Cleopa Cristian

Oct. 10, 2022

Dezbinarea la români

Binecuvântată de Dumnezeu cu mari daruri cereşti şi pământeşti, România, ţară ortodoxă, aflată la confluenţa Mariilor Imperii, a marilor răutăţi, după cum scria cronicarul Grigorie Ureche, a fost de multe ori ocupată, trădată, jefuită, furată şi vândută.

Am fost atacaţi, prădaţi, dominaţi, ocupaţi şi exploataţi de persani, greci, romani, bizantini, bulgari, tătari, turci, ruşi, unguri, polonezi, austrieci, germani şi iar de ruşi, iar după 1989, de ai noştri. Am supraveţuit cu credinţă ortodoxă în Dumnezeu, când am avut conducători credincioşi şi patrioţi, de mai puţine ori prin luptă şi de cele mai multe ori prin retragerea în munţi şi păduri, prin acomodare cu succesivii cuceritori şi prin „valorificarea” neînţelegerilor dintre ei.

Din păcate, acum, (după 1989) avem conducători dezrădăcinaţi, pe care nu-i interesează decât puterea, averea, dolarii şi eurii, şi care, pentru aceasta, şi-au vândut sufletul satanei.

Marea minune dumnezeiască a acestei binecuvântate ţări, se poate observa în aceea că, deşi de peste 2000 de ani se fură, se jefuieşte, se vinde şi se distruge, am rămas neclintiţi în acest loc, iar bogăţiile naturale cu care ne-a binecuvântat Dumnezeu nu s-au epuizat .

Marea problemă a românilor, a fost remarcată încă din antichitate de către istoricul Herodot. Acesta a zis: „Dacii sunt cei mai viteji și cei mai drepţi dintre traci. După indieni, neamul tracilor este cel mai mare; dacă ar avea o singură conducere și ar fi uniți în cuget, ei ar fi după părerea mea de neînvins. Dar unirea lor e cu neputință și nu-i chip să se înfăptuiască, de aceea ei sunt slabi”

Dumnezeu nu le-a dat darul unirii dacilor, după cum îl au evreii, japonezii, grecii, ungurii, ţiganii ... Aceste popoare în firea lor au acest dar al unirii:

● Ascultă şi se supun unui conducător;

● Se ajută unii pe alţii, suferă unii pentru alţii;

● Se bucură pentru reuşitele celorlalţi;

● Sunt uniţi împotriva duşmanilor;

În schimb, românii:

•       Sunt dezbinaţi în familie, în şcoală, în societate, în politică, în afaceri, în diaspora etc.

•       S-au omorât fraţii şi neamurile între ele pentru avere, pământ, tron, funcţii politice, afaceri etc.

•       Apare într-un partid politic dezbinare? Rezolvarea? O altă dezbinare: se formează din el alte noi partide politice mai mici. Principala activitate a partidelor din opoziţie, este să îndepărteze de la putere pe preşedinte şi guvernanţi. Şi când ajunge opoziţia la putere caută să reformeze şi să distrugă tot ce au făcut adversarii lor politici. De vină sunt şi cei care s-au aflat la putere pentru că s-au purtat cu superioritate şi dispreţ şi nu au colaborat cu opoziţia.

Ajuns pe tron (1866-1914), Regele Carol I, întemeietorul României Moderne, când a văzut dezbinarea, corupţia şi babilonia din România, a vrut de trei ori să abdice şi să plece înapoi în Germania.

● Educaţia în şcoala românească este în duh zavistnic. Dacă un elev este mai slab la învăţătură, este defăimat prin diverse metode în faţa celorlalţi, cu scopul de a-l determina să înveţe mai bine. Astfel, în timp ce elevul foarte bun este lăudat şi umflat în duhul mândriei de către profesor, cei mai slabi la învăţătură crapă de zavistie sau devin indiferenţi.

● Americanii au ca sistem de evaluare în învăţământ note care sunt secrete. Numai elevul sau studentul hotărăşte când şi cui o comunică. Dacă în U.S.A., s-ar practica un învăţământ zavistnic de tip românesc, ar apărea mari probleme, sociale, etnice şi religioase.

Tot timpul ne-am zavistuit şi ne-am vorbit de rău. Acest lucru este reflectat şi în legendele noastre.

