhii din eparhie care au semnat hotărârile Sinodului din Creta,?

(R): Trebuiesc pomeniţi ierarhii din eparhie la slujbele bisericeşti.

(Î): Dar canoanele ne spun să nu-i pomenim.

(R): Am fost în Sfântul Munte Athos şi am aflat următoarele:

1. S-a format o comisie de stareţi teologi şi care sunt mari rugători ca să studieze hotărârile Sinodului din Creta. După ce au analizat problemele care au fost rezolvate şi cele care mai trebuiesc rezolvate, au hotărât că ierarhii care au semnat hotărârile Sinodului, trebuiesc pomeniţi. Acest studiu a fost publicat în data de 13/26 nov. 2016 de către Conducerea Sfântului Munte în Enciclica către cele 20 de Sfinte Mănăstiri din Sfântul Munte Athos[5].

''Însă tendinţa de întrerupere a pomenirii nu este îndreptăţită în acest caz. Textele Sfântului şi Marelui Sinod au lipsurile şi nedesăvârşirile lor. Dar nu s-a semnat un acord unionist ca la Lyon şi Florenţa şi nici un episcop ortodox nu a aderat la vreo erezie condamnată de Biserică, nici nu a proclamat cu capul descoperit învăţăturile eretice ale eterodocşilor. O grabă nechibzuită spre întreruperea pomenirii îi va bucura numai pe vrăjmaşii Bisericii''. Au semnat Stareţii: arhim. Hristodul ─ Sfânta Mănăstire Cutulmuş, arhim. Iosif ─ Sfânta Mănăstire Xiropotamu, arhim. Elisei ─ Sfânta Mănăstire Simonos Petra; arhim. Tihon ─ Sfânta Mănăstire Stavronichita şi Ierom. Luca ─ Sfânta Mănăstire Grigoriu.

Toate mănăstirile şi schiturile din Sfântul Munte Athos pomenesc Patriarhul Ecumenic.

La Schitul Românesc Prodromu din Sfântul Munte Athos, cei care nu au vrut să pomenească Patriarhul au fost alungaţi. Mai sunt părinţi care au rămas, dar nu slujesc ci numai se împărtăşesc, iar alţii au rămas şi se împărtăşesc în alte locuri. Am observat că există la Schitul Românesc Prodromu un duh de tulburare şi că aceşti părinţi nu au pace, sunt tulburaţi.

1. Toţi ierarhi greci care nu au semnat hotărârile Sinodului din Creta pomenesc Patriarhul. Aceştia au argumentat foarte bine motivele pentru care nu au semnat hotărârile Sinodului din Creta.

(Î): Atunci cine a avut dreptate: cei care au semnat sau cei care nu au semnat?

 (R): Nu se pune astfel problema: da sau nu. Nu cred că mai avem ierarhi mari trăitori şi luptători care să lupte cu dracii arhiconi şi să scoată ereziile.

Un preot compara Sinodul din Creta cu un bulgăre de zăpadă care începe să se rostogolească la vale şi devine din ce în ce mai mare. Problemele care nu au fost rezolvate, cred că nu vor fi rezolvate nici în viitor şi se vor amplifica. Recunoscând că şi celelalte culte sunt biserici şi că au valabile Sfintele Taine într-un viitor apropiat, ortodocşilor li se va impune slujirea împreună cu catolicii, protestanţii, neoprotestanţii…

De fapt în Transilvania unde influenţa catolicilor şi a greco-catolicilor este foarte mare, sunt Biserici Ortodoxe unde se roagă şi slujesc ortodocşi cu catolicii şi Greco-catolicii.

La Patriarhia Ecumenică de Constantinopol, Arhiepicopul care se răspunde cu Mişcarea Ecumenică a declarat că se ocupă cu unirea ortodocşilor cu catolicii, greco-catolicii, protestanţii, dar şi cu musulmanii, budiştii, evreii… De fapt acesta este şi scopul celor care conduc lumea ca să fie o religie unică, o armată unică, un guvern mondial unic care va fi condus de antihrist. Pentru acestea se lucrează asidiu pe toate planurile.

