Cleopa Cristian

Ian. 06, 2023

Diverse întrebări - Partea a II-a

Întrebări diverse II

Viaţa liturgică

Ridicarea creştinilor din robia păcatelor se face prin trăire creştină, prin viaţă Liturgică.

Prin participarea regulată la Sfânta Liturghie, Spovedanie, Sfânta Împărtăşanie, Sfântul Maslu, prin pocăinţă, rugăciune, post, milostenie şi celelalte fapte bune, creştinii se împărtăşesc cu Harul Dumnezeiesc prezent în Sfintele Taine şi primesc putere de a se ridica din robia păcatelor. Altfel, un creştin împătimit şi cu puţină credinţă nu se va putea opri de la păcate[1].

De ce scade râvna creştinului?

(Î): Părinte, am fost o bună parte din viaţă necredincioasă. Dumnezeu a avut milă de mine şi, printr-o minune dumnezeiască, m-am întors la credinţă. La început aveam mai multă râvnă, mă rugam mai mult, posteam mai mult. De ce a scăzut acum atât de mult râvna?

(R): Când creştinul vine la credinţa adevărată, Dumnezeu îl atrage cu darurile şi binecuvântările Sale. Apoi îl lasă în război cu patimile trupeşti şi sufleteşti, cu oamenii păcătoşi şi cu diavolii. Pentru că, dacă de la început l-ar lăsa în război, ar fugi majoritatea. Părintele Ieroschimonah Paisie Olaru îi binecuvânta pe creştini şi când îi cereau un cuvânt de folos le spunea:

• Râvna pe care ai avut-o în prima zi s-o ai până în ultima zi.

(Î): Părinte, când am ispite, mă rog mai mult, postesc, merg mai des la Biserică şi Mănăstiri. Când am linişte, nu. De ce?

(R): Ostaşul, în timp de pace, trebuie să se pregătească de război. Altfel, când începe războiul, îl găseşte nepregătit. Tot astfel şi creştinul ortodox care este ostaş al lui Hristos trebuie să se pregătească în timp de pace pentru război. Când te rogi vine Harul Dumnezeiesc în inima ta duhovnicească şi se stârnesc toate patimile de către dracii din tine.

Este foarte înalt

A venit un mare patron  la mănăstirea Rarău şi s-a uitat în lung şi în lat. Apoi a întrebat:

(Î): Este aşa de mic acest loc. Nu vă plictisiţi?

(R): Nu. Pentru că este foarte înalt – până la Dumnezeu.

Ce cale să aleg?

A venit un creştin şi a întrebat pe un părinte duhovnic:

(Î): Părinte nu ştiu ce cale să aleg în viaţă. Părintele a răspuns:

(R): Sunt trei feluri de vieţuiri: celibatul, căsătoria şi monahismul.

(Î): Cum pot afla ce drum să aleg în viaţă?

(R):Toate cele trei feluri de vieţuiri sunt mântuitoare dacă trăim cu ajutorul lui Dumnezeu şi împlinim poruncile lui Dumnezeu. Mai mult, împlinind sfaturile evanghelice, putem ajunge în ceata sfinţilor. Omenirea este Trupul lui Hristos, (I Corinteni 12,4-12) De la naştere primim de la Dumnezeu anumite daruri ca să funcţioneze bine societatea (I Corinteni 12,6). Unul este ochi, altul cap, altul mână, altul picior... Nu poate să spune mâna că nu are nevoie  de cap, picioarele de ochi. Este nevoie şi de preot şi de monah şi de doctor şi de muncitor şi de agricultor... Dacă ar avea toţi aceleaşi daruri, s-ar face toţi doctori, toţi ingineri... Avem nevoie unii de alţii şi toţi de Dumnezeu. Trebuie să te rogi lui Dumnezeu să-ţi descopere ce daruri ai şi să le înmulţeşti. Cel care a găsit calea, are spor în tot ceea ce face. Există şi aici două ispite: din lene să nu facem cât trebuie, sau, din mândrie, să vrem prea mult. Şi într-un caz şi celălalt nu ne mântuim.

Cel ce s-a căsătorit „se îngrijeşte de cele ale lumii, cum să placă femeii” (I Corinteni 7,33), pentru că altfel îl va părăsi. Trebuie să aibă câţi copii îi va dărui Dumnezeu şi să-i educe creştineşte ca să se mântuiască. Au şi doi îngeri care îi ajută să se mântuiască, dar şi doi diavoli care îi ispitesc.

Celibatarul are mai mult timp să vadă de suflet, să trăiască o viaţă curată şi mântuitoare şi are un înger păzitor şi un diavol care-l ispiteşte.

Monahul este ales de Dumnezeu ca o jertfă pentru neam, pentru iertarea păcatelor celor care sunt în viaţă şi a celor mutaţi la viaţa cea veşnică.

Monahul, datorită celor trei voturi monahale (fecioria, sărăcia, şi ascultarea necondiţionată) a harismei pe care o primeşte prin taina călugăriei şi a Harului Dumnezeiesc (în mănăstiri se săvârşeşte zilnic Cele şapte Laude şi în special Sfânta Liturghie) are mai multe posibilităţi de a se despătimi, ilumina şi îndumnezei, însă are şi ispite mai mari. Un monah are trei îngeri care îl ajută pe calea desăvârşirii, dar şi trei diavoli care îl ispitesc. Schimonahul are şapte îngeri şi şapte diavoli. Monahul care se mântuieşte ajunge în ceata îngerilor, iar schimonahul în ceata heruvimilor şi a serafimilor.