● Legenda românească spune că meşterul Manole, după ce a construit Catedrala de la Curtea de Argeş, a fost întrebat de Negru Vodă dacă mai poate face altă Catedrală mai frumoasă. Aflând că poate, l-a omorât. Dacă întrebi şi astăzi, marea majoritate a românilor spun că a făcut bine, ca să nu mai facă altă Catedrală mai frumoasă. Dar dacă ar fi făcut şi o sută de Catedrale mai frumoase, ar fi fost mai bine pentru noi toţi.

● Românii noştri de peste Prut, care ne cer ajutorul, spun că sunt moldoveni şi nu români şi preferă să fie cu ruşii, care i-au sărăcit, deportat, asuprit, sărăcit și omorât.

● Acelaşi lucru se petrece şi-n monahism. De aceea monahismul cu viaţă de obşte apare la noi mult mai târziu, sub binecuvântarea şi îndrumarea unor mari Stareţi veniţi din Sfântul Munte Athos: Sfântul Nicodim de la Tismana şi Sfântul Paisie de la Neamţ. La alte neamuri ortodoxe unite, sunt mânăstiri, adevărate şcoli ale desăvârşirii creştine, unde părinţii s-au ajutat şi îndrumat unii pe alţii, având numeroşi sfinţi dintre care o mică parte dintre ei au fost canonizaţi: patriarhi, ierarhi, preoţi, diaconi şi monahi. La noi s-a mers mai mult individual, „îndepărtându-i” pe cei care i-ar fi putut „împiedica” la atingerea sfinţeniei. Dar mântuirea înseamnă armonie, comuniune, ajutorarea... „Mântuind, te vei mântui”.

● Noi, românii nu putem duce un lucru lumesc la perfecţiune. Întotdeauna apare cineva care ne taie elanul. Şi atunci pentru smerenia noastră, punct şi de la alt capăt.

● Dacă vorbeşti de rău cu un maghiar, despre alt maghiar, care nu este prezent, acesta se mânie, tocmai datorită acestui dar firesc al unirii, care face ca să sufere împreună cu maghiarul pe care îl vorbeşti de rău şi cel cu care-l vorbeşti de rău. În schimb, la români se întâmplă cele contrarii. Mulţi se bucură când aud vorbindu-se de rău despre alţi români, sau că li s-a întâmplat vreo nenorocire. Mulţi gândesc că aşa merită şi zic ei din zavistie, că l-a ajuns pe dreptate mânia lui Dumnezeu.

● De asemenea se dă o interpretare greşită faptului că turcii nu ne-au transformat în paşalâc. Nu trebuia să facă acest lucru pentru că, ai noştri se vindeau fraţii unii pe alţii la turci, pentru a obţine tronul.

● În inima multor români-români, vei găsi lucrând din plin cele cinci fiice ale zavistiei: ura, clevetirea, osândirea, săltarea şi bucuria pentru necazurile şi primejdiile ce s-au întâmplat aproapelui. Dar Sfântul Apostol Pavel zice: Câtă vreme este între voi pizmă şi ceartă şi dezbinări, nu sunteţi oare trupeşti şi nu după firea omenească umblaţi? (I Corinteni 3, 3).

Iar Sfântul Apostol Iacob spune: Iar dacă aveţi râvnire amară şi zavistie în inimile voastre, nu vă lăudaţi nici nu minţiţi împotriva adevărului. Înţelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pământească, trupească, demonică. Deci unde este pizmă şi zavistie, acolo este neorânduială şi orice lucru rău. Iar înţelepciunea cea de sus întâi este curată, apoi paşnică, îngăduitoare, ascultătoare, plină de milă şi de roade bune, neîndoielnică şi nefăţarnică. Şi roada dreptăţii se seamănă întru pace de cei ce lucrează pacea (Iacob 3, 14-18).

Herodot spune de ce Dumnezeu nu le-a dat traco-geţilor darul unirii. „Dacă Dumnezeu le-ar fi dat acest dar, pe lângă celelalte primite, ar fi stăpânit lumea”.

Ca exemplu, putem aduce pe marii noştri domnitori, care dacă românii ar fi fost uniţi, ar fi putut face imperii.