(Î): Ce vom face atunci?

(R): Şi panicarea este tot de la diavoli. Credinţa şi nădejdea în Dumnezeu ne face inima duhovnicească largă şi putem primi Harul Dumnezeiesc. Iar îngrijorările, panicarea, supărările ne îngustează inima duhovnicească şi nu mai putem primi ajutorul Harului Dumnezeiesc.

Tot Dumnezeu conduce şi este Atotputernic şi îi va ajuta pe cei binecredincioşi să se mântuiască.

Şi Sfântul Ilie Tezviteanul crezuse că a rămas singur într-o lume idolatră. Dar Dumnezeu i-a răspuns că mai are dintre izraeliţi 7000 de bărbaţi care nu s-au închinat lui Baal (III Regi 19,18).

(Î): Putem opri mişcarea ecumenică satanistă?

(R): Ecumeniştii nu pot fi opriţi pentru că sunt oameni trupeşti, gândesc trupeşte[6] şi cred că este vorba de o unire şi împăcare trupească. Datorită căderii omenirii în patimi şi păcate, vor fi mult mai mulţi oameni trupeşti, iar cei duhovniceşti foarte puţini. Aceşti oameni trupeşti, din diferite culte, prin ecumenism lumesc, se vor uni între ei şi cu satana.

Mişcarea ecumenică satanică este o consecinţă a căderii generale a omenirii în păcate. Marea majoritate a oamenirii, datorită căderii în păcate, sunt oameni trupeşti, morţi duhovniceşte şi sub influenţa diavolilor sunt susţinătorii mişcării ecumenice satanice, iar puţinii creştini ortodocşi, trăitori ai credinţei nu o pot opri. Nu rămâne decât să nădăjduiască în mila lui Dumnezeu şi că Biserica Ortodoxă, care este Trupul Mistic a lui Hristos, al cărui Cap este (Efeseni 1,22-23) porţile iadului nu o vor birui (Matei 16,18). Pentru ca să rămână în Biserica lui Hristos, creştinii ortodocşi trebuie să aibă o vieţuire şi trăire creştină.

       Însă vor fi puţini cei care vor rămâne ortodocşi. Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne spune: Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă Împărăţia (Luca 12,32).

În rest, o să se unească ortodoxia cu celelalte culte creştine, când o să se unească îngerul cu dracul.

(Î): Le este dată arhiereilor puterea de a nu împlini pravilele Sinoadelor Ecumenice?

(R): ''Arhiereilor nu le este dată puterea de a încălca vreo pravilă, ci numai de a respecta cele hotărâte şi de a se ţine de cele dinainte'', răspunde Sfântul Vasile cel Mare.

(Î): Cum pot să afle oamenii lumeşti adevărata credinţă pe care ortodocşii o cunosc prin Harul Duhului Sfânt?

(R): ''Fiecare credinţă de pe pământ poartă numele omului care a iniţiat-o: mahomedanii poartă numele lui Mahomed, papistaşii (catolicii) poartă numele papei; luteranii poartă numele lui Luther, budiştii numele lui Buda; şi celelalte credinţe poartă numele oamenilor care le-au creat şi datorită lor sunt numite astfel. Aceste credinţe nu sunt ale lui Dumnezeu şi Dumnezeu nu este în ele. Căci, dacă sunt credinţele lui Dumnezeu, atunci de ce poartă numele oamenilor? Singura şi adevărata credinţă este cea ortodoxă, căci poartă numele lui Dumnezeu Însuşi, al lui Hristos','  ne învaţă Sfântul Teofan Zăvorâtul.

(Î): Care este semnul venirii lui antihrist?

(R): Sfântul Atanasie cel Mare spune că unul dintre semnele venirii lui antihrist va fi trecerea ocârmuirii bisericeşti din mâinile arhipăstorilor în mâinile demnitarilor laici.

[1] Lupta Sfinţilor Părinţi de la Sinodul IV Ecumenic, care a hotărnicit învăţătura despre cele două firi ale Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos ─ firea dumnezeiască şi firea umană, a avut loc între anii 448 ─ 451.