(Î): Cum pot afla ce cale să urmez? Ce drum să aleg?

(R): Căsătorit, celibatar sau monah, toate sunt daruri ale lui Dumnezeu. În primul rând trebuie să ne mântuim şi Dumnezeu ne dă anumite daruri şi o cale pe care s-o urmăm.

Cum poţi afla? Te rogi, faci canonul dat de Duhovnic şi dacă găseşti calea ai spor în tot ceea ce faci. Dacă nu te chinuieşti. Dacă din mândrie vrei mai mult sau din lene faci mai puţin, nu te mântuieşti.

Dacă eşti fecioară, rămâi în drumul pe care ţi l-a dat Dumnezeu şi urmăreşti să te mântuieşti şi dacă vrei mai mult, poţi ajunge în ceata sfinţilor.

(Î):  Am înaintat în vârstă şi nu am răbdare să aştept.

(R): Pentru toate este o vreme, spun Sfinţii Părinţi. Dacă te grăbeşti, încerci, desfrânezi şi în afară de păcate ce realizezi?

O femeie de 39 de ani, cu o bună situaţie materială, a venit la mănăstire să se roage pentru căsătorie şi zicând:

(Î): Părinte, de la vârsta de 20 de ani, am avut mai mulţi prieteni cu care am avut legături trupeşti, am făcut păcate peste fire şi două avorturi. Cu ultimul prieten am trăit şase ani, dar ne-am despărţit. Părintele i-a spus:

(R): Să te spovedeşti, să faci canonul pe care ţi-l dau şi să nu mai accepţi să ai legături trupeşti, până după căsătoria religioasă. Femeia a răspuns:

(Î): Dar există un astfel de bărbat? Părintele i-a zis:

(R): Scopul principal al acestei vieţi este să te mântuieşti. Dacă vei găsi un astfel de bărbat să mulţumeşti lui Dumnezeu, iar dacă nu, să-ţi continui viaţa curată, ca să-ţi ierte Dumnezeu păcatele şi să te mântuieşti. Celibatul îţi oferă mai mult timp să te îngrijeşti de suflet, să mergi la Biserică, să te curăţeşti de păcate. Sfântul Apostol Pavel spune: „Cel necăsătorit se îngrijeşte de cele ale Domnului, cum să placă Domnului. Cel ce s-a căsătorit se îngrijeşte de cele ale lumii, cum să placă femeii. Şi este împărţire. Şi femeia nemăritată şi fecioara poartă de grijă de cele ale Domnului, ca să fie sfântă şi cu trupul şi cu duhul. Iar cea care s-a măritat poartă de grijă de cele ale lumii, cum să placă bărbatului” (I Corinteni 7, 32-34). Dacă nu ai ascultat de Dumnezeu, în afară de păcate, care te-au adus în adâncul iadului, ce ai realizat în ceea ce priveşte mântuirea în aceşti nouăsprezece ani?

Cum înţeleg creştinii predica în Biserică?

Într-o duminică, la Sfânta Liturghie, am predicat despre pericopa Evangheliei, dar şi împotriva actelor biometrice, spunând că nu sunt bune. După predică, în Sfântul Altar, un părinte duhovnic mi-a spus:

- Ai predicat atât de clar. Ar trebui să vorbeşti şi la televizor, să se folosească mai mulţi creştini. I-am răspuns:

- Părinte, nici în Biserică nu au înţeles toţi la fel. Mi-a zis:

- Nu se poate, a fost atât de clar.

După masă, ne-am întâlnit cu un alt duhovnic care a spovedit şi nu a participat la Sfânta Liturghie şi care, fiind foarte supărat, mi-a spus:

• De ce ai spus la predică că sunt bune actele biometrice?
• Nu am spus aşa ceva. De unde ai aflat?
• Am două ucenice, care fac misiune în Bucureşti împotriva actelor biometrice şi mi-au spus că ai predicat că sunt bune actele biometrice. I-am răspuns:
• Am înregistrat toată predica pe telefonul mobil. Veniţi să o ascultăm. După ce a ascultat mi-a zis:
• Întradevăr, nu ai spus. Atunci cum de au înţeles greşit?
• În Biserică, sunt creştini care înţeleg corect, alţi creştini nu înţeleg, alţii nu sunt atenţi, iar alţii înţeleg altceva. Nu mai vorbim de cazul în care cei care au înţeles altceva, transmit altor creştini care nu au participat la predică ce cred ei că au auzit.

După aceasta i-am spus celuilalt părinte:

• Vedeţi, nici în Biserică, la predica de la Sfânta Liturghie din cei 130 de creştini nu au înţeles toţi la fel, cu atât mai mult la televizor. De aceea în Biserica Ortodoxă, marii duhovnici lucrează la mântuirea fiecărui credincios în parte, nu prin intermediul televizorului, a internetului sau pe stadioane.

Soţul orb

(Î): Dacă mă rog şi soţul meu care este orb îmi cere ceva să întrerupt rugăciunea?

(R): Da, este mai importantă slujirea aproapelui în cazul tău şi poţi să te rogi în gând.

Hipnoză şi bioenergie la creştini şi monahi?

(Î): Părinte, pot să apelez la psihiatru, la hipnoză pentru tratament?, a întrebat o maică.