● Regele Burebista, cel dintâi şi cel mai mare dintre regii care au domnit peste Tracia, stăpân al ţinuturilor din stânga şi din dreapta Dunării de care se temeau şi romanii, după cum spune Strabon, a fost asasinat printr-un complot. „Sfârşitul violent al lui Burebista şi destrămarea statului său au fost expresia unei reacţii tribale împotriva politicii de unificare întreprinsă de regele geto-dac. Aristocraţia tribală (tarabostes) va fi suportat cu greu ascultarea de porunci impusă de Burebista. Atât timp cât cuceririle i-au adus beneficii, ea s-a resemnat cu îndeplinirea funcţiei sale militare, când însă Burebista, în perspectiva confruntării cu romanii, a trecut la o politică defensivă, aristocraţia tribală, frustrată de prăzile cu care se obişnuise, nu a mai fost dispusă să-l accepte pe regele autoritar. Un complot i-a curmat domnia şi viaţa”.

● Despre Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, se spunea la vremea sa că putea conduce lumea. La Vaslui, cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu 40.000 de oşteni credincioşi, a biruit 120.000 de turci, la care se alăturase şi domnitorul Ţării Româneşti Radu cel Frumos cu încă 17.000 de oşteni români. Deci români contra români, pentru promisiunea sultanului că va primi tronul Moldovei. După luptă, Mara, soţia sultanului, îi scria acestuia că, „de când sunt turcii nu au suferit o astfel de înfrângere”. A câştigat 38 de războaie în condiţii grele de luptă şi în mare inferioritate numerică. A apărat creştinătatea de invazia musulmană aflată în plină expansiune, sub cârmuirea sultanului Mehmed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului. A uimit şi uimeşte întreaga lume prin faptele sale de vitejie. A ctitorit 42 de mânăstiri şi biserici. Dar e contestat şi în ziua de astăzi, de unii români, viteji de cafenea. Ce s-ar fi întâmplat dacă Sfântul Voievod Ştefan cel Mare ar fi avut 500.000 - 1.000.000 de oşteni profesionişti, cum a avut Napoleon? La fel, putem aminti şi pe Mircea cel Bătrân, Mihai Viteazul şi Vlad Ţepeş. Cu siguranţă ar fi făcut imperii şi am fi fost un popor mândru. Aşa, deoarece cu mici excepţii, am fost tot timpul asupriţi, chinuiţi, jefuiţi din exterior şi din interior, avem cea mai mare smerenie.

● Cei condamnaţi în temniţele comuniste pentru credinţa lor ortodoxă au fost trădaţi şi au depus mărturie împotriva lor, ucenicii pe care i-a ajutat cel mai mult. Acest lucru l-a îngăduit Dumnezeu, ca prin părăsire de către oameni, să aibă cea mai adâncă smerenie şi ajutor numai de la Dumnezeu şi să atingă astfel pragurile sfinţeniei. Ne punem nădejdea în noi şi în oameni pentru că aşa am fost învăţaţi de mici. Însă, Sfântul Proroc Ieremia, insuflat de Duhul Sfânt, spune: „Blestemat este omul care se încrede în om...” (Ieremia 17,5), iar prin Sfântul Proroc David zice: „Nu vă încredeţi în cei puternici, în fiii oamenilor, în care nu este izbăvire” (Psalm 145,3).

● Suntem creaţi pentru a fi în comuniune. Avem legături ştiute şi neştiute, cu părinţii, fraţii, vecinii, colegii de muncă etc. Dumnezeu a împărţit darurile Sale, pentru slujirea aproapelui. În ortodoxie darurile duhovniceşti sunt împărţite: unul are darul slujirii, altul al sfătuirii, altul al cuvântului, altul al alungării duhurilor rele...

                                                     *

Un protestant american a trecut la ortodoxism. După ce a stat în Sfântul Munte Athos şi a fost botezat, a telefonat tatălui său și ia zis că se stabileşte în România. Tatăl l-a întrebat:

– Ce ai găsit acolo? Biserică ortodoxă avem şi în S.U.A. Aici ai casă, avere, pământ. În România este sărăcie, hoţie, corupţie, minciună, mizerie...

– Tată, a răspuns fiul, duh smerit ca în România nu am găsit nicăieri în lume!

Acesta este duhul ţării, al ţăranilor care suferă de veacuri şi cu ajutorul lui Dumnezeu trăiesc de pe o zi pe alta.

Însă este şi un lucru bun din aceasta. Dacă unui român nu-i permiţi să facă ceva, se va ambiţiona şi îşi va spune:

– Nu mă lasă să fac acest lucru?! Ei bine, o să-i arăt eu lui ce pot! Şi uneori reuşeşte.