[2] La Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325 au participat 318 Sfinţi Părinţi.

[3] La Sinodul unionist de la Ferrara - Florenţa (1438-1439), Sfântul Marcu Eugenicul al Efesului a fost principalul apărător al Ortodoxiei, care nu a acceptat unirea cu catolicii, care se dorea doar pe considerente politice, pentru a se obţine ajutor militar din partea catolicilor, împotriva turcilor. Nu a semnat actul de ratificare a unirii false dintre ortodocşi şi catolici, deşi s-au făcut mari presiuni asupra lui. Nouă ani mai târziu, Constantinopolul apostat a fost cucerit de turci, iar cea mai măreaţă Biserica a ortodocşilor a fost prefăcută în moschee. În februarie 1734, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe, sub Patriarhul Serafim al Constantinopolului, a canonizat pe Mitropolitul Marcu al Efesului ca Sfânt, cu dată de prăznuire 19 ianuarie.

[4] La Constatinopol a fost un împărat foarte rău, care îi pedepsea aspru pe creştini, îi închidea în temniţe, îi tortura şi îi spânzura. Un pustnic s-a rugat lui Dumnezeu:

     – Doamne de ce ne-ai dat un astfel de împărat? Dumnezeu i-a râspuns:

     – Pentru păcatele voastre nu am găsit altul mai rău.

[5] Acest studiu a fost tradus în limba română de protos. Ştefan Nuţescu, stareţ la Chilia Buna-Vestire, Schittul Lacu, în revista Familia Ortodoxă, din noiembrie 2016.

[6] Cei ce sunt după trup, cugetă cele ale trupului, iar cei ce sunt după Duh, cele ale Duhului (Romani 8,5).

Biserica catolică

Când au păcătuit protostrămoşii noştri Adam şi Eva au pierdut Harul Duhului Sfânt şi au fost alungaţi din Rai, despărţindu-se astfel cele pământeşti de cele cereşti. Însă, li s-a făgăduit un Mântuitor (Facerea 3,15) care să-i mântuiască din moartea duhovnicească (iertarea păcatelor) dar să-i şi învieze din moartea trupească. Pentru ca păcatul să nu rămână fără de moarte (omul păcătos ar fi păcătuit la infinit). Dumnezeu a dat blestemul morţii trupeşti (Facerea 3,18). Astfel, omul dacă păcătuieşte, suferă, dacă continuă se îmbolnăveşte şi dacă continuă, moare, orice păcat ar face beţie, fumat, droguri, avorturi...

Pentru că părinţii noştri au murit, ne-au transmis un trup muritor şi vom muri şi noi.

De aceea trebuia să vină Noul Adam, Care să nu mai cadă şi din Care să ne naştem duhovniceşte.

Pentru aceasta Dumnezeu Tatăl a hotărât să se Întrupeze Dumnezeu Fiul, Care a luat firea noastră umană, afară de păcat, din Preacurata Fecioară Maria, a îndumnezeit-o prin suferinţă, jertfă, moarte, Înviere şi Înălţare de-a dreapta Tatălui şi, în ziua Cincizecimii (Faptele Ap. 2,2-3), oamenii au primit din nou Harul Dumnezeiesc prin Hristos cel Înviat. Iar prin împărtăşire cu Sfintele Taine: Botez, Mirungere, Spovedanie, Sfânta Împărtăşanie, Sfântul Maslu, Cununie, înviază duhovniceşte, şi la sfârşitul lumii vor învia şi trupeşte.

Catolicii s-au despărţit în anul 1054 prin păcate (Filioque, Primatul Papal... ) din Biserica întemeiată de Domnul Iisus Hristos prin Pogorârea Sfântului Duh peste Sfinţii Apostoli în ziua Cincizecimii.

(Î): De unde se vede lipsa Harului la Biserica catolică?