(Î): Nu este permisă hipnoza la monahi şi nici alte tratamente psihoterapeutice. Avem Harul Dumnezeiesc împărtăşit prin Sfintele Taine de preoţi. Omul, cât ar fi de priceput, nu are duhul curat ca Duhul Dumnezeiesc, Care este sfinţenia absolută. Numai duhovnicul având Harul Duhului Sfânt are voie să pătrundă în inima duhovnicească, în conştiinţă. Altfel, ceilalţi oameni, având patimi şi păcate, pătrund cu duhul lor păcătos şi poţi fi manipulată, poţi fi atrasă spre păcate, poţi cădea în păcate.

Hipnoza se bazează pe sugestibilitatea pacientului. Deci se induc sugestii de relaxare, căldură, somn... Se creează o dependenţă. Am văzut că cei hipnotizaţi sunt dependeţi de cei care i-au hipnotizat.

(Î): Am făcut câteva şedinţe de hipnoză şi mă simt mai bine.

(Î): Te simţi mai bine pentru că diavolul care te chinuia a văzut că ai luat-o pe o cale greşită şi a încetat să te mai lupte. În tot ceea ce facem trebuie să avem mărturie din Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie. Nu am auzit monah să meargă la psihiatru, la hipnoză. Noi avem Harul Duhului Sfânt prin Sfintele Taine, Spovedania, Sfânta Împărtăşanie, Sfântul Maslu. Nu iese dracul cu sugestii, cu hipnoză. Nu poate omul cu duhul păcătos să curăţească pe cel păcătos şi să scoată dracii. Drac pe drac nu se scoate.

Monahul şi creştinul greşeşte grav dacă se ancorează în om, vrea să fie salvat de om (Ieremia 17,5),[2] când are Harul Dumnezeiesc care lucrează prin preot.

În adâncul inimii duhovniceşti, pentru a curăţi, trebuie să lucreze numai Harul Duhului Sfânt.

(Î): Cum să procedez?

(Î): Cerem binecuvântarea duhovnicului. Cu ajutorul Harului Dumnezeiesc coborâm în adâncul inimii duhovniceşti unde avem probleme, prin spovedenie şi Sfânta Împărtăşanie, ne curăţim şi ne vindecăm.

Despre bionergeticeni

A venit la mănăstire un creştin ortodox român din Canada şi a spus:

(Î): Părinte, am vorbit cu-n fost coleg care este bionergetician şi m-a lămurit. Tratează boli, pun diagnosticuri, vindecă. Sunt şi ei pe anumite grade ale perfecţionării. Părintele l-a întrebat:

(R): Ce preferi? Diagnosticul şi tratamentul unui bionergeticean sau cel medical, de specialitate? Vezi, în orice meserie trebuie să fii pregătit, autorizat de stat şi cu o anumită experienţă. Apoi numai Biserica Ortodoxă are deplinătatea Harului care are lucrare suprafirească şi săvârşeşte vindecări mari, inclusiv de boli incurabile. Creştinul ortodox, când se spovedeşte şi se împărtăşeşte se uneşte cu Hristos – Dumnezeu Adevărat şi Om desăvârşit, devine contrupesc şi consanguin cu Hristos pe măsura curăţirii inimii duhovniceşti. Ce vrei mai mult? Ce îţi trebuie mai mult? Cine poate mai mult ca Hristos?

Cine se împărtăşeşte cu Hristos are deplinătatea Harului pe măsura curăţirii inimii duhovniceşti, a pregătirii, a smereniei. Dumnezeu poate să-l vindece de boli incurabile sau poate să-i dea putere să ducă boala şi să se mântuiască. Poate un bionergetician să facă aşa ceva?

De asemenea bioenergicienii, pentru că duhul lor este păcătos, transmit din păcatele lor celui pe care-l tratează. Ei transmit din patimile pe care le au, erezie, necredinţă, desfrânare, păcate peste fire...

(Î): Adevărat aţi spus, părinte. M-am interesat de acest bioenergetician şi am aflat că desfrânează şi face păcate peste fire cu femei. Însă mi-a spus că merge la biserică.

(R): Merge şi la Biserică, dar nu cu smerenie, să-i ierte Dumnezeu păcatele, ci să-l încarce dracii cu energie. Plinătatea Harului Dumnezeiesc pe care o primeşte prin Sfânta Taină a Hirotoniei-punerea mâinilor (I Timotei 4,14; II Timotei 1,6) de către episcopul locului o are numai preotul ortodox, indiferent de vrednicia (păcatele sale). Când este hirotonit, primeşte Duhul Sfânt prin punerea mâinilor, prin succesiune apostolică. Creştinul ortodox trebuie să se spovedească, să fie împărtăşit să facă Sfântul Maslu, să postească, să se roage, să facă milotenie şi să facă tratamentul medical dat de doctorul de specialitate. Sunt cazuri când Dumnezeu îl poate vindeca. Doctorul este lăsat de Dumnezeu pentru diagonosticarea şi tratamentul celor bolnavi. Doctorul, fiind inspirat de Dumnezeu, tratează, iar Dumnezeu vindecă. Când te binecuvântează preotul, vine Harul Duhului Sfânt în inima ta duhovnicească, după credinţa ta, după curăţia inimii tale duhovnicești.

Ortodoxia nu este formalism

O mamă a întrebat:

(Î): Părinte, am dus de mică copila la biserică, s-a spovedit și împărtășit, dar când a plecat în jungla vieţii, la facultate, a căzut în păcate şi acum nu mai vrea să audă de Dumnezeu, de Biserică. De ce?

(R): I-ai dat arme dar nu ai învăţat-o să lupte, pentru că nici tu nu ştii. Creştinii ortodocşi au arme de care se cutremură tot iadul: Spovedania, Sfânta Împărtăşanie, smerenia, postul, milostenia, rugăciunea lăuntrică. Dar nu ştiu ce arme au şi nici cum să le folosească.

Nu venim la Biserică numai când ne doare capul, avem necazuri sau probleme financiare, ci pentru ca să ne mântuim. De aceea Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne spune: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei 6,33).

(Î): De ce după vârsta de 14-16 ani copiii se îndepărtează de Dumnezeu, de Biserică?

(R): Odată cu pubertatea, dezvoltarea trupească şi sexuală, şi a săvârşirii păcatelor precum malahia şi desfrânarea se îndepărtează Harul Dumnezeiesc şi devin mai puţin credincioşi şi necredincioşi. Un rol important îl are mass-media, anturajul, şcoala... Sufletul curat este atras de Dumnezeire, iar sufletul celui păcătos este atras de păcate. Ei, în general nu ştiu şi nu luptă cu patimile sufleteşti şi trupeşti.

(Î): Dar acum nici nu mai vrea să audă de Biserică.

(R): Domnul nostru Iisus Hristos ne spune în Sfânta Evanghelie:  „când duhul cel necurat iese din om” (Luca 11,24). Diavolul care a fost îndepărtat prin Sfântul Botez şi celelalte Sfinte Taine, merge în locuri pustii şi nu are odihnă, pentru că ştie că dacă nu duce sufletul celui încredinţat de Satana în Iad, va fi trimis el ca pedeapsă în Gheenă. Dacă creştinul păcătuieşte după ce a primit Harul, răstigneşte a doua oară pe Hristos[3]. Dumnezeu îngăduie să se întoarcă diavolul cu alte şapte duhuri rele şi acum fiecare păcat de moarte are şi un diavol (diavolul mândriei, al zavistiei, al mâniei, al iubirii de bani, al îmbuibării pântecelui, al desfrânării, al lenei). De aceea devine starea de pe urmă a omului mai rea decât cea dintâi. Pentru aceasta este important să învăţăm copiii să lupte cu patimile trupeşti şi sufleteşti, cu oamenii păcătoşi şi cu diavolii, să fugă de ispitele trupeşti. Însă în primul rând trebuie să fim noi luptători ca să avem experieneță și putere să învățam pe alții. Creştinul este ostaş a lui Hristos care trebuie să lupte cu patimile trupeşti şi sufleteşti, cu oamenii păcătoşi şi cu diavolii. Iar în timp de pace să se pregătească de război duhovnicesc.

(Î): Omul, cât trăieşte, învaţă şi tot prost moare.

(R): Dacă moare un prost smerit este bine, dar dacă moare un prost mândru şi fudul se duce în adâncul iadului. „Prostul nu e prost destul dacă nu e şi fudul,” spune un proverb.

Este păcat să omor muşte?

Î): Părinte, este păcat să omor muşte, ţânţari, gândaci, păianjeni, şoareci, şobolani...?

(R): Pe cât este posibil să nu omorâm. Şi ele sunt create de Dumnezeu şi au rolul lor. Să lăsăm pisicile să facă acest lucru, păiajenii... Acum poţi să scapi de ele pentru că sunt dispozitive electronice care le alungă. Dacă eşti sporit duhovniceşte, te rogi lui Dumnezeu şi rabzi totul ca pe o cruce.

Unde primim mai mult har?

Un creştin a fost la un hram la Cuvioasa Paraschiva şi a stat într-un loc confortabil, având o anumită trăire duhovnicească. Al doilea an s-a rugat Cuvioasei să rânduiască să stea în locul unde va primi mai mult har.

Ajuns la Hram, a vrut să meargă în acelaşi loc, dar din cauza mulţimii pelerinilor, nu a putut înainta, rămânând în mijlocul mulţimii. Era înghesuit şi îmbrâncit din toate părţile. Fiind înalt era ocărât:

• Chiorule, dă-te la o parte să vedem slujba!

Deşi nu a simţit nimic deosebit, a înţeles mai târziu că unde lupta şi ispitele sunt mai mari, acolo este şi Harul mai îmbelşugat.

Răutatea

Pe un creştin care avea răutate şi lucra la mănăstire îl aprecia cineva zicând:

(Î): Este bun pentru că face treabă! Iar altcineva i-a răspuns:

(R): Şi dracul face treabă!

Un hristos mincinos

Oamenii trupeşti şi păcătoşi cred mai mult în minciunile diavoleşti.

În vara anului 1990, în timp ce mergeam duminică dimineaţa la Biserică să particip la Sfânta Liturghie, am văzut lângă Piaţă o mare mulţime de oameni. Am întrebat pe cineva ce se întâmplă? Mi-a răspuns:

• Este Iisus Hristos cu Maica Sa şi cei doisprezece apostoli şi le vorbeşte oamenilor. M-am dus să văd. Erau un tânăr de vreo 35 de ani cu barbă şi părul lung, îmbrăcat într-o rasă albă şi desculţ, o femeie care era mai tânără decât el şi doisprezece oameni îmbrăcaţi cu rase albe, desculţi, cu barbă şi plete şi având diferite vârste. M-am dus la cel care spunea că este hristos şi l-am întrebat:
• Cine sunteţi? Mi-a răspuns:
• Hristos, Mântuitorul lumii. L-a întrebat:
• Să vedem semnele cuielor de la mâini şi picioare şi rana făcută de ostaş cu suliţa în coasta dreaptă. A început să se bâlbâie şi să se „întunece la faţă”. A plecat ruşinat în râsetele şi huiduielile oamenilor.