(R): Iată de unde se vede lipsa Harului Dumnezeiesc în Biserica Catolică:

1. Agheasma Mare şi Agheasma Mică se strică la catolici şi pun sare în ea.
2. Sfânta Lumină de la Ierusalim vine numai la ortodocşi, deşi au încercat şi ei de multe ori să o primească, îndepărtându-i pe ortodocşi.
3. Pentru că nu au Harul Duhului Sfânt, au introdus numeroase inovaţii şi erezii.
4. Pierzând Harul Dumnezeiesc, aveau nevoie de un cap[1] şi capul Bisericii Catolice este un om – papa, care se consideră infailibil. Dar dacă studiem greşelile, inovaţiile, ereziile introdu-se de Biserica catolică vedem că greşesc.
5. Deşi îl cinstesc, nu fac crucea precum ne învaţă Sfântul Ioan Gură de Aur.
6. Au altarele îndreptate spre Roma, nu spre răsărit.
7. N-au epicleza - Rugăciunea de invocare a Duhului Sfânt pentru prefacerea sfintelor daruri în Însuşi Trupul şi Sângele Domnului.
8. Se pot împărtăşi de două ori pe zi.
9. Şterg linguriţa după ce se împărtăşesc cu Sfintele Taine.

Dialog cu o creştină ortodoxă care mergea la catolici.

(Î): Părinte, vă rugaţi pentru unirea Bisericilor?

(R): Ne rugăm la fiecare Sfântă Liturghie şi slujbă, dar nu pentru unire ci pentru „unitatea credinţei” (Efeseni 4,13) cum îndeamnă Sfântul Apostol Pavel. Dacă ne unim fiecare cult cu credinţa sa, ce credinţă şi cult va rezulta? Şi apoi cum să mă unesc cu cineva care huleşte ce avem noi ortodocşii mai sfânt: Biserica, Maica Domnului, Sfânta Cruce, Sfintele Taine, Sfinţii, Sfintele moaşte… Zice Satana: Vreţi să vă uniţi? Vă unesc eu în duhul ereziilor, al mândriei şi al altor păcate şi, uniţi cu mine, mergeţi în adâncul iadului.

Pentru că dacă se încearcă o unire exterioară, prin împăcare, în duhul dragostei fireşti, care nu este curată, ci de cele mai multe ori este pervertită în păcate, se vor uni cu satana.

Să luăm aminte că Sfântul Proroc Ilie Tezviteanul nu s-a împăcat şi nu s-a rugat împreună cu popii idoleşti (III Regi 18,24; 36-38). Iar Sfântul Antonie cel Mare s-a rugat pentru mântuirea diavolului, nu cu diavolul.

Există astăzi lideri religioşi şi politici care cred că unirea şi unitatea tuturor şi comuniunea ecumenică se pot realiza prin înţelegere şi împăcare exterioară cu ceilalţi. Aceştia sunt oameni fireşti, care gândesc trupeşte şi care nu au Duhul lui Dumnezeu (Iuda 1,19).

(Î): Dar cu catolicii vă rugaţi?

(R): Domnul nostru Iisus Hristos spune femeii samarinencei să ne rugăm „în duh şi în adevăr” (Ioan 4,23). Catolicii au duh eretic şi nu ne putem ruga împreună cu ei.

(Î): Ce Biserică are adevărul?

(R): Adevărul de credinţă care este Adevărul cel viu şi veşnic, este Domnul nostru Iisus Hristos care a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14,6).

Domnul nostru Iisus Hristos, prin pogorârea Duhului Sfânt în ziua Cincizecimii peste Sfinţii Apostoli, a întemeiat o singură Biserică Dumnezeiască (Faptele Ap. 2,2-4). Catolicii s-au desprins în anul 1054 de Biserica întemeiată de Domnul şi Mântuitorul Iisus Hristos prin erezie - Filioque (Duhul Sfânt purcede şi de la Fiul). Ortodocşii, în timpul dialogului ecumenic, au propus corect să se revină cum a fost la început, până la schisma din 1054, când era o singură Biserică. Să cercetăm documentele, izvoarele istorice… Însă catolicii nu vor, nu le convine, pentru că nu-i interesează Adevărul. Sunt vicleni şi inspiraţi de diavoli şi vor să păcălească pe ortodocşi să treacă la ei.

(Î): Care sunt diferenţele dintre Biserica Catolică şi Biserica Ortodoxă?

(R): Biserica Catolică învaţă greşit următoarele puncte doctrinare mai importante[2]:

1. a) Filioque. Catolicii zic că Duhul Sfânt purcede şi de la Tatăl şi de la Fiul. Această greşeală dogmatică este cea mai gravă. Duhul Sfânt purcede din Tatăl şi este trimis în lume prin Domnul Iisus Hristos. Domnul Iisus Hristos spune că va veni Mângâietorul, pe Care Îl va trimite nouă de la Dumnezeu Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine (Ioan 15, 26);[3]
2. b) Purgatoriul. Între Rai şi iad, catolicii zic că ar fi un foc curăţitor numit purgatoriu, în care merg sufletele celor ce nu şi-au ispăşit pe pământ anumite păcate, apoi se duc în Rai. Nu scrie în Sfânta Scriptură şi nici în Sfânta Tradiţie aşa ceva;
3. c) Supremaţia papală. Papa este considerat de catolici capul suprem al Bisericii creştine, mai mare decât toţi patriarhii, adică locţiitorul lui Hristos pe pământ, numindu-se urmaşul Sfântului Apostol Petru - poziţie nerecunoscută de Biserica Universală; Pentru că au pierdut Harul Duhului Sfânt, nu mai au Cap pe Hristos (Efeseni 1,22), au devenit Biserică lumească şi au nevoie de un cap lumesc – Papa, care să-i conducă.

(Î): Dar Biserica Ortodoxă are Mitropoliţi, Arhiepiscopi şi Episcopi care ascultă de Patriarh.

(R): Patriarhul ortodox este primul între egali. Toţi au acelaşi Har. Toţi hirotonesc episcopi, preoţi şi diaconi. La catolici numai Papa hirotoneşte episcopi, preoţi şi diaconi.

1. d) Infailibilitatea papală. Conciliul I Vatican, din 1870, a recunoscut „infailibilitatea papală”, zicând că papa nu poate greşi ca om, în materie de credinţă, când predică, făcându-l egal cu Dumnezeu, ceea ce iarăşi este o dogmă nouă, respinsă de Biserica Ortodoxă;[4]
2. e) Azimele. Săvârşirea Sfintei Euharistii cu azimă, ca evreii, în loc de pâine dospită;
3. f) Imaculata concepţie. Ei spun că Maica Domnului este născută de la Duhul Sfânt, fără păcat strămoşesc. Însă, prin această învăţătură rezultă că Domnul Iisus Hristos nu a murit ca Om pe Cruce. Pentru că o consecinţă a păcatului strămoşesc este moartea (Facerea 3,19).
4. g) Transsubstanţierea. La sfinţirea Darurilor, catolicii nu spun rugăciunea de invocare a Sfântului Duh, cum se roagă ortodocşii la Sfânta Epicleză. Ei zic că Darurile se sfinţesc singure, când se zice: Luaţi, mâncaţi... şi celelalte. Nu au rugăciunea de pogorâre a Duhului Sfânt peste Cinstitele Daruri;
5. h) Celibatul preoţilor. Preoţii catolici nu se căsătoresc. Sunt celibatari, împotriva hotărârilor Sinoadelor ecumenice, care au decis ca preoţii de mir să aibă familie. Iar hirotoniile lor se fac în alt chip, nu prin punerea mâinilor (Faptele Ap. 8,18; I Timotei 4,14) - cum au predanisit Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi -, ci prin ungere, ca în Legea Veche;
6. i) Indulgenţele papale. Învăţătura despre indulgenţe, care spune că prin cumpărarea unor bileţele, date de papă, se iartă păcatele. Ei afirmă că sfinţii lor au prea multe fapte bune, n-au ce face cu ele, le dau papei, iar el vinde aceste merite prisositoare spre iertarea păcatelor oamenilor care nu au destule fapte bune;
7. j) Mirungerea. Catolicii nu miruiesc copiii imediat după Botez, ci la şapte-opt ani şi numai arhiereii au acest drept. Dacă copilul moare până la mirungere, nu mai poate ajunge în Împărăţia cerurilor.