Accident  mortal involuntar.

Un beţiv a ieşit din crâşmă şi s-a aruncat în faţa maşinii.

Şoferul şi soţia au venit la mănăstire şi au spus:

• Avem probleme. Deşi soţul nu a fost vinovat. A omorât un om.
• Au trecut 4 luni, vă mustră conştiinţa. V-aţi spovedit, dar mai trece o perioadă de timp. Aveţi canon să fiţi mai activi la Biserică. Participaţi la Sfânta Liturghie, spovediţi-vă şi, cu binecuvântarea preotului, să vă împărtăşiţi. Dumnezeu v-a iertat dar mai aveţi canon (femeia făcuse avorturi). Când aţi făcut avort nu aţi avut acelaşi regret şi pocăinţă. Să nu cădeţi în deznădejde. Au fost iertate păcate şi mai mari de Preabunul Dumnezeu.

Nerăbdarea la tineri.

(Î): Ce să fac, Părinte? Nu am răbdare, fac teologia, dar aş vrea să fac şi dreptul.

(R): Să afli darul pe care îl ai de la Dumnezeu şi calea şi apoi ai răbdare, ca să prinzi rădăcini. Altfel te bat diverse vânturi.

(Î): Cum să aflu calea?

(R): Cu binecuvântarea duhovnicului, faci canon, te rogi, ispiteşti. Uneori Dumnezeu nu-ţi descoperă calea. Când o descoperi, ai spor şi parcă zbori.

(Î): De ce sunt aşa de împrăştiat?

(R): Educaţia de acasă, din şcoală şi din societate se face cu duh de mândrie şi curiozitate. Să faci cât mai multe. Dar spor ai când eşti concentrat. Avem exemplu lupa şi razele soarelui. Cu timpul creştem duhovniceşte, prindem rădăcini adânci şi nu ne mai bat vânturile ispitelor.

Dumnezeu l-a părăsit.

Sfântul Ambrozie al Milanului a fost invitat la castelul unui om foarte bogat. Văzând atâtea bogăţii l-a întrebat:

• Aţi avut vreodată pagube, necazuri, boli?
• Nu, sunt sănătos şi bogăţiile mele se înmulţesc mereu. Atunci Sfântul Ambrozie a zis ucenicilor:
• Pregătiţi-vă repede de plecare, aceasta este un om părăsit de Dumnezeu. Şi în scurt timp, după ce au plecat, castelul s-a prăbuşit, omorându-l.

Depresia

(Î): Părinte, mama mea, care este femeie foarte credincioasă, a făcut depresie, pentru că sora mea care nu este căsătorită a rămas gravidă şi a născut un băieţel.

(R): Acest lucru s-a petrecut pentru că mama era mândră, se credea bună şi credincioasă, că are copii buni, o interesa mai mult ce părere au oamenii despre ea. Când a rămas sora gravidă, a făcut depresie. Ce o să zică satul? Am ajuns de râsul lumii. Important este că sora, nu a făcut  avort, că nu s-a sinucis şi că a adus pe lume un copil. În rest este iertare şi cu ajutorul lui Dumnezeu se vor rezolva toate bine.

A luat apa casa

A venit la mănăstire o femeie să dea pomelnice şi să se roage zicând:

(Î): Părinte, de trei ori s-a revărsat râul şi mi-a distrus de fiecare dată casa. Părintele a întrebat-o:

(R): De ce nu construiţi casa mai sus de pârâu?

(Î): Ne-am obişnuit să trăim în acest loc unde au trăit şi părinţii şi strămoşii noştri.

(R): Da, pe vremea lor, nu se defrişa şi fura aşa mult din pădure, nu se distrugea stratul de ozon prin poluare şi războaie, nu era rupere de nori care să facă pârâul cât Prutul şi nu se revărsa. Ar fi bine să construiţi casa mai sus, unde nu ajung apele când se revarsă pârâul.

În vizită la Mănăstiri

Un inginer creştin ortodox care venise în vizită la Mănăstirea Rarău a spus:

(Î): Părinte, am fost şi am vizitat Mănăstirile Frăsinei, Nicula, Rohia, Putna, Suceviţa, Moldoviţa şi Neamţ.

Părintele l-a întrebat:

(R): Participaţi la Sfânta Liturghie? Vă spovediţi şi vă împărtăşiţi?

(Î): Nu prea.

(R): Dacă numai vizitaţi facultatea ajungeaţi inginer? Nici Împărăţia cerurilor nu o dobândim numai cu vizite, ci cu trăire creştină. Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne spune: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui (plinirea poruncilor dumnezeieşti şi a învăţăturilor bisericeşti) şi toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei 7,33). Trebuie să avem o vieţuire creştină. Când aţi venit la mănăstire aţi urmat drumul şi indicatoarele. Aşa şi în Împărăţia lui Dumnezeu ajungem dacă împlinim ce ne spune Dumnezeu prin slujitorii Bisericii. Dacă facem ce ne spun dracii prin oamenii păcătoşi ajungem la draci în Iad.