Totodată mai greşesc şi cu următoarele[5]:

Împărtăşania pruncilor nu o dau îndată după Botez, ci o amână până ajung la un număr de ani, din care cauză mulţi dintre copiii catolici mor neîmpărtăşiţi;

Împărtăşirea credincioşilor fără să fie spovediţi;

Împărtăşirea laicilor numai cu Trupul, nu şi cu Sângele Domnului;

Administrarea Botezului prin turnare şi stropire cu apă, iar nu prin afundare;

Îngăduinţa de a se mânca lapte, ouă şi brânză în Postul Mare şi oricând carne de animale sugrumate;

Dezlegarea miercurii şi a vinerii şi a primelor două zile ale Postului Mare;

Nerespectarea pravilei şi a tradiţiei bisericeşti cu privire la gradele de rudenie la săvârşirea căsătoriilor;

Săvârşesc mai multe liturghii în aceeaşi zi, la acelaşi altar; catolicii se pot împărtăşi de două ori pe zi, cu înfrânare de 2-3 ore de la mâncare şi chiar dacă, cu o seară înainte, au avut legături trupeşti.

Preoţii şi diaconii lor nu se împărtăşesc din acelaşi potir cu credincioşii ca la ortodocşi;

Se împărtăşesc unii pentru alţii;

Chipul călugăresc care, după pravile, este unul, ei l-au divizat într-o serie de ordine şi congregaţii. Cum are cineva o idee de misiune, cum face un ordin, o congregaţie, cum schimbă rânduielile şi maicile scurtează părul şi fustele;

Din cauza celibatului clerului, moralitatea publică suferă.

În cult, ea a introdus unele inovaţii care o îndepărtează mult de Biserica primelor veacuri, ca de pildă: lipsa proscomidiei la «missa» romană, statuile, muzica instrumentală, adorarea inimii Domnului nostru Iisus Hristos, limba latină ca unică limbă de cult şi altele.[6]

Pe Cruce, Domnul nostru Iisus Hristos a avut piroane bătute în fiecare labă a piciorului ca să se poată ridica şi expira.[7] Catolicii pentru că au meditaţii la Patimile Domnului şi nu le ieşea numărul, au scos un piron şi au prins amândouă labe ale picioarelor cu un piron.

Amintim şi cruciadele şi arderile pe rug. Ortodoxia învață: „să murim pentru Hristos, pentru Adevăr, nu să omorâm pentru credinţă, pentru Adevăr, pentru Hristos”.

O altă mare înşelarea diavolească a catolicilor: micşorarea Fiului lui Dumnezeu.

Iată ce spune biograful lui Francis de Assis: „Când Francisc de Assis (care este canonizat sfânt de Biserica Catolică şi pictat de Arsenie Boca la Biserica din Drăgăneşti cu aură de sfânt n.n.) a fost răpit la cer”, scriitorul vieţii sale spune, „Dumnezeu-Tatăl, văzându-l, a intrat o clipă în nedumerire, neştiind cui să-i dea întâietate, Celui ce Îi era Fiu după fire sau celui ce Îi era fiu după har, adică lui Francisc”. Ce poate fi mai înspăimântător, mai grozav decât această hulă şi mai dureros decât această înşelare.[8]

Semnul Sfintei Cruci. Îl fac invers de la umărul stâng spre cel drept, cu palma deschisă.

(Î): Credincioşii au văzut cum face cruce preotul cu faţa la ei şi au făcut greşit.

(R): Poveşti. Timp de 1800 de ani au făcut cu toţi crucea dogmatică. Dacă îl cinstesc pe Sfântul Ioan Gură de Aur de ce nu fac semnul crucii cum învață Sfântul? Ei fac cruce cu palma deschisă şi de la umărul stâng la cel drept.

(Î): Nu cred că este aşa.

(R): Cercetează izvoarele, scrierile, manuscrisele. Dar după cum observ, nu vă interesează adevărul ci, să păcăliţi ortodocşi să treacă la catolici.