Creştinul ortodox trebuie să aibă o viaţă liturgică. În Postul Crăciunului, postim, ne spovedim, ne împărtăşim şi astfel ne naştem duhovniceşte. În Postul Paştelui, postim mai mult, ne rugăm mai mult, ne spovedim şi ne împărtăşim şi înviem duhovniceşte, apoi de Înălţăre, pe măsura unirii cu Hristos, mintea noastră de despătimeşte şi se înalţă duhovniceşte,  apoi Se pogoară Duhul Sfânt, Împăratul Ceresc, în inima noastră duhovnicească şi Însăşi Preasfânta Treime. După aceasta, reluăm nevoinţa, trecem în clasa a II-a. Duhul Sfânt spune prin Sfântul împărat și proroc David: „merge-vor din putere în putere (Psalm 83,8)”. Dumnezeu este infinit ca sfinţenie şi desăvârşirea creştinilor începe în această viaţă şi se continuă în veşnicie cu alte virtuţi, slavoslovii - care se fac în Harul Duhului Sfânt şi care îi vor curăţi şi sfinţi.

La Poarta Raiului:

Un creştin foarte râvnitor, la sfârşitul vieţii, a ajuns la Poarta Raiului. A auzit un glas din interior:

• Cine este?
• Gheorghe, iubitul tău ucenic.
• Cu cine mai eşti?
• Mergi înapoi, aici nu se intră singur, ci cu fraţii, rudele, mama, tata, ucenicii...

Aşa a rânduit Dumnezeu să avem nevoie unii de alţii (doctor de pacient, muncitor de inginer, profesorul de elev, copilul de mamă...) şi toţi de Dumnezeu.

S-a mântuit tata?

(Î): Părinte, s-a mântuit tata?

(R): De ce mă întrebaţi pe mine? De unde să ştiu? Întrebaţi pe Dumnezeu. Însă cel mai bun lucru este să-l pomeniţi la Sfânta Liturghie, să faceţi parastase, dezlegări şi să daţi milostenie.

Nevoinţa duhovnicească

(Î): Ce reprezintă nevoinţa duhovnicească şi cum o putem recâştiga?

(R): „Duhul de nevoinţă ne ajută să intrăm în rânduiala Sfinţilor Părinţi; nevoinţa noastră înseamnă respectul nostru faţă de nevoinţele lor; arată evlavia noastră faţă de duhul patristic. Lenevirea este moartea călugărului şi pentru că el are datoria să lupte zi de zi cu sine prin pocăinţă, să nu cadă în această delăsare, care, pe zi ce trece, se transformă în obişnuinţă şi din care cu greu se mai ridică. Cea mai mică neluare aminte şi greşeală nepocăită nimiceşte puterea de îndreptare. Suntem responsabili pentru moştenirea duhovnicească ce o lăsăm generaţiilor viitoare.

- Ce se întâmplă dacă devenim nepăsători?

- Prin nepăsarea noastră stricăm nu numai sufletul nostru, dar şi duhul ortodox pe care îl vor moşteni cei de după noi. Fiecare din noi în parte avem un rost temeinic în acest organism care este trupul Bisericii. Nu trebuie să învinovăţim atâta condiţiile exterioare, fiecare dintre noi în parte formează această obşte decăzută, iar ea se reface prin nevoinţa bună a fiecăruia, atât pe cât îi stă în putere să se silească spre împlinirea poruncilor evanghelice şi a făgăduinţelor monahale.

Nu putem sta nepăsători faţă de nevoinţa noastră, atâta timp cât fiecare are un rost în obştea sa şi înaintea lui Hristos. Această conştientizare îndeamnă sufletul la nevoinţă, iar nu la delăsare”[4].

Altfel ne învăţăm cu comodităţile, iar duhul şi râvna ortodoxă se sting. Ne obişnuim să rezolvăm toate problemele apăsând pe buton, pe pedale sau acţionând manete. Iar când Dumnezeu va îngădui să vină antihrist nu ne vom mai putea lepăda de aceste comodităţi, nu vom mai avea voinţă și putere să ne împotrivim păcatelor şi diavolilor şi ne vom lepăda de Hristos acceptând pecetluirea.

Jertfa

În timpul celui de al II-lea Război Mondial, în anul 1943, au început sovieticii contraofensiva la Cotul Donului. Au luat prizonieri 187367 de soldaţi români, pe care i-au înrolat să-i ducă în lagărele de muncă din Siberia. Pentru că era iarnă şi primeau hrană puţină, iar drumul era istovitor, mulţi dintre ei au murit pe drum. Dacă din cauza oboselii sau a bolii rămânea cineva în urmă, era împuşcat de soldaţii ruşi.

Printre prizonieri erau şi trei atleţi de la Clubul Sportiv Dinamo, care îşi dozau eforturile pentru a rezista. Un prizonier român, mic şi slab, cu înalţimea de 165 cm. şi greutate de 50 kg. care a fost eliberat şi a revenit în ţară a spus:

• În timpul deplasării, un camarad de arme, din cauza oboselii, a căzut la pământ. Pentru a nu fi împuşcat, l-am luat în spate şi am mers înainte. Soldaţii ruşi care vroiau să-l împuşte mi-au spus:
• - Îndată nu ai să mai poţi merge şi te vom împuşca şi pe tine. Am început să mă rog lui Dumnezeu să-mi ajute. După circa o jumătate de oră, mai devreme ca de obicei, ca prin minune, s-a ordonat oprirea deplasării. Am înnoptat acolo, iar camaradul de arme s-a odihnit, a mâncat şi a doua zi a căpătat putere să se deplaseze. Am ajuns după o săptămână în Siberia, în lagăr. Mulţi prizonieri români au murit, printre care şi atleţii de la Dinamo.
• Credinţa în Dumnezeu şi jertfa pentru aproapele au fost mai importante decât pregătirea atletică şi rezistenţa fizică.

(Î): Cine este aproapele nostru?

(R): Aproapele nostru este cel cu care rânduieşte Dumnezeu să ne întâlnim. El este orice om, indiferent de etnie, religie, naţionalitate, situaţie socială, avere... Datorită iubirii de sine, suntem mulţi aproape ca distanţă, dar cu inimile, datorită egoismului, suntem foarte departe.

Măsura înrudirii noastre cu ceilalţi este dragostea şi din ea prima fiică a dragostei – mila.

(Î): Cum putem împlini porunca dragostei?

(R): Porunca Dragostei faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele (Marcu 12,30) nu poate fi împlinită decât în Domnul Iisus Hristos, Dumnezeu Adevărat şi Om desăvârşit, în care sunt unite cele două feluri de dragoste-dragostea sfântă faţă de Dumnezeu şi dragostea faţă de aproapele. Pe măsura unirii noastre cu Domnul Iisus Hristos, a despătimirii noastre, vom iubi pe Dumnezeu din toată inima noastră, din tot sufletul nostru, din toată puterea noastră şi din tot cugetul nostru, iar pe aproapele nostru ca pe noi înşine (Luca 10,27).

(Î): De ce nu am dragoste şi milă faţă de aproapele?

(R): Izvorul dragostei şi al milei faţă de aproapele este Dumnezeu pe Care trebuie să-L rugăm să ne dea aceste daruri. Iar la început trebuie să ne silim să facem milostenie. Sfântul Macarie Egipteanul spune că suntem datori să-i privim pe toţi oamenii cu gând nevinovat şi curat. Comportamentul nostru faţă de aproapele trebuie să se bazeze pe dragoste, nu pe raţiune. Nu trebuie să-l analizăm raţional că este păcătos, că este rău, că este leneş... Aceasta trebuie să fie numai judecata lui Dumnezeu după cum ne spune Duhul Sfânt în Sfânta Scriptură.  Însă noi nu am ajuns nici la măsura Samarineanului milostiv care a făcut milă cu aproapele jefuit de tâlhari, dând din prisosul său.

(Î): Dacă aş fi trăit pe vremea  Domnului nostru Iisus Hristos, poate aş fi fost mai milostiv.

(R): Creştinul ortodox întâlneşte pe Domnul Iisus Hristos când participă la Sfânta Liturghie. Îi aude cuvintele, care se citesc de către preot din Sfânta Evanghelie şi se Împărtăşeşte cu Hristos prin Sfintele Taine. Numai că noi nu luăm seama la cele citite, sau considerăm că nu sunt pentru noi. Când Domnul Iisus îi spune învăţătorului de lege: „Fă şi tu asemenea” (Luca 10 37) - milă cu aproapele de orice neam, religie şi stare socială, considerăm că aceste cuvinte sunt doar pentru învăţătorul de Lege.

Zaheu, mai marele vameşilor, când L-a văzut şi auzit pe Domnul Iisus Hristos, a zis: „Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit” (Luca 19,8). Iar Domnul Iisus a spus: „Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, căci şi acesta este fiu al lui Avraam. Căci Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut” (Luca 19, 9-10).

Cum putem dobândi Harul Duhului Sfânt?

(Î):Când pot dobândi Harul Duhului Sfânt?

(R): Când ai să ajungi îndumnezeit. Dar şi atunci, când te va smeri Dumnezeu și va pleca, pentru ca să continui nevoinţa cu pocăinţă. Nimic bun nu este statornic cât timp trăim în această lume.

(Î): De unde pot şti acum când am devenit un creştin practicant cu viaţă liturgică, că este prezent Harul Duhului Sfânt în mine?

(R): Înainte de a fi credincios, când te îndemna cineva să vii la Biserică, să participi la Sfânta Liturghie, te lupta diavolul şi nici nu vroiai să auzi. Acum, când te-a înviat Dumnezeu duhovniceşte, aştepţi cu nerăbdare să participi la Sfânta Liturhgie, să asculţi predica, să te rogi, să citeşti o carte sfântă.

(Î): De ce înainte nu auzeam şi nu înţelegeam nimic din cele duhovniceşti?

(R): Pentru că erai mort duhovniceşte. Creştinul ortodox are două perechi de ochi, două perechi de urechi şi două inimi. Avem urechi trupeşti cu care auzim precum aud şi dobitoacele, dar nu înţelegem. Participi la slujbele bisericeşti, auzi, dar nu înţelegi. Mai mult auzi păcatele pe care ţi le şopteşte diavolul. Te uiţi cu ochii trupeşti, dar nu vezi. Mai mult, vezi păcatele pe care ţi le arată diavolul.

Creştinul ortodox are o inimă de carne ca centru trupesc cu rolul ei binecunoscut. Dar având suflet şi duh, creştinul ortodox are şi o inimă duhovnicească - centrul suprafiresc din el[5]. În inima duhovnicească se află toate puterile fireşti şi suprafireşti.

(Î): ???

(R): Domnul nostru Iisus Hristos spune: „Căci dinăuntru, din inima omului, ies cugetele cele rele, desfrânările, hoţiile, uciderile” (Marcu 7, 21). Nu poate inima de carne să gândească ci mintea care se află în inima duhovnicească care cuprinde şi inima de carne. Sau spune Sfântul Apostol Pavel „lărgiţi şi voi inimile voastre!” (II Corinteni 6,13). Trebuie să curăţim inima duhovnicească cu toate puterile ei sufleteşti şi trupeşti ca să putem primi mai mult har dumnezeiesc, să putem face mai mult bine. Sfântul Serafim de Sarov ţinea în inima sa duhovnicească întreaga lume. Dacă lărgim inima de carne facem infarct. Sau la Sfânta Liturghie când spune preotul „Sus să avem inimile!” Trebuie să ridicăm la Dumnezeu mintea, simţirea şi voinţa, puteri ale inimii duhovniceşti, nu inima de carne.