Biserica catolică are meditaţii: Imitaţia lui Hristos.

(Î): Şi ce este rău în aceasta?

(R): Dacă imit ce face un doctor chirurg, voi ajunge chirurg?

(Î): Cei care aparţin altor credinţe religioase se mântuiesc?

(R): „În afara Bisericii (întemeiate de Mântuitorul Iisus Hristos prin pogorârea Duhului Sfânt peste Sfinţii Apostoli în ziua Cincizecimii (Faptele Ap. 2,2-3) nu este mântuire. Hristos dăruieşte tuturor oamenilor harul mântuitor. Când cineva este mântuit în afara Bisericii Ortodoxe, aceasta înseamnă că Hristos Însuşi l-a mântuit.[9] Chiar dacă o astfel de persoană este un eterodox, el este mântuit datorită lui Hristos şi nu a „fracţiunii desprinse” din care face parte. În acest caz, mântuirea nu este acordată de biserica (cultul n. n.) de care aparţine, deoarece una este Biserica cea care mântuieşte şi anume, Hristos”.[10]

Putem da exemplu pe maica catolică Tereza care prin activitatea ei misionară desfăşurată în India, a dat de lucru la peste o sută de milioane de femei, care îşi vindeau trupul pentru desfrânări.

După moarte, trupul ei rămas descoperit în raclă 14 zile pentru a-i aduce un omagiu de recunoştinţă numeroşi indieni.

[1] Capul Bisericii Ortodoxe este Hristos (Efeseni 1,22).

[2] Arhim. Ilie Cleopa, Călăuză în credinţa ortodoxă, Editura Mănăstirea Sihăstria Neamţ, 2007, pp 31-33.

[3] Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe Care-L va trimite Tatăl, în numele Meu, Acela vă va învăţa toate şi vă va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu (Ioan 15,26).

[4] Infailibilitatea papală a fost combătută cu multă îndârjire de unii din marii teologi catolici, ca: Friedrich, Dollinger, Hefele şi alţii, chiar în sinodul din Vatican, şi îndată după aceea a şi făcut să se rupă de Biserica Romei o parte din fiii ei din diferite ţări, care s-au constituit în Biserică aparte sub numele de Vechi Catolici.

Împotriva infailibilităţii papale s-a ridicat şi curentul zis modernist din teologia catolică, iar în unele ţări nu s-au promulgat oficial nici până azi actele sinodului din Vatican, prin care papa este declarat infailibil. Totuşi infailibilitatea a fost recunoscută şi în aceste ţări în chip tacit.

[5] Extrase din Arhim. Cleopa Ilie, Cuvânt de lămurire în legătură cu rătăcirile stiliştilor.

[6] Amănunte asupra fiinţei şi abaterilor de la credinţă. Disciplină, cult, etc. ale romano-catolicismului se găsesc la Irineu Mihălcescu: La Theologie symbolique au point de vue de l’Eglise orthodoxe-orientale, Bucharest et Paris 1932, în Vladimir Guette: Expunerea doctrinei Bisericii Ortodoxe de răsărit, tradusă de Mitropolitul Iosif Gheorghian, Bucureşti, 1893 şi în N. Lopuhin: Creştinismul apusean, tradus de Episcopul Nicodim (viitorul patriarh al României).

[7] Moartea pe Cruce intervenea când din cauza oboselii, cel crucificat nu mai putea să se ridice împingând în labele picioarelor şi murea prin asfixiere.

[8] Sf. Ignatie Briancianinov, Ofranda monahilor contemporani, Editura Egumeniţa, 2011, p.71.

[9] Dumnezeu este Atotputernic şi poate face oricâte voieşte. Însă un etorodox nu poate ajunge în Împărăţia cerurilor, unde ajunge un ortodox, care a primit plinătatea Harului. Dar şi în iad, ortodoxul este mult mai la adânc faţă de eterodox.

[10] Pr. Ioannis Romanides, Dogmatica patristică ortodoxă, Editura Ecclesiast, 2010, pp 79-81.