(Î): Când începe să învieze duhovniceşte creştinul ortodox?

(R): Învierea duhovnicească a creştinului ortodox începe din momentul în care merge şi participă regulat la Sfânta Liturghie, Harul Dumnezeiesc vine în inima noastră când ne rugăm. Dar este o luptă.

Unde este Părintele duhovnic?

Un credincios a venit la mănăstire cu maşina şi a adus 50 kg de telemea. A fost întâmpinat de trei frăţiori şi au descărcat telemeaua. Apoi a întrebat:

• Unde este părintele duhovnic?[6] Un frăţior a răspuns:
• Este plecat, vine poimâine. Credinciosul a încărcat telemeaua înapoi în maşină şi a spus:
• Mai trec eu pe aici.

Dacă nu avem Biserică Ortodoxă românească în oraş?

(Î): Dacă nu avem Biserică Ortodoxă românească putem merge la cea catolică?

(R): În niciun caz. Mergeţi la Biserică ortodoxă rusă sau greacă. Grecii au biserici ortodoxe canonice în foarte multe oraşe din străinătate.

Cum să vă răsplătesc?

Unui creştin necredincios i-a murit mama. A vrut s-o ducă la crematoriu. Nişte prieteni credincioşi au venit şi au îngropat-o. El i-a întrebat:

• Cum să vă răsplătesc? Credincioşii i-au răspuns:
• Mergi la Biserică la Sfânta Liturghie, pomeneşte-o pe mama ta şi mulţumeşte lui Dumnezeu.

Mergând la Biserică, cu smerenie, din cauza morţii mamei şi participând la Sfânta Liturghie, Dumnezeu i-a luminat mintea şi a început să fie un credincios activ. La scurt timp, femeia lui, care era calvină, s-a botezat ortodox şi s-au cununat ortodox.

Cu maşina la mănăstire

Sunt şoferi care cred că în mănăstiri se circulă ca pe autostradă. Însă, Dumnezeu îi smereşte.

O femeie mândră şi puternică a venit şi a intrat cu maşina în mare viteză pe domeniul mănăstirii, s-a închinat, a dat pomelnic ,dar când a plecat în trombă, a lovit maşina de un stâlp. În mănăstiri se intră şi se pleacă cu smerenie şi cu rugăciune: „Doamne iartă-mă. Îţi mulţumesc că m-ai învredncit pe mine păcătoasa să mă închin în Sfântă Biserica ta”.

Plecarea de la mănăstire

Un părinte Ieromonah de la Mănăstirea A., a slujit duminica Sfânta Liturghie, la Mănăstirea Petru-Vodă, cu un sobor de preoţi şi cu Părintele Arhim. Iustin Pârvu. După masă, Părintele Iustin i-a spus să rămână la Mănăstire şi să plece a doua zi. Părintele a răspuns:

• Părinte Iustin, trebuie să plec pentru că am treabă. A coborât cu autoturismul, dar când a intrat în drumul naţional, şi a virat la stânga, un autocamion Tir care cobora a lovit autoturismul şi a murit. Ascultarea de duhovnic este mai importantă decât treburile.

Un poliţist l-a atenţionat pe un Părinte care mergea cu autoturismul cu viteză mare:

• Părinte, dacă nu te opresc eu, te opreşte un pom, un şanţ, un bou, o vacă...

O rudă a părintelui Arhimandrit Iustin Pârvu, fiind luptat de diavoli, îl vorbea tot timpul de rău. Într-o zi, l-a ajuns mânia lui Dumnezeu. Mergând pe şoseaua naţională, într-o curbă fără vizibilitate, un autocamion Tir l-a lovit din spate, secţionându-l în două din zona şoldului.

O familie a venit şi a participat Duminica la Sfânta Liturghie, la Mănăstirea  unde au făcut şi o importantă donaţie. După slujbă, maicile i-au invitat la masă. Au răspuns:

• Mulţumim, dar ne grăbim. Când au ieşit din mănăstire şi au intrat pe şoseauna naţională, au fost accidentaţi de un camion.

[1] Omul flămând, cu puţină credinţă, şi care nu este învăţat cu postul, cu greu se poate înfrâna cu mâncarea şi băutura pe masă.

[2] „Blestemat este omul care se încrede în om şi binecuvântat cel care se încrede în Dumnezeu” (Ieremia 17, 5).

[3]  „Căci este cu neputinţă pentru cei ce s-au luminat odată şi au gustat darul cel ceresc şi părtaşi s-au făcut Duhului Sfânt, și au gustat cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor, Cu neputinţă este pentru ei, dacă au căzut, să se înnoiască iarăşi spre pocăinţă, fiindcă ei răstignesc loruşi, a doua oară, pe Fiul lui Dumnezeu şi-L fac de batjocură” (Evrei 6,4-6).

[4] Interviu realizat cu Protos. Iustin Pârvu, Mănăstirea Petru Vodă, 18 august 2006.

[5]  Pentru studiu, recomandăm cartea: Curăţirea inimii, pr. Daniel de la Rarău, Editura Agathon, 2010.

[6] Duhovnic era un părinte cu experienţă în vârstă de 82 ani.